sâmbătă, 21 decembrie 2013


Iată care sunt cei patru concurenți calificați în finala Vocea României 2013
Adrian Nour, Sânziana Niculae, Mihai Chițu și Marius Marin sunt cei patru finaliști de la Vocea României 2013, care joi, 26 decembrie își vor disputa premiul de 100.000 de euro. Trei băieți și o fată s-au calificat sâmbătă seară, în direct la Pro TV, în finala concursului muzical Vocea României 2013. Din cei opt semifinaliști, în finală au ajuns doar patru. Câte unul din fiecare echipă a celor pat
Semnificaţii istorice pentru ziua de 22 decembrie
În 1989, a început Revoluţia Română, care a dus la schimbarea regimului comunist. Muncitorii de pe marile platforme au ocupat încă de dimineaţă Piaţa Universităţii. Cu puţin înainte de orele 10, Nicolae Ceauşescu a convocat, în sediul CC al PCR, ultima şedinţă a CPEx. El a anunţat că, datorită situaţiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei şi a hotărît să instituie starea de necesitate în

YESTERDAY

Premiera mondiala in medicina: O inima artificiala a fost implantata unui pacient cu insuficienta cardiaca terminala
O inima artificiala autonoma, creata de compania franceza Carmat, a fost implantata, in premiera, in cavitatea toracica a unui pacient care suferea de insuficienta cardiaca terminala, scrie AFP. Inima artificiala face parte dintr-o o noua generatie de proteze care incearca sa compensez lipsa de grefei cardiace.
Mehedinţi: Femeie înjunghiată mortal de soţul său în Strehaia
O femeie în vârstă de 43 de ani, din Strehaia, judeţul Mehedinţi, a murit, sâmbătă seară, după ce soţul său, care se afla sub influenta băuturilor alcoolice, a tăiat-o la gât cu un cuţit. Anchetatorii susţin că bărbatul era gelos pe soţie, el fiind reţinut de poliţişti.
Reghecampf: De la anul, Istvan Kovacs nu le va mai arbitra pe Steaua şi Astra
Tehnicianul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, sâmbătă, după remiza cu Astra Giurgiu, scor 1-1, că în opinia sa din 2014 cu siguranţă Istvan Kovacs nu va mai arbitra cele două formaţii, informează prosport.ro.
protest 21 dec 2013
protest 21 dec 2013 fjk. From: HotNews Romania Views: 28 1 ratings Time: 00:19 More in Comedy
protest 21 dec 2013
protest 21 dec 2013 dgjk. From: HotNews Romania Views: 14 0 ratings Time: 00:27 More in Comedy
Kapetanos a fost suspendat două etape
Fotbalistul stelist Pantelis Kapetanos a fost suspendat două etape şi a primit o penalitate sportivă de 2.000 de lei, după incidentul cu Andrei Mureşan, de la meciul cu Astra, scor 3-1, din etapa a XIX-a a Ligii I, informează lpf.ro.
REŢETĂ. Cum prepari rapid FRIPTURA DE PORC ÎN FOI DE VARZĂ
Reteta fripturiFriptura de porc în foi de varză poate reprezenta un fel principal ce poate fi servit chiar în ziua de Crăciun
Revoluția comemorată cu proteste
Peste 1000 de bucureșteni s-au adunat sâmbătă seară la Universitate pentru a comemora 24 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Liderul Partidului Noua Republică, Mihail Neamțu a venit și el la manifestație însă a fost alungat de protestatari. Bucureștenii s-au adunat la kilometrul zero al democrației, unde în urmă cu 24 de ani moreau tineri pentru ca noi să fim liberi azi. Manifestanții au ve
Minoră drogată și violată de cinci tineri, la un Bal al Bobocilor din Constanța
O elevă în vârstă de 15 ani din Constanţa, a fost drogată și violată de cinci tineri, după Balul Bobocilor al Liceului Internațional de Informatică. Scandal de proporții la Constanța după ce pe internet au apărut filmulețe cu o tânără violată de șase tineri. În timp ce fata spune că a fost drogată de violatori, aceștia susțin că minora a fost de acord să întrețină relații sexuale cu ei. Totul a po
STUDIU. Ce impact are fracturarea hidraulică asupra sănătăţii oamenilor
Fracturarea hidraulică duce la apariţia dezechilibrelor hormonale din cauza substanţelor chimice eliberate în mediul înconjurător
Realizatorul TV Titus Munteanu a fost înmormântat sâmbătă, la cimitirul Bellu din Capitală
Realizatorul TV Titus Munteanu a fost înmormântat, sâmbătă, la cimitirul Bellu din Capitală, în jurul orei 14.00, în prezenţa familiei, dar şi a prietenilor, a oamenilor pe care i-a format şi a unora dintre colegii de breaslă.
Barack Obama a ajuns în Hawaii împreună cu soţia sa, Michelle, şi cele două fiice
Preşedintele american, Barack Obama, a ajuns vineri seara în Hawaii, statul său natal, unde va petrece alături de familie cele aproximativ 15 zile de vacanţă, după un an 2013 deosebit de dificil la Casa Albă, relatează AFP.
Actorul Nae Lăzărescu a fost înmormântat cu onoruri militare, sâmbătă, la Focşani
Actorul Nae Lăzărescu a fost înmormântat cu onoruri militare, sâmbătă după-amiază, la Focşani, în Cimitirul Nordic, în prezenţa familiei, dar şi a câtorva sute de admiratori şi apropiaţi, precum şi colegi de breaslă.
Garry Kasparov crede că meritul în eliberarea lui Hodorkovski îi revine în primul rând lui Merkel
Garry Kasparov, fost campion mondial la şah şi un opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, a apreciat, sâmbătă, că meritul pentru eliberarea fostului magnat al petrolului Mihail Hodorkovski îi revine în primul rând cancelarului german Angela Merkel, relatează AFP.
UPDATE. Un nou protest în Piaţa Universităţii: Sute de persoane, în marş spre Guvern cu ...
UPDATE: Protestatarii au marsaluit pe traseul Universitate-Romana-Piata Victoriei-Piata Revolutiei-Universitate, scandand impotriva modificarilor aduse Codului Penal, impotriva autoritatilor si "Uniti, salvam toata Romania!". Mai multe artere de circulatie si intersectii au fost blocate in timpul manifestatiei. Protestatarii au mai scandat 'Libertate, libertate", 'Iliescu, vinovat p
Astra - Steaua 1-1/ Campioana, fara infrangere in turul campionatului
Astra si Steaua au remizat, scor 1-1, intr-o partida contand pentru etapa cu numarul doi din Liga 1 (restanta). In urma acestui rezultat, diferenta dintre cele doua echipe a ramas de trei puncte, cu mentiunea ca echipa pregatita de Laurentiu Reghecampf are doua partide mai putin disputate.
Arafat: Deblocarea posturilor din sanatate pe 2014 se va face dupa evaluarea din primul trimestru
Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat, a declarat, sambata, la Alba Iulia, ca in 2014 vor fi deblocate in continuare posturi in sistemul de sanatate, insa numarul acestora va fi stabilit in urma unei evaluari din primul trimestru al anului viitor, transmite Mediafax. Arafat a aratat ca anul viitor trebuie sa fie facuta o noua evaluare a "nevoilor de medici si asistenti in si
STUDIU: Fetele se maturizează într-adevăr mai repede decât băieţii
Creierele fetelor se maturizează într-adevăr mai repede decât cele ale băieţilor, afirmă cercetătorii de la Universitatea Newcastle, într-un studiu citat de dailymail.co.uk.
Cum îi sperie Sylvester Stallone pe iubiţii fiicelor sale
Actorul american Sylvester Stallone a dezvăluit în emisiunea de televiziune prezentată de Jay Leno că obişnuieşte să se folosească de aspectul fioros al mercenarului Rambo, un personaj pe care l-a jucat în patru filme de acţiune, pentru a-i speria pe potenţialii iubiţi ai fiicelor sale.
Tom Cruise a ajuns la o înţelegere cu un grup media german pe care l-a acuzat de defăimare
Actorul Tom Cruise a încheiat o înţelegere, vineri, cu un grup media german care publicase o ştire în care se afirma că starul hollywoodian "a abandonat-o" pe fiica lui, Suri, după divorţul de actriţa Katie Holmes, informează Reuters.
Un cântec de Crăciun interpretat de Mariah Carey, vândut în peste 1 milion de copii în Marea Britanie - VIDEO
Celebrul cântec de Crăciun "All I Want For Christmas Is You", interpretat de cântăreaţa americană Mariah Carey, a depăşit pragul vânzărilor de 1 milion de copii în Marea Britanie, la 19 ani după ce a fost lansat.
DECIZIA luată de FC Petrolul pentru a evita excluderea din cupele europene
Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Petrolul, Dan Capră, a precizat, sâmbătă, într-un comunicat, că gruparea prahoveană va face dovada achitării tuturor datoriilor, până la termenul limită impus de către UEFA.
Barack Obama îşi petrece VACANŢA DE CRĂCIUN în Hawaii
Preşedintele american, Barack Obama, a ajuns vineri seara în Hawaii, statul său natal, unde va petrece alături de familie cele aproximativ 15 zile de vacanţă, după un an 2013 deosebit de dificil la Casa Albă.
Dragoş Bucurenci: Adevărata bogăţie naţională este în biblioteci.
Activistul Dragos Bucurenci a declarat ca adevarata bogatie nationala a Romaniei este in biblioteci. 'Cititul e una dintre cele mai sigure si profitabile investitii, pentru ca aduce o bogatie care nu se taxeaza, nu se devalorizeaza si nu epateaza. Felicitari pentru ca incurajati exploatarea adevaratelor bogatii nationale, cele din biblioteci, nu cele din Apuseni!', a declarat pentru Rock FM Dragos
Consilierul prezidential Iulian Chifu, despre declaratia premierului moldovean: Iurie Leanca isi prefateaza vizita la Bucuresti cu amestecul in politica damboviteana. A pierdut ocazia sa taca
Consilierul prezidential Iulian Chifu comenteaza, intr-o postarea pe Facebook, afirmatia premierului moldovean Iurie Leanca care sustine ca declaratiile presedintelui Traian Basescu despre unirea Romaniei cu Republica Moldova nu doar ca nu sunt in avantajul vecinilor nostri ci creeaza "probleme cruciale". Consilierul prezidential considera ca seful Executivului de la Chisinau isi prefate
VIDEO Bucuresti: Ceremonii de comemorare a 24 de ani de la Revolutie. Bannere ale revolutionarilor: Intrebati-l pe Iliescu cine a deturnat Revolutia si Lustrati clasa politica instalata dupa '89
Revolutionarii care participa sambata, in Capitala, la ceremoniile de depuneri de coroane in memoria eroilor din 1989 au afisat bannere cu mesaje ca "Intrebati-l pe Iliescu cine a deturnat Revolutia", ei cerand totodata "lustrarea clasei politice instalate dupa '89", potrivit Mediafax. Organizate de Ministerul Apararii Nationale si Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolu
Astra Giurgiu – Steaua: 1 – 1. S-a tras cortina peste Liga I. Clasament
Astra Giurgiu si Steaua au terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), sambata seara, intr-un meci restanta, contand pentru etapa a II-a a Ligii I. Giurgiuvenii au deschis scorul in minutul 36, prin mijlocasul Gabriel Enache, care a marcat cu un sut la coltul scurt. Un minut mai tarziu, centralul Istvan Kovacs l-a trimis in tribune […]