vineri, 31 mai 2019

1 iunie 2019 cu Europe Direct Botoșani: avanpremieră și ”prelungiri”



1 iunie 2019 cu Europe Direct Botoșani: avanpremieră și ”prelungiri”
 Centrul Europe Direct Botoșani, împreună cu tinerii și copiii, marchează, și în acest an, ziua de 1 iunie,Ziua internațională a copilului. Astfel, în decursul săptămânii curente au fost premiați participanții la două proiecte desfășurate în parteneriat cu Centrul Europe Direct  Botoșani:  expoziția foto ”Hoinar prin Europa” ( foto: Expo foto ) organizată de Liceul cu Program Sportiv Botoșani (profesor Magda Muraru) și proiectul educațional ”Supa de cuvinte” (foto: Supa Sc 12 )

organizat la Școala Gimnazială nr 12 Botoșani în coordonarea prof.  Gabi Nechifor.
Mâine, 1 iunie, Centrul Europe Direct Botoșani va fi prezent pe Pietonalul Unirii, alături de Asociația Buzzmedia, cu publicații și alte daruri oferite celor mici. De la orele 16 vor fi acordate premii constând în tricouri și sacoșe din bumbac bio- de la Comisia Europeană  câștigătorilor concursului de pictat în cafea– organizator principal Buzzmedia cu o serie de parteneri ( foto: concurs cafea ).



Miercuri 5 iunie orele 11:00  va fi organizat tradiționalul concurs de desene pe asfalt din parcul Mihai Eminescu Botoșani. Locul va fi același -  chioșcul mic de la intrarea parcului.  Sunt anunțați copiii de la școlile gimnaziale nr. 11 și 13 precum și de la grădinița nr 4. Profesori organizatori:  Alina Gavril, Adelina Nădejde, Mirela Brehuescu.  Vor fi prezenți (în  caz de vreme buna) 60 de participanți precum și ceilalți copii, părinți și bunici care se vor afla la plimbare în parc.  Centrul Europe Direct Botoșani va oferi creta colorată, publicații și baloane multicolore iar organizatorii, ca de obicei, multe, multe jucării. 
Surprize plăcute va  oferi în prima decadă a lunii Iunie și Asociația ”Cheia Sol” Botoșani  - vă vom ține la curent.  

luni, 27 mai 2019

Concursul Național de Protecția Mediului „Și gestul tău contează!” 2019

Concursul Național de Protecția Mediului „Și gestul tău contează!” 2019


























Duminică s-a finalizat a XIII a ediție a Concursului Național de Protecția Mediului „Și gestul tău contează!” 2019, proiect inclus în Calendarul Activităților Educative Naționale cu finanțare M.E.N.- poziția 88, prin I.Ș.J. Botoșani, Domeniul Ecologie și Protecția Mediului-poziția 1.
Organizatori: Palatul Copiilor Botoșani și Asociația Papucul doamnei”.
Sponsori: FUNDAȚIA „AEF” București și GALICOM S.R.L. Botoșani.
Din respect pentru profesorii și elevii veniți din țară, la festivitatea de deschidere, au fost reprezentanți ai partenerilor acestui concurs: dl Paul Vieru – Primăria Botoșani, dra Narcisa Dumitriu - Agenția pentru Protecția Mediului, dl dir. Bogdan Ciprian Buhăianu și dna Luminița Timofte - Urban Serv S. A. Botoșani.
Cu această ocazie a fost lansat și nr. 7 al revistei cu I.S.S.N. „Și gestul tău contează! Pentru mediu, pentru sănătate!
32 echipaje din țară au participat la diverse activități educative de cunoaștere, protejare și îmbunătățire a calității mediului înconjurător: amenajarea spațiului verde din curtea Palatului Copiilor Botoșani; „vânătoare” de imagini cu speciile protejate din Parcul „M. Eminescu”; traseu cu diferite probe, recunoaștere floră, igienizare, orientare în teren și cunoștințe de protecția mediului - organizat de Prof. Renga Ioan Alexandru de la Palatul Național al Copiilor.
Atelierul de lucru cu tema „Reciclare creativă” a dat ocazia participanților de a metamorfoza deșeurile în diferite obiecte care au intrat  în tombola elevilor.
Activitățile demonstrative sub genericul „Știință meteo”, realizate de voluntarii Asociației „Papucul doamnei”, au avut rol în formarea participanților și realizarea schimburilor de experiență.
Organizarea excursiei în zona Lacului Ipotești a avut ca obiectiv principal observarea şi cunoaşterea varietăţii speciilor de floră şi faună, dar și vizitarea altor obiective legate de Eminescu.
Activitatea „Premii pentru gesturi deosebite” a răsplătit implicarea elevilor și profesorilor. Aceștia au primit diplome, trofee și premii de la coordonatorul proiectului, 

Prof. Cecilia Vicoveanu.

sâmbătă, 18 mai 2019

Șapte diferențe cheie între jurnalismul tradițional și social media

# Diferența 2

Focus sau scop: Social Media, așa cum sugerează și numele, este un mediu în care oamenii vin să interacționeze cu prietenii, rudele, cunoștințele etc. Nu trebuie să fie bazat pe știri. De fapt, o foarte mică parte a universului Social Media este dedicată creării sau diseminării știrilor.

joi, 16 mai 2019

Succese botoșănene la Meridianele Dansului






Clubul Sportiv Europe Dance Gym , Botosani , antrenat de d-na  profesor Bresug Simona a participat in data de  11 mai 2019  la concursul national  MERIDIANELE DANSULUI, aflata la a XVII  a editie,  organizat de inspectoratul Judetean Bacau, unde au participat echipe din  30 de localitati ale tarii.

 Cele  4 grupe, din Botosani , formate in total de 48 de copii: Ritmic Gym, Fantastyk Gym, Magic Dance, Style Dance  au obtinut  fiecare in parte locul 1-Medalia de aur la categoria lor, astfel  copilasii nostri s-au intors la Botosani cu patru medalii de aur.

Atasez cateva fotografii.
Puscasu Simona




















vineri, 10 mai 2019

Proiectul SUPA DE CUVINTE

Proiectul SUPA DE CUVINTE


















Proiectul SUPA DE CUVINTE  își asumă încercarea de a forma copiii în vederea cunoaşterii culturii Uniunii   Europene.
Pentru a derula activităţile proiectului, circa 20 de părinţi şi elevi din clasele  a IV-a au fost incluși într-o serie de activități ce au avut darul de a crea situaţii reale de comunicare, colaborare, acţiune între copii şi părinţi, împrejurări în care părinţii şi copiii au cunoscut mai bine noţiuni despre Uniunea Europeană.
Pe parcursul unei săptămâni elevii şi părinţii au studiat împreună materiale legate de cultura europeană, au desfăşurat jocuri pe această temă, au cercetat pentru a se documenta. Aceste acţiuni au ajutat la educaţia copiilor în vederea adaptării sociale şi europene.
Elevii au fost împărțiți în 2 echipe. În fiecare echipă au fost și câte 2 părinți. Fiecare echipă a avut de selectat dintr-un bol jetoane care conțin țările UE cu care au reconstituit harta UE. A câștigat echipa care a terminat prima de reconstituit harta. La finalul acțiunii s-au acordat recompense și s-a intonat Imnul UE. Activitățile au mers dinspre informare la nivelul adulţilor spre relaţionarea şi comunicarea părinte - copil.  
Atunci când părinții sunt implicați în activități de parteneriat cu școala, rezultatele obținute sunt mai  bune iar rata eșecului școlar este mai scăzută. Părinții trebuie să știe cum să-și educe și să-și ajute copiii, în orice situație. La finalul proiectului, fiecare participant a fost mai bogat cu noţiuni din cultura europeană a declarat Prof Gabi Nechifor.
In preajma zilei de 1 iunie Ziua Internațională a copilului elevii participanți în proiect au primit daruri din partea Centrului Europe Direct Botoșani constând în publicații de la Comisia Europeană.

Coordonatori,
prof. Nechifor Gabi
prof. Balan Lăcrămioara
prof. Cronț Monalisa