duminică, 15 noiembrie 2009

                  LAURIAN:150 de ani de poveste











   






Anul acesta, Colegiul Naţional “A.T.Laurian” Botoşani a împlinit  150 de ani de existenţă prilej cu care laurienii au organizat în incinta Teatrului “Mihai Eminescu”, festivitatea de aniversare a bătrânului colegiu.  Data exactă -  vineri -  30 octombrie ,ora 16.  
Auditoriul a fost format atât din actualii si foştii profesori,elevi şi absolvenţi, părinţi, cât şi din oficialităţi precum primarul Cătălin Mugurel Flutur, prefectul Cristian  Roman, inspectorul general ISJ Botoşani, Ada Macovei şi alte personalităţi botoşănene.








     În deschiderea festivităţii, trupa de teatru a colegiului - Drama Club (sub conducerea Andrei Agachi , alături de Alexandru Mihai Sârbu) a prezentat pantomima “Statuile”, piesă ce are  la bază mitul lui Pigmalion, sculptorul indrăgostit de Galateea-propria creaţie şi mitul meşterului Manole.
Prezentatorii evenimentului sunt directorul  general al colegiului, Nelu Onofrei şi directorul adjunct,Elena Agachi, careau  ţin  un discurs despre importanţa celor 150 de ani de existenţă a acestei instituţii de învăţămant  în promovarea educaţiei.
Se continuă cu prezentarea istoriei Colegiului Naţional “A.T.Laurian”, începând cu anul 1859, anul fondării. Prezentarea este  iniţiată de directorul Nelu Onofrei(absolvent 1982 si profesor de istorie din 1992),  continuată de Sorin Nistorică (absolvent 1989, profesor din 1997) şi Ioan Mihai (profesor in Laurian din 1994).
Aceştia au realizat şi o lucrare de referinţă ,,Istoria Colegiului Naţional A.T.Laurian”,tiparită în 1999,la aniversarea a 140 de ani de la înfiinţare,şi a fost editată,în 2004. Lucrarea cuprinde, pe lânga partea principală - istoricul propriu-zis, 52 de anexe cu documente inedite, rezumate în limbi străine şi lista absolvenţilor din perioada 1989 -2004.
Prezentarea beneficiind şi de un suport electronic, este  urmată de vizionarea unui promo al colegiului aniversat, realizat de elevii clasei a 12-a D,câştigătorii locului 1 la concursul de reclame “ATL-iste”, avându-i ca adversari pe colegii din celelalte clase de a 12-a.  
Apoi,pe scenă sunt invitate succesiv diverse personalităţi ale Botoşaniului, pentru a primi premii si diplome, dar si pentru a ţine mici discursuri, profesorul Dumitru Ţiganiuc şi Constantin Vasilică  primind chiar titluri de Cetatean de onoare al oraşului.
Finalul mult aştept este musical-ul “Laurian-Laurian”, realizat de elevi, în regia lui Alexandru Sârbu, un pamflet cu trimiteri la tergiversarea finalizării construcţiei corpului nou de cladire al colegiului.
    Pe durata întregii festivităţi s-a creat o atmosferă emoţionantă,iar concluzia participanţilor a fost: ”Laurianul nu este o simplă instituţie,Laurianul este o familie…”.


                                                                                      
Hemen Oana

Miss/Mister Boboc sau Miss/Mister “Tocilar” ?


Toamna este vedeta liceenilor, dat fiind faptul că faimoasele baluri organizate de colegiile din întreaga ţară oferă elevilor distracţie şi bună dispoziţie, cu toate că vacanţa a rămas doar un vis.
Dar, ştim cu toţii că organizarea mult aşteptatelor festivităţi provoacă, adesea, agitaţie şi  nemulţumire, atât în rândul spectatorilor, cât şi al concurenţilor. Drept urmare,mereu se va gasi cineva să strige cu ironie:”Tu nu eşti demn/ă de a purta titlul de Miss/Mister Boboc!!!!”.
Oare să aibă dreptate? Cert este faptul că probele concurenţilor sunt, în opinia unora,  superficiale. Există, mai întâi o aşa numită “proba de zi”, care îndreaptă atenţia asupra vestimentaţiei, make-up-ului şi atitudinii, urmând recitarea de replici repetate zile in şir.  Şi eventual o probă de seară,  în care concurenţii valsează.
Ajunge pentru a fi imaginea unui colegiu?
Să nu uităm faptul că participanţii pot avea emoţii şi că nu sunt obişnuiţi să fie în lumina reflectoarelor. Cu toate acestea, observăm că, până şi unităţile de învătământ,  plasează pe locul 2 cultura, acordând prioritate hainelor de firmă şi machiajului profesionist…
Desigur, părerile sunt împărţite şi mulţi vor fi indignati, afirmând: ”Întrebări de cultură generală? Probe imprevizibile? Acesta e balul Miss/Mister Boboc,nu Miss/Mister Tocilar…”.
Pe de altă parte, de ce elevii eminenti să fie etichetaţi ca fiind tocilari? Mi  se pare  umilitor să fii o persoană receptivă, talentată, adaptabilă şi să fii taxat “toliclar”…
(Nu!!!! Să nu confundăm învăţatul mecanic cu cel dinamic).
Consider că prestigiul unui colegiu se creeaza în echipă, îmbinând utilul cu plăcutul şi realizând o balanţă între frumuseţe, inteligentă şi noncomformism.
          Concluzia mea? Nu permiteţi emotivităţii şi nesiguranţei să vă  devalorifice, pentru că viitorul stă în mâinile noastre.Cele ce rămân discutabile sunt evaluarea estetică a probelor din cadrul finalei Miss/Mister Boboc 2009 si câştigatorii mult aplaudatei competiţii…..
                                                                                    
                                                                                                                    Hemen Oana

Atenţie … virus!!!


  • Browserul nu permite afişarea acestei imagini.       Virusul A H 1 N 1 a ajuns şi în Botoşani. Unul  dintre liceele afectate de noul virus gripal, din judeţul Botoşani este şi Colegiul Naţional A. T. Laurian.

     Virusul a fost descoperit la o elevă din clasa a XI-a F, vineri, de 6 noiembrie 2009.
Adolescenta s-a prezentat la Spitalul de Boli infecţioase din  Municipiul Botoşani.Avea  dureri de cap, stare de vomă, dureri în gât şi temperatură ridicată.
În urma analizelor făcute s-a constatat că eleva are gripă porcină. După primirea rezultatelor eleva a fost internată pentru a urma tratamentul necesar. În aceeaşi zi a fost înştiinţată şi direcţiunea liceului  pentru a se lua măsuri în  legătură cu prezenţa virusului,  atât în sala de clasă cât şi în zonele din clădire pe care respectiva elevă le-a frecventat.
   Respectând legea, directorul liceului a fost obligat să dezinfecteze sala de clasă şi să comunice colegilor elevei ( clasei a XI-a F), că sunt nevoiţi să stea acasă şapte zile, până când trece pericolul răspândirii virusului. Tinerii au fost anunţaţi deasemenea că nu au voie să iasă din casă sau să stea în prezenţa unui colectiv larg de persoane, deoarece au intrat în contact cu purtătoarea de virus.
     Noul virus este uşor transmisibil şi de aceea toţi elevii trebuie să fie atenţi, să evite localurile,  aglomeraţiile,  recomandă specialiştii. Pentru o imunitate ridicată  se mai  recomandă  o alimentaţie bogată în fructe şi legume.  
                                                              
 Vătui Florentina – Ioana
 C.N. A.T.Laurian
Cursul de jurnalism - ediţia 2009 - 2010

marți, 3 noiembrie 2009

Codul deontologic unic


 
1. JURNALISTUL ŞI MASS-MEDIA
1.1 Jurnalistul este persoana care se ocupă de colectarea, fotografierea, înregistrarea, redactarea, editarea sau publicarea de informaţii referitoare la evenimente locale, naţionale, internaţionale de interes public, cu scopul diseminării publice, câştigându-şi traiul în proporţie semnificativă din această activitate.
1.2. Jurnalistul îşi va exercita profesia în scopul servirii interesului public, conform propriei sale conştiinţe şi în acord cu principiile prevăzute de normele profesionale şi prezentul Cod Deontologic.
1.3. În accepţiunea acestui cod, mass-media reprezintă totalitatea mijloacelor de informare în masă indiferent de platforma tehnologică, înfiinţate şi administrate în acest scop.
 

2. INTEGRITATE
2.1. Jurnalistul este dator să semnaleze neglijenţa, injustiţia si abuzul de orice fel.
2.2 Jurnalistul are dreptul de a fi informat, la angajare, asupra politicii editoriale a instituţiei mass media.
2.3. Jurnalistul are dreptul de a se opune cenzurii de orice fel.
2.4. Jurnalistul are dreptul la clauza de conştiinţă. El are libertatea de a refuza orice demers jurnalistic împotriva principiilor eticii jurnalistice sau a propriilor convingeri. Această libertate derivă din obligaţia jurnalistului de a informa publicul cu bună-credinţă.
2.5. Implicarea jurnalistului în orice negocieri privind vânzarea de spaţiu publicitar sau atragerea de sponsorizări este interzisă.
 
 
3. CONFLICTE DE INTERESE
3.1. Jurnalistul va evita să se afle într-o situaţie de conflict de interese. Instituţiile mass media vor asigura jurnalistului un mediu de lucru în care se practică o separare totală a activităţilor jurnalistice de cele economice.
3.2. Pentru a evita conflictele de interese, se recomandă ca jurnalistul să nu fie membru al vreunui partid politic.
3.3. Jurnalistului îi este interzis să fie informator sau ofiţer acoperit al unui serviciu secret.
3.4. Jurnalistul trebuie să depună anual o declaraţie de interese la conducerea instituţiilor mass-media la care este angajat sau cu care colaborează. Se recomandă ca mass-media să facă publice online respectivele declaraţii. Jurnalistul poate decide unilateral să îşi facă publică declaraţia de interese pe site-ul unei organizaţii profesionale.
 
4. CADOURI, SPONSORIZĂRI ŞI ALTE BENEFICII
4.1. Folosirea statutului de jurnalist şi a informaţiilor obţinute în exercitarea meserieipentru a obţine beneficii personale sau în favoarea unor terţe părţi este inacceptabilă şi constituie o gravă încălcare a normelor deontologice.
4.2. Jurnalistul nu va accepta cadouri în bani, în natură sau orice alte avantaje care îi sunt oferite pentru influenţarea actului jurnalistic. Se permite acceptarea de materiale promoţionale sau a altor obiecte cu valoare simbolica. Dacă un jurnalist participă la deplasări în interes de serviciu la care a fost invitat, va face publică modalitatea de finanţare a deplasării.

4.3. În exercitarea profesiei şi în relaţiile pe care le întreţine cu autorităţile publice sau cu diverse persoane juridice de drept privat (societăţi comerciale, fundaţii, asociaţii, partide, etc), jurnalistului îi sunt interzise înţelegeri care ar putea afecta imparţialitatea sau independenţa sa.
 
5. CORECTITUDINE
5.1. Jurnalistul care distorsionează intenţionat informaţia, care face acuzaţii nefondate, plagiază, foloseşte fără drept fotografii sau înregistrări audio-video sau defăimează săvârşeşte abateri profesionale de maximă gravitate.
5.2. Jurnalistul va atribui citatele cu acurateţe. Citatele trebuie să fie exacte, iar în cazul citării parţiale, jurnalistul are obligaţia de a nu denatura mesajul persoanei citate.
5.3. În spiritul corectei informări a publicului, în cazul autorilor de produse jurnalistice care nu deţin statutul de jurnalişti profesionişti, se impune precizarea statutului acestora.5.4. Este obligatorie separarea clară a produselor jurnalistice de cele realizate în scop publicitar. Materialele în scop publicitar vor fi marcate distinct şi vor fi prezentate astfel încât să nu poată fi confundate cu cele jurnalistice.
 
6. VERIFICAREA INFORMAŢIILOR
6.1. Jurnalistul va face demersuri rezonabile pentru a verifica informa
ţiile înainte de a le publica. Informaţiile false sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false nu vor fi publicate.
 
7. RECTIFICAREA ERORILOR
7.1. Jurnalistul are datoria de a corecta cu promptitudine orice eroare semnificativ
ă apărută în materialele publicate.
7.2. Dreptul la replică se acordă atunci când cererea este apreciată ca fiind îndreptăţită şi rezonabilă. Dreptul la replică se publică în condiţii similare cu materialul jurnalistic vizat, în cel mai scurt timp posibil. Dreptul la replică poate fi solicitat în termen de 30 de zile calendaristice de la apariţia produsului jurnalistic.
 

8. SEPARAREA FAPTELOR DE OPINII
8.1. În relatarea faptelor şi a opiniilor, jurnalistul va acţiona cu bună-credinţă.
8.2. Jurnalistul nu are dreptul să prezinte opinii drept fapte. Jurnalistul va face demersuri rezonabile pentru a separa faptele de opinii.
8.3. Jurnalistul trebuie să exprime opinii pe o bază factuală.
 

9. VIAŢA PRIVATĂ
9.1. Jurnalistul este dator să respecte dreptul la viaţa privată şi demnitatea persoanelor (inclusiv aspectele care ţin de familie, domiciliu şi corespondenţă).
9.2. Amestecul în viaţa privată este permis numai atunci când interesul public prevalează în faţa protecţiei imaginii persoanei. În astfel de cazuri, îi este permis jurnalistului să prezinte public fapte şi informaţii care privesc viaţa privată.
 
10. PROTECŢIA VICTIMELOR
10.1. Identitatea victimelor accidentelor, calamităţilor, infracţiunilor, cu precădere cele ale agresiunilor sexuale, nu trebuie să fie dezvăluită, cu excepţia situaţiei în care există acordul acestora sau al familiei (când persoana nu este în măsură să-şi dea acordul) sau când prevalează interesul public. De acelaşi regim de protecţie a identităţii beneficiază şi persoanele defavorizate (bolnavi, persoane cu dizabilităţi, refugiaţi, etc.).
 

11. PROTECŢIA MINORILOR
11.1. Jurnalistul va proteja identitatea minorilor implica
ţi în evenimente cu conotaţie negativă (accidente, infracţiuni, dispute familiale, sinucideri, etc), inclusiv ca martori. În acest sens, înregistrările video şi fotografiile vor fi modificate pentru protejarea identităţii minorilor.
11.2. Fac excepţie situaţiile în care interesul public cere ca minorii să fie identificaţi. De asemenea, fac excepţie cazurile în care jurnalistul acţionează, cu acordul părinţilor sau tutorilor, în interesul superior al minorului.
12. DETALIEREA ELEMENTELOR MORBIDE
12.1. Jurnalistul va evita descrierea detaliate de tehnici şi metode infracţionale, tehnici suicidale, vicii
şi nu va utiliza imagini violente şi alte elemente morbide. De asemenea, jurnalistul va evita să provoace, să promoveze şi să dezvolte subiecte de presă pe marginea unor evenimente morbide. Infracţiunile, crimele, terorismul, precum şi alte activităţi crude şi inumane nu trebuie încurajate sau prezentate într-un mod pozitiv.
 
13. DISCRIMINAREA
13.1. Jurnalistul este dator să nu discrimineze şi să nu instige la ură şi violenţă. Se vor menţiona rasa, naţionalitatea sau apartenenţa la o anumită comunitate (religioasă,etnică, lingvistică, sexuală, etc) numai în cazurile în care informaţia este relevantă în cadrul subiectului tratat.
14. PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE
14.1. Jurnalistul este dator să respecte prezumţia de nevinovătie, astfel încât nici un individ nu va fi prezentat drept făptuitor până când o instanţă juridică nu se va fi pronunţat, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă.
14.2. Nu se vor aduce acuzaţii fără să se ofere posibilitatea celui învinuit să îşi exprime punctul de vedere. În cazul unor păreri divergente, jurnalistul va da publicităţii punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate.
 
15. PROTECŢIA SURSELOR
15.1. Jurnalistul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea surselor în cazul în care acestea solicită acest lucru, dar şi în cazul în care dezvăluirea identităţii surselor le poate pune în pericol viaţa, integritatea fizică şi psihică sau locul de muncă.
15.2. Protecţia secretului profesional şi a confidenţialităţii surselor este în egală măsură un drept şi o obligaţie al jurnalistului.
 
16. TEHNICI SPECIALE DE COLECTARE A INFORMAŢIILOR
16.1. Ca regulă generală, jurnalistul va obţine informaţii în mod deschis şi transparent. Folosirea tehnicilor speciale de investigaţie jurnalistică este justificată atunci când există un interes public şi când informaţiile nu pot fi obţinute prin alte mijloace.

sâmbătă, 24 noiembrie 2007

Informaţia de presă



Prima lecţie în cadrul Cursului de jurnalism şi competenţă în comunicare: Informaţia de presă.