joi, 6 decembrie 2012

Interviu cu Ştefan Hruşcă: "Avem o parte de România în noi"

Interviu cu Ştefan Hruşcă: "Avem o parte de România în noi":

Când spui colinde, spui Ştefan Hruşcă. Cunoscutul interpret, stabilit în Canada, a lansat luna trecută, în România, un nou album de colinde, "La Mijlocu' Cerului", apoi a plecat să-i colinde şi pe românii din alte ţări. În Italia, a început de la Torino, pe 30 noiembrie, împreună cu doi instrumentisti: Radu Rotaru orgă şi Mario Florescu percuţie.

Publicull-a primit cu entuziasm, agitând steguleţe tricolore. Dragostea faţă de colindele româneşti şi faţă de cântecele îndrăgitului interpret s-a demonstrat prin ochii înlăcrimaţi de emoţie ale persoanelor din sală. La un moment dat, vocile celor din publicului erau atât de unite, încât Ştefan Hruşcă i-a lăsat să cânte, apoi a spus zâmbind "Vă mulţumim pentru cum ne colindaţi!"
Hruşcă a interpretat cântece din Cenaclul Flacăra şi colinde cunoscute, dar şi colinde noi de pe ultimul album "La Mijlocu' Cerului", care a putut fi achiziţionat la sfârşitul concertului, când Ştefan Hruşcă a făcut o baie de mulţime şi a semnat autografe.
Domnule Ştefan Hruşcă, în primul rând, la mulţi ani pentru ziua dumneavoastră de naştere, care va fi peste câteva zile!

«Mulţam»
Aţi lansat un nou album de colinde, "La Mijlocu' Cerului". Ce ne puteţi spune despre el?
«Acest album este dedicat

Citeşte mai mult...

Niciun comentariu: