Oltean, despre propunerea lui Alin Popoviciu: Eu cred că s-a grăbit, a fost puţin neinspirat
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că, deşi în PDL sunt colegi care "se manifestă în afara cadrului organizat al partidului", Alin Popoviciu, care a propus exluderea lor, "s-a grăbit" şi a fost "puţin neinspirat".
Hănescu, în turul trei la Roland Garros, după ce a beneficiat de un nou abandon al adversarului
Tenismanul Victor Hănescu (54 ATP) a acces, joi, în turul trei de la Roland Garros, după ce a beneficiat de abandonul rusului Dimitri Tursunov (60 ATP), acesta fiind cel de-al doilea adversar care se retrage, după australianul Bernard Tomici, în primul tur, informează site-ul oficial al competiţiei.
Ministerul Sănătăţii: Legislaţia nu interzice transportul bolnavilor nedeplasabili la domiciliu cu ambulanţa
Ministerul Sănătăţii arată că legislaţia nu interzice transportul bolnavilor nedeplasabili la domiciliul acestora cu ambulanţa, iar directorul medical al Ambulanţei Dolj, care a refuzat transportul unei femei bolnave de cancer, în fază terminală, şi-a dat demisia în urma controlului făcut de DSP.
Şeful Intact, dus cu MANDAT la DNA. Este URMĂRIT PENAL într-un dosar de ŞANTAJ.
UPDATE. Procurorii DNA au iceput urmarirea penala impotriva sefului Antenelor, Sorin Alexandrescu, pentru santaj. Procurorii anticoruptie spun ca acesta "a constrans un administrator al unei societati comerciale sa semneze un contract in conditii prestabilite, impuse de inculpat, sub amenintarea ca, in caz de refuz, va da in vileag fapte presupus compromitatoare pentru persoana in cauza"
Comisioanele interbancare la plățile cu carduri MasterCard și Visa din România, printre cele mai mari din UE
Comisioanele interbancare aplicate la tranzacţiile cu carduri în sistemele VISA şi MasterCard sunt printre cele mai mari din Europa și influențează negativ prețurile plătite de consumatori, se arată într-un raport al Consiliului...
Cum se mătură ilegal străzile bucureștene. Vezi cum au încălcat edilii Legea Concurenței
Consiliul Concurenţei a constatat încălcarea Legii Concurenței de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Primarul General al municipiului Bucureşti, consiliile locale al sectoarelor 2-4 şi 6, precum şi de către...
Florin Secară: PSD a numit un samsar de păduri în conducerea Romsilva
Deputatul PDL, Florin Secară, a declarat că ”actuala putere nu mai vede pădurea din cauza uscăturilor numite în funcții de conducere, la toate nivelurile, în instituțiile statului român”.
Indemnizaţii de 8.800 euro la Transelectrica, la o zi după ce Ponta anunţă limitarea salariilor
AGA Transelectrica a stabilit remuneraţii brute lunare cuprinse între 6.800 de lei (1.500 euro) şi 38.000 de lei (8.800 euro) pentru directorii companiei şi de 7.000 lei (1.600 euro) net pe lună pentru membrii CS, la o zi după ce premierul Ponta a anunţat plafonarea salariilor în societăţile de stat.
Un zbor pe ruta Chicago-Beijing, redirecţionat în urma unei tentative de sinucidere
O cursă aeriană de la Chicago cu destinaţia Beijing a fost redirecţionată spre un aeroport din Alaska, a anunţat joi compania United Airlines, după ce o pasageră a încercat, potrivit altor pasageri, să se sinucidă în toaleta avionului.
Prinţul Charles, din nou în România: Moştenitorul coroanei britanice a aterizat la Târgu Mureş şi a plecat la domeniul contelui Kalnoki Tibor din Covasna
Prinţul Charles a aterizat, joi după-amiază, la ora 14.15, pe Aeroportul "Transilvania" din Târgu Mureş, moştenitorul coroanei regale plecând spre Micloşoara, judeţul Covasna, la domeniul contelui Kalnoki Tibor, potrivit unor surse locale.
CUPA ROMÂNIEI: Programul la metrou va fi prelungit în ziua finalei. Traficul, restricţionat în zone din Capitală
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că programul de circulaţie de sâmbătă al metroului, când este programată finala Cupei României - Timişoreana, între formaţiile CFR Cluj şi Petrolul Ploieşti, va fi prelungit cu două ore.
Provocările din sistemul bancar, în discuţie la conferinţa "Mediafax Talks about Banking"
Provocările cu care se confruntă sistemul bancar, printre care revitalizarea creditării, dar şi politicile băncilor privind economisirea vor fi dezbătute la conferinţa "Mediafax Talks about Banking", care va avea loc, vineri, înce
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu