Iulia Vântur: “În România avem bărbaţi mult mai frumoşi decât în India”.
Vedeta ProTV a revenit în România după o vacanţă de două luni petrecută în India. Vedeta a infirmat zvonul că s-a măritat cu Salman Khan.
Cătălin Scărlătescu (“MasterChef”): "Am găsit acolo un local care m-a dat pe spate"
Juratul din show-ul de la Pro Tv şi-a petrecut vacanţa colindând insulele greceşti la bordul vasului.
Jurnaliştii au „strict interzis” în Facultatea de Jurnalism. Cum explică decanul FJSC anunţul de mai jos
Decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), Viorica Păuş, susţine că anunţul conform căruia "este strict interzis accesul reprezentanţilor presei (ziare, TV, radio)" în sediul unităţii de învăţământ a fost înţeles greşit şi că jurnaliştii sunt primiţi aici "cu cea mai mare plăcere", atât timp cât îşi fac cunoscută prezenţa.
Hidroelectrica încasează 10,6 milioane de euro din vânzarea a 14 microhidrocentrale
Hidroelectrica a vândut luni 14 microhidrocentrale, cu o capacitate instalată de aproape 10 MW, amplasate pe râurile Crişu Repede, Bistriţa, Budac, Hurza, Someşul Mic şi Sălaşele, pentru care va încasa 10,6 milioane de euro.
Mulţescu susţine că a fost înjurat de Andrei Cristea
Antrenorul FC Dinamo, Gheorghe Mulţescu, a declarat, luni, într-o emisiune televizată, că a fost înjurat de atacantul Andrei Cristea după un meci amical, dar a menţionat că îl înţelege pe jucător, pentru că acumulase o stare de frustare deoarece nu reuşea să se transfere la altă formaţie.
Băsescu o primeşte marţi la Cotroceni pe Christine Lagarde, directorul general al FMI
Preşedintele Traian Băsescu o va primi, marţi, la Cotroceni, pe Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, potrivit programului şefului statului postat de Administraţia Prezidenţială.
admitere.edu.ro REPARTIZARE LICEE 2013. Unde mai sunt locuri libere pentru ADMITERE LICEU 2013 judeţ cu judeţ
REPARTIZARE LICEE 2013 pe admitere.edu.ro. S-au afişat rezultatele. Ministerul Educaţiei a publicat pe EDU.RO rezultatele la ADMITERE 2013, iar fiecare elev poate afla la ce liceu a intrat pe baza mediei de admitere.
Stolojan a trecut în declaraţia de avere pe 2013 acţiuni Transgaz în valoare de peste 1 milion lei
Eurodeputatul PDL Theodor Stolojan a trecut în declaraţia de avere depusă în 2013 acţiuni la Transgaz în valoare de 1,084 milioane de lei, după ce în aprilie a fost acuzat de ANI de fals pentru că în declaraţia pe anul trecut nu menţionase acţiunile deţinute la compania energetică.
Accident de microbuz, soldat cu 5 răniţi. Şoferul a depăşit fără să se asigure şi a intrat într-un autoturism care venea din sens opus
Cinci persoane au fost rănite, luni după-amiază, într-un accident petrecut pe E 85, la ieşirea din localitatea suceveană Drăguşeni, după ce şoferul unui microbuz a depăşit fără să se asigure şi a intrat într-un autoturism care venea din sens opus, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Fenechiu, întrebat dacă toate proiectele începute de el vor fi terminate: "E greu. Când o să mă întorc!"
Ministrul demisionar al Transporturilor, Relu Fenechiu, afirmă că este greu ca toate proiectele începute de el la minister, adăugând că acestea vor fi finalizate "atunci când o să mă întorc".
Oraşul în care voucherele "Rabla" se vând chiar şi cu 700 de lei
Voucherele "Rabla" se vând în Arad chiar şi cu 700 de lei, în condiţiile în care proprietarii acestora sunt dispuşi să scadă preţul de teamă că tichetele vor expira, iar ei vor rămâne "în pagubă", în timp ce reprezentanţii centrelor de reciclare estimează că valoarea acestora va scădea şi mai mult.
"I Will Always Love You", gravat pe piatra funerară a cântăreţei Whitney Houston
Piatra funerară de pe mormântul cântăreţei Whitney Houston a fost gravată cu versul "I Will Always Love You", un vers care a dat titlul unuia dintre cele mai cunoscute cântece din repertoriul artistei americane.
Apel la grevă generală marţi, în Grecia. Recomandările MAE pentru românii care vor să meargă în această ţară
MAE recomandă românilor care vor să se deplaseze, marţi, în Grecia, să urmărească anunţurile autorităţilor locale referitoare la transportul public şi să evite implicarea în manifestaţii, în condiţiile în care principalele organizaţii sindicale au lansat un apel la o grevă generală de 24 de ore.
Ce recomandă MAE românilor care merg în Grecia.
MAE recomanda romanilor care vor sa se deplaseze, marti, in Grecia, sa urmareasca anunturile autoritatilor locale referitoare la transportul public si sa evite implicarea in manifestatii, in conditiile in care principalele organizatii sindicale au lansat un apel la o greva generala de 24 de ore, scrie Mediafax. Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care intentioneaza sa se depl
Portalul guvernamental de ştiri de la Moscova, Vocea Rusiei, anunţă că România va reveni în sfera de influenţă a Estului, mai exact a Rusiei şi a Chinei. “Schimbările tectonice în politica românească nu au cum să se petreacă...
Attachment:
|
Ioan Gyuri Pascu: “După o găleată de vin, solo-ul la chitara mi-a ieşit perfect. M-am lăsat in jos, dar nu m-am mai putut ridica. M-a prins de păr bateristul”
Îndrăgitul artist a povestit cu umor despre năzbâtiile din tinereţe dar şi cum a început prietenia cu Alexandru Andrieş
Magistraţi: Gigi Becali n-a dovedit că sunt împrejurări cu consecinţe grave pentru familia şi afacerile lui
Instanţa notează, în motivarea hotărârii prin care a respins cererea de întreruperea executării pedepsei lui Gigi Becali, că aceasta putea fi admisă dacă finanţatorul Stelei dovedea existenţa unor împrejurări speciale cu...
Zile călduroase, cu ploi locale şi scurte
Vremea se va menţine frumoasă, în mare parte a ţării, chiar dacă, pe alocuri, pot apărea ploi şi furtuni, care vor scădea uşor temperaturile. Ziua de marţi aduce o vreme răcoroasă în toată ţara. Scad temperaturile de...