Percheziţii la Deutsche Telekom, Telefonica şi Orange, într-o anchetă antitrust a Comisiei Europene
Oficiali ai Comisiei Europene (CE) desfăşoară percheziţii la mai multe companii mari de telecomunicaţii din Europa, între care Deutsche Telekom, Telefonica şi Orange, parte a unei anchete antitrust care vizează serviciile de conexiune la internet asigurate altor operatori.
Opoziţia în exil dezvăluie o nouă INSTALAŢIE SECRETĂ a programului nuclear iranian
Opozanţii în exil din cadrul Organizaţiei Mujahedinilor Poporului Iranian (OMPI) au afirmat joi că au obţinut informaţii despre o nouă instalaţie secretă din cadrul proiectului nuclear iranian, în apropiere de Damavand, în provincia Teheran (nord).
Activităţile cu care senatorii îşi completează veniturile
Senatorii îşi completează veniturile din activităţi de avocatură, notariale, de cercetare, din învăţământul universitar, din chirii, dividende sau dobânzi, potrivit declaraţiilor de avere publicate pe site-ul acestei Camere.
Premierul Franţei: Măsurile de combatere a corupţiei şi criminalităţii vor ajuta aderării României la Schengen
Premierul francez Jean-Marc Ayrault a declarat, joi, la întrevederea cu preşedintele Traian Băsescu, de la Palatul Cotroceni, că Parisul a fost întotdeauna deschis aderării României la spaţiul Schengen, menţionând că măsurile de combatere a corupţiei şi criminalităţii vor ajuta acestui obiectiv.
BIOGRAFIE: Jean-Claude Juncker, ultimul arhitect al construcţiei europene
Inamovibilul premier al Luxemburgului, aflat la conducerea Guvernului de peste 18 ani, Jean-Claude Juncker, care şi-a anunţat miercuri seara demisia, a fost decanul liderilor europeni şi ultimul arhitect al construcţiei europene.
Victor Ponta: Efortul bugetar pentru corectiile financiare va fi de 700 milioane lei
Premierul Victor Ponta a afirmat ca saptamana viitoare va fi adoptat un proiect de Ordonanta de Urgenta privind alocarea de la buget a circa 700 de milioane de lei pentru corectiile financiare pe care trebuie sa le suporte Romania in urma neregulilor constatate in derularea unor proiecte care au beneficiat de fonduri europene. Intrebat de ce este necesar ca aceste sume sa fie suportate de la buget
AP: Creierul atacului din 11 septembrie ar fi ajuns sa proiecteze aspiratoare in inchisoarea CIA din Romania
Pe cand era inchis intr-o inchisoare secreta a CIA din Romania, Khalid Sheikh Mohammed, organizatorul atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, le-ar fi cerut gardienilor sa il lase sa proiecteze un aspirator, a declarat un fost oficial CIA pentru Associated Press, potrivit Washington Post. Cererea ar fi fost aprobata.
Adrian Papahagi: L-am sesizat pe premierul Frantei cu privire la o noua acuzatie de plagiat al lui Victor Ponta, datand din 2010, din cartea unui cunoscut avocat francez, apropiat de socialistii presedintelui Hollande
Intr-o scrisoare adresata premierului francez, Jean-Marc Ayrault, aflat in aceste zile intr-o vizita oficiala in Romania, unul dintre membrii Miscarii Populare, Adrian Papahagi, semnaleaza un posibil nou plagiat al lui Victor Ponta. Intr-o carte semnata de Daniela Coman si Victor Ponta, publicata in anul 2010 la editura Universul Juridic, paginile 234-235 par a relua integral continutul paginilor
Parlamentarii şi-au cultivat propriile privilegii.
In prima sesiune a noului Legislativ, parlamentarii si-au canalizat energiile catre proiecte care ii vizeaza in mod direct: de la Statutul deputatilor si senatorilor pana la intarirea drepturilor lor din Constitutie. Dezbaterile cele mai aprinse au avut loc in jurul noului Statut al deputatilor si senatorilor, caruia parlamentarii i-au dedicat nu mai putin de noua sedinte in comisii si sapte in pl
Camelia Voiculescu, urmărită penal de DNA pentru șantaj la adresa administratorului RCS&RDS
Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu și proprietara trustului Intact, este urmărită penal în dosarul de șantaj al lui Sorin Alexandrescu la adresa administratorului RDS&RCS, Ioan Bendei. Camelia Voiculescu și Sorin Alexandrescu au fost audiați joi la DNA, în dosarul de șantaj. După audieri, procurorii DNA i-au adus la cunoștință, fiicei lui Voiculescu că s-a început urmărirea penală și
Și-a vândut virginitatea pe internet însă a regretat amarnc când a văzut cu cine trebuia să se culce
Catarina Migliorini și-a vândut în 2012, virginitatea pe internet, contra sumei de 780.000 de dolari. Când a văzut în realitate bărbatul care trebuia să o dezvirgineze, tânăra a rămas profund dezamăgită. Brazilianca a intrat în atenția presei în 2012 după ce a postat pe internet un anunț prin care își vindea virginitatea. În urma unei licitații online, tânăra a primit 780.000 de dolari de la un bă
Ponta îi reproşează lui Băsescu "un nou joc politic" în afacerea Rompetrol: "Nu mai avem nicio datorie de luat. Preşedintele nu mi-a spus că are vreo obiecţie"
Înţelegerea Guvernului cu Rompetrol Grup, prin care statul nu mai cere practic companiei KazMunaiGas cele 660 de milioane de dolari pentru care s-a adresat instanţei în 2010, primind în schimb 200 de milioane, un pachet de 18% din rafinăria de la Năvodari şi planul unui fond de investiţii comun este "o decizie economică pe care o consider favorabilă României", susţine prim-ministrul Victor Ponta.
Supermaşină pentru supravegherea traficului pe A1, oferită poliţiştilor hunedoreni
Poliţiştii hunedoreni vor supraveghea, de joi, traficul pe autostrada A1, tronsonul Deva-Orăştie, care are o lungime de 32,5 kilometri, cu un autoturism care atinge viteza de 100 de kilometri la oră în 6,6 secunde şi care a fost oferit gratuit, în baza unui contract de comodat, valabil un an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu