Principesa Irina, a treia fiică a regelui Mihai I al României, a fost arestată de polițiștii americani pentru că a organizat pariuri şi lupte ilegale de cocoşi la ferma lor din estul statului american Oregon.
Principesa Irina și soțul acesteia John Wesley Walker, sunt acuzați de autoritățile americane că au organizat lupte ilegale cu cocoși și de organizarea unor pariuri ilegale în perioada 1 aprilie 2012 şi 19 mai 2013. Drept urmare, cei doi au fost arestați de poliția statului Oregon, alături de alte 16 persoane, potrivit Oregonlive.com şi Kval.com.
„Luptele de cocoşi sunt ilegale, atât în conformitate cu legislaţia federală, cât şi cu legislaţiile tuturor celor 50 de state. Nu doar că sunt o practică barbară, dar luptele de cocoşi pun în pericol sănătatea şi siguranţa publică şi facilitează săvârşirea de alte fapte ilegale”, a declarat Amanda Marshall, procuror al statului Oregon.
The post Fiica Regelui Mihai I, arestată appeared first on exclusivNews.Fiecare dintre capetele de acuzare prevede o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari. În cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, soţii Walker riscă să-şi piardă şi ferma din Irrigon, în ţinutul Morrow, statul Oregon. John Wesley Walker a lucrat pentru poliţia ţinutului Coos de la 1 august 1998 şi până la 30 iunie 2003, potrivit departamentului de resurse umane al ţinutului. Alteța Sa Regală Irina, Principesă a României, s-a născut pe 28 februarie 1953, la Lausanne, Elveția. Este fiica regelui Mihai și a Reginei Ana, fiind a cincea pe linia succesiunii la șefia Casei Regale române și la tronul României. Principesa Irina a locuit cea mai mare parte a vieții în Statele Unite ale Americii. Are doi copii, Mihai și Angelica, născuți în 1985 și 1986, din prima căsătorie, cu John Kreuger. În prezent este căsătorită din anul 2007 cu John Wesley Walker și locuiește în statul Oregon. |
Două femei din Israel au reușit să transforme o rablă de autobuz, aflată la fier vechi, într-o adevărată bijuterie de lux. O casă mobilă în toată regula.
Tali Shaul și Hagit Morevski s-au cunoscut prin intermediul fiilor lor. În scurt timp, cele două femei au devenit în scurtă vreme prietene și au demarat un proiect comun de restaurarea a unui autobuz vechi. Israeliencele au cumpărat un autobuz lung de trei metri și într-o stare deplorabilă. În scurt timp, însă, mormanul de fiare vechi s-a transformat într-o locuință mobilă luxoasă și utilată complet. ”Am citit un articol despre locuințe alternative, cum ar fi containere sau corturi și i-am sugerat lui Hagit să transformăm un autobuz într-un spațiu locuibil”, spune Shaul. La scurt timp de la această discuție, ele au achiziționat un autobuz vechi care fusese utilizat pentru transportul public. După ce au scos toate scaunele și au eliberat spațiul de elementele netrebuincioase, ele au apelat la opinia unei alte prietene care se ocupă cu amenajarea locuințelor. Astfel, rabla abandonată ruginii a devenit un spațiu luxos în care un cuplu poate locui fără niciun inconvenient. Autobuzul de lux are pat spațios, bucătărie cu toate dotările, aer condiționat, mobilă de lux, baie cu duș, și masă cu scaune. Casa pe patru roți oferă confortul pe care-l regăsim într-o locuință din cartierele rezidențiale. The post Două israelience au transformat o rablă de autobuz într-o casă de lux pe patru roți appeared first on exclusivNews.
Attachment:
|
Ştirile PRO TV se află pentru a doua oară pe lista nominalizărilor la International Emmy Awards. De astă dată pentru reportajele din satele îngropate sub zăpadă, în 2012.
Pro TV se pregătește să câștige al doilea premiu Emmy, cu un reportaj marca Știrile Pro TV. „Una dintre cele mai aspre ierni din ultimii 50 de ani a provocat pagube serioase locuinţelor din România. Reporterii Ştirilor Pro TV au intervievat oamenii ale căror case au fost afectate de căderile masive de zăpadă”, este explicaţia care însoţeşte nominalizarea. Nominalizările la categoria “Current Affairs and News” au fost anunţate, miercuri, de International Academy of Television Arts & Sciences. La cele două secţiuni ale acestei categorii, au fost făcute opt nominalizări, din cinci ţări, respectiv România, Brazilia, Germania, Filipine şi Marea Britanie. Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul unei ceremonii care va avea loc la 1 octombrie, la Frederick P. Rose Hall din New York. În 2008, Ştirile Pro TV au fost recompensate cu International Emmy Award News, premiul constituind o premieră pentru România, cât şi pentru televiziunile din Europa de Est. Echipa “Ştirilor Pro TV”, formată din Paula Herlo, Cosmin Stan, cameramanul Sergiu Matei, Marius Ivan şi Eduard Târna şi producătorul Alex Livadariu, a intrat atunci în competiţie cu trei reportaje din Campania “Tu ştii ce mai face copilul tău?”, alături de alte 800 de materiale jurnalistice din întreaga lume. Recompensa venea după ce în 2007, ştirile Pro TV au fost nominalizate pentru materialul “Tibetani la graniţa chineză. The post Ştirile PRO TV, nominalizate din nou la premiile Emmy Awards appeared first onexclusivNews. |
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a solicitat clarificări din partea României în legătură cu unul dintre cei trei candidaţi propuşi astfel că lista a fost respinsă până la sosirea lămuririlor.
ACPE a retrimis în România lista cu cele trei propuneri de judecători la CEDO, în locul lui Corneliu Bîrsan. Pe listă se află judecătoarea CCR Iulia Motoc, profesorul Florin Streţeanu şi Bianca Guţan, profesor universitar la Sibiu. Nu se știe pentru moment, motivul retrimiterii listei în țară și pentru care dintre cei trei judecători s-a cerut clarificări. În acest moment, România are două opţiuni pentru a „rezolva” dosarul CEDO. Fie înlocuiește candidatul problemă cu Tudor Panţîru, selectat pentru lista suplimentară. Fie reia procedura de la zero de selecție a celor trei judecători propuși pentru CEDO. Până la finalul anului România trebuie să aibe un nou judecător la CEDO. Mandatul actualului judecător, Corneliu Bîrsan, expiră în acest acest. Candidaţii propuşi de statele membre – în cazul nostru, România – trebuie să aibă cele mai bune calificări şi un prestigiu imaculat în ţara de origine. The post Lista cu judecătorii propuși de România la CEDO, respinsă appeared first onexclusivNews. |
La iniţiativa Mariei Grapini, Ministrul Delegat pentru IMM-uri, Mediu de afaceri şi Turism, luni, 19 august, va avea loc prima ediţie a Galei de decernare a titlului de Ambasador al Turismului Românesc.
În cadrul acestui eveniment se vor acorda titlurile de Ambasador al Turismului Românesc unor personalitaţi marcante ale culturii şi sportului românesc precum: Grigore Leşe, Elisabeta Lipa, Ilie Nastase, Ivan Patzaichin, Stefan Popa Popas, Iolanda Balaş Soter, Gabriela Szabo, Gheorghe Zamfir. Evenimentul are ca scop transformarea atuurilor incontestabile pe care le are România în reale avantaje competitive prin acţiuni de promovare ale ţării noastre şi prin valorile sale umane, recunoscute în plan intern si internaţional. Printre invitaţii de onoare ai acestui eveniment se numără: Primul Ministru al României, dl Victor Ponta, Miniştri, Primarul General al Capitalei, dl Sorin Oprescu, reprezentanţi ai Federaţiilor şi Asociaţiilor din Turism, jurnalişti. Evenimentul este organizat de către Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de afaceri şi Turism, împreună cu Autoritatea Naţională pentru Turism cu sprijinul Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc şi a Primăriei Municipiului Bucureşti prin CreArT – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucuresti The post Gala Ambasadorii Turismului Românesc, creată de Maria Grapini, are loc luni la București appeared first on exclusivNews. |
În șase zile de concurs la Mondialele de la Moscova, atleții români au avut doar eșecuri pe bandă rulantă. Nicio medalie și doar trei calificări în finale.
Românii contabilizează eșec după eșec la Mondialele de Atletism de la Moscova. Nicoleta Grasu a dat startul eșecurilor după ce în prima zi a ratat calificarea în finală. În calificări, românca a aruncat doar 56,31, al 22-lea rezultat. Ancuța Bobocel este prima româncă calificată într-o finală la Mondialele din Moscova. Atleta a terminat pe șase cursa de 3000 m obstacole cu un timp de 9 minute 35 de secunde și 78 sutimi. Bianca Răzor a reușit un Personal Best, de 51.49 secunde, în semifinalele la 400 m dar nu suficient cât să acceadă în finala mondială. Ioana Doagă a terminat calificările la 1500 m, cu al 26-lea timp, fiind cronometrată în 4.09.78, insuficient pentru accederea în semifinale. Marius Cocioran a terminat finala de 50 km marș, pe locul 40 cu un timp de 4 ore 4 minute și 23 de secunde. Adrian Vasile a concurat în calificări la săritura în lungime, reușind doar 7.52 metri, al 25-lea rezultat al calificărilor, fără să poată accede în semifinale. Mihai Donisan a concurat în calificări la săritura în înălțime unde a reușit un rezultat de 2,26 m, insuficient pentru finală. Bianca Perie este ce-a de-a treia sportivă din România care a prins o finală la Moscova. Românca va concura vineri în finala de aruncare a ciocanului. În calificări, Perie a aruncat 71,32 m, rezultat cu care a ocupat locul 10 din cele 12 finaliste. Mirela Lavric a ratat calificarea în semifinale la 800 m după ce în calificări a avut al 31-lea timp – 2.10.37. Andreea Ogrăzeanu a ratat calificarea în semifinale la 200 m după ce în calificări a alergat mult sub aşteptări, 23″83/100.
Speranţele delegaţiei române la Mondialele moscovite se concentrează, în ultimele 3 zile de întreceri, pe finalista la aruncarea ciocanului, Bianca Perie, triplusaltistul Marian Oprea, pe ştafeta feminină de 400 m.
The post România, dezastru total la Mondialele de Atletism de la Moscova appeared first on exclusivNews. |
Adrian Mutu își poate lua gândul de la naționala României. Selecționerul Victor Piţurcă a dezvăluit la Digi Sport că, atâta timp cât va mai fi selecţioner, nu îl va mai convoca nici pe Adrian Mutu şi nici pe Cristian Săpunaru.
Victor Pițurcă este foc și pară pe Adrian Mutu despre care spune că reprezintă doar trecutul la națională și nimic mai mult. “Mutu reprezintă trecutul la echipa națională. Viitorul naționalei sunt Maxim, Grozav, ei trebuie să ducă viitorul. Când am venit eu la națonală, de 8 ani cu Mutu tânăr nu se calificaseră. Am plecat eu și nu s-a mai calificat naționala, apoi am venit și s-a calificat iarăși, ăsta e adevăarul. Mutu a fost un jucător mare și putea fi și mai mare, dar acum reprezintă trecutul. Am trecut cu vederea prea multe, gata, s-a încheiat”, a declarat Victor Piţurcă la Fotbal Club, la Digi Sport 1. Deşi nu au fost chemaţi pentru amicalul cu Slovacia (1-1), Paul Papp, Gabi Tamaş şi Răzvan Raţ sunt în continuare soluţii pentru naţională, consideră Pițurcă care anunță că nici Săpunaru nu mai pupă convocarea. “Săpunaru? Nu a venit scrisoarea de la el că ar mai vrea la națională și e prea târziu pentru el acum. Au trecut 3 luni, 4 luni, nu a zis nimic. Asta ce înseamnă, că se mai gândeşte, sau ce? O să mai apară un Papp, un Gabi Tamaș, Raț, sigur că mă gândesc la Raţ”, a completat selecţionerul României. Mutu s-a supărat rău pe selecționer că nu a fost convocat pentru amicalul cu Slovacia, dar spune că nu are niciun conflict cu acesta. ”Între mine şi Victor Piţurcă nu există un conflict, vă imaginaţi conflicte. Ar fi ideal să mi se explice de ce n-am fost chemat, dar fiecare antrenor are stilul lui. Eu sper să fiu sănătos, să joc în continuare şi să-mi intru în formă. În rest, nu depinde de mine, depinde de antrenor„, a spus Mutu la DigiSport. The post Mutu nu mai pupă naționala atâta timp cât Pițurcă este antrenor appeared first on exclusivNews. |
Alberta Carmose, o româncă stabilită în Canada, unde lucrează ca medic stomatolog, a fost bătută crunt de un polițist canadian pe motiv că a depășit viteza legală.
Alberta Carmose se îndrepta spre Edmonton, pentru a vedea nişte pacienţi când un poliţist pe motocicletă a oprit-o pentru depăşirea vitezei legale, scrie Global News. Românca a avut nevoie de îngrijiri medicale după polițistul candian care a oprit-o în trafic, a bătut-o pentru că a depășit viteza legală. Românca a povestit jurnaliștilor canadieni că polițistul a venit lângă maşina ei şi a început să lovească în geam, apoi i-a cerut documentele. Deranjată de racția violentă a polițistului, femeia i-a răspuns că îi va prezenta actele numai dacă se linişteşte.
Enervat de reacția ei, polițistul i-a ordonat femeii să coboare din maşină, după care i-a pus cătuşele şi a împins-o la pământ.
The post O româncă s-a ales cu dosar penal pentru că a fost bătută măr de un polițist canadian – VIDEO appeared first on exclusivNews.
”M-a lovit în cap. Am simţit lovitura în cap. Apoi m-a dat cu capul de ciment până când m-am umplut de sânge”, a Alberta Carmose.
Românca a fost scăpată din mâinile polițistului bătăuș de către șoferii aflați în zonă care au sunat la serviciile de urgență. După ce a fost internată în spital cu multiple răni, românca a aflat cu stupoare că este cercetată penal pentru că s-ar fi opus arestării şi pentru obstrucţionarea justiţiei. Autorităţile canadiene au lansat o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și dacă românca se face vinovată de obstrucționarea justiției. |
Un tânăr în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost găsit fără suflare, de către un trecător, pe strada Vasile Lupu din municipiul Bârlad.
Persoana care l-a descoperit pe tânăr căzut pe jos, a sunat la 112 și a chemat ambulanța și poliția. Din păcate medicii de pe ambulanță nu au putut decât să constate decesul tânărului. Acesta prezenta mai multe răni la cap. Motiv pentru care poliția și procuratura a deschis o anchetă pentru moarte suspectă. “Întrucât există suspiciunea comiterii unei infracţiuni cu violenţă, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, care desfăşoară activităţi de cercetare, sub coordonarea procurorului criminalist. Totodată, se fac verificări pentru a se stabili identitatea persoanei, a cărei vârstă o apreciem la aproximativ 30 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vaslui, Mihaela Ştraub. Cel mai probabil, moartea bărbatului a survenit în urma unor lovituri primite de la altă persoană. Examenul medico legal va stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs moartea bărbatului. The post Moarte suspectă la Bârlad. Un bărbat a fost găsit mort pe stradă appeared first on exclusivNews. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu