Regele romilor a fost adus în România.
Trupul neinsufletit al lui Florin Cioaba a fost adus in tara marti, cu un avion de linie care a aterizat pe aeroportul Henri Coanda din Capitala. Printre cei care au asteptat, la aeroport, repatrierea trupului neinsufletit al lui Cioaba s-au numarat deputatul Madalin Voicu, pastorul Calin Ioan, de la Biserica Penticostala Evanghelia din cartierul bucurestean Ferentari, si alti reprezentanti ai com
Procuratura americană investighează JP Morgan pentru manipularea pieţei energiei
Departamentul de Justiţie din Statele Unite investighează dacă JP Morgan a avut un comportament incorect în tranzacţiile cu electricitate, pentru manipularea preţurilor, potrivit unor surse apropiate situaţiei, caz care se adaugă altor litigii şi anchete în care este implicată banca.
Şoferul român suspectat că a provocat accidentul în lanţ în apropiere de Sofia a fost arestat.
Soferul de camion roman suspectat ca a adormit la volan si a provocat tragicul accident in lant produs luni la periferia orasului Sofia, soldat cu doi morti, a fost arestat, informeaza Mediafax. Potrivit legislatiei bulgare, soferul risca sa fie condamnat la o pedeapsa cuprinsa intre trei si 15 ani de inchisoare pentru omor din culpa. Politia suspecteaza ca soferul camionului inmatriculat in Roman
Bulgaria: Blocul Reformist, o noua formatiune politica, propune ca partidele sa asigure conducerea tarii prin rotatie
Blocul Reformist, o noua formatiune de pe scena politica din Bulgaria, constituita in principal din mici partide de dreapta, propune ca, de acum inainte, conducerea tarii sa fie asigurata de partidele politice dupa "principiul rotatiei", potrivit Novinite.com. Blocul Reformist este o formatiune aflata in opozitie atat fata de socialistii premierului Plamen Oresharski, cat si fata de GERB, formatiu
Cine este Alin Popoviciu, deputatul PDL care propune organizarea unui concurs Miss Parlament
Deputatul PDL Alin Popoviciu, care a anuntat marti ideea organizarii unui concurs Miss Parlament, nu este la prima initiativa controversata. Aflat la al doilea mandat de deputat, Popoviciu a reusit sa imbine carierea politica cu cea de om de afaceri si s-a remarcat pe scena politica propunand proiecte de lege controversate si intrand in conflict cu colegii de partid. De numele lui Popoviciu se le
Liderul suprem al mişcării Fraţii Musulmani este acuzat de instigare la omor
Liderul suprem al Fraţilor Musulmani, Mohamed Badie, a fost plasat în detenţie preventivă pentru 15 zile sub acuzaţia de "instigare la uciderea" manifestanţilor, a anunţat televiziunea oficială din Egipt.
Cat de rapid au fost remediate deranjamentele la serviciile de internet in 2012 - raport ANCOM
Termenele de remediere a deranjamentelor in cazul serviciilor de internet fix si mobil depasesc in destule situatii valoarea asumata de furnizori in contractele incheiate cu clientii, se arata intr-un raport al Autoritatii nationale de reglementare in comunicatii (ANCOM) cu privire la parametrii administrativi de calitate a serviciilor de internet in 2012. Mai exact, in cazul serviciilor de intern
Înmormântarea lui Florin Cioabă: Familia a ales o firmă celebră de pompe funebre.
Firma care va asigura serviciile funerare dupa ce va fi adus in tara trupul neinsufletit al lui Florin Cioaba a mai fost angajata, in acelasi scop, la decesul a numerosi actori, cantareti, sportivi si politicieni, printre care Gheorghe Dinica, Ion Dolanescu, Nicolae Dobrin si Corneliu Coposu, informeaza Mediafax. Astfel, la serviciile firmei respective au mai apelat familii printre care cele ale l
Tokes: Cele spuse de mine la Tuşnad au fost denaturate într-o manieră inimaginabilă
Europarlamentarul Lazslo Tokes consideră "grave" şi "neadevărate" acuzaţiile că ar fi cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, iar, ulterior, că ar vrea dictat asupra Transilvaniei, el susţinând că afirmaţiile sale au fost "denaturate într-o manieră inimaginabilă".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu