Aproape 300 de persoane protestează în Bucureşti cerând rezolvarea problemei maidanezilor
Peste 300 de persoane participă duminică, în Parcul Izvor din Bucureşti, la un protest referitor la problema câinilor vagabonzi, cerând ridicarea acestora de pe străzile Capitalei, pentru siguranţa locuitorilor.
Papa Francisc critică războaiele comerciale care au scopul de „a vinde arme”
Papa Francisc a respins din nou războiul în Siria, denunţând "războaiele comerciale pentru a vinde arme" şi "proliferarea" acestora şi cerându-le oficialilor politici să "găsească o soluţie justă la conflictul fratricid", relatează AFP.
Zeci de persoane protestează în faţa Casei Albe împotriva războiului în Siria
Zeci de manifestanţi s-au reunit sâmbătă în faţa Casei Albe, după care au plecat către Congres, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de aprobarea unor atacuri americane în Siria, relatează AFP.
Împăratul romilor Iulian: Fraţii Cioabă au fost excluşi din organizaţiile romilor
Împăratul romilor Iulian Rădulescu susţine că fraţii Dorin şi Daniel Cioabă au fost excluşi din organizaţiile romilor, "din comunitate", iar 63 de ONG-uri şi formaţiuni politice ale etniei nu îi recunosc ca "regi ai romilor de la Sibiu".
Turcia trimite avioane de lupta la frontiera cu Siria
Sase avioane de lupta turce F-16 au fost trimise duminica la frontiera cu Siria, intr-o misiune de recunoastere, a relatat cotidianul turc Sabah, citat de agentia RIA Novosti, citat de Agerpres.
Purtatorul de cuvant al presedintelui, despre scrisoarea trimisa de Brigitte Bardot: Ma intreb daca le-a scris o scrisoare si parintilor lui Ionut Anghel
Purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Bogdan Oprea, a confirmat primirea scrisorii trimise lui Traian Basescu de Brigitte Bardot in care aceasta cere renuntarea la initiativa masurii de eutanasiere a cainilor maidanezi. El s-a intrebat daca actrita le-a scris si parintilor baietelului ucis de caini.
Scandal pe coroane. Regii si imparatii rromilor se exclude reciproc.
Scandalul pe regi si imparati din comunitatea rromilor a ajuns la faza excluderilor. Azi, asa-zisul imparat al rromilor, Iulian Radulescu, a anuntat la postul Romania TV ca asa-numitii regi din Sibiu ai etniei, cei doi frati Cioaba, nu mai au aceasta functie. La randul sau, Daniel Cioaba a spus despre imparat ca el nu are dreptul sa ia o asemenea decizie, pentru ca el insusi a fost exclus din func
Pentru prima dată în istoria Festivalului de la Veneţia, un documentar a primit Leul de Aur
Documentarul "Sacro GRA", al italianului Gianfranco Rosi, care prezintă viaţa oamenilor care trăiesc la periferia Romei, lângă şoseaua de centură, a câştigat Leul de Aur la cea de-a 70-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, informează Reuters.
Preţul petrolului a atins maximul ultimilor doi ani, în contextul tensiunilor din Siria
Preţul petrolului a urcat puternic pe piaţa SUA, cu 2%, la 110,5 dolari pe baril, maximul ultimilor doi ani, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, la summit-ul G20 de la Sankt Petersburg, că Rusia va sprijini Siria dacă va fi atacată, transmite Bloomberg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu