miercuri, 11 septembrie 2013

Peste 4 milioane telespectatori au urmarit Romania – Turcia la Antena 1
Antena 1 a fost lider de audienţã marţi, 10 septembrie, cu meciul de fotbal disputate de România cu echipa Turciei, pe Național Arena din București. Peste patru milioane de telespectatori au urmărit marți seară, la Antena 1, eșecul tricolorilor în fața turcilor. La nivel naţional, partida a fost urmãritã, în medie, de 4.017.000 de români, vârful de audienţã fiind înregistrat la ora 22:36, când la
Ioan Mircea Moloț, Președinte al Consiliului Județean Hunedoara, acuzat de ANI de conflict de interese
Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese în materie administrativă în cazul lui Ioan Mircea Moloț, Președintele Consiliului Județean Hunedoara.   ANI a constatat faptul că Ioan Mircea Moloț a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă. Întrucât, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Hunedoara, a participat la de
Antonescu, lui Geoană: Să nu se sperie degeaba, nu sunt Traian Băsescu.
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, raspunzand acuzatiilor lui Mircea Geoana, ca el nu da indicatii PSD si ca social-democratul nu trebuie sa se sperie, pentru ca el nu este Traian Basescu, iar legat de Rosia Montana premierul Ponta este cel care a anuntat un vot impotriva, relateaza Mediafax. Antonescu a fost intrebat cum vede declaratiile lui Mircea Geoana care l-a acuzat ca
Mii de oameni, terorizaţi de mirosul de seminţe prăjite.
Desi normele cu privire la calitatea aerului sunt foarte stricte, iar procedurile de eliberare a autorizatiei de mediu sunt extrem de severe, mai multe cartiere din zona centrala a Galatiului sunt poluate de zeci de ani de fumul si mirosul de seminte prajite emanate de instalatiile Fabricii de Ulei 'Prutul'. Sunt afectate zona garii de calatori si a autogarii, cartierul de case din zona strazilor
CEO-ul Gabriel Resources oferă explicaţii privind subiectul despăgubirilor în cazul proiectului Roşia Montană
CEO-ul Gabriel Resources afirmă că declaraţiile sale au fost citate greşit în presa internaţională, după ce publicaţia canadiană The Globe and Mail a scris că Gabriel Resources va cere despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari americani dacă Parlamentul va respinge proiectul Roşia Montană.
Minerii blocaţi în subteran la Roşia Montană sunt decişi să îşi petreacă noaptea acolo
Cei 22 de mineri blocaţi în subteran la Roşia Montană refuză să iasă la suprafaţă pe durata nopţii, în timp ce majoritatea protestatarilor din centrul comunei s-au deplasat la intrarea în mină şi intenţionează să îşi petreacă şi ei noaptea acolo.
Maidanezi si mistreti
Nemtii nu au maidanezi pe strazi, pentru ca nu au maidane prin orase. Terenurile sunt construite sau folosite adecvat, nimeni nu asteapta sa creasca iarasi preturile si sa le vanda cu castig insutit. Pe maidanele din orasele romanesti cresc balarii in voie, cainii alearga in haite, au ajuns sa misune chiar si serpi. Unde omul dispare, natura isi reintra in drepturi, pas cu pas. Maidanezul nu e "ce
Ponta şi Băsescu vor împărţi o aeronavă second-hand.
Guvernul a decis ca va cumpara, in cele din urma, o aeronava care sa fie utilizata de catre deminitarii statului, iar avionul va fi, cel mai probabil, second-hand. "De zece milioane - 13 sunt puse in buget - incercam sa avem o aeronava de 12 locuri care sa reduca costurile de deplasare ale presedintelui, prim-ministrului, presedintilor celor doua Camere si ale ministrilor, asa cum au toate tarile
Geoană: E neplăcut să-l aud pe Antonescu dând indicaţii preţioase PSD.Antonescu: Să nu se sperie Geoană, nu sunt Traian Băsescu
Senatorul PSD Mircea Geoană spune, într-un comunicat transmis miercuri, că "este neplăcut" să-l audă pe Crin Antonescu dând "indicaţii preţioase" aliatului de guvernare PSD, el menţionând totodată că o "campanie electorală pe seama PSD" reprezintă un gest neaşteptat din partea liderului PNL.
Lumânări aprinse în faţa Primăriei Timişoara pentru maidanezii care vor fi eutanasiaţi
Aproximativ o sută de persoane au protestat, miercuri, la Timişoara, faţă de eutanasierea câinilor, mulţi dintre ei aprinzând lumânări pentru maidanezii care vor fi omorâţi, iar alţii purtând pancarte cu inscripţia "Omul prost se luptă cu câinele, omul inteligent se luptă cu cei care îl abandonează"
Jurnalişti de la Sunday Times, audiaţi prin comisie rogatorie de DNA în dosarul lui Adrian Severin
Jurnalişti de la Sunday Times au fost audiaţi prin comisie rogatorie, la cererea DNA, în dosarul lui Adrian Severin, ei arătând că aveau informaţii privind "lobbyşti" care influenţau excesiv activitatea din PE şi că se dădeau bani unor deputaţi, în schimbul modificării legilor.
Victor Ponta a eliberat din functie trei secretari de stat de la Ministerului Mediului
Premierul Victor Ponta a eliberat din functie miercuri, 11 septembrie, trei secretari de stat de la Ministerul Mediului: Ionut Ciprian Iuga, Puiu Gelu si Elena Dumitru. Potrivit deciziilor publicate tot miercuri in Monitorul Oficial, doar Elena Dumitru a fost eliberata la cerere din functie. Ionu Ciprian Iuga si Puiu Gelu au fost numiti in functie abia de sase luni, ambii fiind membri ai PNL. Surs
Fostul deputat Mihail Boldea dă în judecată România la CEDO. Vezi de ce.
Fostul deputat Mihail Boldea, judecat pentru fraude imobiliare in valoare de aproximativ un milion de euro, a dat statul roman in judecata la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), pentru rele tratamente in inchisoare, transmite B1.ro. Aflat in arest preventiv de mai bine de un an de zile, Boldea acuza "rele tratamente" de care a avut parte in penitenciar. Printre acestea, se numara si fapt
Antonescu, despre depăgubirile în cazul RMGC: Parlamentul nu va vota niciodată sub asemenea ameninţări
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că Parlamentul nu va vota niciodată o lege precum cea privind Roşia Montană sub ameninţări legate de eventualele despăgubiri, precizând că a făcut un apel public ca premierul sau miniştrii să clarifice acest subiect.
Teodor Meleşcanu, decorat de statul polonez
Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, i-a înmânat, miercuri, directorului SIE, Teodor Meleşcanu, o înaltă distincţie oferită de preşedintele Bronislaw Komorowski, pentru merite deosebite în dezvoltarea relaţiilor româno-poloneze.
Brigitte Bardot, atac la Traian Băsescu: "Un tiran care nu se gândeşte decât să ucidă"
Actriţa franceză Brigitte Bardot a denunţat "politica dictatorială a preşedintelui Traian Băsescu", catalogându-l "un tiran care nu se gândeşte decât să ucidă", după ce Parlamentul României a adoptat legea care permite eutanasierea câinilor maidanezi.
Brigitte Bardot îl ATACĂ din nou pe Băsescu: "S-o crede pe vremea lui Ceauşescu!".
Actrita franceza Brigitte Bardot a denuntat "politica dictatoriala a presedintelui Traian Basescu", catalogandu-l "un tiran care nu se gandeste decat sa ucida", dupa ce Parlamentul Romaniei a adoptat legea care permite eutanasierea cainilor maidanezi, transmite Mediafax. Citeste si Brigitte Bardot ii scrie lui Basescu pentru a apara cainii maidanezi din Romania "Acest tiran nu se gandeste decat sa
Acţiunile Gabriel Resources cresc cu 23%, după ce în două zile au pierdut 56% din valoare
Acţiunile Gabriel Resources au înregistrat miercuri o creştere de până la 23% în primele ore de tranzacţii pe bursa din Canada, după ce cotaţia s-a prăbuşit cu 56% pe parcursul primelor două zile ale săptămânii.
Franţa: Guvernul vrea să interzică schimbul de "informaţii sensibile" prin intermediul smartphone-urilor
Serviciile subordonate premierului francez le-au cerut ministerelor, la mijlocul lui august, să "interzică" transmiterea "informaţiilor sensibile" cu ajutorul smartphone-urilor, pentru a consolida securitatea sistemelor de informaţii, scrie marţi săptămânalul francez L'Express.
UPDATE Crin Antonescu i-a transmis premierului Ponta, prin intermediul ministrilor liberali, ca ar fi utila o reuniune a USL pe tema Rosia Montana. De luni, nu am discutat cu primul ministru
Crin Antonescu a declarat miercuri seara ca i-a transmis premierului Victor Ponta, prin intermediul ministrilor liberali care au participat la sedinta de guvern din aceeasi zi, sa se convoace o reuniune a USL in care sa se discute chestiunile legate de proiectul Rosia Montana, in contextul informatiilor vehiculate despre posibilele despagubiri care ar putea fi cerute Romaniei.
Cum vrea USL să îşi salveze incompatibilii de mâna ANI.
Comisia de Administratie a Senatului a dat raport favorabil proiectului de lege prin care primarii si presedintii de consilii judetene pot face parte din consiliile de administratie ale asociatiilor interjudetene de utilitati publice. Practic, alesii locali nu vor mai fi incompatibili daca vor avea grija sa formeze servicii interjudetene si nu la nivelul unui singur judet. Proiectul de lege a fost
CORUPŢIE. Rectorul şi prorectorul Universităţii "Ovidius", demişi din funcţii.
Rectorul Universitatii "Ovidius" din Constanta,si prorectorul, cercetati pentru luare de mita, primul dintre ei in arest, au fost demisi din functii, miercuri, relateaza Mediafax. Potrivit unui comunicat al Universitatii "Ovidius", Tiberius Danut Epure a fost demis din functia de rector al institutiei cu 58 de voturi "pentru" si o abtinere. Citeste si Ovidius – de la universitate plina de sperante
Antonescu îi ia apărarea lui Ponta: Obligaţiile către canadieni nu au fost stabilite de ...
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
Evernote 
+TAG
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, ca, in situatia in care exista obligatii contractuale catre Gabriel Resources, acestea nu au fost stabilite de Guvernul Ponta. Liberalul a sustinut, inca o data, ca nu a stiut ca statul trebuie sa plateasca despagubiri in cazul in care proiectul de exploatare de la Rosia Montana este respins si ca nu stie pe ce criterii 'se poate baza o cerere de despagubire'. 'Daca premierul nu v-a spus de clauza, cum as putea sa va spun eu?', a ...
Attachment:
Visit Website
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
Evernote 
+TAG

Niciun comentariu: