duminică, 15 septembrie 2013

Duminică, 15 septembrie, românii din Italia manifestează împotriva proiectului de exploatare cu folosirea de ciunri a zăcămintelor de aur din zona "Roşia Montană".
Protestul, organizat de două românce din Roma,Mioara Moraru Cristea (vicepreşedinte asociaţia Pro Patria) şi Alina Vărzaru, are toate autorizaţiile de la Chestură şi va avea loc în Piazza Santi Apostoli (zona Piazza Venezia), între orele 14.00 şi 20.00, în semn de solidaritate cu protestele din România şi din comunităţile din diaspora.
Organizatoarele au creat o pagina de Facebook pentru această manifestaţie, intitulată"Solidarietà con le proteste per ROSIA MONTANA Roma", pe care au confirmat participarea 67 de persoane.
Organizatorii au subliniat că manifestarea este apolitică. "Consideram că această acţiune o facem pentru salvarea patrimoniului istoric şi cultural românesc milenar prezent la Roşia Montană, pentru sesizarea riscului ambiental pe care îl poate avea un proiect de aşa natură şi nu prevede revendicări politice. Toate persoanele care vor să ni se alăture sunt binevenite cu condiţia să respecte regulile impuse de organizatori. Manifestare va fi statică, paşnică şi apolitica", ne-a declarat Mioara Moraru Cristea.



Celebrul actor Woody Harrelson susţine salvarea Roşiei Montane

Niciun comentariu: