Un băieţel orfan din R.Moldova, Vasilică, s-a întâlnit cu Papa Francisc: "Eu nu ştiu ce înseamnă
Papa Francisc s-a întâlnit miercuri cu mai mulţi copii din Europa, inclusiv cu un băieţel, Vasilică, în vârstă de 11 ani, din Republica Moldova, după ce aceştia i-au trimis scrisori şi desene, potrivit site-ului Radio Vatican.
Problema numărul unu a litoralului românesc.
Numarul turistilor care sosesc pe litoral nu se poate calcula cu exactitate. O spun, de ani buni, toti specialistii in turism. Cifrele care vin de la Politie sau de la Institutul National de Statistica nu sunt concludente. Anul acesta ele sunt insa cu atat mai imortante cu cat declaratiile factorilor implicati in domeniu vorbesc fie de o crestere a numarului de turisti care si-au petrecut vacanta
"Uniţi, salvăm Roşia Montană". Visul unei nopţi de vară, la kilometrul zero al Capitalei: "Ca tot ce se întâmplă la noi: lucrurile încep bine şi sfârşesc în derizoriu"
De trei zile, în Piaţa Universităţii se desfăşoară o nouă „revoluţie” - împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană şi a gazelor de şist din toată România. Iată cum a fost noaptea de miercuri!
Maidanezii: De ce e cinica si inutila solutia propusa de primarul Sorin Oprescu
Aflat sub presiune publica pentru ca nu a dat macar un comunicat de presa in 3 zile trecute de la uciderea unui copil de maidanezi, primarul Sorin Oprescu a anuntat printre lacrimi - sincere, fara indoiala - ca va organiza un referendum. Referendum la care bucurestenii sa voteze daca vor eutanasierea. Solutia propusa de primarul - chirurg - actor este de un populism perfect si inutil, si muta rasp
Directorul general al Metrorex: Transportul de persoane cu metroul nu trebuie afectat printr-o grevă
Conducerea Metrorex susţine, referitor la anunţul liderului sindical Ion Rădoi privind declanşarea grevei generale în transportul public din Capitală la 30 septembrie, că transportul de persoane cu metroul nu trebuie afectat printr-un astfel de protest.
Nicolae Timofti: Republica Moldova doreşte menţinerea relaţiilor bune cu toate statele
Preşedintele Nicolae Timofti a comentat miercuri declaraţiile vicepremierului rus Dmitri Rogozin, afirmând că ţara sa doreşte să menţină relaţii bune cu toate statele, însă nu trebuie să se trăiască "sub presiunea ameninţărilor", potrivit site-ului Serviciului de presă al Preşedinţiei moldoveneşti.
Cinism din partea lui Mircea Sandu: Oferă familiei copilului omorât de câini, drept alinare, bilete la România-Ungaria
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că va oferi familiei copilului ucis, luni, de câinii comunitari în Bucureşti trei bilete la partida România - Ungaria.
LIVE TEXT Protestatarii anti-Rosia Montana si anti-Guvern s-au strans in Piata Universitatii pentru a patra zi consecutiv
Protestatarii anti-Rosia Montana revin miercuri seara in Piata Universitatii din Bucuresti, pentru a patra zi de miting. Reamintim ca protestele impotriva exploatarii aurifere de la Rosia Montana si impotriva deciziei Guvernului de a aproba proiectul si de a-l trimite la Parlament au inceput duminica.UPDATE 20.30 Protestatarii s-au strans in locul deja traditional, respectiv in jurul fantanii de l
Buda lui Ponta: Regret că nu vă trebuie paşaport în Transilvania, ca să vă zicem persona non grata
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, a catalogat declaraţiile premierului Ponta, conform cărora "Emil Boc nu a făcut nimic pentru Transilvania", drept afirmaţii ipocrite, regretând că prim-ministrul nu are nevoie de paşaport de intrare în Transilvania, ca să fie declarat "persona non grata".
Moody’s: Ford, GM, Fiat şi Peugeot-Citroen vor pierde în acest an 5 miliarde de euro
Ford Europe, GM Europe, Fiat şi Peugeot-Citroen vor înregistra în acest an pierderi cumulate de 4,9 miliarde de euro în Europa, similare cu cele din 2012, din cauza cererii care se află la cel mai redus nivel din ultimele două decenii, anticipează Moody’s.
SURPRIZĂ DE PROPORŢII în dosarul Videanu-Vosganian: şefa DIICOT, Alina Bica, a VIZAT, în ...
Alina Bica, actuala sefa a parchetului care cere anchetarea fostilor ministri ai Economiei, Varujan Vosganian si Adriean Videanu, a avizat in 2009, in calitate de secretar de stat, un act normativ care ar fi favorizat indirect subminarea economiei nationale, incadrare juridica stabilita de un procuror din subordinea ei. In dosarul instrumentat de DIICOT, in care fostii ministri ai Economiei Varuja
Faycal Moqdad, adjunctul ministrului sirian de externe: Nu vom ceda, "chiar dacă are loc ...
Faycal Moqdad,adjunctul ministrului sirian de externe a declarat, miercuri, intr-un interviu acordat AFP ca regimul sirian nu va ceda in fata amenintarilor atacurilor occidentale, chiar daca ar avea loc un al treilea razboi mondial, informeaza Mediafax. Moqdad a declarat, se asemenea, ca Damascul a adoptat "toate masurile" pentru a face fata unui eventual atac si ca isi va mobiliza aliatii impotri
5 intrebari de bun simt pentru ministrul fondurilor europene
Situatia fondurilor europene pentru urmatoarea perioada devine din ce in ce mai ingrijoratoare, dupa ce negocierile cu Comisia privind aprobarea documentelor strategice au esuat de doua ori in acest an. Mai mult decat atat, riscam sa pierdem bani, deoarece “mai sunt doar 4 luni pana la intrarea oficiala în perioada noului exercitiu financiar si Romania inca nu a finalizat un draft coerent de Acord
Prognoza meteo pentru joi si vineri, in tara si la Bucuresti
Joi, vremea va fi predominant frumoasa, dar se va mentine racoroasa, mai ales dimineata si noaptea. Cerul va fi variabil la senin, cu innorari trecatoare in regiunile estice, insa conditiile de ploaie vor fi reduse. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari in cursul zilei in Moldova, Dobrogea si pe crestele montane inalte, informeaza Mediafax.
Medicii se pregatesc de proteste, calendarul acestora va fi stabilit vineri
Colegiul Medicilor din Romania (CMR) a trimis membrilor organizatiei scrisori prin care ii anunta ca vor fi organizate proteste in strada, calendarul detaliat al actiunilor urmand sa fie stabilit vineri, se arata intr-un document obtinut de Mediafax.
Aproape toată Siria a rămas fără curent electric, în urma unui atentat, a anunţat un ministru
Aproape întregul teritoriu al Siriei a fost privat miercuri de curent electric, în urma unui atentat împotriva unei linii de înaltă tensiune, în centrul ţării, a anunţat ministrul Energiei Electrice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu