Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, două coduri galbene de precipitaţii mixte, polei, intensificări ale vântului şi ninsori. Zece judeţe din sudul şi sud-vestul ţării vor fi, de duminică seară, sub avertizare cod galben de precipitaţii mixte şi polei, iar de luni după-amiază până marţi seară, avertizarea se va extinde pentru Bucureşti şi alte 17 judeţe, unde va ninge şi se va depune un strat de zăpadă de 10-15 centimetri.
TODAY
În ciuda faptului că Partidul Socialiștilor condus de Igor Dodon și Partidul Comunist al lui Vladimir Voronin ocupă primul, respectiv al treilea loc după scrutinul parlamentar de duminică, rezultatele parțiale arată că cele trei partide pro-europene – Partidul Liberal Democrat condus de Vlad Filat, Partidul Democrat al lui Marian Lupu si Partidul Liberal condus de […]
3. Un bărbat protesta în fața Casei Albe, pentru că America nu-i monarhie
Marţi, 28 octombrie 2003, cînd urma să intrăm la Casa Albă, precauţiile ghizilor au fost însă justificate. Pentru că nimeni din Grup, ba chiar nici juna de la Ambasadă nu ştia pe unde e accesul la Aripa de Est, ne-am învîrtit de ne-a venit rău în jurul Casei Albe. Cîţiva inşi cu pălării mari, verzi, situate între cele de şerifi şi cele de pădurari, ne-au arătat, în fine, intrarea în aripa de Est a clădirii! Am pornit-o într-acolo tropăind. Jurnaliştii din presa scrisă n-aveau treabă! Trebuiau să aibă asupra lor doar pixul şi carnetul. Mai rău era pentru cei de la televiziune. Reporteriţele se opreau la fiecare chioşc dintre cele care vînd fleacuri cu Casa Albă, întrebîndu-se dacă să filmeze sau nu. Cameramanii dădeau fuga la faţa locului. Pînă la urmă, reporteriţa renunţa. La chioşcul următor, o lua însă de la capăt. Şi astfel cameramanii asudau degeaba sub povara camerelor de luat vederi, a trepiedelor şi a sacoşelor cu accesorii.La poartă, ne-am dat seama că nu-i atît de simplu să treci dincolo de zăbrele pentru a ajunge pe mult visata peluză. La vreo cîţiva metri de intrare, se învîrteau în cerc, de parcă ar fi ţinut să vadă după cîte ture leşină de ameţeală, cîteva persoane de sorginte feminină. Judecînd după seriozitatea cu care ţineau în spinare nişte pancarte, erau nişte cetăţence în plin exerciţiu al libertăţii de a protesta. De cum s-au ivit la orizont camerele de luat vederi, au lăsat baltă învîrtitul şi au dat fuga spre noi. Am realizat, astfel, din nou că, pentru nişte cetăţeni care protestează, camerele de luat vederi sînt mai ceva ca o sarcină de fîn pentru o cireadă de viţei. Încercaţi să intraţi într-un grajd cu o sarcină de fîn! Dacă locatarii nu sînt bine legaţi, riscaţi să să nu mai ieşiţi de-acolo întreg. Abia cînd ne-am trezit luaţi cu asalt, ne-am prins că protestul lor avea o legătură indisolubilă cu noi. Sau, ca să fiu mai precis, cu ştirea că preşedintele Ion Iliescu se va adresa de pe peluză presei române. Din spusele celor trei doamne şi domnişoare, care ţineau acum pancartele pe umăr, ca pe nişte lopeţi, asistam la un protest împotriva recentei decizii a Guvernului român de a suspenda adopţiile. Am scăpat de ele mai greu decît de nişte tîlhari care-ţi ies în cale la mijloc de codru. Fiecare avea ceva de spus camerei de luat vederi. Pînă n-au trecut toate prin dreptul ochiului de sticlă, n-am putut face un pas mai departe.
Ne-a luat apoi în primire un bărbat scund, încălţat cu o sanda şi un bocanc. Respectivul nu ne-a lăsat pînă nu a repetat, special pentru presa română, mişcarea lui de protest. Mai întîi fluiera. Apoi slobozea un zbieret împotriva regimului republican. Susţinea că America ar trebui să fie monarhie. Între timp, cetăţencele s-au întors în capul străzii şi au prins iar a se învîrti în cerc, de astă dată ferm hotărîte să ameţească.
(Va continua)
(Din volumul În vestă, printre fracuri, editura Historia, 2007)
Acum, cînd sărbătorim Triumful de la 1 decembrie 1918, am greși dacă am trece cu vederea și momentele de umilință dinaintea acestui moment. Ca, de exemplu, Tratatul de la București, semnat de România la 7 mai 1918, cu Imperiul German și Austro-Ungaria.
4. În Cuba nomenclatura se numește Ladacrație, de la mașina sovietică Lada
Părăsind Complexul „Las Terrazas”, pe la trei după amiază, o luăm spre Havana pe autostradă. Autostradă e un fel de a spune. Şi făcînd această precizare, nu mă refer Doamne fereşte! la starea asfaltului. Autostrada care străbate Cuba şi pe care ne angajăm noi, avînd drept ţintă finală Havana, îndeplineşte standardele occidentale. Numai că, spre deosebire de autostrăzile normale, cea din Cuba e pustie. Rar întîlneşti, venind dinspre capitală, vreun camion. De automobile, nici vorbă. Mai întîi, pentru că, în ţara lui Castro e un lux pînă şi Lada. Cubanologii folosesc termenul de Ladacraţie pentru a desemna nomenclatura la cel mai înalt nivel. Membrii acestei clase mult invidiate de către cubanezii de rînd se bucură de un uriaş privilegiu: pot obţine o Lada (de producţie sovietică, desigur), graţie unei aprobări de la partid. În al doilea rînd, chiar dacă ar avea un automobil, cubanezul n-ar ieşi în afara Havanei nici în ruptul capului. Benzina e pe cartelă. Iar cota pe o lună abia dacă-ţi ajunge să porneşti motorul. În microbuz, îndreptîndu-ne spre Havana, încerc un sentiment straniu. Deşi mergem în viteză pe o autostradă, mă simt ca pe un drumeag de la Găgeşti.La un moment dat, spre surprinderea noastră, ghidul ne anunţă un mic ocol. Vom trece pe la Fabrica de trabuce din Candelaria. Nimeni din grup nu protestează. Nimeni nu întreabă de ce. Nici măcar belgiana scundă, cu statură de dop mişcător, care ne năucise pînă atunci punînd ghidului întrebări de o idioţenie indiscutabilă. Sînt toţi convinşi, ca şi mine, că trebuie să plătim, totuşi, un tribut Revoluţiei. Chiar mă şi întrebam cum se face că ne-am desfătat atît de mult cu bunătăţile capitaliste fără a încerca măcar un moment din asprimea vieţii comuniste? Băusem Mojito şi ascultasem cîntece la Ranchul Cusujey. Ne dedasem la lichidarea unui pui la Casa del Campessino. Ni se oferise un whisky în holul hotelului. Într-un cuvînt, beneficiasem din plin de tratamentul rezervat turiştilor în orice ţară capitalistă din lume. Cuba era însă o ţară socialistă, singura rămasă pe glob (nu intră la socoteală Coreea de Nord, asta nu-i ţară, e lagăr pur şi simplu!), după căderea comunismului. Să nu se fi gîndit mai marii turismului cubanez că se impunea să fim, măcar pentru o oră, elevii unei lecţii de învăţămînt politico-ideologic? Sau cumva ghidul, un dizident pe care Serviciul Secret cubanez nu-l mirosise, ne ţinuse dinadins deoparte de măreţele împliniri ale socialismului pentru a sabota Revoluţia din interior?! Dintre toate ipotezele posibile, cea cu acţiunea subversivă mi se părea cea mai plauzibilă. Da, sigur e un dizident, un viitor client al închisorii, dar şi un viitor ministru, după ceea ce va fi, şi la Havana, o “revoltă spontană”, îmi spuneam, punînd ocolul neprevăzut pe la Fabrica de trabuce pe seama unui telefon primit de la mai marii săi, după ce informatorii de la Las Terrazas îşi făcuseră meseria. Un telefon prin care i se reamintise misiunea revoluţionară a lucrătorului din turism, aceea de a-i arăta călătorului străin şi felul în care clasa muncitoare din Cuba continuă să construiască socialismul, chiar dacă socialismul a fost abandonat de către oportuniştii din Est şi din Uniunea Sovietică.
Sînt căutat de la televiziuni pentru a participa azi, 1 decembrie 2014, de Ziua Naţională la clăcile numite talk-show-uri, consacrate în chip automat Parangheliei patriotice.
Refuz cu toate mijloacele politeţei din dotare.
Pe vremea comunismului, nimic n-am urît mai mult, alături de avertismentul: Fii atent! s-ar putea să se interpreteze, decît constrîngerea de a scrie sau a zice vorbe mari, umflate cum le spunea Caragiale, avînd înlăuntru, ca băşica de porc din Amintirile lui Caragiale, grăunţele stîrnitoare de gălăgie.
După decembrie 1989, o dată cu înlocuirea lui 23 August 1944 cu 1 decembrie 1918, din junghiul patriotic care i-a lovit pe FSN-iştii lui Ion Iliescu, naţionalist-comunişti cu o anume deşteptăciune, prima zi a lui Decembrie din fiecare an e bezna minţii în ziare şi la televiziuni.
Radioul public simte nevoia unei atmosfere sărbătoreşti scremute, schiţate din repetarea halucinantă a cuvîntului român şi din rostirea veselă a urării:
La mulţi ani România!
Taifasurile televizioniste reiau la nesfîrşit, pînă la vomă, momentele Marii Uniri, de la Alba Iulia pînă la discursurile lui Ferdinand.
Ce să spui inteligent, original în astfel de împrejurări?
În fiecare duminică dimineaţa, jurnalului de 10 îi urmează la RRA emisiunea Lumea credinţei. Un redactor – popă sau, mă rog, un popă redactor – angajează dezbateri cu persoane despre care afli că sînt profesori universitari, doctori docenţi în Teologie.
Ca şi în cazul Marxismului, nu voi înţelege niciodată cum îţi poţi consacra inteligenţa de o viaţă studierii Noului Testament. Popii-redactor îi răspunde la întrebări, de regulă, un domn grav, cu o voce de arhimandrit, care ia în serios o dezbatere gen Ce a vrut să spună Iisus prin cutare Parabolă?
Aşa şi cu Ziua Naţională!
Ce dracu’ să spui în afara unor clişee despre România Mare?
Să spui că Unirea Basarabiei cu România n-a fost rezultatul unui Referendum, ci al intervenţiei trupelor regale?
Să spui că-i înţelegi pe unguri cînd bocesc că Trianonul le-a luat mai mult de jumătate din ţară?
Dacă spui lucrurile astea, riști să fii dat afară de la emisiunea la care ceilalți participanți și-au pus papion la creier.
Refuz cu toate mijloacele politeţei din dotare.
Pe vremea comunismului, nimic n-am urît mai mult, alături de avertismentul: Fii atent! s-ar putea să se interpreteze, decît constrîngerea de a scrie sau a zice vorbe mari, umflate cum le spunea Caragiale, avînd înlăuntru, ca băşica de porc din Amintirile lui Caragiale, grăunţele stîrnitoare de gălăgie.
După decembrie 1989, o dată cu înlocuirea lui 23 August 1944 cu 1 decembrie 1918, din junghiul patriotic care i-a lovit pe FSN-iştii lui Ion Iliescu, naţionalist-comunişti cu o anume deşteptăciune, prima zi a lui Decembrie din fiecare an e bezna minţii în ziare şi la televiziuni.
Radioul public simte nevoia unei atmosfere sărbătoreşti scremute, schiţate din repetarea halucinantă a cuvîntului român şi din rostirea veselă a urării:
La mulţi ani România!
Taifasurile televizioniste reiau la nesfîrşit, pînă la vomă, momentele Marii Uniri, de la Alba Iulia pînă la discursurile lui Ferdinand.
Ce să spui inteligent, original în astfel de împrejurări?
În fiecare duminică dimineaţa, jurnalului de 10 îi urmează la RRA emisiunea Lumea credinţei. Un redactor – popă sau, mă rog, un popă redactor – angajează dezbateri cu persoane despre care afli că sînt profesori universitari, doctori docenţi în Teologie.
Ca şi în cazul Marxismului, nu voi înţelege niciodată cum îţi poţi consacra inteligenţa de o viaţă studierii Noului Testament. Popii-redactor îi răspunde la întrebări, de regulă, un domn grav, cu o voce de arhimandrit, care ia în serios o dezbatere gen Ce a vrut să spună Iisus prin cutare Parabolă?
Aşa şi cu Ziua Naţională!
Ce dracu’ să spui în afara unor clişee despre România Mare?
Să spui că Unirea Basarabiei cu România n-a fost rezultatul unui Referendum, ci al intervenţiei trupelor regale?
Să spui că-i înţelegi pe unguri cînd bocesc că Trianonul le-a luat mai mult de jumătate din ţară?
Dacă spui lucrurile astea, riști să fii dat afară de la emisiunea la care ceilalți participanți și-au pus papion la creier.
YESTERDAY
Partidul Socialiștilor (22,72%) și Partidul Comunist (21,49%) au obținut cele mai multe voturi în alegerile de duminică, potrivit primelor rezultate oficiale parțiale, date publicității după numărarea a 20% din buletinele de vot, relateaza… CONTINUĂ pe PaginadePolitica.ro
În jur de 1,5 milioane de moldoveni au votat la alegerile parlamentare de duminică, reprezentând o rată de participare de 55,9%, potrivit Unimedia.info. Prezența la vot a fost mai slabă decât la alegerile parlamentare din anul 2010, când 59,10% din populație a ieșit la urne. CONTINUĂ pe PaginadePolitica.ro
Dacă vrea să facă un altfel de politică, Klaus Iohannis nu trebuie să renunțe la Dan Mihalache!
Un cititor al umilelor mele rînduri îmi cere să mă alătur Grupului intitulat Al intelectualilor lui Băsescu și să-l somez și eu pe Klaus Iohannis să nu-l pună de Dan Mihalache șeful administrației prezidențiale, ba chiar, dacă s-ar putea, nici să nu-l mai salute.
La această solicitare am un singur răspuns:
Doamne ferește!
După 45 de ani de gazetărie, nu cred că m-am prostit atît de tare încît să fac așa ceva.
Pentru că:
- În întreaga mea viață nu m-am alăturat nici unui Grup, n-am semnat nici o scrisoare colectivă și n-am serbat nimic, nici măcar ziua mea de naștere.
- Nu-l știu pe Dan Mihalache. Am citit însă c-a fost strategul electoral al lui Klaus Iohannis. Dan Mihalache merită să fie ținut aproape de Klaus Iohannis nu numai pentru că a contribuit la victoria sa electorală, dar și pentru că a fost printre puținii care au crezut în Klaus Iohannis. După știrea – neconfirmată de Klaus Iohannis- a posibilei desemnări a lui Dan Mihalache, Intelectualii lui Băsescu, incluzîndu-i și pe cei care sunt doar jurnaliști, au declanșat o campanie de presiune asupra președintelui ales ca să renunțe la strategul de campanie. Klaus Iohannis are de ales între a da semn că rămîne loial celor care au contribuit prin talentul și inteligența lor la victoria sa în al doilea tur de scrutin și a deveni ciuca bătăilor din partea Intelectualilor lui Băsescu, cei care au făcut și fac opinia în partea dreaptă a scenei noastre politice sau să dovedească de pe acum cinism politic și să renunțe la Dan Mihalache. Oricît ar părea de ciudat, dacă aș fi întrebat ce să facă, aș răspunde că nu trebuie să renunțe la Dan Mihalache dacă s-a gîndit să aibă alături un om de nădejde.
Politica tradițională românească presupune în chip necesar surfingul de supraviețuire la putere, altfel spus, concesiile făcute unei credințe în anumiți oameni și anumite idei pentru a nu avea bătăi de cap.
- L-am votat pe Klaus Iohannis în ambele tururi, ba chiar am scris, înainte de al doilea tur, că votez pentru Klaus Iohannis și nu împotriva lui Victor Ponta, cum declarau toți cei cărora le mirosea urît Klaus Iohannis. Am făcut asta ca simplu cetățean. Ca jurnalist, altfel spus ca autor de texte publicate, am evitat penibila postură de chibiț electoral al lui Klaus Iohannis. M-am mulțumit să-mi îndeplinesc misiunea de jurnalist, care constă în scrutarea la rece a scenei politice. Dar chiar și dacă aș fi fost chibiț al lui Klaus Iohannis, nu mi-aș îngădui să-l consider pe Klaus Iohannis un fel de proprietate a mea. Pentru că toți cei care-i spun pe un ton de aproape poruncă ce să facă, ce să dreagă, pe cine să promoveze lasă impresia că președintele ales e proprietatea lor din simplul fapt c-au chibițat electoral pentru el.
Dar numai atît.
Somarea publică sau doar consilierea pe un ton autoritar ce să facă și să dreagă, pe cine să numească și pe cine să nu, mi se pare o gravă încălcare a normelor profesiei de gazetar.
ReporterVirtual.ro vă prezintă, ca în fiecare duminică, cele mai citite articole ale săptămânii care se încheie, un top 5 al subiectelor de pe site-ul nostru, în ordinea vizualizării lor de către cititori. Așadar, pe primul loc în săptămâna 24 – 30 noiembrie: „Întrebarea anului în presă vine de la PRO TV! Așa ceva… | VIDEO”, care a fost citit […]
Prezentatorul Antenei 1, Daniel Osmanovici, a stabilit un record: peste 37 de ore de transmisiune în direct, pe Internet! Gestul a fost făcut pentru Kassandra (foto), fetița adoptată de fostul fotbalist Iosif Rotariu, care are nevoie de ajutor de specialitate. Mama ei naturală a abandonat-o, iar fetita a devenit o povară pentru bunica ei care a maltratat-o fără mila. Femeia […]
CONTROVERSĂ. Faimosul biolog James Watson a anunțat că își scoate la vânzare Premiul Nobel câștigat în 1962 pentru descoperirea ADN-ului, deoarece a fost proscris și are nevoie de bani. James Watson, care a început să fie ocolit de comunitatea științifică după ce a legat inteligența de rasă, susține că a fost transformat într-un paria: „nimeni nu mă […]
Președintele ales, Klaus Iohannis, a postat astăzi un mesaj de răspuns pe pagina sa de Facebook la Scrisoarea deschisă pe care mai mulți intelectuali i-au transmis-o prin intermediul Revistei 22. Deși Iohannis nu pronunță nume, declarația sa de ultimă oră lasă de înțeles în mod clar faptul că Dan Mihalache, cel mai contestat nume vehiculat […]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu