sâmbătă, 28 februarie 2015

„Dă-mi 1 leu, te rog, ca să construim un spital pentru copii”.


„Dă-mi 1 leu, te rog, ca să construim un spital pentru copii”. CEL MAI BUN TATĂ le propune românilor un proiect în premieră
"Da-mi un leu, te rog! Ca să construim un spital pentru copii". Campania iniţiată de un tată de 37 de ani pentru copiii românilor

YESTERDAY

Preşedintele FDGR: Merkel a avut cuvinte de laudă că justiţia românească lucrează, dar a criticat Parlamentul. A spus că România şi Bulgaria au intrat un pic precoce în UE
Preşedintele FDGR, Paul Porr, care l-a însoţit pe şeful statului în vizita în Germania, a declarat, sâmbătă, că Angela Merkel "a avut cuvinte de laudă că justiţia românească lucrează”, însă a "criticat un pic Parlamentul” pentru că ridică selectiv imunitatea parlamentarilor.
Poroşenko: Nemţov a fost ucis pentru că intenţiona să dezvăluie legăturile Rusiei cu conflictul din Ucraina
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat sâmbătă că politicianul de opoziţie a fost ucis pentru că intenţiona să facă publice dovezi privind implicarea Rusiei în conflictul separatist din Ucraina, relatează AFP.
Der Spiegel: Germania este pregatita sa vanda obuziere Lituaniei
Germania este pregatita sa vanda obuziere Lituaniei, a anuntat sambata revista Der Spiegel, potrivit Reuters. Vice-ministrul Apararii Katrin Suder a declarat intr-o intalnire a comitetului pentru aparare ca ar fi posibil ca Berlinul sa vanda obuziere Lituaniei, in conditiile in carr fortele armate germane dispun de suficiente astfel de piese de artilerie.
Ancheta la Penitenciarul Poarta Alba, dupa ce s-a descoperit ca Cristi Borcea avea telefon, plasma tv si aparate de fitness in celula
O ancheta a Administratiei Nationale a Penitenciarelor a identificat o serie de nereguli la Poarta Alba, unde este inchis Cristi Borcea. Potrivit unui raport al ANP, Cristi Borcea a beneficiat de renovarea celulei. Aceasta are in prezent mocheta pe jos, un televizor plasma, un frigider si pe perioada iernii a avut instalat un calorifer electric. In plus, Cristi Borcea a avut acces la aparate de fi
Nori negri pentru Ponta? Blaga: “Vrem să guvernăm! Putem colabora chiar și cu UNPR!”
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a lansat astăzi o invitație publică adresată tuturor „posibililor parteneri politici” pentru a crea o nouă majoritate şi a ajunge la guvernare. „De astăzi, proiectul programului nostru de guvernare cheamă potenţialii parteneri politici la discuţii pentru a crea o majoritate pentru a aduce PNL la guvernare. Sperăm ca programul de guvernare să fie convingător pentru
Propunere legislativă a unui senator PSD: Directorii de şcoli să fie aleşi prin votul profesorilor
O iniţiativă legislativă de modificare a Legii educaţiei depusă de senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu prevede ca directorii şi directorii adjuncţi ai şcolilor să fie numiţi în funcţie în urma alegerii acestora de către Corpul profesoral al unităţii de învăţământ, cu un mandat de patru ani.
Mărţişorul, simbolul speranţei şi norocului, dăruit celor dragi în fiecare primăvară
Mărţişorul, micul obiect împodobit cu un şnur alb cu roşu, care este oferit persoanelor dragi, pe 1 martie, ca vestitor al primăverii, a primit de-a lungul timpului semnificaţii diverse, de la dar aducător de noroc la simbol al renaşterii naturii.
Iohannis: Rolul României e de a fi un reper de stabilitate în zonă şi de gândire politică înţeleaptă
Preşedintele Klaus Iohannis spune, într-o postare pe Facebook în care face referire la recentele vizite în R.Moldova şi Germania, că "rolul României este de a fi un reper de stabilitate în zonă şi de gândire politică înţeleaptă în contextul tensiunilor şi al pericolului de la graniţa de est a UE".
Blaga: PNL lansează invitaţia către toţi posibilii parteneri politici pentru o nouă majoritate
Comisia de unificare a PNL a aprobat, sâmbătă, programul de guvernare al PNL, a declarat copreşedintele PNL Vasile Blaga, arătând că liberalii lansează public invitaţia adresată tuturor „posibililor parteneri politici” pentru a crea o nouă majoritate şi a ajunge la guvernare.
VIDEO PNL isi lanseaza programul de guvernare: scaderea TVA la 19% din ianuarie 2016, eliminarea taxei pe stilp si a supra-accizei la carburanti pana in decembrie 2016, CAS de 16% in 2017-2020. Alina Gorghiu: Oferim o alternativa responsabila la masurile de relaxare fiscala propuse de PSD. Catalin Predoiu: Demografia e o chestiune de securitate nationala
Partidul National Liberal a lansat sambata, spre dezbatere publica si interna, programul de guvernare. Liderii PNL au refuzat o competitie cu programul fiscal anuntat de PSD, pe care l-au catalogat a fi iresponsabil. In consecinta, programul de guvernare PNL prevede la capitolul Politica Fiscala scaderea TVA la 19% de la 1 ianuarie 2016, eliminarea graduala a taxei pe constructiile speciale si a s
ANALIZĂ: Asasinarea lui Boris Nemţov continuă seria de crime care vizează criticii Kremlinului
Asasinarea liderului opoziţiei ruse Boris Nemţov, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Moscova, este ultima dintr-o serie de crime comise în ultimii ani şi care au vizat critici ai Kremlinului, între care jurnalista Anna Politkovskaia şi fostul spion Aleksandr Litvinenko.
Țara „007”. Câți români, atâtea servicii…
Apariția bruscă a lui Florian Coldea (SRI) în luminile rampei ne arată o situație despre care politicienii nu vor să vorbească. Prea multe servicii. Prea mulți „racolați”. Prea multă putere. Prea puțin control. Aceasta este, de fapt, realitatea „serviciilor” în România anului 2015… Asta este și moștenirea „genialului” George Maior, pe care îl laudă și-l regretă atâtea capete din presă (!), dar

TODAY

Niciun comentariu: