miercuri, 14 august 2013

La prima şedinţă de Guvern după vacanţă, 15 miniştri lipsesc. Ponta, către cei prezenţi: "Noi cu pâinea, domnul preşedinte, cu circul"
Prima şedinţa săptămânală a Executivului după zece zile de vacanţă guvernamentală s-a desfăşurat în absenţa a cincisprezece miniştri, iar la începutul reuniunii premierul Victor Ponta le-a spus celor prezenţi că programul care urmează este foarte simplu: "Noi cu pâinea, domnul preşedinte, cu circul".
Băsescu se pregăteşte pentru reconfirmarea brevetului de comandant de navă.
Presedintele Traian Basescu a inceput cursurile de reconfirmare a brevetului de comandant de nava ale Centrului Roman pentru Pregatirea si Perfectionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), transmite Mediafax. Potrivit directorului general al CERONAV, Ovidiu Cupsa, Traian Basescu a inceput, luni, cursurile de reconfirmare a brevetului, pe care le face la vila de protocol de la Neptun.
Titus Corlăţean despre declaraţiile lui Traian Băsescu la adresa Ungariei: "Nu mai avem nimic de împărţit politic în interiorul aşa zisei coabitări"
Aflat astăzi la Şcoala de vară a românilor de pretutindeni de la Izvorul Mureşului, ministrul de Externe Titus Corlăţean a ţinut să-şi asume ad hoc "ledearshipul punerii la punct al preşedintelui Traian Băsescu" pentru declaraţiile făcute de acesta în urmă cu două zile, în aceeaşi localitate, la adresa Guvernului de la Budapesta.
Le Monde elogiază Muzeul Ţăranului Român, de o "irezistibilă atracţie poetică"
Publicaţia franceză Le Monde dedică în ediţia sa de miercuri un articol elogios Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, material care face parte dintr-o serie intitulată "Improbables musées" ("Muzee improbabile").
Ponta îi cere lui Constantin "curăţenie la APIA" după reţinerea celor doi şefi PC: "Daţi afară pe oricine!"
Reţinerea directorului general adjunct al APIA, Aurel Voinea, membru cu funcţie de conducere în PC a fost semnalată azi de premierul Victor Ponta la masa Guvernului. Prim-minsitrul i-a cerut liderului PC care este şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, "să verifice dacă la APIA sunt toate regulile de transparenţă" şi să dea afară "pe oricine" trezeşte suspiciuni de corupţie, fără a identifi
Sandra Oh, interpreta Christinei Yang în "Anatomia lui Grey", părăseşte serialul
Actriţa Sandra Oh, interpreta personajului Cristina Yang din serialul "Anatomia lui Grey/ Grey's Anatomy", a anunţat că va părăsi seria TV la sfârşitul celui de-al 10-lea sezon.
Sondaj: USL conduce in intentiile de vot, dar pierde aproape un punct procentual in fiecare luna / Partidul Miscarea Populara, optiunea de vot a peste 5% din romani
In cazul in care duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, Uniunea Social Liberala ar obtine 57,1% din voturi, in timp ce PDL ar primi 15% din voturi, releva un sondaj de opinie realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevarul. Sondajul mai arata ca USL inregistreaza din martie si pana acum o pierdere lunara de circa un punct procentual. Totodata, sondajul masoara, in premi
Ronaldinho a fost supus unei operaţii de remodelare a gingiilor şi dinţilor
Fotbalistul echipei Atletico Mineiro, Ronaldinho, a fost supus unei intervenţii chirurgicale de remodelare a gingiilor şi dinţilor, a anunţat, marţi, fratele jucătorului, precizând că acest lucru nu îl va împiedica pe brazilian să evolueze normal, informează AFP.
96% dintre români cred în Dumnezeu, iar mai puţin de o treime recunosc că şi-au binecuvântat maşina
Un procent de 75% dintre români consideră că religia înseamnă adevăr, în timp ce 96% cred în Dumnezeu. Tododată mai puţin de o treime dintre aceştia recunosc că şi-au binecuvântat deja maşina, dar 43% dintre respondenţi spun că nu ar face acest lucru, arată rezultatele unui sondaj IRES.
Zona euro a ieşit din RECESIUNE în trimestrul al doilea
Zona euro a ieşit din recesiune în trimestrul al doilea, cu o creştere economică de 0,3% faţă de primele trei luni ale anului, după o perioadă de un an şi jumătate de contracţie economică, cea mai îndelungată perioadă de declin de la adoptarea monedei unice europene, în 1999.
DEZBATERILE RL: Valentin Ionescu, despre noile taxe ale guvernului Ponta.
Guvernul Ponta a venit cu o propunere, trimisa celor de la FMI, privind introducerea de noi taxe si impozite. Care dintre aceste taxe sunt in acord cu reglementarile UE, care sunt abuzuri si cum afecteaza ele situatia economica a Romaniei ne spune Valentin Ionescu, consultant in management. "In principiu toate taxele reprezinta o forma de constrangere. Deci ideea de taxa, in general, te conduce au
Fosta “secretară“ a lui Valeriu Tabără, protagonista unui reality-show.
Fosta sefa de cabinet a lui Valeriu Tabara, Bianca Jurca, va fi protagonista unui reality-show, intitulat “Marul discordiei', informeaza Realitatea.net. Dupa ce a fost sefa de cabinet chiar fostului ministru al agriculturii Valeriu Tabara si s-a lansat in industria muzicala, Bianca Jurca vrea sa isi gaseasca un iubit intr-o emisiune TV. Emisiunea in care fosta democrat-liberala este protagonista v
Un bărbat vrea la ÎNCHISOARE în locul lui Becali.
Un barbat a depus o solicitare la Penitenciarul Jilava pentru a fi incarcerat in locul lui Gigi Becali, potrivit B1TV. Procesul latifundiarului a inceput, miercuri, finantatorul Stelei incercand sa obtina o eliberare de trei luni, relateaza B1 TV. La proces participa atat familia lui Becali, cat si jucatorii Stelei. Magistratii judeca recursul intentat la decizia prin care Tribunalul Bucuresti a r
Difuzarea serialului Suleyman Magnificul, schimbată din toamnă.
Al treilea sezon din Suleyman Magnificul va fi difuzat diferit fata de primele doua, informeaza Pagina de Media. Sezonul al treilea al productiei turcesti va incepe la Kanal D din trei septembrie si va fi difuzat numai martea. La sezoanele anterioare, productia era difuzata si lunea. In grila de programe, spatiul pe care-l ocupa, lunea, Suleyman Magnificul, va fi ocupat tot o productie turceasca,
Alergii periculoase: factori declansatori si modalitati de gestionare
Alunele reprezinta cel mai frecvent declansator de alergie care poate duce la deces. Ele pot provoca reactii anafilactice-reactie care poate fi fatala daca nu este tratata imediat. De obicei, simptomele incep in termen de cateva minute de la expunere.
Michelle Obama va apărea pe un album hip-hop
Michelle Obama, soţia preşedintelui american Barack Obama, va apărea pe un album hip-hop care promovează stilul de viaţă sănătos, intitulat "Songs for A Healthier America".

Niciun comentariu: