Tolontan: “Nicăieri jurnaliștii n-au predat armele profesiei lor în mîna patronilor, ca în România”

Tolontan: “Nicăieri jurnaliștii n-au predat armele profesiei lor în mîna patronilor, ca în România”: Concluzie dureroasă a lui Cătălin Tolontan despre presa de la noi: “Nimeni nu știe cum va arăta viitorul. Dar un lucru e clar. În nici

Seful TVR: Le voi cere membrilor Consiliului de Administratie care fac acuzatii calomnioase sa le probeze in justitie. Ce spune Lazescu despre neadevarurile diseminate de opt membri CA

Seful TVR: Le voi cere membrilor Consiliului de Administratie care fac acuzatii calomnioase sa le probeze in justitie. Ce spune Lazescu despre neadevarurile diseminate de opt membri CA: Presedintele-director general al TVR, Alexandru Lazescu, a transmis presei, marti, o ampla pozitie referitoare la acuzatiile pe care mai multi membri ai Consiliului de Administratie al institutiei i le-au adus, intr-o scrisoare deschisa adresata, vineri, presedintelui Basescu si premierului Ponta. Mesajul lui are drept scop sa "clarifice neadevarurile" diseminate de cei opt membri ai CA, iar Lazescu anunta ca le va cere sa probeze "acuzatiile calomnioase" in justitie. El ii acuza la randul sau de "intentia de a intoxica opinia publica si de a destabiliza televiziunea publica, in prag electoral".

Doi jurnalişti câştigă la CEDO procesul cu statul român, pentru încălcarea libertăţii de exprimare

Doi jurnalişti câştigă la CEDO procesul cu statul român, pentru încălcarea libertăţii de exprimare: Doi jurnalişti din Piatra Neamţ au cîştigat la Curtea Europeană de la Strasbourg procesul cu statul român, pentru încălcarea libertăţii de exprimare, Guvernul urmând a le plăti despăgubiri de 18.000 de euro şi cheltuieli de judecată de 5.500 de euro.

Numarul abonatilor la servicii TV a scazut cu 0,6% pana la 5,7 milioane abonati in prima jumatate din acest an, pe fondul scaderii numarului abonatilor la retelele prin satelit

Începutul sfârşitului

Numarul abonatilor la servicii TV a scazut cu 0,6% pana la 5,7 milioane abonati in prima jumatate din acest an, pe fondul scaderii numarului abonatilor la retelele prin satelit: Numarul total de abonati la servicii de retransmisie programe audiovizuale era de 5,7 milioane la jumatatea anului, in scadere cu 0,6% fata de finalul anului 2010, cauzata in principal de diminuarea cu 8% a numarului de abonati la servicii de retransmisie prin retele satelit (DTH), care a ajuns la nivelul de 2,2 milioane de abonati, a anuntat miercuri autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM). Numarul abonatilor la servicii de retransmisie prin retele de cablu si a celor prin tehnologie IPTV a crescut in prima jumatate a anului cu 4%, respectiv 28% pana la 3,5 milioane, respectiv 0,04 milioane de abonati.

Ha ha ha: Când Photoshop-ul dă greş. Cele mai bizare greşeli din reviste

Când Photoshop-ul dă greş. Cele mai bizare greşeli din reviste: Photoshop-ul a fost dintotdeauna "prietenul cel mai bun" al revistelor. Subţiem puţin talia sau coapsele, lungim picioarele, albim pielea vedetelor mulatre. În încercarea de a obţine fotografia perfectă, se obţine însă efectul...

Istericale de moderatori - Brindusa Armanca

Istericale de moderatori - Brindusa Armanca: "Ce vede telespectatorul român pe canalele de ştiri şi nu doar acolo? Vede false dezbateri pe false teme, unde moderatorul nu întreabă, ci insinuează, nu se documentează, ci face speculaţii, nu păstrează neutralitatea faţă de invitaţi, ci se războieşte cu cei care, conform agendei stabilite adesea direct de la patron, sunt asimilaţi ca inamic. Mai presus de orice, moderatorul se pune pe sine în centru, experienţa proprie este folosită ca referinţă universală"

"Consumul de tabloid distruge organele interne ale statului" | Romania Libera

"Consumul de tabloid distruge organele interne ale statului" | Romania Libera: "Scandalul interceptărilor e un Watergate cu capul în jos: dacă la începutul anilor '70 Washington Post, prin Bob Woodward şi Carl Bernstein, dădea jos un preşedinte şi dovedea că presa e un garant al democraţiei, acum mass-media apare ca marele ticălos şi cel mai lipsit de scrupule membru al unei triade compuse dintr-un stat corupt, o presă în degringoladă, lipsită de busolă, şi un public-electorat stupid şi atât de interesat de scandal, încât acesta devine o marfă mai pernicioasă decât pornografia."

Vadim Tudor, învins în instanţă de Ion Cristoiu. Urmează un proces istoric cu Nistorescu

Vadim Tudor, învins în instanţă de Ion Cristoiu. Urmează un proces istoric cu Nistorescu: "Scandalul 'Coroiu' a fost tranşat de Judecătoria Sectorului 1. Pentru că l-a calomniat, şeful PRM îi va plăti lui Cristoiu daune morale în valoare de 5.000 de lei, plus cheltuielile de judecată: 4.502 lei."

Botoşănence dezbrăcate de inhibiţii, topless la cimitir – GALERIE FOTO

Botoşănence dezbrăcate de inhibiţii, topless la cimitir – GALERIE FOTO: "Lipsa locurilor de agrement din municipiu îi determină şi în acest an pe botoşăneni să iasă la plajă într-un loc nu tocmai vesel. Cum Cimitirul Pacea s-a extins considerabil pe versantul de la..."

Vezi cum arată cosmosul reţelelor de socializare.

Foarte interesant!

Vezi cum arată cosmosul reţelelor de socializare.: "Un cartograf digital pe nume Eric Fischer a reusit sa creeze imagini cu universul celor pasionati de retelele de socializare. Barbatul a combinat datele adunate de pe site-ul de partajare de fotografii Flickr si platforma de micro-blogging Twitter si a alcatuit harti pentru continente, dar si pentru fiecare dintre marile orase ale lumii.
Astfel, punctele albastre reprezinta utilizatorii de Twitter, punctele rosii reprezinta utilizatorii de Flickr, iar punctele albe reprezinta persoanele care ..."

INTERVIU-DOCUMENT (2) Ovidiu Nacu: Am suferit ca un câine după Cațavencu

INTERVIU-DOCUMENT (2) Ovidiu Nacu: Am suferit ca un câine după Cațavencu: "
În 1991, Eugen Istodor număra sânii Oanei Sârbu în nou lansatul pe atunci Liceeni Rock’n Roll. “Apar în trei scene, de câte trei ori: odată în închipuirea unui el, de două ori în realitate”.
Câteva luni mai târziu, cu probleme financiare, Nacu, patronul Cațavencu, are o idee: reviste erotice. Ideea a prins la public, dar nu și la Cațavenci, care se rup de el și lansează Academia Cațavencu.
“Am suferit ca un câine după Cațavencu”, mărturisește el în a doua parte a interviului.

Ovidiu Nacu: “Cu Cațavencu am făcut niște prostii care m-au dus în situația de a-l pierde și chiar dacă nu-mi aducea bani, era copilul meu de suflet. Am suferit ca un câine după Cațavencu. Ani de zile mi-a trebuit să mă obișnuiesc cu ideea că nu mai e revista mea.”

Din partea a doua a interviului:

• După aceea am scos reviste vandabile, o revistă Blitz Magazin, care a mers foarte bine ani de zile, a avut tiraj de peste 300.000 de exemplare. Altele: Fapte reale, Crima, am scos câteva zeci de titluri. Am scos foarte multe reviste de integrame.

• Am avut titluri la care eu am renunțat și acum sunt scoase de alți editori. De exemplu, Cancan a fost titlul meu. L-am înregistrat și a expirat, pentru că nu l-am mai scos și am renunțat la el.

• Eu banii pe care i-am făcut, i-am făcut ulterior, după ce m-am despărțit de băieți.

• Am schimbat zeci de titluri, la un moment dat aveam 140 și ceva de titluri înscrise la OSIM.

• În ‘95 am făcut alte lucruri, am avut o tipografie, am cumpărat construcții, terenuri, am construit, am făcut alte lucruri.

• O prostie mare a fost că nu m-am reorientat la jumătatea anilor ‘90 să scot niște reviste glossy pe care să le cresc și să pot continua cu ele.

• Guvernul Văcăroiu, pe care eu nu l-am suportat niciodată, mie mi-a făcut un bine, pentru că lenea și pierderile de timp de la întreprinderile de stat mie îmi aduceau bani. Integramele mergeau extraordinar de bine pe vremea Guvernului Văcăroiu, se vindeau vagoane

Interviul, pe larg:

Petrișor Obae: Ce a fost momentul Cațavencu Internațional?
Ovidiu Nacu: O, a fost un moment lung. Noi am scos două ediții. Marțea apărea Cațavencu incomod, iar joia Cațavencu Internațional. Pentru că a mers atât de bine Cațavencu incomod, încât am hotărât să scoatem două ediții. Era cam același lucru. Un titlu asemănător. Doar că sortam informația. Tematica internă o publicam în Cațavencu incomod, iar cea externă în Cațavencu internațional.
Ce ați mai scos?
După aceea am scos reviste vandabile, o revistă Blitz Magazin, care a mers foarte bine ani de zile, a avut tiraj de peste 300.000 de exemplare. Altele: Fapte reale, Crima, nu știu, am scos câteva zeci de titluri. Am scos foarte multe reviste de integrame, la un moment dat cele mai multe de pe piață. Cert e că pentru câțiva ani eu scoteam câte 5-7 titluri pe săptămână.
Am avut titluri la care eu am renunțat și acum sunt scoase de alți editori. De exemplu, Cancan a fost titlul meu. L-am înregistrat și a expirat, pentru că nu l-am mai scos și am renunțat la el.
Am scos reviste de femei, gen Căsnicia mea, Tânără și îndrăgostită. Am avut și o revistă Telenovela. O alta de câini, se numea Tu și câinele. Am avut de-a lungul timpului atâtea, că nu-mi amintesc de ele.

Revistele erotice, probleme cu autoritățile, salvarea de la faliment

Deci scoteați Blitz, Bordel, Sex…
Nu, pe alea le-am oprit destul de repede. Ele ar fi mers destul de mult, dar am avut niște probleme cu autoritățile și atunci am hotărât să le opresc.
Era considerat ca distribuție de material pornografic?
Da, cam așa ceva.
Și câte numere ați scos?
Nu mai știu, le-am scos câteva luni bune.
Se vindeau bine?
Excepțional!
Se vindeau mai bine decât Cațavencu?
Nu. Dar era o treabă extrem de ușor de făcut. Practic o revistă de acel tip o făcea un om cu câteva materiale de la niște colaboratori. Era o chestie ieftină, ușor de făcut.
Cine se ocupa de realizarea acestor reviste?
Niște oameni pe care nu știu dacă e bine să-i numesc acum, nu sunt convins că nu s-ar supăra pe mine. N-au rămas în presă, au viețile lor.
Acum vă e rușine de acea perioadă?
Omul face în viață fel de fel de lucruri pentru că trebuie să le facă, are nevoie să le facă, nu toate sunt extrem de elegante sau de onorante.
Deci acum vă e puțin rușine de ce ați făcut?
Da.
Dar atunci?
Și atunci îmi era, dar era o chestie clară, era afacerea care mă scotea pe mine din niște datorii. Firma avea niște datorii colosale, pe care cu astea le-am plătit și mi-am relansat activitatea. Cu astea am scos alte publicații de succes.

Regrete: Sigur că îmi pare într-un sens rău

Acum, dacă priviți înapoi, vă pare rău că v-ați despărțit de Cațavenci?
Sentimental da, financiar nu. A fost singura soluție, eu pierdeam bani în momentul acela cu Cațavencu. Revista Cațavencu are cheltuieli foarte mari. Cheltuielile redacționale sunt foarte mari și e mult mai greu de rentabilizat decât o altă revistă, decât orice altă revistă am făcut eu ulterior.
Dar s-a vândut totuși, pe urmă, pe bani buni, acum câțiva ani când a luat-o Vîntu au câștigat bani buni…
Dumneavoastră sunteți sigur că înțelegeți de ce a făcut Vîntu investițiile pe care le-a făcut în presă?
Cațavencii au câștigat bine din acea vânzare.
Da, ei au câștigat bine, într-adevăr.
V-ați gândit atunci “puteam să fiu și eu printre ei”?
Ei au vândut atunci un grup de presă, aveau un cotidian, posturi de radio, reviste lunare specializate care aduceau publicitate în acel moment, site-uri și ce alte produse mai aveau. Nu au vândut doar o revistă.
Dar v-ați gândit “fir-ar să fie, puteam să fiu milionar acum dintr-un foc” ?
Sigur că îmi pare într-un sens rău. Îmi pare rău că m-am despărțit de colegii de liceu sau de colegi de facultate, de prietenii din nu știu ce perioadă. Îmi pare rău că mă despart de situații, de vârste, de oameni, de contexte, de experiențe de viață. După banii pe care mi-i aducea mie Cațavencu nu are cum să-mi pară rău pentru că, repet, Cațavencu îmi aducea bani cu minus.
Dar o perioadă v-a adus bani buni…
Mi-a adus o perioadă bani buni, e adevărat. Dar asta nu se mai repetă, asta se întâmpla pe vremea unor tiraje cu câteva zerouri, care acum nu se mai pot întoarce.

Banii pe care i-am făcut, i-am făcut ulterior, după ce m-am despărțit de băieți

Ajunseseți atunci milionar?
În lei? Sigur, da.
În dolari?
N-am calculat, nu cred. Nu știu, nu-mi amintesc.
Eu banii pe care i-am făcut, i-am făcut ulterior, după ce m-am despărțit de băieți. În momentul în care m-am despărțit de băieți eram înglodat în datorii și nu aveam niciun venit. Datoriile erau mai mari decât veniturile. Nu era deloc bine din acest punct de vedere. Banii i-am făcut apoi.
Ce ați făcut atunci erau un fel de tabloide, nu?
Ca format tipografic, da. Ca și conținut, da, BlitzMagazin a fost tabloid. A fost printre primele de la noi, a apărut înaintea Libertății, cu mult înaintea Click-ului și a fost tot o revistă, prima în România, prin analizarea unor modele occidentale.
Avea un cap roșu, un cap care semnăna foarte tare cu capul Bild-ului. Trebuie să recunosc că mi-a inspirat capul Blitz-ului și-a mers. Blitz-ul a mers extraordinar.
Când a fost lansat?
Blitz-ul a apărut în 93, a apărut dacă nu mă înșel la 50.000 de exemplare și dacă nu mă înșel pe la numărul 7 era la 200.000 de exemplare.

La un moment dat aveam peste 140 de titluri înregistrate la OSIM

Cu cine făceați revista? Vă mai aduceți aminte ce jurnaliști lucrau acolo?
La Blitz lucrau 2 sau 3 colaboratori de la Cațavencu, care au rămas cu mine și care au mers cu mine mai departe făcând ceea ce am făcut noi, presa pe care am făcut-o noi.
În rest am dat anunț în Blitz, am adunat niște oameni care au vrut să învețe meseria asta și i-am școlit.
Dați-mi niște nume.
De pildă, actuala reprezentantă a Organizației Mondiale a Sănătății în Albania și nu știu unde, Lucia Ghițiu, care e doctoriță, dar care era și reporter la mine. Cristian Vasile, care venise de la Cațavencu, un colaborator de la Cațavencu care a venit cu mine mai departe. Sunt oameni cu care, în momentul în care am renunțat la această afacere în 2002, nu ne-am mai văzut, nu știu ce mai fac.
Deci ați mers, totuși, încă 10 ani?
Da.
Ce titluri au mai fost în afară de Blitz?
Am schimbat zeci de titluri, la un moment dat aveam 140 și ceva de titluri înscrise la OSIM.
Din astea 140, multe erau derivate pentru că voiam ă să protejez toate variantele să nu apară copii. Oricum am scos niște zeci de titluri. Unele poate de un singur număr, altele de 10 ani.

Publicitarii nu voiau să dea reclame în asemenea presă

Pe ce era centrat Blitz Magazin?
Era un tabloid, informații despre vedete.
Cum se vindea în ultima perioadă, în ultimii ani?
Evident că din ce în ce mai prost pentru că concurența televiziunilor, concurența incipientă, dar deja se simțea a internetului. Plus că oamenii nu mai aveau apetit pentru tipul ăsta de presă.
Presa mea fusese gândită la începutul anilor ‘90, o formulă care nu atrăgea publicitate. Eu n-am avut decât extrem de puțină publicitate pentru că publicitarii nu voiau să dea reclame în asemenea presă și ăsta a fost motivul pentru care a trebuit să renunț fiindcă din vânzare tirajele scăzuseră de la sute de mii ajunseseră la câteva mii, 10.000 – 15.000.
Agențiilor le era jenă să bage publicitate în astfel de publicații?
Da, le era puțin jenă.
Ce îi respingea să bage bani?
Existau și niște motive obiective, de pildă tiparul și hârtia, pentru că erau tipărite pe ziar și motive subiective poate să ei nu doreau să fie alăturați de fel de fel de personaje din astea de cancan.
Erau crime?
Da, erau și cu așa ceva. Apăruseră între timp revistele glossy, care erau frumoase, se adresau unei păture sociale cu posibilități materiale mai mari, pe când revistele mele se adresau omului de pe stradă.

Îmi smulg părul pentru fiecare prostie

De ce nu v-ați gândit să vă reorientați la momentul respectiv?
În acel moment am anticipat prea mult, am considerat că se apropie sfârșitul presei pe print și că urmează internetul. Asta se întâmpla în 2002. S-a dovedit că m-am înșelat parțial. Fenomenul se va întâmpla, dar ceva mai târziu.
De ce nu v-ați gândit din ‘95?
În ‘95 am făcut alte lucruri, am avut o tipografie, am cumpărat construcții, terenuri, am construit, am făcut alte lucruri.
Vă pare rău, uitându-vă în urmă?
Pentru prostiile pe care le-am făcut, sigur că da! Îmi smulg părul pentru fiecare dintre ele.

Am suferit ca un câine după Cațavencu

Care sunt cele mai mari prostii pe care le-ați făcut?
Nu pot să vi le spun chiar pe toate…
Măcar câteva dintrele ele…
În zona de presă o prostie mare a fost că nu m-am reorientat la momentul despre care vorbeați, la jumătatea anilor ‘90 să scot niște reviste glossy pe care să le cresc și să pot continua cu ele. Există și în ziua de azi reviste glossy apărute atunci, care mergeau foarte bine până în 2008.
O altă prostie este legată de Cațavencu. Cu Cațavencu am făcut niște prostii care m-au dus în situația de a-l pierde și chiar dacă nu-mi aducea bani, era copilul meu de suflet. Am suferit ca un câine după Cațavencu. Ani de zile mi-a trebuit să mă obișnuiesc cu ideea că nu mai e revista mea.
Și care este prostia pe care vi-o reproșați?
Că la momentul respectiv nu am fost în stare să-mi gândesc bine afacerile și că am ajuns într-o situație de datorii, de pierdere financiară, în imposibilitatea de a duce mai departe revista.

Cea mai mare greșeală a fost că am vrut să fac un Rodipet

Ați spus că ați făcut și greșeli de investiția banilor…
Am făcut o afacere greșită, cea mai mare greșeală a fost că am vrut să fac un Rodipet, o mega firmă de distribuție, un engrosist, deci nu o firmă cu tarabe, cu vânzare și asta, într-un timp foarte scurt, m-a umplut de datorii. În câteva luni m-am trezit că sunt proprietar peste niște sute de tone de hârtie tipărită și nevîndută, pe care trebuia să o plătesc într-un fel sau altul și cea mai mare parte am și plătit-o.
Credeți că nu ați fost în pas cu vremurile la un moment dat în privința afacerilor cu presă?
În privința presei sigur că nu am fost în pas cu vremurile în perioada în care eu mergeam din inerție pe presa asta populară, pe care o scoteam eu, care atunci mergea bine, și eu mergeam pe ideea că “de ce să schimbi un lucru care merge?”. Principiu care s-a dovedit greșit, pentru că, treptat, ceea ce făceam eu n-a mai mers și când m-am gândit eu să mă reorientez era prea târziu.
Prin 2002 v-ați oprit…
Prin 2002 am rupt pisica, m-am oprit, am renunțat complet la presă și mi-am văzut de alte afaceri, alte probleme.

De la presă la afaceri imobiliare

Acum ce faceți?
Acum am niște spații închiriate.
Și din 2002 încoace ce-ați făcut?
Am încercat să fac comerț cu detergent, mi-am găsit și un furnizor prin India. M-am gândit eu că ar fi mai bine să aduc un detergent mai ieftin decât ceea ce este pe piață.
Am devenit distribuitorul exclusiv al furnizorului din India, apoi am realizat că este foarte greu să te bați cu giganții care controlau deja piața de detergenți și până la urmă am dat detergentul acela în pierdere numai ca să scap de el. Am renunțat la chestia asta și am trecut la ceea ce fac acum, închirieri.
Am niște clădiri mici, pe care le-am construit sau le-am cumpărat în acea perioadă. Am două clădiri mici de birouri, am niște hale în Pantelimon.
Acum, comparativ cu perioada în care făceați bani din presă, sunteți mai bogat sau mai sărac?
Mai sărac față de perioada ‘92 – ’98. Aia a fost perioada cea mai bănoasă pentru mine.
Acum mai sunteți milionar în euro?
E greu să spui, am niște active imobiliare. Cine poate să spună exact cât valorează ele?

Reîntâlnirea cu Bușcu: A trecut de mult timp perioada de dușmănie

V-ați mai văzut cu Doru Bușcu, cu echipa de atunci?
M-am văzut cu Doru Bușcu acum câteva zile.
După cât timp?
Nu mă mai văzusem cu Bușcu din anii ‘90. Cred că ultima oară mă văzusem cu el în ‘91, de atunci m-am mai întâlnit de câteva ori cu el pe stradă.
Cum a fost revederea?
Plăcută. A trecut de mult timp perioada de dușmănie, de agresiune… Au trecut 20 de ani de atunci…
Ei îmi reproșau mie că sunt zgârcit. La momentul acela eram zgârcit pentru că eram sărac, nici nu aveam de unde să-i plătesc mai bine. Asta ei au considerat că este zgârcenie.
Îmi reproșau că îi pun să scrie la altceva, ceea ce n-am reușit. Le-am propus, n-au vrut, asta a fost. Eu le-am reproșat după ce au plecat că mi-au furat practic revista. Ei au făcut o copie pe care au scos-o ani de zile. Revista lor era aceași Mărie cu altă pălărie.
Au păstrat specificul lui Cațavencu, au păstrat foarte mult, au păstrat practic totul din Cațavencu. Dar chestia asta a trecut, nu am ajuns la un proces, nu ne-am certat prea rău și bineînteles că timpul șterge totul. Am înțeles că e foarte bine că s-a întâmplat așa pentru că eu probabil că n-aș fi reușit să continui cu Cațavencu și murea definitiv, așa că decât să fie un cadavru mai bine să fie așa. M-am obișnuit cu ideea, nu știu dacă doar ei puteau să ducă mai departe Cațavencu, dar așa a fost.

Văcăroiu, mană cerească: Lenea și pierderile de timp de la întreprinderile de stat mie îmi aduceau bani

De ce credeți că au dispărut tipul de reviste pe care le făceați?
Au dispărut pentru că televiziunile au preluat foarte mult din specificul lor, pentru că oamenii parțial s-au săturat. De pildă integramele mergeau extraordinar de bine pe vremea Guvernului Văcăroiu, se vindeau vagoane.
De ce pe vremea Guvernului Văcăroiu?
Pentru că oamenii în drum spre serviciu trebuiau să-și cumpere și o ocupație.
Dar de ce pe vremea Guvernului Văcăroiu?
Uite așa s-a întâmplat. Pe vremea Guvernului Văcăroiu, pe care eu nu l-am suportat niciodată, ulterior am înțeles că mie mi-a făcut un bine, pentru că lenea și pierderile de timp de la întreprinderile de stat mie îmi aduceau bani. Oamenii cumpărau presa asta.
Practic, internetul reeditează, în opinia mea, cu alte mijloace tehnice și la un alt nicel ceea ce s-a întâmplat în 1990 pentru că acum internetul trăiește din tiraj, internetul trăiește din vizitatori, din cititori, încă n-au ajuns site-uri glossy.
La întâlnirea cu Bușcu care au fost primele cuvinte?
Mamă, ce-am îmbătrânit!

"

INTERVIU-DOCUMENT (1): Ovidiu Nacu, tatăl “natural” al lui Cațavencu, despre istoria zbuciumată a anilor 90. În alte roluri: Radu Mazăre și Nae Caranfil

Bun!
INTERVIU-DOCUMENT (1): Ovidiu Nacu, tatăl “natural” al lui Cațavencu, despre istoria zbuciumată a anilor 90. În alte roluri: Radu Mazăre și Nae Caranfil: "
Februarie 1990: “Veniți la Cațavencu”, “Luați Cațavencu” striga un tânăr student la Stația de metrou Izvor. Tânărul era actualul primar al Constanței, Radu Mazăre. A scris la primul număr și a fost cel mai bun vânzător de ziare, după cum povestește Ovidiu Nacu, cel care a lansat titlul pe piață, într-un interviu-document acordat în exlusivitate paginademedia.ro.
Sute de nume s-au perindat pe la Cațavencu la începuturi. Regizorul Nae Caranfil a scris un an în revista de satiră.
Totul începuse cu doar o lună în urmă, imediat după Revoluție…

Ianuarie 1990. TVR difuza “O scrisoare pierdută”, în montarea lui Liviu Ciulei, cu Victor Rebengiuc, Cotescu, Mircea Diaconu și Dem Rădulescu. “Asta e!” și-a spus pe atunci studentul Ovidiu Nacu. “Cațavencu” îi va fi numele, și-a spus el, după cum povestește în interviul acordat paginademedia.ro. Un prieten vine la Ovidiu Nacu acasă cu Doru Bușcu și Sorin Vulpe. Cei doi îl aduc pe Liviu Mihaiu și începe Cațavencu – săptămânal incomod.

Aproape doi ani mai târziu, cațavencii se rupeau de Ovidiu Nacu (vedeți în interviu miezul conflictului) și scoteauun nou titlu – Academia Cațavencu, împreună cu Mihai Cârciog și Mircea Dinescu. Primul Cațavencu avea să se stingă după câteva luni.

Paginademedia.ro vă prezintă în două părți un interviu-document despre istoria unei reviste, despre începuturile presei scrise în România postdecembristă, despre cât de ușor se câștigau bani din ziare și tot la fel de ușor se cheltuiau, despre frenezia unei epoci.

Din prima parte:

• Într-o seară am văzutla TV “O scrisoare pierdută” în regia lui Ciulei de la Bulandra și atunci am zis “asta e, Cațavencu trebuie să se cheme”.

• Aveam un televizor Cromatic pe care îl cumpărasem cu banii de la nuntă. Am vândut televizorul și am scos revista.

• Texte bune aveau mai ales Bușcu și Mihaiu, Vulpe n-a fost niciodată un tip cu umor.

• Cel mai bun vânzător la vremea aia, care și debutase în primul număr din Cațavencu, a fost Radu Mazăre. El venise la mine cu un text, eu i l-am publicat pentru că era bun, nu era lung, un textuleț. El a vândut la stația Izvor și a vândut cea mai mare cantitate, era foarte activ, făcea reclamă, striga “Hai la Cațavencu!”.

• La mine acasă a fost redacția primelor numere. La mine acasă erau în permanență, timp de câteva săptămâni, de dimineață până noaptea erau în permanență oameni, era un fum de nu te mai vedeai dintr-un colț în altul al camerei, mâncam parizer cu pâine și făceam revista. Nu mai reușeam să aerisesc niciodată casa aia.

• După ce am făcut o groază de bani fără să conștientizez, a fost o chestie neprogramată, parcă i-aș fi găsit pe jos, nici n-am știut să-i păstrez și i-am cheltuit pe tot felul de tâmpenii.

• Primele publicații pe care puteam eu să le fac atunci, pentru că nu aveam niște structuri redacționale paralele în afară de Cațavencu, erau niște reviste erotice (Bordel, SexPress), nu porno.

• După plecarea Cațavencilor, revista a mai mers vreo jumătate de an în pierdere, în pierdere cruntă pentru ca să-l țin, să scot jumătate de an revista, după plecarea lor, a trebuit să vând un apartament.

Interviul, pe larg:

Petrișor Obae: Dăm timpul înapoi, 1989 noiembrie. Ce făcea Ovidiu Nacu atunci?
Ovidiu Nacu: Eram student la limbi străine, la engleză. Mă gândeam să renunț la facultate și să emigrez în America, pe de o parte, iar pe de altă parte așteptam cu nerăbdare căderea lui Ceaușescu, despre care eram oarecum conștient. După tot ce se întâmplase în jur, Ceaușescu era ultimul dinozaur rămas și era foarte clar că are lunile numărate. S-a întâmplat și imediat după am vrut să scot o revistă.
Primele titluri au fost Baricada, Observator și Phoenix, iar a patra revistă a fost a mea. Revista mea a apărut înainte cu câteva zile de Expres.
De unde a venit ideea “vreau să fac o revistă”?
Eu aveam o atracție pentru presă, am vrut să dau și la ziaristică. Până la urmă n-am dat, pentru că nu se putea intra la ziaristică, la Ștefan Gheorghiu, decât cu recomandare de la organele de partid, recomandare pe care n-am reușit să o obțin.
Aveați ceva bani strânși, cu ce ați apărut?
Cu nimic. Am vrut să scot o revistă, mi-a venit o idee, am făcut o idee clară despre ce fel de revistă vreau să scot, am făcut o echipă…
Spre surprinderea mea, băieții de la filologie nu erau ceea ce îmi trebuia mie pentru revista asta, pentru că eu voiam să scot o revistă de satiră politică.

Ideea de Cațavencu după o seară la televizor

Toată lumea era însetată de politică la acel moment, nu exista niciun alt subiect de interes la începutul lui ‘90, dar toți erau niște încrâncenați, niște serioși, niște analitici, niște profunzi. Eu nu voiam așa ceva, voiam să abordez dintr-un unghi diferit și anume să-i bășcălesc, să-i caragializez, pentru că mie așa mi se părea că se întâmplă atunci.
Într-o seară am văzutla TV “O scrisoare pierdută” în regia lui Ciulei de la Bulandra și atunci am zis “asta e, Cațavencu trebuie să se cheme”. Aveam niște prieteni cu care discutam treburile astea, le-am spus a doua zi ideea mea și au început să se aducă unii pe alții.
A fost o fluctuație fantastică, cred că au trecut sute de oameni pe la Cațavencu, într-un singur an. Toți au venit cu textulețe, mai proaste, mai bune, am respins, i-am pus să refacă, am refăcut eu, am tăiat, în sfârșit, așa s-a întâmplat.

Am vândut televizorul și am scos revista

De ce Cațavencu?
Este cel mai interesant, cel mai spectaculos, cel mai spumos arhetip de politician din literatura română. Se vorbea despre “un cațavencu”. Ajunsese substantiv comun. E de departe cel mai interesant din tot teatrul lui Caragiale.
Haideți să ne întoarceam fix la istoria primului număr, cum s-a făcut, cu cine? Ați pus bani de-o parte, trebuia să plătiți tipografia…
Nu aveam niciun ban, am vândut un televizor pentru asta. Aveam un televizor Cromatic pe care îl cumpărasem cu banii de la nuntă. Am vândut televizorul și am scos revista asta.
Doar cu un televizor se putea scoate o revistă?
Da, doar cu un televizor.

Texte bune aveau mai ales Bușcu și Mihaiu, Vulpe n-a fost niciodată un tip cu umor

Cum i-ați cunoscut pe Doru Bușcu, pe Liviu Mihaiu și pe Sorin Vulpe?
Pe Doru Bușcu și pe Sorin Vulpe (foto) i-a adus într-o zi la mine acasă un coleg de-al meu de facultate. Într-o garsonieră pe lângă Sala Palatului, stăteam în gazdă, eu nefiind din București.
Erau interesați să scrie, aveau multe calități, dar nu aveau acest proiect. Ei voiau să scrie o chestie serioasă, serioasă cu ghilimelele necesare, și eu mi-am impus punctul de vedere, eu eram cu banii.
Eu am spus că vreau să scot o revistă de satiră politică. De voie, de nevoie, au acceptat, nu le-a plăcut ideea, dar au acceptat și apoi probabil le-a plăcut, pentru că a doua zi au venit cu niște texte de-a dreptul bune și l-au adus și pe Mihaiu. Texte bune aveau mai ales Bușcu și Mihaiu, Vulpe n-a fost niciodată un tip cu umor.
Ei erau colegi de facultate și buni prieteni – ăștia trei – Vulpe, Mihaiu și Bușcu. Ei au venit și cu alții, de pildă cu Răzvan Cucui, care a lucrat și la mine o perioadă, iar acum este la Kamikaze.
Vă mai aduceți aminte despre ce erau textele?
Cred că textul lui Mihaiu se numea “Cu cât suntem mai mulți, cu atât suntem mai culți”. Textul lui Bușcu nu mi-l amintesc.
Cum ați făcut cu tehnoredactarea?
Pe atunci nu era ca acum, când totul se făcea pe calculator. Ei scriau textele de mână, iar eu le băteam la mașina de scris. Scrisesem în anii 80 și mă mișcam bine cu mașina de scris. Ne-am dus la tipografie cu un teanc de texte și cu niște caricaturi: “asta e revista noastră”. Atunci se făcea pe plumb, se culegeau textele la linotip. Ne-a ajutat cineva de acolo să punem totul în pagină, s-a făcut totul pe loc.

Radu Mazăre, cel mai bun vânzător

Ați scos revista. Primul număr. Vă mai amintiți cum l-ați vândut, câți bani ați scos?
Câți bani am scos nu-mi amintesc, am scos un tiraj după cât am estimat eu, fără niciun criteriu, din burtă, de 50.000 de exemplare, pe care l-am vândut în prima zi tot noi, în sensul că ne-am dus fiecare cu câteva macarale (pachetele de ziare care ies de la rotativă) din astea în punctele de mare circulație din București: Gara de Nord, la Universitate, în stația metrou de la Izvor, Piața Victoriei. Primul număr a fost și scris și făcut și vândut tot de noi.
Redactorii erau și difuzori?
Asta a durat foarte puțin, 2-3 numere, după care au început să apară difuzori, care mai întâi erau persoane fizice, care videau ziare la tarabe.
Cât costa o revistă și câte pagini avea?
Costa 3 lei și avea 8 pagini alb-negru, format tabloid. Cel mai bun vânzător la vremea aia, care și debutase în primul număr din Cațavencu, a fost Radu Mazăre, Primarul Constanței. El venise la mine cu un text, eu i l-am publicat pentru că era bun, nu era lung, un textuleț. El a vândut la stația Izvor și a vândut cea mai mare cantitate, era foarte activ, făcea reclamă, striga “Hai la Cațavencu!”.
Ceilalți cum au vândut?
Unii erau mai discreți. Să vinzi ziare pe trotuar nu era tocmai ce-și doreau ei, dar așa s-a întâmplat, plus că am fost ajutați de o mulțime de colegi, prieteni, care au făcut același lucru.

150.000 de lei la primul număr

Ați ieșit pe plus?
Faceți socoteala: scăzând niște comisioane, 50.000 de exemplare înmulțite cu 3 lei, înseamnă 150.000 de lei. Din aceștia trebuie să scădem hârtia, cheltuielile de tipar, oamenii pe care îi plăteam ca pe niște colaboratori pentru că le-am plătit textele la bucată, plus comisione de difuzare.
Radu Mazăre cât a lucrat acolo?
Radu Mazăre doar a colaborat la acel număr, după câteva zile el a venit la mine cu un coleg de-al lui, Strutinski. El era student la Marină, la Constanța, și mi-au zis “uite, noi vrem să scoatem o revistă la Constanța, ce părere ai, putem oare?”. Eu le-am zis că pot, de ce să nu poată? Astfel ei au scos revista Contrast. De acolo a pornit, astfel și-a ales Mazăre meseria de ziarist, altfel poate ajungea să navigheze, poate ajungea marinar.
O altă variantă a începutului, pe care am auzit-o din partea cațavencilor, este că primul număr era ceva mai serios și după ce Nicolae Manolescu a scris o cronică pozitivă la adresa textelor lui Liviu Mihaiu și ale lui Doru Bușcu ați hotărât să o orientați pe zona aceasta de satiră.
Nu a fost un număr mai serios, a fost un număr mai stângaci scris. Au fost și texte mai serioase, pentru că era foarte greu în acel moment ca toată lumea să-și dea seama ce vrem să facem.
Cronica lui Manolescu din România liberă a fost un imbold pentru noi, a fost o mare încurajare, dar nu cronica lui Manolescu ne-a îndreptat pe noi într-o direcție sau alta. Direcția era stabilită.
Următoarele numere tot așa au fost, făcute în garsonieră, vândute la colț de stradă?
Primele numere cam așa s-au întâmplat.

Era un fum de nu te mai vedeai dintr-un colț în altul al camerei, mâncam parizer cu pâine și făceam revista

Când a devenit o chestie organizată cu sediu?
La mine acasă a fost redacția primelor numere. La mine acasă erau în permanență, timp de câteva săptămâni, de dimineață până noaptea erau în permanență oameni, era un fum de nu te mai vedeai dintr-un colț în altul al camerei, mâncam parizer cu pâine și făceam revista.
Vă e dor de perioada aceea?
A fost o perioadă dementă, superbă, a fost poate cea mai interesantă perioadă din viața mea. Aș face ulcer, diabet, cine știe ce alte boli dacă aș mai trăi asta acum.
Cât a durat zăpăceala asta din apartament?
Câteva săptămâni, după care am simțit nevoia să găsesc un spațiu. Nu mai reușeam să aerisesc niciodată casa aia, fumul nu ieșea niciodată tot afară, pentru că erau nu știu câți fumători, erau tot timpul țigări aprinse în cameră. Așa că am închiriat o cameră pe Calea Moșilor 75. Acolo a fost primul sediu oficial. Am stat acolo câteva luni după care ne-am mutat lângă Hanul lui Manuc, actuala Stradă Franceză.

Nașa de căsătorie mi l-a recomandat pe Mircea Toma

La început dintr-o garsonieră făceați bani în presă, acum sunt trusturi mari, puternice, în clădiri de birouri și afacerile sunt pe pierdere…
S-a schimat situația. Mai puneți la socoteală faptul că noi câștigam doar din vânzare, din tiraj, nu exista publicitate, practic, în momentul acela. Ea a apărut foarte târziu și cu pași mici s-a dezvoltat piața publicității.
Cum i-ați cunoscut pe ceilați Cațavenci?
Mircea Toma a veni și el printre noi, nu mai știu cum, dar era de așteptat pentru că era văr sau cumnat cu nașa mea de căsătorie și nașa mea mi l-a recomandat “Băi, ia-l pe Toma că e foarte bun și e exact ce-ti trebuie ție”. Alții au venit unii după alții, aduși, neaduși, cu texte în mână, cu caricaturi în mână, pe unii i-am păstrat, pe cei mai mulți nu, pentru că aveam de unde alege și era greu să faci față pretențiilor.
Dacă tot m-ați provocat să mă autodenumesc “tatăl lui Cațavencu”: eu am fost tatăl, dar recunosc că Bușcu, Mihaiu, Vulpe, Antonescu, Denis Dinulescu și toți ceilalți au fost mama lui Cațavencu.

După ce am făcut o groază de bani (…) n-am știut să-i păstrez și i-am cheltuit pe tot felul de tâmpenii

Erați conștient de puterea pe care o are titlul?
Ce îmi doaream eu atunci era să scot revista fără să-mi pun problema că trebuie să o rentabilizez, să fac bani cu ea, că sunt un patron, sunt un investitor, nu mă vedeam în felul ăsta, eu mă vedea ca un ziarist ca pe un om care vrea să scrie, să impună o poziție politică.
Treptat am devenit conștient, pentru că ne băga lumea foarte tare în seamă – și media care atunci se forma și politicienii -, treptat ne-am dat seama că suntem influenți. Dar bani mulți, Cațavencu n-a făcut decât în perioada aceea.
Cam câți?
Mulți, foarte mulți… Chiar nu-mi amintesc, e foarte greu de stabilit câți au fost, dar nu se punea problema pierderii, atunci profitul era spectaculos.
Din cei 150.000 de lei pe care îi scotea din distribuție, câti bani rămâneau?
Nu, 150.000 a fost suma brută, nu mai țin minte cât au rămas.
Rămâneau 20%?
Rămâneau mai mult. Era o afacere excepțională și ăsta este tipul de presă pe care l-am făcut ulterior, numai că ulterior mi-am conștientizat situația. După ce am făcut o groază de bani fără să conștientizez, a fost o chestie neprogramată, parcă i-aș fi găsit pe jos, nici n-am știut să-i păstrez și i-am cheltuit pe tot felul de tâmpenii.
Cum ar fi ?
Plăteam colaboratorii foarte bine, erau sute, sute de oameni au trecut în acea perioadă pe la Cațavencu. De unde înainte mâncam la autoservire că eram un student, ajunsesem să mănânc la Capșa sau mai știu eu unde. Erau cheltuieli nejustificate…

Am început să pierd din ce în ce mai mulți bani, mai ales după ce m-am lansat într-o afacere de difuzare

Vă îmburgheziseți peste noapte…
Exact. Am început să pierd din ce în ce mai mulți bani, mai ales după ce m-am lansat într-o afacere de difuzare. Am considerat că eu sunt mai deștept decât alții și că pot eu să pun la punct difuzarea din România și am vrut să fac o mega firmă de difuzare, un fel de Rodipet privat, că Rodipet atunci era de stat.
Am luat niște publicații la vânzare cu niște contracte proaste, publicații care nu s-au vândut și am rămas cu vagoane de retur, în timp, pentru că asta a durat câteva luni bune. Așa că m-am trezit cu datorii, m-am trezit cu probleme financiare enorme și singura mea soluție a fost să rentabilizez treaba asta. De atunci m-am hotărât eu că sunt patron, sunt investitor și că trebuie să fac bani. Asta se întâmpla în ’91 și am găsit soluții, am început să pregătesc niște publicații vandabile.

Schimbare de macaz, către reviste erotice: Bordel și SexPress

Ce fel de publicații rentabile?
Primele publicații pe care puteam eu să le fac atunci, pentru că nu aveam niște structuri redacționale paralele în afară de Cațavencu, erau niște reviste erotice, nu porno, pentru că nu aveau conținutul acela specific revistelor porno.
Cum se numeau?
Bordel, Sexpres… Și am scos revistele astea. Între timp m-am certat cu băieții de la Cațavencu pe tema asta, pentru că ei nu voiau să fie amestecați într-o afacere mudară, ei o percepeau la vremea aceea murdară.
Dar ei au apucat să scrie la aceste reviste?
Nu, n-au apucat.
Eu le-am explicat că este soluția ca să ieșim din situația financiară dificilă în care ne aflam, explicația mea nu s-a lipit, atunci ei au plecat, eu am rămas… Eu am continuat să scot revista Cațavencu, ei au scos Academia Cațavencu, care a fost o copie. Oricum, Cațavencu a făcut nenumărate copii. În ‘91, la un moment dat, am numărat 11 reviste de satiră politică, în același moment pe piață. Nu era nicio problemă că apare și al 12-lea titlu, doar că al 12-lea a fost bine făcut și a prins.

Câteva coperți memorabile

În momentul de vârf, cam cât vindea Cațavencu?
A vândut peste 300 de mii de exemplare.
Vă mai amintiți o copertă memorabilă?
Coperți memorabile au fost multe. O copertă memorabilă a fost una când, după ce Ceaușescu devenise un fel de bau-bau, de nume care nu trebuia pronunțat, Cațavencu a apărut cu poza lui Ceaușescu. Poza aceea memorabilă cu cravata cu potcoave. A fost așa un mic șoc pentru public. Un șoc și mai mare a fost când am scos Scânteia, un număr care arăta ca Scânteia, avea titluri în maniera aceea, era redactată oarecum asemănător, doar că dacă citeai până la capăt îți dădeai seama că nu e chiar Scânteia.
O altă copertă de care îmi amintesc, era o discuție aprinsă în presă și la televizor despre modelul economic de urmat, modelul francez, modelul suedez, diverse modele, toată lumea propunea tot felul de modele din diverse țări. Noi am propus modelul Botswanez și am ilustrat pe copertă cu moneda națională Botswaneză.

Nae Caranfil, un an la Cațavencu

Când au fost primele discuții mai aprinse cu Cațavencii? Când a fost prima ceartă?
N-au fost certuri, n-am ajuns să ne certăm de-adevăratelea, au fost niște discuții, pe un ton civilizat, care s-au produs prin toamna lui ‘91, înainte de desprinderea lor.
Dacă atunci când vorbiți de Cațavenci vă referiți la băieții care mai apoi au făcut Academia Cațavencu, este un lucru, pentru că la Cațavencu au fost mult mai mulți oameni decât acești băieți pe care îi știm: Denis Dinulescu, Mihai Antonescu, Șerban Comănescu, Felix Rizea, Nae Caranfil, Vali Vasilescu. Nae Caranfil a lucrat la noi timp de mai bine de un an de zile.
Ce făcea el la revistă, care era zona lui?
Scria, era reporter, făcea niște reportaje, dar mai și scria texte de autor.
După plecarea Cațavencilor, revista a mai mers vreo jumătate de an în pierdere, în pierdere cruntă pentru ca să-l țin, să scot jumătate de an revista, după plecarea lor, a trebuit să vând un apartament și cu banii aceia am scos revista.
După ce am terminat banii m-am hotărât să-l opresc și să trec la fapte și să scot reviste rentabile care să mă scoată din datorii, să mă pun pe picioare financiar.

"

Imre, Adevarul Holding: Jurnalistii sunt un salam intre agentiile de publicitate si distribuitori

Imre, Adevarul Holding: Jurnalistii sunt un salam intre agentiile de publicitate si distribuitori: "El a oferit ca exemplu situatia in care in urma cu cateva saptamani agentia de media Universal McCann a facut presiuni economice asupra Adevarul Holding. La acel moment trustul avea incheiat un contract cu site-ul Think Outside the Box, care publicase o serie de articole negative legate de Coca-Cola in ziua in care se sarbatoreau 125 de ani de la lansarea bauturii. Ulterior contractul dintre Adevarul Holding si Think Outside the Box a fost reziliat, iar Universal McCann nu a mai platit reclamele pe care le comandase in Adevarul.

Astfel, managerul Adevarul afirma ca riscurile sunt ca jurnalistii sa fie precum niste chelneri carora li se comanda ce si cum sa scrie."

CNA: Copiii nu trebuie să apară în reclame. Află cum se sfidează legea dcnews.ro

bunCNA: Copiii nu trebuie să apară în reclame. Află cum se sfidează legea dcnews.ro: "Campaniile de publicitate încalcă legea deseori în ceea ce privește protejarea celor mici. 'Legea spune clar că este interzis să apară copii în spoturile publicitare pentru a atrage copii sau părinții acestora. Cu toate acestea, spoturile sunt pline de copii', a declarat Cristina Trepcea, membru CNA, care adaugă că s-au făcut presiuni pentru scoaterea acestor prevederi din lege. De asemenea, Cristina Trepcea încearcă să reintroducă subtitrarea la desenele animate și filmele pentru copii."

Eroisme la Realitatea TV - Opinii - HotNews.ro

Eroisme la Realitatea TV - Opinii - HotNews.ro: "Manualele de jurnalism admit exagerarea ca mijloc de persuasiune, atunci când ziaristul vrea să sensibilizeze publicul sau să tragă un semnal de alarmă. Aceleaşi manuale recomandă moderaţie şi echilibru în prezentarea unor subiecte delicate cum sunt gesturile extreme ca suicidul, automutilarea etc. Certată rău cu orice moderaţie, Realitatea TV şi-a găsit tocmai în acestea ilustrarea tezei cu care îşi dopează neîncetat publicul: că trăim într-o dictatură oribilă, că suntem la marginea prăpastiei, că nu mai există nicio şansă ş.a.m.d."

Cornețeanu și Imre, despre presă. Imre: Cei care scriu azi ştiri sunt ca producătorii de roşii şi castraveţi

Cornețeanu și Imre, despre presă. Imre: Cei care scriu azi ştiri sunt ca producătorii de roşii şi castraveţi: "
Despre presă cu fostul și actualul manager de la Adevărul Holding, azi la aceeași masă la Conferința Națională a Presei.
Peter Imre (actualul): ”Eu cred că cei care produc stiri, ziarele, revistele, sunt exact ca producătorii de roşii şi castraveţi care câştigă puţin, iar intermediarii iau cei mai mulţi bani“.
Răzvan Cornețeanu (fostul): “Ideea că-mi fac trust de presă ca să pot să mă protejez de procuratură sau să-l schimb pe Primul Ministru s-a perimat. (…) Nu întâmplător, ultima discuţie a mea cu Dinu Patriciu, transformată într-o ceartă pasională, s-a legat şi de acest personaj, SOV.”
Ce au mai spus, în continuare:
Peter Imre:

• Ştiu despre mafia agenţiilor de publicitate şi de presiunile agenţiilor de publicitate cu cât un trust e mai mic cu atât presiunea e mai uşor de făcut.

• Dacă acum câteva săptămâni o agenţie şi-a permis să îşi retragă banii de publicitate pentru că presa şi-a permis să fie liberă, pentru că s-au scris lucruri de altfel justificate. Dacă acesta agenţie şi-a permis să facă asta cu un trust ca Adevărul Holding e clar că grupurile de media sunt la un nivel de chelner la care se comandă “spuneti-mi ce să scriu şi o s-o fac”.

• În urmă cu câteva luni, am adunat marii distribuitori de presă din România şi i-am anunţat că le tai 2 procente şi toată lumea a sărit în sus. Pentru noi a însemnat o economie de 2 milioane de euro. După cum se poate observa, fără aceaşti bani distribuția nici nu s-a îmbunătăţit şi nici nu a scăzut.

• Eu cred că cei care produc știri, ziarele, revistele, sunt exact ca producătorii de roşii şi castraveţi care câştigă puţin, iar intermediarii iau cei mai mulţi bani.

• Spaţiul virtual face ca presa să devină independentă de orice fel de presiuni din partea agenţiilor de publicitate, din partea politicului s.a. Sunt convins că pe baza a ceea ce am dezvoltat în Adevărul Holding, foarte puţine produse ar trebui să fie neprofitabile, iar produsele adiacente pot face un grup media să trăiască bine şi fără banii din publicatate.

Razvan Cornețeanu: Nu întâmplător, ultima discuţie a mea cu Dinu Patriciu, transformată într-o ceartă pasională, s-a legat şi de acest personaj, SOV

• Când discuţi despre valoarea brandului, discuţia se românizează, în bine şi în rău. Nicio altă ţară nu şi-a alterat brandurile de presă ca România. E normal ca valorile să fluctueze în funcţie de rezultate, dar e anormal să fie cioplite de către proprietari prin activităţi colaterale domeniului. (…) Ar trebui sa îl intrebăm pe Codruţ Şereş (…), pe Sorin Ovidiu Vîntu. (…) Nu întâmplător, ultima discuţie a mea cu Dinu Patriciu, transformată într-o ceartă pasională, s-a legat şi de acest personaj, SOV.

• Ideea că-mi fac trust de presă ca să pot să mă protejez de procuratură sau să-l schimb pe Primul Ministru s-a perimat.
• Primul element e usor de cuantificat: în ultimii trei ani, noutatea nu vine din dispariţia EBITDA, ci a faptului că produse media au început să fie cumpărate după ureche.

• În special bancherii au aceste idei preconcepute că din presă nu se pot face bani, ci se pierd bani. E o idee nocivă şi falsă. Exemple: Revista Capital a produs peste 10 ani de zile minim un milion de franci elveţieni net anual. Evenimentul Zilei în perioada lui Cornel Nistorescu era un exemplu de profit constant. Libertatea a generat, probabil, cele mai mari profituri din presa română, ajungând la peste 8 milioane de franci elveţieni în 2006. Alte exemple: ziarele de sport conduse de Ioaniţoaia şi Tolontan, Ziarul Financiar.

• Constanţa care leagă aceste cazuri de succes – performanţa bine măsurată, poziţia 1, rareori pozitia 2 pe segmentul lor.

• Faptul că spunem că o investiţie de 100 de milioane în media este enormă dovedeşte că noi gândim mic.

• Care mai e valoarea businessurilor de media din România? Aceea pe care noi o dăm prin ce facem şi ce spunem.

• Angajaţi oameni pentru suportul digital folosind produsele de presă scrisă că extensii ale acestor suporturi digitale.

• Alegerile trec, managerii dispar şi proprietarii se plictisesc, dar jurnalistii şi oamenii de presa rămân.
• Există trei elemente principale luate în calcul în evaluarea media: valoarea companiei în sine raportată la rezultatele financiare; pozitia strategică a companiei legată de cifrele de audienţă, tiraj etc; valoarea brandului, care a trezit mereu discuţii aparte.

"