duminică, 11 septembrie 2011
Video: "Crulic" - un documentar animat zguduitor
Crulic Trailer 1 from Crulic Movie on Vimeo.
Crulic Trailer 2 from Crulic Movie on Vimeo.
Crulic teaser from Crulic Movie on Vimeo.
“Crulic – Drumul spre dincolo” este un documentar animat realizat de Anca Damian, care prezintă sfârşitul tragic al dorohoianului Claudiu Crulic, în luna ianuarie 2008, după patru luni de greva foamei într-o închisoare din Polonia.
Cetăţeanul român Claudiu Crulic a fost arestat şi încarcerat, în septembrie, 2007, fiind suspectat că ar fi jefuit un judecător, în Cracovia. Pentru a-şi demonstra nevinovăţia, tânărul a trimis mai multe scrisori autorităţilor polone şi ambasadei Românei de la Varşovia, intrând şi în greva foamei. Când starea lui s-a agravat, Claudiu Crulic a fost eliberat pentru a primi îngrijiri medicale, iar în ianuarie 2008 a murit, după 16 ore de la eliberare şi după 90 de zile de greva foamei. Pentru prieteni şi familie, el era “Bobi”.
Filmul Ancăi Damian îi este dedicat lui Bobi si reprezinta o combinatie dintre animaţia tradiţională cu alte tehnici. Filmul este narat de vocea lui Vlad Ivanov, perspectiva fiind cea a victimei.
Elevii din licee, monitorizaţi prin sistem de pontaj
Elevii din licee, monitorizaţi prin sistem de pontaj: Prezenţa la cursuri a elevilor din licee şi şcoli profesionale, precum şi a profesorilor lor, va fi monitorizată printr-un sistem de pontaj, anunţă Agerpres.
Ministerul Educaţiei: Dictare la liceu, alfabetizare în înţelegerea textului la gimnaziu ...
Ministerul Educaţiei: Dictare la liceu, alfabetizare în înţelegerea textului la gimnaziu ...: Liceeni vor da dictari pentru "consolidarea scrierii ortografice", elevii din gimnaziu vor avea la lectiile de limba romana "alfabetizare" in intelegerea textului, iar la clasele I-IV a fost introdusa ora de lectura in orar, relateaza Mediafax, citand masurile propuse de ministrul Educatiei.
"Pentru reducerea analfabetismului functional, trebuie imbunatatirea competentelor de lectura. Prin aceste masuri, impunem o interventie imediata si unitara la nivelul intregului sistem, avand beneficiari ...
"Pentru reducerea analfabetismului functional, trebuie imbunatatirea competentelor de lectura. Prin aceste masuri, impunem o interventie imediata si unitara la nivelul intregului sistem, avand beneficiari ...
Miliarde aruncate pe scoli noi cu lacat pe usa
Miliarde aruncate pe scoli noi cu lacat pe usa: Scoli noi, cu toate utilitatile, fara elevi la inceput de an scolar. Ridicate prin Banca Mondiala zeci de unitati scolare sunt azi, in prima zi a noului an de invatamant, cu lacatul pe poarta. Daca acolo unde efectivele de elevi si prescolari se mentin la cifre constante autoritatile locale inchirie
80% dintre profesori sunt titulari în anul şcolar 2011-2012
80% dintre profesori sunt titulari în anul şcolar 2011-2012: Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că înaintea începerii anului şcolar mai sunt doar 22 de posturi de cadre didactice neacoperite, dintr-un total de 300.000 de posturi, şi că 80% dintre profesorii care vor preda anul...
EDITORIALUL EVZ: Divertisment TV: Inepţii pentru Şefu! - Opinii EVZ > EVZ.ro
EDITORIALUL EVZ: Divertisment TV: Inepţii pentru Şefu! - Opinii EVZ > EVZ.ro: "Uneori, încerc să-mi imaginez ce fenomene misterioase, ce alchimie se petrec în capetele oamenilor, altminteri nu proşti cu toţii, care populează studiourile numitelor televiziuni. Nu-mi pot reprima imaginea lui Dan Voiculescu tolănit în fotoliu, acasă. Râde gâlgâit, gros, la fiecare banc deşucheat la adresa lui Băsescu. Din când în când, izbeşte cu pumnul de hocheist în palmă şi se topeşte de plăcere: "I-a tras-o!" În regia de studio ţârâie telefonul. "E Şeful. A zis că e bine. Sparge-ţi-l!""
'via Blog this'
'via Blog this'
Baconschi: Ar fi ridicol să replicăm ironiilor din Les Guignols; satira îşi are rostul său.
Baconschi: Ar fi ridicol să replicăm ironiilor din Les Guignols; satira îşi are rostul său.: Ministrul Teodor Baconschi a declarat, duminica, agentiei Mediafax, ca nu va replica la ironiile din emisiunea TV "Les Guignoles de l'Info" la adresa romanilor, pentru ca ar fi "ridicol".
"Pentru cine cunoaste Franta, Les Guignols este probabil cea mai coroziva emisiune TV de satira. A replica la ironiile Guignolilor ar fi ridicol. Este ca si cum cineva ar da comunicate de condamnare a imaginilor retusate ale Catavencilor. Satira isi are rostul ei intr-o societate libera si o practicam si noi ...
"Pentru cine cunoaste Franta, Les Guignols este probabil cea mai coroziva emisiune TV de satira. A replica la ironiile Guignolilor ar fi ridicol. Este ca si cum cineva ar da comunicate de condamnare a imaginilor retusate ale Catavencilor. Satira isi are rostul ei intr-o societate libera si o practicam si noi ...
"Urzeala Tronurilor", serialul cu cel mai bun generic la premiile Emmy
"Urzeala Tronurilor", serialul cu cel mai bun generic la premiile Emmy: HBO a plecat aseară cu cele mai multe premii Emmy, 15, în cursa pentru Artă Creativă unde se decernează premiile mai puţin cunoscute precum costume, machiaj sau efecte speciale. Producţa HBO "Urzeala Tronurilor" a obţinut trofeul...
A murit George Marinescu, fostul prezentator al Telejurnalului TVR în perioada comunistă
A murit George Marinescu, fostul prezentator al Telejurnalului TVR în perioada comunistă: George Marinescu a prezentat știrile la TVR în perioada 1969 – 1990. După Revoluție, el a recunoscut că a spus multe aberații pe post.
Cristian Cioacă, suparat pe jurnalişti la mormântul tatălui său
Cristian Cioacă, suparat pe jurnalişti la mormântul tatălui său: Poliţistul Cristian Cioacă s-a supărat că reporterii au venit să-l filmeze la înmormântarea tatălui său. Potrivit Realitatea.net, și rudele lui au fost agresive cu reprezentanţii presei.
Sistemul de educatie a ajuns catastrofal de slab
Sistemul de educatie a ajuns catastrofal de slab: Afirmatia din titlu apartine presedintelui Basescu si a fost facuta la Scoala politica a UNPR.
Cotitura in evaluarea invatamantului romanesc a produs-o, de fapt, Comisia prezidentiala condusa de Mircea Miclea, care a pus diagnosticul cu circa doi ani in urma: „invatamantul romesc este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate”. „Nepotismul, clonarea imposturii pe criterii de „gaşcă”, corupţia sunt fenomene comune în universităţile româneşti”.
Moby vrea să facă un film porno
Moby vrea să facă un film porno: Cântărețul vrea să realizeze o producție pentru adulți în care să apară doar bărbați cu penisuri mici, pentru ca privitorii să nu fie intimidați de ceea ce văd.
COMENTARIUL SAPTAMANII Clopotelul suna a ingrijorare
COMENTARIUL SAPTAMANII Clopotelul suna a ingrijorare: Ca în fiecare an, începutul anului şcolar este însoţit de dezbateri aprinse despre situaţia sistemului educaţional. Televiziunile şi ziarele se întrec în a oferi exemple de şcoli care nu au ...
Venitul universităţilor private din România: 200 de milioane de euro pe an
Venitul universităţilor private din România: 200 de milioane de euro pe an: Aproape 400.000 de studenţi români alimentează în prezent bugetele a 34 de universităţi private, care gestionează venituri anuale de 200 de milioane de euro, potrivit unei analize a Ziarului Financiar pe baza bilanţurilor depuse în 2010 de instituţiile de învăţământ superior la Ministerul de Finanţe.
Video: Cosmin Agache, Adrian Tutu, Robo - Freestyle (DA TALENT SHOW)
Secvenţe de la filmările pe care botoşănenaul Cosmin Agache le face pentru promovarea viitoarei emisiuni “DA TALENT SHOW” ce va fi difuzată la Pro Tv. Alături de Cosmin ii putem asculta pe Adrian Ţuţu şi Robo într-un trio de senzaţie:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)