marți, 5 noiembrie 2013

Prima înfângere a Guvernului în Parlament.
Senatorii au respins ieri ordonanta de urgenta prin care atributiile Directiei Generale Anticoruptie (DGA), din cadrul MAI, ar fi urmat sa fie extinse, astfel incat institutia sa ii poata cerceta si pe demnitari sau pe functionarii publici. Impotriva actului normativ au votat 95 de senatori din toate partidele, in timp ce opt au fost impotriva, iar 14 s-au abtinut. Senatul este for decizional in a
STUDIU. Care este smartphone-ul cu cea mai bună baterie
Samsung Galaxy S4 este smartphone-ul care are bateria cu cea mai mare autonomie în regim de convorbire şi în regim de navigare pe internet, potrivit unor teste realizate de revista britanică Which? iPhone 5S are una din cele mai slabe baterii, au aflat editorii publicaţiei.
Comisia Europeana scade prognoza de crestere pentru Zona Euro. Relansare lenta si derapaje bugetare pentru Franta si Spania in 2014
Zona Euro va cunoaste in 2014 o relansare mai putin puternica decat se estima initial, potrivit Comisiei Europene, cu noi riscuri de derapaj al deficitelor pentru Franta si Spania, care ar putea obliga cele doua tari sa faca noi eforturi bugetare, scrie AFP.
Oraşul Beijing candidează la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022
Oraşul Beijing, care a găzduit Jocurile Olimpice de vară din 2008, candidează la organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022, a anunţat, marţi, presa chineză.
Fotografii inedite cu John F. Kennedy, prezentate în premieră, la 50 de ani de la asasinarea sa
O colecţie de fotografii inedite cu fostul preşedinte american John F. Kennedy a fost prezentată pentru prima dată în Statele Unite, la aproape 50 de ani de la asasinarea acestuia.
Acord de 10 MILIARDE de dolari între Ucraina şi Chevron în domeniul gazelor de şist
Ucraina a încheiat marţi, la Kiev, un acord de 10 miliarde de dolari cu grupul american Chevron, pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist la un zăcământ din vestul ţării, în cadrul eforturilor de diversificare a furnizorilor de energie şi reducere a dependenţei faţă de Rusia.
Guvernul Ungariei adopta noi masuri pentru sprijinirea populatiei care a contractat credite in valute, in special franci elvetieni
Parlamentul ungar a adoptat marti un nou plan care vizeaza sustinerea familiilor sufocate de rambursarea creditelor in valute, in special franci elvetieni, altadata extrem de populare, inainte de devalorizarea monedei nationale, scrie AFP.
Un comandant din Marina americană vindea informaţii secrete contra prostituate şi bilete la Lady Gaga
Scandal imens! Este incredibil ce putea să facă acest comandant în schimbul unor prostituate şi al unor întâlniri cu Lady Gaga
MASTERCHEF - Proba celebrităţii. Gestul prin care Gina Pistol îi va surprinde pe cei trei juraţi ai show-ului - FOTO
În noua ediţie a show-ului MASTERCHEF – Proba celebrităţii vedetele vor trebui să gătească în deplasare pentru echipa SMURD şi vor avea de trecut un test sub presiune care se va lăsa cu eliminări
Curtea de Conturi a UE: România, nereguli la achiziţiile publice şi la fondurile de ...
Sistemul privind fondurile de dezvoltare rurala in Romania este "ineficace", iar procedurile de achizitii publice prezinta numeroase nereguli, se arata in raportul Curtii de Conturi a UE privind exercitiul financiar 2012, prezentat astazi la Luxemburg. Raportul a constatat ca, in majoritatea domeniilor de cheltuieli ale bugetului UE, inca nu se respecta in integralitate legislatia in vig

Mai Multe Stații Locale Ale Digi 24 Devin Regionale. Care Sunt Județele Acoperite | Pagina de media – Petrişor Obae

Mai Multe Stații Locale Ale Digi 24 Devin Regionale. Care Sunt Județele Acoperite | Pagina de media – Petrişor Obae: "Ce acoperire vor avea stațiile:

DIGI 24 Constanţa – judeţele: Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea, Constanţa.
DIGI 24 Craiova – judeţele: Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Olt, Teleorman.
DIGI 24 Iaşi – judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui.
DIGI 24 Oradea – judeţele: Bihor, Satu Mare.
DIGI 24 Timişoara – judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş."

'via Blog this'

Un italian prins la braconaj în România, deținea ilegal mii de păsări

Sportivii români au obținut 21 de medalii la Campionatul Mondial de arte marțiale din Italia
Reprezentanții României au obținut de 21 de medalii la Campionatul Mondial de arte marțiale, desfășurat în Toscana (Italia), în perioada 29 octombrie 3 noiembrie.
Federația Română de Freestyle Kickboxing (FRFK) s-a prezentat la această competiție cu 13 sportivi în total, 4 dintre ei de la departamentul de Kickboxing, care au obținut trei medalii de argint și patru de bronz. Lotul a fost condus de președintele federației, Sensei Adrian Dejanu, centura neagra 5 Dan, se precizează într-un comunicat remis Agerpres.
Românul Eduard Irimia, premiat cu medalia de onoare a Președintelui Republicii Italiene
De asemenea, departamentul de Self Defense, condus de antrenorul federal Ilie Nicușor, s-a prezentat la competiția din Italia cu nouă sportivi ce au adus acasă 12 medalii dintre care patru de aur, cinci de argint și patru de bronz.
La competiția denumită Unified World Championship, s-au prezentat peste 5.000 de sportivi din 113 țări de pe cinci continente. Din acest motiv, președintele FRFK susține că prin participarea la acest eveniment, lotul României a reușit să demonstreze un înalt nivel de pregătire, concurând alături de cei mai buni sportivi din lume. Acesta a mai declarat că
Citeşte mai mult...
Visit Website
TwitterFacebookLinkedInBufferMailCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG
„Armonii de toamnă” pentru românii din Torino
Bibiloteca românească „Grigore Vieru” din Torino origanizează duminică, 10 noiembrie, începând cu ora 15.00, atelierul de creaţie intitulat „Armonii de toamnă”.
Evenimentul va avea loc la sediul Asociației Frăția, din via Reiss Romoli, numărul 45, se arată într-un comunicat remis presei.
Potrivit organizatorilor, participanții vor prezenta câte două lucrări originale: poezie, eseu, desen, pictură, sculptură, muzică, teatru, dans, video (scurt metraj) sau artă fotografică. Vârsta participanţilor este cuprinsă între 7 şi 70 ani.
Cele mai bune lucrări vor fi premiate şi mediatizate în presă, în cadrul unui manifestări ce va fi organizată, ulterior, de Asociația Frăția.
Visit Website
TwitterFacebookLinkedInBufferMailCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG
Mutu, dat afară de la Ajaccio, după o seară cu prea multă băutură
Adrian Mutu nu se dezminte. Atacantul în vârstă de 34 de ani, aflat la final de carieră, a fostexclus disciplinar din lotul echipei franceze Ajaccio din cauza alcoolului. Sezonul acesta a fost ca şi inexistent la formaţia corsicană. Nu a marcat niciun gol în ultimele şase luni, nu a creat nicio fază periculoasă, dar primeşte un salariu anual de 1 milion de euro.
Adrian Mutu are parte de un sezon slab la Ajaccio, românul reuşind contraperformanţa de a nu marca niciun gol. Atacantul român în vârstă de 34 de ani a fost victima stilului defensiv al antrenorului Fabrizio Ravanelli şi nu a mai reuşit să înscrie de şase luni. De altfel, ultimul meci i-a fost fatal tehnicianului italian, demis după ce a dus echipa pe locul 19 în Ligue 1.
Atacantul a recidivat
Publicaţia franceză “L'Equipe” i-a dedicat un amplu material lui Adrian Mutu. Francezii au dezvăluit de ce atacantul românul nu a mai evoluat în ultimele partide. Conform sursei citate, Mutu a fost prins băut şi exclus din lot după meciul cu Rennes, din etapa a 6-a. Oficial, antrenorul italian a spus că "Mutu este obosit" şi a fost lăsat în afara lotului
Citeşte mai mult...
Visit Website
TwitterFacebookLinkedInBufferMailCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG
Dosar penal pentru un italian prins la braconaj în România, deținea ilegal mii de păsări
Un cetăţean italian a fost prins la braconaj de poliţiştii din cadrul Direcţiei arme, explozivi şi substanţe periculoase din Bucureşti şi Ialomiţa.
Acesta intermedia partide de vânătoare şi deţinea ilegal 5.392 ciocârlii moarte, nouă prepeliţe, două potârnichi, trei iepuri şi un şoim, precizează IGPR într-un comunicat de presă transmis Agerpres.
Păsările ucise proveneau de la vânătorile organizate de către acesta cu alţi cetăţeni italieni, în care nu au fost respectate autorizaţiile de vânătoare în ceea ce priveşte speciile sau numărul de păsări înscrise în documentele respective.
Italianul are acum dosar penal pentru braconaj. El a fost depistat în cadrul unei acţiuni specifice desfăşurate la nivel naţional începând cu data de 20 august.
Până acum au fost constatate 651 de infracţiuni, dintre care 372 de infracţiuni în domeniul braconajului cinegetic, iar 279 de infracţiuni în concurs cu infracţiunea de braconaj cinegetic.
În 162 de cazuri, infracţiunile de braconaj cinegetic au fost comise cu arme letale, dintre care 152 deţinute legal şi 10 deţinute ilegal, iar în alte opt cazuri, infracţiunile au fost comise cu laţuri sau capcane neautorizate, respectiv cu ogari, se mai precizează în comunicatul IGPR.
Pentru comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic se efectuează cercetări faţă de 219 persoane,
Citeşte mai mult...
Visit Website
TwitterFacebookLinkedInBufferMailCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG
Scandal între soprana Angela Gheorghiu şi trupa Holograf
La doi ani după ce au scos împreună piesa “Nu mai e timp”, care s-a bucurat de un mare succes, a izbucnit un scandal între Angela Gheorghiu şi trupa Holograf.
Soprana pretinde că această colaborare nu a caracterizat-o şi are cuvinte dure la adresa celor de la Holograf. Angela Gheorghiu pretinde că i s-au impus anumite lucruri la înregistrari. “În ultima vreme, mi-am dat seama că pot să fac ceva cum vreau eu, şi nu cum impune o formaţie. Că am facut cu Holograf un clip şi eu m-am dus, pur şi simplu, acolo şi au făcut ce au vrut în mintea lor. Bineînţeles, nu era pe gustul meu, se înţelege. Am acceptat din prietenie, dar nu este Angela. A fost o Angela foarte, cum să spun, altruistă”, explica Angela Gheorghiu, conform CanCan.
Cei de la Holograf se arată surprinşi de aceste declaraţii ale Angelei Gheorghiu. “Mă surprind afirmaţiile Angelei Gheorghiu şi rămân cu surprinderea. Nu prea am ce să comentez, îmi pare rău dacă a fost nemulţumită şi ne spune asta după doi ani. Atunci a fost foarte încântată. De fapt, ea şi-a dorit colaborarea mai mult decât noi. Dar, ştiţi cum e, Dumnezeu
Citeşte mai mult...
Visit Website
TwitterFacebookLinkedInBufferMailCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG