vineri, 25 februarie 2011

Topul celor mai celebre divorţuri ale VIP-urilor. Vezi ce urmăreşte Monica Columbeanu.

Topul celor mai celebre divorţuri ale VIP-urilor. Vezi ce urmăreşte Monica Columbeanu.: "Monica si Irinel Columbeanu, Ilie si Amalia Nastase, Dan si Camelia Sucu, Adriana si Claudiu Saftoiu, Mihaela Radulescu si Elan Schwartzenberg sunt doar cateva din cuplurile celebre care au divortat.
Divorturile VIP-urilor din Bucuresti au fost intotdeauna pe prima pagina a ziarelor. Scandaluri sexuale sau certuri pentru avere au reprezentat amanunte picante oferite publicului. Insa divorturile acestor cupluri s-au realizat de multe ori in spatele usilor inchise, avocatii finalizand ..."

Cum îşi "vorbesc" animalele între ele

Cum îşi "vorbesc" animalele între ele: "TVR Cultural prezintă astăzi, de la ora 12.00, primul episod din seria documentară 'Simfonia animalelor', realizată de Stephane Quinson."

Divorţul soţilor Columbeanu, o luptă pentru micuţa Irina

Divorţul soţilor Columbeanu, o luptă pentru micuţa Irina: "Deşi se voia un divorţ liniştit, despărţirea soţilor Columbeanu se transformă într-o bătălie pentru custodia fetiţei. Decizia va stabili şi modul în care se vor împărţi veniturile omului de afaceri."

Viaţă de angajat român la Google şi la Facebook

Viaţă de angajat român la Google şi la Facebook: "MUNCEŞTI PE BRÂNCI, DAR CÂŞTIGI 8.000 DE DOLARI/LUNĂ. Un fost salariat al Google povesteşte pentru EVZ ce trebuie să demonstrezi la interviu, cum vrea să te ţină compania cât mai mult la muncă şi cum poţi câştiga 100.000 de..."

Corina Drăgotescu nu vinde zarzavaturi

Corina Drăgotescu nu vinde zarzavaturi: "M-am cam săturat de mica şmecherie a lui Băsescu care, de câte ori trebuie să explice eşecurile guvernării pe care o patronează, scoate de la naftalină povestea cu mogulii cei răi. Dar trebuie să recunosc că nici presa nu se..."

Source Code - Official Trailer 2 [HD]

Irinel Columbeanu: „Monica nu m-a ascultat”

Irinel Columbeanu: „Monica nu m-a ascultat”: "În prima declaraţie publică de la anunţarea în presă a divorţului, omul de afaceri Irinel Columbeanu a vorbit despre modul în care a fost demarat şi se desfăşoară procesul, dar şi despre greşelile pe care le-a făcut în relaţia sa..."

Blejnar solicită CNA să ia măsuri ca urmare a acuzaţiilor din mass-media.

Blejnar solicită CNA să ia măsuri ca urmare a acuzaţiilor din mass-media.: "Presedintele ANAF, Sorin Blejnar, solicita Consiliului National al Audiovizualului (CNA) sa ia masurile necesare ca urmare a acuzatiilor nedovedite din mass-media, potrivit Mediafax.
'Este inadmisibil ca de zile intregi prin fata telespectatorilor sa se plimbe aceiasi detractori fara nicio dovada, iar nimeni sa nu se sesizeze. De aceea solicit CNA sa ia masurile ce se impun in baza Deciziei nr.187/2006, articol 42 si a articolului 30 din Constitutia Romaniei care stipuleaza foarte clar ..."

PE SCURT: Augusta Lazarov joacă în Narcisa Sălbatică. Marian Vanghelie vine la Serviciul Român de Comedie. Femeia Anului de la Avantaje

PE SCURT: Augusta Lazarov joacă în Narcisa Sălbatică. Marian Vanghelie vine la Serviciul Român de Comedie. Femeia Anului de la Avantaje: "

Soţia regretatului Valeriu Lazarov, cunoscutul producător de televiziune, va juca în Narcisa Sălbatică, telenovela de pe Antena 1.

Noul sezon al programului umor de pe Pro TV Serviciul Român de Comedie debutează duminică seara, de la 21.45, cu un interviu cu Marian Vaghelie.

Iar HBO România va publica , pe 28 februarie, începând cu ora 3 dimineața, știri în direct pe site-ul său despre fiecare moment al decernării Premiilor Oscar. Aceste informații sunt menite să vină în ajutorul tuturor celor care nu vor putea urmări prestigioasa Gală, în direct la HBO.

Despre experiența actoricească a producătoarei Augustei Lazarov

Coordonoatoarea proiectului Narcisa Sălbatică din partea Antena 1, Augusta Lazarov va juca în telenovela difuzată de postul trustului intact, de luni până joi, de la ora 22.00. Ea va interpreta rolul Almei, asistenta lui Leonardo, personaj care va fi jucat de actorul şi scenaristul argentinan, Gabriel Corrado.

Cei doi vor avea replici în limba spaniolă, un motiv în plus pentru care echipa de regizori şi producători au ales-o pe Augusta Lazarov pentru acest rol.

Gabriel Corrado a venit în România pentru aproape o săptămână, timp în care a filmat alături de Augusta Lazarov, dar şi de alţi actori pentru telenovela Narcisa Sălbatică. Printre cei care l-au avut coleg de platou pe Corrado se numără şi actriţa principală, Alina Puşcaş şi actorul Şerban Ionescu.

Vanghelie dă startul noului sezon din Serviciul Român de Comedie

Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, vine in Casa PROporului pentru a vorbi despre recenta vizită în SUA, dar și despre alte proiecte. Vanghelie se va în platoul Serviciului Român de Comedie cu președintele Statelor Unite. Nu cel real, ci Barack Obama de România, interpretat de Iulian Postelnicu.

Femeia anului 2010 de la revista Avantaje

Revista Avantaje (editată de Edipresse), în parteneriat cu Avon Cosmetics România, a desemnat câştigătoarele celei de-a treisprezecea ediţii a premiilor Femeia Anului. S-au acordat opt premii de excelență. Printre acestea:

  • Prof. dr. Margit Şerban, sefa Centrului de Transplant Medular din cadrul Clinicii de Oncopediatrie a Spitalului de Copii Louis Ţurcanu, Timişoara, această clinică fiind construită şi dotată aproape în întregime prin efortul echipei pe care o coordonează.
  • Cristina Nichita, pentru activitatea de conştientizare asupra problemelor copiilor cu autism în zona Iaşi, în calitate de membră de onoare şi susţinătoare a filialei ieşene a Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România.
  • Raluca van Staden, distinsă cu Premiul special al Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală pentru crearea unui senzor care detectează cancerul într-o fază incipientă.
  • Teo Zăbavă (Agenţia Active Watch) şi Ionela Tudor (Fundaţia Motivation), pentru iniţiativa de a promova abilităţile persoanelor cu dizabilităţi, prin organizarea anuală a Galei Premiilor Persoanelor cu Dizabilităţi.
"

Spot publicitar cu conţinut licenţions sancţionat de CNA

Decizia nr. 216 din 24.02.2011 - CNA: "„- Let’s talk about sex …
În Olanda, prostituţia e legală încă din 1830, în 1988 fiind recunoscută drept o meserie legală.
- Sex ...
- 250 de vitrine ale plăcerii există în Red Light District din Amsterdam, oraş care numără între 15 şi 30000 de prostituate.
- Sex ...
- Pentru 20 de minute de plăcere în acest oraş, scoţi din buzunar 50 de euro, în timp ce pe fete le costă 150 de euro pe zi doar închirierea unei vitrine.
- Sex ...
- Industria sexului din Amsterdam a suferit de când cu criza pierderi de 30-40%.
Citeşte „Shopping report”, bad shopping is a crime. Din februarie, în format mare.”"

Publicitate mascată sancţionată de CNA

Decizia nr. 215 din 24.02.2011 - CNA: "„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de radio REALITATEA FM cu amendă în cuantum de 10.000 lei, întrucât în cadrul emisiunii „Gol după gol”, ediţiile din zilele de 16, 22, 23, 29 şi 30 ianuarie 2011, a făcut publicitate mascată în favoarea unor produse, fapt interzis de prevederile art. 29 din Legea audiovizualului.”"

Emisiuni matinale cu conotaţii sexuale sanţionate de CNA

Decizia nr. 214 din 24.02.2011 - CNA: "Nepotul: Vă sun în legătură cu anunţul din ziar, fata cu…Puteţi să-mi spuneţi şi mie tariful?
Prestatoarea: 800 de mii etajul şi 1.500.000 parterul! (repetă încă o dată preţul)
Nepotul: Bun. Şi dacă mai vin cu cineva cât m-ar costa?
Prestatoarea: Dublu! Dar pe rând, nu amândoi odată!
Nepotul: Eu vreau să vin mâine, vreau să vin cu bunicul meu, e vreo problemă?
Prestatoarea: A, nu! Nu! Nu pot să fac cu un schelet sau mai ştiu eu, cu o mortăciune…e prea mult pentru mine, deci, aşa nu!
Prestatoarea: Cu bătrânii nu mă bag, cu schelete ambulante, nu!... Am păţit-o cu un taximetrist, avea omul 68 de ani şi mi-a făcut preinfarct! Eu sunt puţin mai focoasă, l-am luat prea tare şi a venit cu taxiul şi a plecat cu ambulanţa."

Scabros + greţos

Decizia nr. 214 din 24.02.2011 - CNA: "Domnul: Păi unele sunt scobite! Aia-i oală! Deci unele sunt scobite, ba că a avut fibromi, ba că a avut o trompă scoasă, ba că mai ştiu eu ce a avut pe acolo, chitarişti, în pădurea neagră, a făcut operaţii şi... aşa că dacă este mai plină de mure, să aibă rafturi multe...
Domnul: Aş vrea să am o ieşire până la 3 – 4 dimineaţa, aşa , undeva într-un loc mai intim, chiar duc dorul!"

Emisiuni matinale cu conotaţii sexuale sanţionate de CNA

Decizia nr. 214 din 24.02.2011 - CNA: "Studenta (D. Buzdugan): Sunteţi aviator?
Domnul: A, am lucrat în aviaţie! ...Cu paraşute cu două picioare!
Studenta (D. Buzdugan): Păi nu ştiu, am senzaţia că ne complicăm dacă nu folosiţi prezervativul! (...) Putem să fixăm un tarif acuma? Eu zic 500 de mii normal şi...
Domnul: ... dacă aveţi toate poziţiile care sunt ultimele acuma în schemă; folosesc poziţii care nu le ştie nimeni! ..."

Emisiuni matinale cu conotaţii sexuale sanţionate de CNA

Decizia nr. 214 din 24.02.2011 - CNA: "M. Morar: A face sex în baie, e ca şi cum ai sparge seminţe la Ateneu!
D. Buzdugan: Dacă vrei să faci sex în baie, folosiţi duşul ...Nu vă împerecheaţi lipiţi de pereţi, deoarece sunetele şi smuciturile împreună cu gâfâiturile şi grohăiturile finale fac pereţii să intre în trepidaţii, să vibreze ...nu vă legaţi partenerul cu lanţuri căci zalele zornăitoare pun blocul pe jar şi în final ţipaţi în gând la final.
M. Morar: Daniel, dacă ăia care au făcut la tine filme porno, sau ce-or fi făcut azi noapte în bloc, ştiau că tu o să vorbeşti zece minute la radio despre chestia asta..."

Bancuri cu conotaţii sexuale sancţionate de CNA la Radio ZU

Decizia nr. 214 din 24.02.2011 - CNA: "• Emisiunea „Morning Zu” din data de 12.01.2011

,,Ora 08.55. Am primit la 1815, trei bancuri super tari.
... Şi al treilea, fii atent! – la bărbaţi gaura fundului se numeşte anus! La femei, bonus!"

Martisoare pentru botosaneni pe Pietonalul Transilvaniei (GALERIE FOTO)

Martisoare pentru botosaneni pe Pietonalul Transilvaniei (GALERIE FOTO): "
O mana de comercianti indura gerul de afara pentru a oferi botosanenilor martisoare. Tonetele sunt amenajate pe Pietonalul Transilvaniei
"

UPC a pierdut peste 93.000 de clienti in 2010 si a scazut pe toate liniile afacerii. Se inmultesc informatiile ca operatorul se vinde

UPC a pierdut peste 93.000 de clienti in 2010 si a scazut pe toate liniile afacerii. Se inmultesc informatiile ca operatorul se vinde: "UPC a pierdut anul trecut in Romania peste 93.000 de clienti, ajungand la sfarsitul anului la 1,15 milioane abonati si inregistrand scaderi pe toate liniile de business: televiziune, internet si telefonie fixa, arata datele grupului Liberty Global. Evolutia negativa este explicata de conducerea UPC prin inrautatirea conditiilor economice, care au pus presiune in special pe clientii cu venituri sub medie, fapt care a dus la pierderi pe segmentul de televiziune analogica. Rezultatele financiare vin in contextul in care joi atat Catalin Tolontan, pe blogul sau cat si ZF au informat, pe surse din piata, ca RCS&RDS negociaza cumpararea UPC."

China a blocat pentru o zi accesul la reteaua de socializare Linkedin

China a blocat pentru o zi accesul la reteaua de socializare Linkedin: "Autoritatile chineze au blocat pentru circa 24 de ore accesul la reteaua de socializare Linkedin pentru a fi sigure ca ideile revolutionare care au cuprins mai multe tari arabe nu se vor propaga prin internet si in cea mai populata tara din lume, scrie Financial Times. Vineri la pranz utilizatorii au putut accesa din nou reteaua, insa interdictia e semn clar ca autoritatile de la Beijing nu vor sa riste nimic si taie din fasa orice incercare a opozantilor de a pune la cale demonstratii prin intermediul internet-ului."

Turcan sesizează CNA în privinţa emisiunii „Bursa pariurilor".

Turcan sesizează CNA în privinţa emisiunii „Bursa pariurilor".: "Presedintele Comisiei de Cultura a Camerei, Raluca Turcan (PDL), a sesizat CNA in legatura cu emisiunea de la Realitatea TV 'Bursa pariurilor', care s-ar preta la 'atacuri la adresa unor oameni politici' prin promovarea ca informatii a unor 'zvonuri sau calomnii', potrivit NewsIn.
'Sesizez Consiliul National al Audiovizualului in legatura cu abaterile si excesele repetate de la un cadru de mediatizare impartial, in spiritul unei corecte informari a publicului, practicate in cadrul emisiunii ..."

Augusta Lazarov va juca în Narcisa Sălbatică

Augusta Lazarov va juca în Narcisa Sălbatică: "Coordonatoarea proiectului „Narcisa Sălbatică” din partea Antena 1, Augusta Lazarov, se va alătura echipei de actori din telenovela „Narcisa Sălbatică”, difuzată de postul trustului Intact, de luni până joi, începând cu ora..."

25 februarie: RCS negociază preluarea UPC

25 februarie: RCS negociază preluarea UPC: "

Operatorul de telecomunicaţii RCS&RDS, controlat de omul de afaceri din Oradea Zoltan Teszari, 41 de ani, este la un pas de a-şi cumpăra rivalul UPC, fostul Astral, cu care se bate de peste 15 ani pe piaţa de cablu într-o tranzacţie care s-ar ridica în jurul a 300 de milioane de dolari, scrie Ziarul Financiar.

Conform unor surse de pe piaţă, Teszari – care deţine 43% din RCS&RDS - este în proces de selecţie a băncii de investiţie care trebuie să-i asigure finanţarea pentru această tranzacţie care dacă s-ar realiza, ar schimba fundamental toată piaţa telecom românească, care este extrem de fragmentată şi cu o concurenţă acerbă.

Dacă cei doi rivali s-ar uni, s-ar naşte un “monstru” pe piaţa românească cu aproape patru milioane de clienţi numai pe segmentul de televiziune, 1,7 milioane de clienţi pe telefonie fixă, 1,4 pe telefonie mobilă şi 1,4 pe internet fix.

Despre acest subiect a scris inițial Cătălin Tolontan pe blogul său. Tranzacţia ar putea să însemne cedarea României de către UPC în schimbul unui alt teritoriu, întrucât cele două companii au afaceri pe mai multe pieţe est-europene, scrie Cătălin Tolontan. Jurnalistul cataloghează drept “incalculabile” efectele unei asemenea afaceri pentru că – argumentează el – RCS şi UPC reprezintă, împreună, cel puţin 55 la sută din piaţa de cablu românească.

Traian Băsescu s-a răfuit, în direct, cu ziariştii, la conferinţa de presă organizată aseară la Palatul Cotroceni, scrie Jurnalul Național. A început prin a-i lua pe aceştia peste picior, spunând la începutul conferinţei de presă pe teme europene, că subiecte precum Pactul european de stabilitate sau cel pentru competitivitate nu sunt de interes pentru ziarişti pentru că nu au “importanţa unor situaţii dramatice ca divorţul lui Irinel”.
Apoi, când au început întrebările din partea presei, Băsescu a devenit din ce în ce mai nervos la cele care aveau legătură cu premierul Emil Boc. Băsescu s-a răstit la ziarista Corina Drăgotescu, a acuzat-o că trage concluzii în stil Vîntu şi a ironizat-o că n-a înţeles nimic din lunga lui expunere privind binefacerile noului Cod al Muncii. După ce şi-a terminat răfuiala televizată cu realizatoarea tv, a refuzat să-i mai răspundă la o a doua întrebare.

Într-o revenire ulterioară a dialogului, întrebat fiind dacă Emil Boc e o soluţie pe termen mediu pentru nevoile României, şeful statului a acuzat-o de vulgaritate şi indecenţă pe angajata postului Realitatea TV şi a refuzat, din nou, scrâşnit, să-i mai răspundă, după ce iniţial o anunţase că face o concesie. În prealabil acuzase din nou “dezinformarea practicată de trusturile Realitatea şi Intact“. Despre acealași subiect a scris și Mediafax.

Posturile de televiziune şi radio trebuie să asigure, în mod gradual, până la 1 ianuarie 2015, accesul persoanelor cu deficienţe de auz la principalele emisiuni informative pe care le difuzează zilnic, potrivit unei modificări a Codului audiovizualului, adoptată ieri de membrii CNA, scrie Mediafax. CNA a decis – la propunerea lui Attila Szasz, membru al Consiliului – că posturile de televiziune şi radio trebuie să asigure, în mod gradual, până la 1 ianuarie 2015, acces persoanelor cu deficienţe de auz la principalele emisiuni informative, pe care le difuzează zilnic.
Posturile TV-radio trebuie să asigure accesul persoanelor cu deficienţe de auz la principalele ştiri

CNA a decis, ieri, să amendeze cu câte 10.000 de lei posturile Radio Zu şi Realitatea FM şi a somat public Radio Guerrilla, pentru încălcări ale legislaţiei audiovizuale, scrie n. Radio Zu a fost amendat cu 10.000 de lei, pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale privind protecţia minorilor. Potrivit Consiliului Naţional a Audiovizualului (CNA), emisiunea “Morning Zu” din 12 ianuarie a conţinut bancuri cu un conţinut sexual. În emisiunea “Morning Zu” din 25 ianuarie, unul dintre realizatori, Daniel Buzdugan, a povestit că în noaptea care tocmai trecuse, în blocul în care locuieşte, s-au auzit zgomote puternice, care la început păreau a fi de natură violentă, dar apoi a înţeles că ar fi legate de sex. ” Cred că la mine în bloc s-au mutat nişte actori porno”, a spus, printre altele, Daniel Buzdugan. Cât privește amenda pentru Realitatea FM, potrivit monitorizării CNA în emisiunea “Gol după gol” din 16 ianuarie, în discuţia pe care prezentatorul emisiunii a avut-o cu invitatul Cristian Anghelescu (prezent în emisiune), au fost promovate produse cu destinație sexuală pe care le comercializează invitatul.
CNA: Radio Zu şi Realitatea FM, amendate cu câte 10.000 de lei; Guerrilla – somat public

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, ieri, la Craiova, că eliminarea taxei TV, printr-o iniţiativă trecută tacit de Cameră, reprezintă un “semnal foarte sever” că nu este tolerat “gradul de obedienţă politică” la care a ajuns televiziunea publică, notează Mediafax și HotNews. Geoană a susţinut, într-o conferinţă de presă, că la televiziunea publică nu a existat niciodată un “derapaj atât de sever” al deontologiei “în zona” de ştiri a TVR. “Evident că este o problemă foarte delicată, pentru că este clar că în acest moment televiziunea publică a ajuns într-un grad de obedienţă politică de-a dreptul scandalos. Este poate un defect al modului în care am construit relaţia televiziunii publice cu Parlamentul şi cu politica. Poate că întotdeauna a existat o anumită tentaţie a puterii momentului de a încerca să arate un pic mai frumos în comparaţie cu opoziţia. Însă, niciodată nu a existat un derapaj atât se sever din punct de vedere al minimei deontologii profesionale, cum este acum în zona de ştiri la TVR”, a declarat Geoană.

Operaţia deputatei Teo Trandafir a fost un succes, au declarat medicii de la Spitalul AKH. Medicii sunt optimiști cu privire la starea ei de sănătate, scrie Evenimentul Zilei. “Procedura s-a încheiat cu succes. Sunt precaut, dar cred că acest este un pas major în recuperarea pacientei”, a declarat prof. Michael Gnant, șeful Clinicii de Chirurgie, cel care a efectuat operația deputatei.
Medicii din Viena: Operaţia lui Teo Trandafir a fost un succes

După ce a promis miercuri, într-o scurtă declarație pentru Evenimentul Zilei, că va răspunde opiniilor acide exprimate la adresa sa de Andrei Pleșu în ziarul Adevărul, Dinu Patriciu recidivează cu un nou rechizitoriu moral pe numele lui Gabriel Liiceanu, pe care îl acuză că “s-a pus în slujba golăniei”. „Dragă Andrei, […] niciodată nu am vorbit despre competenţele prietenului tău. O fac şi o vor face cu siguranţă alţii. Adam Michnik l-a aşezat exact la locul lui în insectar. Nu trădător, nu procuror, ci menşevic, aproape bolşevic. A păcătuit printr-o nefilosofică generalizare. Eu aşa am citit acum aproape 20 de ani „Apel către lichele”, text destinat mai degrabă a se constitui într-un soclu pentru autor, decât să facă ceva bun pentru ceilalţi. Apoi, în viaţa publică, cu un ciudat şi paradoxal orgoliu nevertebrat, omul s-a pus în slujba golăniei”, scrie Patriciu.
Dinu Patriciu: “Liiceanu s-a pus în slujba golăniei”. CINE SUNT “Mozart” și “Salieri”

Pro TV va difuza încă cinci emisiuni înregistrate în timpul preselecţiilor Românii au talent, iar cele trei semifinale şi finala vor fi transmise în direct. Acrobaţie, dresaj, voci impresionante, dar şi idei cel puţin bizare de folosire a brandurilor autohtone îşi fac loc astăzi, de la ora 20.30, la Pro TV, în emisiunea “Românii au talent“, notează Evenimentul Zilei și Gândul. Organizatorii sunt convinşi că şi selecţiile din cea de-a doua ediţie a emisiunii vor reuşi să adune un număr mare de telespectatori. Preselecţia a durat şase luni, a inclus 20 de spectacole în teatre din cinci oraşe mari ale ţării. Au rezultat şase emisiuni înregistrate, fiecare fiind difuzată în serile de vineri, începând de săptămâna trecută.

Gest ajuns la extrem din partea actorului Claudiu Bleonț. Aflat la Arad pentru a promova spectacolul “Căutându-l pe Shakespeare prin Richard al III lea”, Claudiu Bleonț a susținut o conferință de presă, unde și-a dat chiloții jos, notează Adevărul și Gândul. Claudiu Bleonț a spus că prin gestul lui a vrut să le arate jurnaliștilor arădeni care este starea lui de spirit la vârsta de 52 de ani. Tupeul actorului a depășit cota maximă în momentul în care i-a întrebat pe jurnaliști de ce se rușinează?!

În ultimele 6 luni numărul de conturi Facebook a crescut de aproape două ori în România, de la 1,6 milioane la circa 2,9 milioane de utilizatori, scrie DailyBusiness, care citează serviciul SocialBackers. Presiune pe directorii de marketing: Facebook ar putea atinge anul acesta 5 mil. utilizatori în România. Aproape un sfert dintre români ar putea să aibă un cont pe Facebook până la sfârşitul acestui an, spune Alex Visa, managing partner HyperActive.

International Press Institute (IPI), organizaţia globală care militează pentru libertatea presei, a primit 2,7 milioane de dolari de la Google, pentru a ajuta la dezvoltarea unor proiecte digitale de presă, în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), notează Mediafax, HotNews și Financiarul, care citează Brand Republic. IPI News Innovation Contest doreşte să încurajeze ideile inovatoare care pot avea impact pe termen lung în industria presei. Granturile vor fi acordate atât organizaţiilor non-profit, dar şi celor comerciale, care lucrează în domeniul digital, inclusiv mobil şi cel tehnologic, create de jurnalişti şi/ sau pentru jurnalişti.

Meseriile “şpăgoase” de ieri şi de azi vor fi subiectul primei ediţii a sezonului cu numărul 13 al emisiunii Apropo TV, care va reveni la Pro TV, duminică, scrie Mediafax. Dacă odinioară “naşii” din trenuri, măcelarii, agenţii de la rutieră sau operatorii de la casa de comenzi erau modele pentru cei care visau să-şi rotunjească veniturile pe sub mână, astăzi situaţia stă altfel. Ce trebuie făcut pentru a avea şanse la şpagă substanţială vor stabili, duminică, la Apropo TV, Varujan Vosganian, Marius Florea Vizante şi Dan Teodorescu.
Meserii “şpăgoase” de ieri şi de azi, la prima ediţie din noul sezon al emisiunii “Apropo TV”

Agenţia românească de branding şi digital Grapefruit a semnat cel mai eficace proiect de rebranding din estul Europei şi totodată unul dintre cele mai eficiente 25 de proiecte din lume din ultimul an, conform rezultatelor competiţiei internaţionale ReBrand 100. Proiectul de rebranding al Labormed, semnat de Grapefruit, a primit Distinction Award în cadrul competiţiei internaţionale ReBrand 100, prima şi cea mai consacrată competiţie globală care premiază cele mai eficace repoziţionări de brand, scrie IAA.ro.
Locul 1 în Europa de Est pentru proiectul Labormed realizat de Grapefruit

Un număr de 141 de jurnalişti din întreaga lume au murit în ultimii 10 ani, deoarece au denunţat acţiuni ale unor grupuri infracţionale ce conduceau economii paralele, notează Mediafax și HotNews, care citează raportul “Crima organizată acaparează informaţia”, dat publicităţii joi de organizaţia Reporters sans frontieres (RSF). “Mafia şi grupurile infracţionale reprezintă astăzi principala ameninţare la adresa libertăţii presei la nivel mondial”, se arată în raportul RSF, în care se mai vorbeşte şi despre “grupurile paramilitare care s-au axat pe contrabandă la scară largă”.

Gala premiilor Femeia Anului 2010, organizată de revistă Avantaje, a acordat titlul Femeia Anului 2010 medicului Margit Şerban şi cercetătoarei Raluca van Staden, scrie HotNews. Prof. dr. Margit Şerban conduce Centrul de Transplant Medular al Spitalului de Copii Louis Turcanu din Timişoara. Această clinică a fost construită şi dotată aproape în întregime prin efortul echipei pe care o coordonează, acum urmărindu-se crearea unui centru de excelentă unde să se acorde tratament gratuit copiilor bolnavi de leucemie. Raluca van Staden este cercetătoarea care a fost distinsă cu Premiul special al Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală pentru crearea unui senzor care detectează cancerul într-o fază incipientă.
Femeia Anului 2010: medicul Margit Şerban şi cercetătoarea Raluca van Staden

The Washington Post Company, ce publică cel mai citit titlu din capitală SUA, respectiv „Washington Post”, a consemnat un venit net de 79 de milioane de dolari în T4 2010, în scădere cu 3% faţă de perioadă similară a anului trecut, scrie Financiarul. La fel că majoritatea ziarelor americane, Washington Post s-a confruntat anul trecut cu un regres al veniturilor din publicitate, scăderea vânzării şi migrarea cititorilor către ştiri gratuite online. Astfel, în 2010 publicaţia a punctat scăderea vânzărilor zilnice cu 7,5%, până la 550.900 de exemplare vândute în medie pe zi, în timp ce încasările din publicitatea pe prinţ s-au diminuat cu 6%.
Washington Post, afectată de scăderea pieţei de publicitate

Compania anglo-olandeză Reed Elsevier, ce publică revistele New Scientist şi Variety, a declarat după afişarea rezultatelor pentru anul fiscal 2010 că se aşteaptă la o redresare graduală a performanţei financiare, scrie Financiarul, care citează The Telegraph. Astfel, compania a încheiat anul 2010 cu venituri constante de 6,05 miliarde de lire sterline faţă de 6,07 miliarde de lire sterline în 2009.
Reed Elsevier anunţă o redresare graduală

Piaţa de publicitate din Japonia a continuat să scadă anul trecut, însă declinul a încetinit. Astfel, Cheltuielile cu publicitatea s-au diminuat cu 1,3% faţă de 2009, până la 71 miliarde de dolari, scrie DailyBusiness.ro, care citează BrandRepublic.
Piaţa de publicitate japoneză şi-a diminuat scăderea în 2010

Sursa foto: ProSport.ro

"

Pornografia - O realitate care ne priveşte

Reporters sans frontieres: Mafia şi grupurile infracţionale sunt principalii "prădători ai presei" - Mediafax

Reporters sans frontieres: Mafia şi grupurile infracţionale sunt principalii "prădători ai presei" - Mediafax: "De asemenea, RSF notează că 'investigaţiile presei sunt puse în pericol de crima organizată '. În acest sens, RSF dă exemplul Mexicului, unde 'ferocitatea bandelor infracţionale explică, în mare parte, bilanţul de 69 de jurnalişti decedaţi din 2000 şi până în prezent şi 11 jurnalişti dispăruţi din 2003 şi până în prezent'.
În Filipine, 'crima organizată este responsabilă direct şi indirect de majoritatea dintre cele 142 de asasinate în rândul oamenilor de presă, crime ce au avut loc de la căderea dictatorului Ferdinand Marcos, în 1986, şi până în prezent', precizează RSF."

INTERVIU. Mărgineanu, acum si vedetă TV: Corneţeanu a vrut să fie impresarul meu

INTERVIU. Mărgineanu, acum si vedetă TV: Corneţeanu a vrut să fie impresarul meu: "
Răzvan Corneţeanu mi-a propus să fie impresarul meu”, spune Mihai Mărgineanu despre perioada în care artistul de acum vindea publicitate pentru publicațiile Capital şi Libertatea.
Se întâmpla acum mai bine de 11 ani, la o petrecere a grupului Ringier, unde Cornețeanu era director, povesteşte Mărgineanu într-un interviu pentru Paginademedia.ro. Serioasă sau doar o glumă, oferta n-a ajuns la un rezultat.
Începând din 5 martie, solistul va prezenta o emisiune de tip pamflet la B1 TV, în fiecare sâmbătă seara, de la ora 21.00. Noul program se va numi Bazar Bizar. Din echipa emisiunii, care este produsă de Mondofilm, mai fac parte Cătălin Neamțu – “co-prezentatoare” și colegii de trupă ai lui Mihai Mărgineanu.
Din interviu:
  • Despre emisiunile care îi plac: “Răzvan şi Dani, prima. Este evident că este preferata mea, pentru că sunt prietenii mei. Mi-a plăcut Românii au talent, foarte bună producţie. Nu îmi place Dansez pentru tine, atâta lacrimă într-o emisiune de divertisment eu n-am văzut nici la OTV.
  • Despre vremurile când vindea publicitate: “Cu Corneţeanu mă înţelegeam cum s-au înţeles toţi subalternii lui, un fel de şoarecele şi pisica. El era pisica şi eu eram şoarecele, mă ascundeam din când în când.”
  • Propunerea: “Corneţeanu mi-a propus la un moment dat, la o petrecere a firmei, să devină impresarul meu şi el să ia doar 10%. Vorbim de anul ’99 sau 2000. A făcut rău că nu s-a făcut impresarul meu, era bine.”
  • Despre invitați: “Cei mai dificili ar fi politicienii plicticoşi. Există politicieni foarte puţini, care sunt spumanţi şi deştepţi şi care au iniţiativă. Şi există politicieni plicticoşi, ăia cred că sunt cei mai periculoși, ăia îţi îngroapă emisiunea.”
  • Despre emisiune: “Eu nu mă uit la ştirile de la ora cinci. Există tâmpiţi care se uită, ăia care nu au bani să-şi plătească nici întreţinerea. Noi vrem să facem altceva, să nu aducem cretini şi cretine în platou.”
INTERVIUL, PE LARG:
Carmen Andronache: De ce Bazar Bizar?

Mihai Mărgineanu: Bazar Bizar pentru că adresa mea de mail se numeşte bizarul şi pentru că li s-a părut producătorilor o idee foarte bună. Eu nu sunt foarte foarte încântat.
Mai este o emisiune care se numeşte Biz Bazar, pe TVR…
Habar nu aveam. Repet, bizar, pentru că mie mi se spune bizarul. Probabil că sunt şi un pic bizar.
Am înţeles că emisiunea pe care o s-o faci este una de tip pamflet..
Da, mă rog, eu am făcut genericul emisiunii dintr-o piesă celebră a lui Django Reinhardt şi pe finalul genericului tot eu spun că “această emisiune nu este numai un pamflet, aşa că trataţi-o ca atare”.
De obicei, lucrurile serioase se spun în glumă, ca să se înţeleagă mai bine. Mie mi se pare că m-am urcat într-un tren exact, care s-a oprit la fix în gară, apropo de “altfeltizare”. Stau de vobă cu o grămadă de oameni, care îmi spun acelaşi lucru, invariabil, şi chiar cu aceleaşi cuvinte “ne-am săturat de târfe care devin vedete peste noapte, ne-am săturat de fotbalişti, care îşi iau mobile cu diamante de 10.000 de dolari, ne-am săturat de…”. Şi, cu toate astea, cei din televiziunile comerciale spun că asta vor oamenii, vor să vadă grase în coşciug la Capatos.
Oamenii nu vor să vadă asta, sunt singur de acest lucru. Oamenii se uită şi râd sarcastic, la un moment dat, fac haz de necaz “ia uite ce mai dau şi ăştia”. Eu sper să aduc oameni interesanţi.

Mircea Badea este mai mult decât un pamfletar

Și emisiunea lui Mircea Badea este anunţată ca fiind un pamflet…
Nu, este foarte simplu. Se pare că este o regulă legală, trebuie să spui la un moment dat “trataţi-o ca atare, nu ne daţi în judecată, chiar toţi acum”. În ultimii 15 ani, în România, s-a instituit o regulă a datului în judecată. Cum îi spui unuia ceva ce nu-i convine, pac te dă în judecată că i-ai lezat imaginea. Şi atunci, ca să fie acoperiţi din punct de vedere legal, anunţă la finalul emisiunii, “această emisiune este un pamflet, aşa că trataţi-o ca atare”. Dar, Mircea Badea este mai mult decât un pamfletar, este un observator şi un comentator foarte bine informat.
Ai o rubrică care se numeşte “Interzis proştilor”. Nu e cam riscant?
Se pare că este o rubrică “Interzis proştilor”, noi am vrut să facem o rubrică, care să se numească „Prostie.ro” şi nu mi se pare deloc riscant dacă ar fi, dacă s-ar da curs unei asemenea rubrici, pentru că proştii nu înţeleg, iar deştepţii se amuză. Nu văd ce risc ar avea.

Nu îmi place Dansez pentru tine, atâta lacrimă într-o emisiune de divertisment n-am văzut nici la OTV

Vorbeai mai devreme de divertismentul televizat, ce părere ai de emisiunile de divertisment româneşti?
Unele sunt bune, altele sunt proaste.
Spune-mi câteva emisiuni care îți plac.
Răzvan şi Dani, prima. Este evident că este preferata mea, pentru că sunt prietenii mei. Mi-a plăcut Românii au talent, foarte bună producţie. Nu îmi place Dansez pentru tine, atâta lacrimă într-o emisiune de divertisment eu n-am văzut nici la OTV.
Ce-ţi place mai mult dintre Divertis, emisiunea lui Bendeac (În puii mei) şi Cronica Cârcotaşilor?
Cronica Cârcotaşilor, Bendeac şi Divertis. Deşi dacă mă întrebai acum 15 ani de zile spuneam clar Divertis, fără nimic altceva.
Este prima ta experienţă ca realizator TV?
Eu sunt un prezentator, alături de prietenii mei din trupă şi de “co-prezentatoare”, pentru că m-am gândit să iau ca prezentatoare nu o tâmpită, ci un om cu o facultate de teatru terminată, nu sexos, că nu avem ce face cu el sexos, ci deştept. Şi atunci am luat un grăsuţ deştept, actor şi talentat, ce vrei mai mult de atât?
Dar aceasta este prima ta experienţă ca prezentator de emisiune?
Nu este chiar prima. În televiziune am mai făcut o pastilă, asta chiar că era pamflet. Se întâmpla la Răzvan şi Dani, când erau la Naţional TV. Se numea Vreau să fiu preşedinte. Totul a pornit de la faptul că eu spuneam la un moment dat că, dacă aş fi preşedintele ţării, aş interzice multe lucruri, de exemplu aş interzice poşetele la femei. Mi s-a oferit o rubrică de un sfert de oră în emisiunea lor. După aceea am jucat în două filme.

Artistul – vânzător: Corneţeanu era pisica și eu eram șoarecele

Ai mai lucrat în media, dar pe vânzări, la Libertatea.
La Capital şi la Libertatea, în grupul Ringier.
Cum era atunci? Cum te înţelegeai cu Răzvan Corneţeanu?
Cu Corneţeanu mă înţelegeam cum s-au înţeles toţi subalternii lui, un fel de şoarecele şi pisica. El era pisica şi eu eram şoarecele, mă ascundeam din când în când. E o vorbă mare “în faţa şefului şi în spatele calului să nu stai niciodată”. Corneţeanu a fost un bun organizator şi un mare om de vânzări, până la urmă asta făceam cu toţii, vindeam publicitate, vindeam nişte vorbe. A fost un bun strateg, nu tactician, ci strateg. A avut strategii foarte bune pe timp îndelungat.
Aşa, din punct de vedere uman, eram mai aproape de Lucian Romaşcanu (acum director Cancan, n. red), decât de Răzvan Corneţeanu.
Adică nu prea îţi înţelegea latura artistică?
Ba da, Corneţeanu mi-a propus la un moment dat, la o petrecere a firmei, să devină impresarul meu şi el să ia doar 10%. Vorbim de anul ’99 sau 2000. A făcut rău că nu s-a făcut impresarul meu, era bine.
Pe vremea aceea aveai concerte sau cântai doar pentru prieteni?
Nu, n-aveam niciun concert. Primul concert pe care l-am avut a fost în 2006 şi de atunci am avut vreo 500.

Se va cânta mult în emisiune

În timpul emisiunii, vei avea momente în care o să cânţi?
O să fie multe momente muzicale. Asta este unul dintre lucrurile de care sper să mă ţin şi dacă n-o să pot o să-mi dau demisia. Vrem să chemăm cântăreţi, artişti, nu vrem să chemăm proiecte muzicale formate dintr-un băieţel cu vestuţă în spate şi cu ochelari de soare, care mişcă de un platan. El nu face nimic cu platanul ăla, doar mişcă din nişte butoane.
Crede-mă pe mine pe cuvânt că nu face nimic cu ele. Şi o fată aproape drăguţă în faţă, că la televizor pare altfel, şi cu doi dansatori, că mai nou e la modă. Aşa ceva nu vrem să vedem, nu că nu am fi de acord cu noul curent de muzică “picu-picu, coco jambo”, treaba lor, să asculte cine vrea.
Noi, ăia din platou, am depăşit nivelul de “picu-picu” şi de manele, am trecut demult de ele şi pentru că am citit Cei trei muschetari. De la Cei trei muschetari încolo deja sari de manele şi de picu-picu. În momentul în care o să chemăm un artist în platou, trupa mea, care este pe scenă cu toate instrumentele pregătite, fumegânde, ca să zic aşa, va cânta cu invitatul în cauză. Ce va cânta, cum se va cânta, ce jam session facem noi acolo, numai atunci, pe moment, ne vom da seama. Se va cânta mult în emisiune.
Legat de invitaţi, pe cine nu ai suporta să ai în platou?
N-aş suporta să îi am ca invitaţi pe mulţi oameni. Dar, după cum ţi-am spus mai devreme, fiind acest nou trend cu datul în judecată, care să zică “băi, ştii ceva, mi-ai lezat imaginea, te dau în judecată”, de ce să-i spun numele şi să-i fac reclamă aiurea.

Politicienii plicticoși sunt cei mai periculoși, ei îți îngroapă emisiunea

Care ar fi cel mai dificil invitat?
Cei mai dificili ar fi politicienii plicticoşi. Există politicieni foarte puţini, care sunt spumanţi şi deştepţi şi care au iniţiativă. Şi există politicieni plicticoşi, ăia cred că sunt cei mai periculoși, ăia îţi îngroapă emisiunea.
Cine crezi că o să se uite la emisiunea ta?
Cred că cel puţin trei oameni. Doi dintre ei sunt Răzvan şi Dani, care se uită să mă critice a doua zi. Se va uita şi unul dintre copiii mei, care nu se culcă la ora aia. Deci am trei spectatori garantaţi, de mare calibru.
Spuneai pe blogul tău, că B1TV “din fericire, nu mai este a PDL-ului”.
Da, din fericire, nu mai este a PDL-ului.
Pe acelaşi interval orar, sâmbăta, după ora 21.00, mai este o emisiune de divertisment, ÎnTrecerea anilor, prezentată de Mircea Radu.
Foarte tare. Și ce să le fac eu? Poate să fie.

Eu nu mă uit la ştirile de la ora cinci. Există tâmpiţi care se uită, ăia care nu au bani să-şi plătească nici întreţinerea

Ce părere ai despre concurenţă?
Nu există nicio concurenţă. Există o falsă părere despre concurenţă în ţărişoara noastră. Este loc pentru toată lumea, momentan. Încă nu există concurenţă adevărată pentru dacă ar fi concurenţă adevărată s-ar măsura altfel rating-ul. Atâta timp cât ratingul se va calcula cum se calculează acum, adică prost, vom avea parte de toate porcăriile.
Eu sper să avem rating, ca să poată exista emisiunea. Dacă nu vom avea rating, adică după măsurătorile alea ciudate nu vom fi în grafice, cât de cât, emisiunea nu se va mai face, evident că nu vor fi bani. Dar eu sper ca în viitor să se măsoare ratingul cel puţin ca la americani. E foarte simplu, să iei situaţiile de la societăţile de cablu, nu după cei 2.000 de oameni care au telecomenzi şi care când pleacă de acasă lasă pe ceva.
Există o perioadă de probă?
Nu ştiu dacă există o perioadă de probă, probabil că nu există o perioadă de probă. Eu vreau să fie altceva, noi vrem să aducem oameni care să aibă ceva de spus şi care sunt ascultaţi de altă categorie de ascultători, o categorie de oameni care nu se uită la televizor pentru că nu au la ce să se uite.
Nu poţi să te uiţi la ştirile de la ora cinci, eu nu mă uit la ştirile de la ora cinci. Există tâmpiţi care se uită, ăia care nu au bani să-şi plătească nici întreţinerea. Noi vrem să facem altceva, să nu aducem cretini şi cretine în platou.
Sunt o grămadă de oameni deştepţi. Îmi spune Răzvan “îi aduci pe ăia o să ai 0,1 rating”. Ală 0,1 dacă îl fac cu oameni pe care vreau să-i aduc, eu sunt foarte mulţumit. Unu după virgulă, ăia sunt ai mei, pentru că B1 TV în perioada aia de timp are zero, înţelegi.
Andreea Godeanu, despre formatul emisiunii:
Bazar Bizar – divertisment de sambătă seara, prezentat de Mihai Mărgineanu, o emisiune – pamflet pentru oameni deștepți, o alternativă la invazia producțiilor de calitate îndoielnică care acaparează piața media. (…) Artele invitate: muzica, teatrul (în toate formele sale, de la pantomimă la stand up comedy, de la monolog la sketch), retorica, filozofie.”
Cum va arăta emisiunea?
Fiecare ediție a emisiunii va avea o temă principală precum: femeia, banii, parveniții, provincialii, prostia, aristrocrații, viața boemă, actorul și sălbaticii, etc.
“Toate acestea se constituie în “Trilemele lu’ Margineanu” la care încercăm să dăm, cu haz și cu inteligență, răspunsuri și considerații de valoare”, spune Andreea Godeanu.
În cadrul rubricii Bizanterii, alături de trupe din show bizz-ul românesc, din toate generațiile, la fiecare ediție va fi invitată o personalitate a vietii publice (scriitori, doctori, oameni politici, exegeți și istorici, personalități din administrație sau media, sportivi, economiști, finanțiști, etc).
Printre rubricile Bazar Bizar se mai numără La o Margine de râs, Neuronii la control ! și Interzis proștilor ! Filmările pentru fiecare editie au loc saptamanal, în fiecare marți.
"