luni, 8 septembrie 2014

Curtea Constituțională îl acuză pe Victor Ponta de minciună


Claudiu Pândaru: Haideți să nu ne mai văicărim! Revoluția prin vot
În goana prezentului, a creditului care trebuie plătit, a copilului care trebuie dus la şcoală, suntem complici în uitare. După 25 de ani e timpul să ne amintim că atunci când am vrut am luptat, noi sau părinţii noştri! Ne-am schimbat destinul.Ne-am câştigat dreptul la libertate, dreptul de a ne găsi fericirea, dreptul la viaţă şi dreptul de a vota liber. Am câştigat şi o obligaţie: să nu ne mai î
Curtea Constituțională îl acuză pe Victor Ponta de minciună
În iunie a.c., premierul Victor Ponta s-a adresat Curții Constituționale pentru a tranșa ceea ce șeful PSD considera a fi un “conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Președintele României”. Mai precis, Ponta se plângea Curții că președintele Traian Băsescu nu l-a delegat pe premier să participe la una din ședințele Consiliului European. ...
Marin Cilic l-a învins pe Kei Nishikori în finala US Open, câștigând astfel primul său titlu de Grand Slam
Marin Cilic este noul Rege al cimentului american de la US Open 2014. Croatul își trece în palmares primul său titlu de Grand Slam după ce luni seară l-a învins în trei seturi pe japonezul Kei Nishikori. Marin Cilic, numărul 16 mondial, și-a adjudecat luni seară, la New York, trofeul competiției de simplu masculin de la US Open, după ce s-a impus în mod clar, în trei seturi, în fața japonezului Ke
Subiectele Zilei: Lista comisarilor europeni. Corina Cretu va ocupa functia de comisar pentru Politici Regionale; Judecatoarea Viorica Costiniu risca excluderea din magistratura; Jaf cu contracte de sute de mii de euro la Oltchim
Americanii avertizeaza Puterea asupra schimbarii regulilor din mers. Reprezentantul Departamentului de Stat, cat si secretarul pentru...Marturia unui american convertit la islamism: Valorile americane m-au impins la terorism. Marturia unui american convertit la islamism: Valorile...
Bancul zilei: Bucurestiul vazut prin ochii unui chinez
Din Bucuresti, un chinez se intoarce acasa. Este intrebat: - Cum e in Bucuresti? - Foarte bine....
Utile: Boala care iti scurteaza zece ani din viata. Oboseala inexplicabila este unul dintre simptome; Studiu controversat! Ciocolata si vinul rosu, tratament pentru glaucom; De ce apare respiratia urat mirositoare
Cum iti salveaza cafeaua dintii. Cafeaua iti pateaza dintii si te face sa ai o respiratie foarte neplacuta, dar are si foarte multe beneficii. Pe langa faptul...Produse alimentare "sanatoase" pe care este mai bine sa le eviti. Oamenii vor sa consume alimente care sa fie produse intr-un mediu cat mai ferit...
Caru' cu Vedete: Oana Zavoranu nu are mila. Da de pamant cu Mircea Badea: ''Mirciulica, puta mica; Amantele lui Adrian Cristea, dezvaluiri picante: Ii place sa fie batut in timpul sexului; Ei formeaza cel mai nou cuplu din showbiz in Romania
Transformarea incredibila a lui Teo Trandafir! Vezi cum arata vedeta acum, la aproape un an de cand si-a micsorat stomacul...Cati bani ia Andreea Antonescu ca sa-si arate sanii pe scena. Trupa Andre e istorie.Andreea Balan a reusit sa se mentina in topurile muzicale, in timp...
Faze Tari: Terapie in pielea goala! Se dezbraca pentru clientii ei; Razbunarea e usturatoare! Fotbalistul Maicon i-a bagat unui coechipier ardei iute in anus. Ce i-a povestit insa dupa l-a adus in depresie; 80.000 de virgine s-au batut pentru rege
Femeia care merge la solar de la 14 ani cate cinci zile pe saptamana. Cum arata acum. Sarah Willman este o tanara in varsta de 20 de ani care...S-a fotografiat gol in toate locurile pe care le-a vizitat. Oricine isi doreste sa aiba o amintire din locurile pe care le-a vizitat. Un turist a gasit insa...
Da, România îl merită pe Tăriceanu-cinci neveste!
Călin Popescu Tăriceanu este, vorba lui Andrei Pleșu o ”minus-existență” cu mult mai profitabilă decât Victor Ponta. Măcar Ponta, de bine de rău, este plusul existențial al Partidului Comunist Român metamorfozat parșiv și arogant în ceea ce azi se cheamă ”occi” PSD. Dar Tăriceanu o freacă de ani și ani de zile, pe superbani, fără să existe de fapt cu ceva concret în România publică.Ce este el, de

YESTERDAY

„Răpirea spionului“ din Estonia, sfidarea lui Putin
Estonia declară că unul dintre agenţii săi de securitate a fost răpit la frontieră şi dus în Rusia în timp ce încerca să pună capăt activităţilor ilegale de contrabandă la graniţă, dar Rusia susţine că a fost arestat pe teritoriul său, FSB anunţând că este suspect de spionaj. Ofiţerul Eston Kohver a fost prezentat de ruşi ca „spion“, două zile după vizita istorică a lui Obama în statul baltic şi o
Jana Tiron, în vârstă de 72 de ani, grațiată de Traian Băsescu
Fosta asistentă medicală, Jana Tiron, din comuna Vidra, în vârstă de 72 de ani,  condamnată definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, a fost grațiată luni de Președintele României, Traian Băsescu. După ce presa a prezentat pe larg cazul bătrânei Jana Tiron, condamnată la închisoare pentru că ar fi vrut să dea drept mită o găină și 35 de lei, Băsescu s-a înduplec
Iurie Leancă asigură Rusia că Republica Moldova îşi va păstra statutul de neutralitate
Republica Moldova îşi va păstra statutul de neutralitate prevăzut de Constituţie, a declarat premierul moldovean Iurie Leancă într-un interviu acordat luni agenţiei de presă ruseşti Itar-Tass, potrivit paginii electronice a acesteia.
Scenariul sumbru al vicepremierului Dragnea despre suspendarea preşedintelui: „Băsescu la Cotroceni de Mărţişor”
Dragnea: Sunt un suporter al suspendării preşedintelui Băsescu, dar să nu împărţim mărţişoare cu Băsescu la Palatul Cotroceni şi cu Victor Ponta pe tuşă deşi a câştigat alegerile prezidenţiale
Aurel Vainer, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, despre declaratiile lui Victor Ponta: A compara Romania de astazi sau Romania ultimilor 25 de ani sau 10 ani cu regimul nazist este cu totul si cu totul de neadmis
Deputatul Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a criticat intr-o declaraţie pentru site-ul stiripesurse.ro afirmatiile facute de premierul Ponta, care comparase regimul Basescu cu regimul nazist din Germania: "Am fost foarte profund impresionat în rău şi amărât în acelaşi sens... A compara România de astăzi sau România ultimilor 25 de ani sau 10 ani cu re
Mesajul tranşant al SUA dat chiar în prezenţa premierului Ponta: Nu mai folosiţi ordonanţe de urgenţă, nu mai schimbaţi regulile în timpul jocului, speriaţi investitorii!
Oficialul Guvernului SUA, Hoyt Yee, a declarat luni la Bucureşti, lângă Victor Ponta, că „surprizele costă” la fel şi în afaceri, şi la guvernare, referindu-se la folosirea de către Guvernul României a ordonanţelor de urgenţă.
Basescu il ironizeaza pe Ponta pe tema Corina Cretu: Presedintele sustine ca informatia potrivit careia Corina Cretu va primi un portofoliu minor de comisar a fost o gluma lansata de la Bruxelles de care Ponta s-a speriat
Presedintele Traian Basescu a declarat luni ca informatia potrivit careia Corina Cretu va primi un portofoliu minor de comisar european (ajutor umanitar) a fost "o gluma lansata de la Bruxelles" de care Ponta "s-a speriat". Basescu a dus in derizoriu negocierile cu care Ponta se laudase, spunind ca "oamenii de la Bruxelles au simtul umorului si au lansat aceasta gluma la d
Scrisoarea unui tanar manager: Dati-ne banii inapoi! Si platiti-ne din anii dumneavoastra minutele pierdute de noi toti in trafic
Bogdan Falcescu are 23 de ani, este general manager al firmei Transport Urban Sinaia si a publicat pe Contributors.ro o scrisoare deschisa, revoltat de nerespectarea promisiunii construirii autostrazii Comarnic-Brașov: "Va scrie un tanar de 23 de ani care s-a saturat sa ii irositi viata pe drumurile din Romania. Viata mea si a altor cateva milioane de soferi romani. Sunt mahnit. Sunt ultragia
Avertismentul SUA către Ponta: „În afaceri, ca şi la guvernare, surprizele costă”
Oficialul Guvernului SUA, Hoyt Yee, a declarat luni la Bucureşti, lângă Victor Ponta, că „surprizele costă” la fel şi în afaceri, şi la guvernare, referindu-se la folosirea de către Guvernul României a ordonanţelor de urgenţă.
Antonescu, despre o implicare în campania lui Iohannis: Ce vă face să credeţi că o să mă implic? - VIDEO
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a fost întrebat, luni, dacă se va implica în campania actualului lider al partidului Klaus Iohannis, candidatul ACL la prezidenţiale, el răspunzând: "Dar ce vă face să credeţi că o să mă implic foarte tare?" şi precizând că deocamdată nu doreşte să se implice.
Joseph Daul: E scandalos că un premier UE îşi compară preşedintele cu naziştii
Acesta susţine că, în ultimii trei ani, Victor Ponta a fost "obsedat să-l dea jos pe preşedintele Băsescu".
UE adoptă noile SANCŢIUNI contra Rusiei. Rebelii eliberează 1200 de prizonieri
Blocul comunitar adoptă în ultima parte a zilei de luni noul pachet de sancţiuni împotriva firmelor şi persoanelor ruse. Măsurile urmează să fie publicate, probabil marţi, în jurnalul Uniunii Europene şi tot atunci vor intra în vigoare, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene citată de BBC.Noile acţiuni punitive vizează companiile petroliere Rosneft şi Transneft precum şi Gazprom, com
Băsescu: PSD dorește să utilizeze banii publice pentru a mitui primarii pentru susținerea lui Ponta
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că Am semnat un decret de grațiere pentru doamna Tiron Jana. Am grațiat o femeie acuzată de corupție. Doamna lucra ca asistentă medicală și a promis unei alte persoane că o va ajuta să se angajez ...
Institutul Elie Wiesel: O declarație de campanie. Chioveanu: O trivializare a tragediei evreiești
Premierul Victor Ponta trivializează tragedia Holocaustului, prin compararea regimului Băsescu cu regimul nazist, susțin specialiștii contactați de RL. În schimb, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel consideră că declarația lui Ponta este „o declarație dată în contextul campaniei electorale pentru prezidențiale” și nu a dorit să se pronunțe pentru că „institutul nu face p
Ponta si comparatiile cu Germania nazista: de la Elmar Brok la Basescu, via Patapievici, Mihaies si ziaristii incomozi
Premierul Victor Ponta a comparat duminica seara efectele regimului Traian Basescu asupra societatii romanesti cu cele ale regimului nazist, un nou exemplu de retorica ce aminteste de arsenalul propagandei traditionale rusesti. Nu este pentru prima data cand premierul recurge la astfel de insulte in relatiile cu oponentii sai politici: l-a calificat drept nazist pe europarlamentarul Elmar Brok, a
Diferenta dintre un sef de stat si un papagal tricolor
Modul cum au abordat in ultimele zile presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta temele de politica interna si externa subliniaza diferenta dintre un sef de stat capabil sa se ridice la inaltimea marilor momente si un politician ridicol de slab, dispus sa calce peste cadavre pentru a se mentine la putere. Oricat ne displac optiunile sale de politica interna, oricat de dubios si trist ar
Ducesa de Cambridge si printul William asteapta al doilea copil
Ducesa de Cambridge este insarcinata cu cel de-al doilea copil, a confirmat Clarence House. Potrivit unei declaratii recente, Regina si membrii celor doua familii sunt incantati de veste, scrie BBC.  La fel ca in cazul primei sarcini, ducesa sufera de "Hyperemesis Gravidarum"-greata matinala acuta, fiind tratata la Palatul Kensington.
VIDEO Vasile Blaga, despre intentia de suspendare a lui Basescu: Praf in ochii romanilor, copilarii inventate de Tariceanu pentru a se baga in seama
Vasile Blaga a afirmat luni ca PDL si PNL nu vor sustine intentia lui Calin Popescu Tariceanu de a-l suspenda pe presedintele Traian Basescu, caracterizand acest demers drept "praf in ochii romanilor".
Istoricul Neagu Djuvara, la Interviurile Gândul: CINE NU VOTEAZĂ ESTE LAŞ. De ce a devenit tineretul atât de scârbit de ţară?!
Românii ar trebui să meargă întotdeauna la vot, pentru că "este un fel de laşitate de a nu participa la vot, la viaţa politică a ţării", este mesajul istoricului Neagu Djuvara într-un interviu pentru Gândul.
Ciorbea le cere ”tinerilor drăguți” care protestează să nu facă gălăgie
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a evitat orice precizare privind decizia pe care o va lua instituția pe care o conduce față de ”ordonanța Dragnea” pe care opoziția i-a cerut să o atace la Curtea Constituțională. Ciorbea a anunțat că va presa va primit toate răspunsurile într-o conferință de presă a cărei dată, de asemenea, nu a precizat-o.Ciorbea însă a comentat protestele pe care opoziția le
Ioana Lupea: Scrisoarea tinerei către Ponta, urmare a politicii urii practicate de Băsescu
Scrisoarea viralizată a unei tinere  din clasa mijlocie, Vio Mihaela Grădinaru,  către premierul Victor Ponta este dovada eficienţei politicii urii practicată de Traian Băsescu. Ura grupului oamenilor care se definesc drept „cinstiţi, educaţi şi harnici din ţara asta” împotriva celor stigmatizaţi ca asistaţi social, beneficiari de pomeni electorale şi analfabeţi, acuzaţi că ar fi privilegiaţi p[ri
Sondaj INSCOP – Intenția de vot pentru prezidențiale
INSCOP a dat publicității luni un sondaj de opinie privind intenția de vot pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie, realizat la comanda ziarului „Adevărul” și care măsoară principalii candidați anunțați în competiția pentru Palatul Cotroceni, atât pentru turul I cât și pentru turul al II-lea de scrutin.Raportat la cei care îşi declară intenţia certă de a vota (votează în mod sigur) și ca
Presa din Arabia Saudita: Victor Piturca este asteptat joi sa semneze cu Al Ittihad
Victor Piturca a debutat cu un succes in preliminariile pentru Euro 2016, tricolorii castigand cu 1-0 pe terenul Greciei. Victoria de pe "Karaiskakis" ar putea fi ultima partida a selectionerului pe banca tehnica a nationalei Romaniei, Piturca fiind dorit cu insistenta in Arabia Saudita, la Al Ittihad. Conform "Sports Arabia", Piturca este asteptat joi pentru a semna contractul
EXCLUSIV. Inspecția Judiciară s-a autosesizat în urma dezvăluirilor privitoare la Viorica Costiniu publicate de România liberă
Inspecția Judiciară de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii s-a autosesizat în urma apariției articolului Judecătoarea Viorica Costiniu riscă excluderea din magistratură în cotidianul România liberă. Vicepreședintele CSM George Muscalul ne-a declarat că, după ce Inspecția Judiciară va face verificările necesare și va întocmi o notă, aceasta va fi supusă dezbaterii plenului instituției și s
​Clasamentul WTA: Simona Halep se mentine pe locul doi in lume
Simona Halep se afla pe locul doi in clasamentul WTA, conform clasamentului dat publicitatii in cursul zilei de luni. Sportiva din Romania are 6.160 de puncte, aflandu-se la 3.270 de puncte distanta de Serena Williams, liderul mondial.
Un funcţionar corupt din Ucraina a fost ARUNCAT LA GUNOI
Un funcţionar din Odessa (Ucraina) a fost aruncat la gunoi de mai mulţi activişti, care îl consideră corupt, scrie deschide.md.
CTP: Ponta și Iohannis ar fi mai convingători dacă ar face CAMPANIE MUTĂ
Ponta şi Iohannis ar fi foarte convingători dacă ar face o campanie mută. Dar ei preferă se deschidă gura şi să facă vorbiri.Iohannis, de pildă, a produs fraza: „Sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României”. Cică a vrut să facă un experiment, ca profesor de fizică, a argumentat după aceea, abracadabrant, ca un elev prost care se crede şmecher, nu ca un profesor. Ca să faci un e
Pecheziții la SIVECO și alte firme, într-un caz de evaziune fiscală
Poliţiştii şi procurorii fac, luni, percheziţii la mai multe firme, printre care şi societatea SIVECO, într-un dosar în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice, informează . ...

TODAY