joi, 10 iulie 2014

REVISTA BLOGURILOR: Cât de greu traversează un om în scaun rulant Piaţa Universităţii
Cristin Florea deschide revista blogurilor de vineri cu un articol în care ne arată cât de greu traversează un om în scaun rulant Piaţa Universităţii. Zoso explică de ce părinții gurlivi ar trebui să mai și tacă. Chinezu arată care este legătura dintre sex și Campionatul Mondial de Fotbal. Claudiu Ciobanu scrie despre o expediție ”traznită”: 30.000 de km, într-un tuk-tuk, pană în Thailanda. Victor
Utilizează pompe submersibile pentru captarea apei curate!
Deşi în cele mai multe dintre cazuri apa este un element benefic, vital am putea spune, al existenţei noastre, în anumite situaţii ne vedem nevoiţi să o înlăturăm pentru a nu prejudicia o altă serie de elemente ce nu trebuie să între în contact direct cu aceasta. În acest sens pot fi folosite dispozitive şi echipamente de tipul unor pompe submersibile ape curate sau ape murdare, în funcţie de nece
Vladimir Putin şi Angela Merkel urmează să se întâlnească la finala Cupei Mondiale
Preşdintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel urmează să se întâlnească duminică, la Rio de Janeiro, unde se va disputa finala Cupei Mondiale, potrivit unui consilier al Kremlinului. ...
Tătarii din Crimeea acuză Rusia că a ales politica de reprimare la adresa lor
Tătarii din Crimeea au acuzat joi Rusia că a ales politica de "reprimare" la adresa lor după alipirea, în martie, a acestei peninsule ucrainene. Refat Ciubarov, un lider tătar vizat de interdicţia de intrare în Rusia, a acuzat FSB, serviciile ruseşti de securitate, că exercită presiuni asupra opozanţilor din Crimeea. ...
Subiectele zilei: PSD scrie o noua lege a Educatiei: Schimbarile care-i afecteaza pe toti elevii. Constitutia invatamantului romanesc, modificata de 64 de ori sub 19 ministri; 12 ani de contracte paguboase pentru informatizarea Romaniei; Sondaj: Traian Basescu iese neasteptat de bine din scandalul Bercea Mondial
Nicusor Constantinescu si-a donat averea. Presedintele suspendat al CJ Constanta si-a donat averea sotiei si copiilor. El a transferat pe numele...Judecatorii nu cred ca Mircea Basescu s-a "imprumutat" de la clanul Bercea. Traseul real al banilor si adevarata poveste a afacerii "Aversa". Imprumutul de 600.000 de euro pe care Mircea Basescu sustine...
Business report: Topul celor mai mari castiguri ale anului la Bursa. Cat ai fi castigat pe pariurile de la sfarsitul lui 2013; Comisioanele care te lasa cu mai putin bani pe card. Cinci taxe pentru un singur cont; Consecinte ale reducerii CAS: Guvernul vrea cresterea masiva a taxelor locale pe proprietate
Statistica UE: pretul locuintelor a scazut cu 3,3%, in Romania, in primele trei luni. Potrivit Eurostat, in randul statelor europene, cele mai mari cresteri ale indicelui pretului locuintelor ...HBO anunta o mega-investitie langa Romania. Reteaua americana de televiziune HBO va construi in Dubrovnik, Croatia, cele mai mari studiouri ale sale din Europa Centrala si de Est...
Utile: Ce inseamna sa ai trigliceridele marite si cat de periculos e; Cum ne influenteaza luna plina somnul; Ce gresesti cand fierbi si prajesti oua sau cand faci omleta
Boli grave pe care le puteti lua de la stomatolog. Indiferent de varsta sau de stilul de viata, la un moment dat fiecare dintre noi consulta medicul stomatolog...Cum sa ai o piele sanatoasa, fara probleme. Nimic nu se poate compara cu sanatatea si frumusetea fara cusur a pielii tale, motiv pentru care te invitam...
Caru' cu vedete: Gafa lunii. Cum a ajuns cantaretul Gheorghe Gheorghiu intr-un calendar cu cei mai mari dictatori ai lumii; Iubita lui Moga, primul interviu despre relatia cu ''micul Mozart''; Faimosul model roman care a fost bucatar a dat lovitura!
Tuncay se tine de glume! De ce s-a certat ultima data cu Andreea Marin. Tuncay demonstreaza inca o data ca are simtul umorului foarte dezvoltat, postand o imagine care "clarifica" motivele de cearta...Vica Blochina, data in judecata de medicul care i-a pus silicoane. Dupa ce s-a plans pe la toate televiziunile ca medicul Adina Alberts, sotia lui Viorel Catarama, i-a pus gresit siliconele
Cine sunt semnatarii Hotararilor de Guvern in baza carora s-au cumparat licente Microsoft din 2003 pana in prezent/Cate sute de milioane de euro s-au platit pana acum/ Ancheta DNA isi are radacinile in SUA
Corpul de Control al primului ministru a sesizat DNA in mai 2013 in legatura cu "utilizarea licentelor educationale Microsoft fara temei legal sau contractual" incepand cu decembrie 2009, in epoca ministrilor PDL Daniel Funeriu si Valerian Vreme, dar procurorii DNA au extins cercetarile asupra intregii proceduri de incheiere a contractelor.  Un document inregistrat la Departamentul pentr
Petrolul Ploieşti va întâlni echipa albaneză KS Flamurtari în turul doi preliminar al Ligii Europa
Formaţia Petrolul Ploieşti va întâlni echipa KS Flamurtari în turul doi preliminar al Ligii Europa, după ce albanezii au eliminat gruparea georgiană FC Sioni Bolnisi, în prima fază a competiţiei, informează site-ul oficial al UEFA.

YESTERDAY

12 ani de contracte păguboase pentru informatizarea României
Mai mulţi miniştri şi funcţionari importanţi din guvernele României, din perioada 2001-2013, care au încheiat contracte de achiziţii de softuri în valoare totală de un miliard de euro, vor ajunge la DNA în perioada următoare în cadrul unei anchete uriaşe în acest domeniu. Printre firmele care ar fi fost favorizate se numără şi SIVECO, protagonista unor scandaluri mari de-a lungul anilor. ...
Hubble a fotografiat un pod spiralat de stele tinere care leaga doua galaxii batrane in curs de fuzionare
Telescopul Spatial Hubble a fotografiat o structura neobisnuita care se intinde pe o distanta de 100.000 de ani lumina, seamana cu un sirag de perle dispuse spiralat si care se invarte in jurul centrelor a doua galaxii masive care urmeza sa se ciocneasca, informeaza Agentia Spatiala Americana.
Revoluţionăm universul centralelor! Iarna car şi vara centrale ieftine!
Poate sună revoluţionar felul în care am adaptat celebra noastră zicală autohtonă, însă în mod cert fiecare dintre noi se regăseşte în ceea ce înseamnă aceasta, nu-i aşa? Câţi dintre noi nu ne pregătim din timp pentru ceea ce înseamnă sosirea iernii? Vremea geroasă şi albul imaculat al zăpezii ne pot face pe fiecare dintre noi să devenim din timp mai economi, pentru că mai apoi să ne lansăm într-
Macovei: „Turnătorul Voiculescu să spună cum a murit Marin Ceauşescu”
Monica Macovei este deranjată despre unele afirmaţii făcute la postul lui Dan Voiculescu în legătură cu implicarea sa în evenimentele anilor 1990.„În timp ce Voiculescu își apăra banii din Cipru unde era sediul firmei Crescent, oficină a Securității, bani furați de la români, eu luptam în 1990 pentru libertate și democrație în România. Am cerut, ca procuror, eliberarea victimelor Mineriadei din 19
RUSIA AMENINŢĂ cu "consecinţe", după ce obuze ucrainene ar fi căzut pe teritoriul său: "Întrega responsabilitate va aparţine autorităţilor de la Kiev"
Rusia a transmis o notă de protest Administraţiei de la Kiev după ce obuze lansate de serviciile de securitate ucrainene împotriva insurgenţilor ar fi căzut pe teritoriul rus, Moscova avertizând că repetarea incidentelor ar putea avea "consecinţe", informează AFP.
Varanul versus statul de drept. Băsescu sau Macovei?
În 2009 a fost o confruntare dură. Presa contra democrației. Vântu, Patriciu, Voiculescu contra lui Traian Băsescu. Câștigător? Democrația. Au mai rămas doar patru luni până la startul confruntării prezidențiale din noiembrie. Temele de campanie nu s-au definit încă. Nici candidații. Avem, în schimb, mulți iepuri. Candidați iepuri. ...
GRU, arma secretă a lui Putin
Potrivit publicaţiei Foreign Policy, unitatea militară specială şi secretă a Rusiei ar fi plină de asasini, traficanţi de arme şi bandiţi iar ce se petrece în Ucraina este doar începutul. Apariţia batalionului Vostok în estul ucrainean nu este destinată doar combaterii forţelor armate ucrainene, ci mai degrabă pentru a fi un executant calificat şi disciplinat al autorităţii Moscovei asupra separat
Secretul urât al reducerii CAS
Cu gândul mereu la viitor (viitorul său politic, evident), premierul Victor Ponta se zbate zilele astea să întoarcă România în trecut. ...
Cine îi cere demisia lui Radu Mazăre
Astăzi este anunțat cel mai mare protest organizat vreodată împotriva administrației Mazăre. Evenimentul începe la ora 15.30, în fața Primăriei Constanța, și este organizat de către Federația Națională a Sindicatelor Portuare, care se exprimă vehement împotriva lui Radu Mazăre, de când acesta a cerut mai mult de 20% din acțiunile portului Constanța pentru municipalitate. ...
Moscova ameninţă cu posibile consecinţe după ce obuze ucrainene au căzut pe teritoriul Rusiei
Rusia a transmis o notă de protest Administraţiei de la Kiev după ce obuze lansate de serviciile de securitate ucrainene împotriva insurgenţilor ar fi căzut pe teritoriul rus, Moscova avertizând că repetarea incidentelor ar putea avea consecinţe.
Ancheta contractelor de licente Microsoft IT pentru care DNA a inceput urmarirea penala in rem are radacinile in SUA
Dosarul privind utilizarea licentelor educationale pentru care DNA a dispus joi inceperea urmaririi penale in rem pentru trafic de influenta, luare de mita, dare de mita si abuz are radacinile intr-o ancheta a autoritatilor americane care au inceput sa investigheze, anul trecut, daca Microsoft a jucat vreun rol in acuzatiile ca distribuitori de-ai sai ar fi oferit mita pentru a obtine contracte de
Merele stimulează apetitul sexual al femeilor
Merele, cunoscute pentru conţinutul bogat în vitamine, stimulează apetitul sexual al femeilor, au constatat cercetătorii italieni în urma unui experiment ...
Robert D. Kaplan, Stratfor: Ma tem pentru Republica Moldova. Cele 3 pericole etnice pentru Chisinau ​
Geostrategul Robert D. Kaplan isi exprima teama pentru Republica Moldova, intr-o analiza publicata joi de agentia independenta de strategie Stratfor. Membru al Comitetului consultativ pentru politica de aparare al Departamentului American al Aparararii, Kaplan avertizeaza Vestul ca trebuie sa se implice mai mult in Republica Moldova, pe fondul influentei mari a Rusiei, precum si al instabilitatii
REACŢIA SUA privind expulzarea şefului spionilor americani de către Berlin
Ambasada Statelor Unite în Germania a apreciat joi că este "esenţială" continuarea "cooperării strânse" cu Guvernul german, după ce Berlinul a anunţat expulzarea şefului serviciilor secrete americane în această ţară, relatează AFP.
DNA zdruncină pilonii regimului postdecembrist
Dacă DNA va reuși, o dată cu dosarele anunțate ieri, să pătrundă pe teritoriul achizițiilor publice, cutremurul care va urma ar trebui să zdruncine cea mai mare parte a aparatului administrativ și a clasei politice de la stânga la dreapta. Bătălia se va sfârși fie cu desființarea instituțiilor anticorupție, fie cu o reformă masivă a guvernământului românesc. ...
Rețea de traficanți de droguri, spartă de poliție și DIICOT
O rețea de traficanți de droguri care acționa mai ales în zona de sud a țării, înclusiv în Capitală, a fost spartă de poliție și procurori în urma unor percheziții domiciliare. ...
FOTO APOCALIPTICE. Cum arată cel mai bizar CIMITIR de mașini din lume, vechi din Al Doilea Război Mondial
Imaginile apocaliptice din galeria foto de mai sus nu sunt dintr-un film cu zombie, ci dintr-unul din cele mai mari cimitire de mașini din lume. ...
Contractul EADS a fost realizat cu subcontractanti, pentru derularea mitei, care ajungea la persoane din Ministerul de Interne si la cabinetului premierului de atunci, Adrian Nastase - surse Mediafax
Contractul "Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat" incheiat de Ministerul de Interne cu EADS Deutschland GmbH Ge a fost realizat in baza unor "intelegeri ascunse" legate de subcontractanti, cu rolul de a "derula mitele", care ajungeau la persoane din conduceea MI, scrie agentia Mediafax, care citeaza surse judiciare. Potrivit surselor citate, mita aj
Demisia lui Traian Basescu
Presedintele Traian Basescu a declarat, intr-un interviu pentru Adevarul, ca s-a gandit la demisie din cauza scandalului Mircea Basescu - Bercea Mondial. Am mai spus: presedintele Basescu nu are nici un motiv sa demisioneze cat timp nu exista nici cel mai vag indiciu ca s-a implicat in vreun fel in cazul Bercea. Nu are de ce sa raspunda pentru faptele altuia, chiar daca intreg scandalul loveste in
Medici: Melanomul malign al pielii - agresiv şi fatal. Depistat la timp, poate fi vindecat. Halep, ambasador al unei campanii de informare
Melanomul malign al pielii este cea mai periculoasă formă de cancer cutanat, însă majoritarea cazurilor pot fi vindecate, dacă sunt depistate în stadiu incipient, au anunţat, joi, reprezentanţii Societăţii Române de Cancer, care au lansat o campanie de informare având-o ambasador pe Simona Halep.
Trafic de sânge la Ialomița. 7 pacienți au murit pentru că nu au plătit sângele
Cristiana Stoian, șefa Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomiţa şi alţi câţiva medici şi asistenţi sunt acuzaţi de trafic cu sânge. Prețul unei pungi cu sânge era cuprins între 50 și 100 lei. Șapte pacienți și-au pierdut viața întrucât nu au plătit sângele. Scandal de proporții la Centrul de Transfuzii Sanguine Ialomița. Peste 50 de poliţişti din cadrul IJP Ialomiţa au efectuat miercuri dimineaţă
Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, urmărit penal pentru trafic de influenţă
Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, Radu Tărniceriu, este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, după ce, în perioada când conducea Tribunalul Iaşi, i s-au promis 50.000 de euro pentru intervenţii la colegi, într-o cauză civilă.
Familia lui Toni Tecuceanu a pierdut definitiv procesul cu Institutul "Matei Balş"
Acţiunea intentată de familia actorului Toni Tecuceanu împotriva Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" prin care se cerea ca acesta să comunice dosarul medical complet al defunctului a fost respinsă, definitiv, ca neîntemeiată de Curtea de Apel Bucureşti.
Scandalul spionajului. Şeful biroului CIA din Berlin A FOST EXPULZAT
Berlinul îl expulzează pe şeful serviciilor secrete americane din Germania, a anunţat joi un deputat, transmite AFP.
Băsescu, despre MRU: „S-a răcorit, ca un adevărat bărbat, pe o femeie, atâta poate el”
Preşedintele Traian Băsescu vede criticile lui MRU la adresa Elenei Udrea ca "o probă de bună-credinţă" faţă de Vasile Blaga.