ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Minivacanța marii crăpelnițe: Ora 18
Ca să mi se pară caviar cele trei mere pe care le mănânc drept cină (fac asta de 15 ani!), mă uit la ştirile de la TV.
luni, 4 iunie 2012
SENATUL EVZ: Soluţia socialistă pentru TVR: control politic şi majorarea abonamentului
SENATUL EVZ: Soluţia socialistă pentru TVR: control politic şi majorarea abonamentului: Mai sunt şapte zile până când Parlamentul va dezbate raportul de activitate al televiziunii publice.
Fotografia posterioarele femeilor pe plajă, riscă linşajul
Fotografia posterioarele femeilor pe plajă, riscă linşajul:
A fost surprins fotografiind femeile care făceau plajă la Ardenza (Livorno). Un tânăr român a riscat să fie linşat şi a fugit. Pe timpul fugii, românul, scrie Il Tirreno, vânat de mulţime, şi-a uitat la faţa locului celularul şi hainele. Identificat de poliţie, a fost denunţat pentru molestări.
Tânărul a fost văzut în timp ce, fără echivoc (după cum a reieşit apoi din fotografiile găsite pe celularul său) fixa posterioarelor femeilor, pe care apoi le fotografia. Lucru care în sine nu constituie o infracţiune.
Situaţia însă s-a schimbat când câteva dintre femeile luate în vizor l-au invitat pe tânăr să înceteze. El, nepăsător, a continuat. Şi acţiunile sale au devenit molestare. La acel moment au intervenit nişte tineri care, luând apărarea femeilor, l-au somat pe român să înceteze să fotografieze. Şi apoi l-au blocat şi au vrut să-l i-a la bătaie.
El a scăpat din strânsoare şi, speriat, a fugit, lăsând însă pe plajă geanta cu hainele şi celularul. Între timp a fost alertată poliţia la 113, care a venit la faţa locului cu o patrulă. Agenţii au luat în primire hainele şi celularul, descoperind că în telefon existau efectiv fotografii ale unor fete care făceau plajă.
Citeşte mai mult...

Româncele sunt femei frumoase. Andreea Diaconu i-a fermecat pe ruşi
Româncele sunt femei frumoase. Andreea Diaconu i-a fermecat pe ruşi:
Fotomodelul român Andreea Diaconu a pozat pentru revista Elle din Rusia, ediţia lunii iunie.
Andreea Diaconu are 21 de ani şi este din Bucuresti. Tânăra româncă este colegă de podium cu modele celebre precum Arizona Muse sau Karlie Kloss.
A debutat în lumea modei la 14 ani
În 2006, Andreea Diaconu debuta şi făcea senzaţie în lumea modei. Pe podium trebuie să mergi bine, în pictoriale trebuie să pozezi excelent şi să joci un rol cât mai convingător în faţa camerei. Iar modelul român făcea acestea înca de pe atunci, când avea numai 14 ani. Lumea modei era fascinată de noua fată din România, intrată direct pe podiumurile D&G la o vârstă atât de fragedă.
Românca a mai pozat în 2009 pentru Elle Franţa
Are înălţimea 1,79 metri şi măsurile aproape perfecte (83-59-88), ajutând-o să fie rapid remarcata de marile agenţii. Românca a ajuns sa colaboreze pentru case de moda precum Dolce&Gabbana, Marc Jacobs ori Yves Saint Laurent Chanel şi Dior şi să apară pe copertele celor mai respectate reviste de modă.

Cât vând ziarele la chioșcuri? Niciun cotidian quality nu depășește 15.000 de exemplare
Cât vând ziarele la chioșcuri? Niciun cotidian quality nu depășește 15.000 de exemplare: Click! se menține la nivelul de peste 100.000 de exemplare, în timp ce România liberă vinde doar 3.489 de copii la tarabe din media totală
Cei mai proști interlopi din Capitală s-au turnat la telefon: “Nu bobițe, nu mărgeluțe, d-alealalte....lingouri!”
Cei mai proști interlopi din Capitală s-au turnat la telefon: “Nu bobițe, nu mărgeluțe, d-alealalte....lingouri!”: Discuții spumoase între mai mulți interlopi din clanul Duduianu care puneau la cale o lovitură de 100.000 de euro.
Ce se întâmplă pe internet într-un minut? | FOTO
Ce se întâmplă pe internet într-un minut? | FOTO: În doar un minut, pe internet, se petrec o groază de lucruri.
"Evenimentul zilei" a rămas printre preferinţele românilor
"Evenimentul zilei" a rămas printre preferinţele românilor: Cele mai recente date ale vânzărilor publicate de Biroul Român de Audit al Tirajelor arată că "Evenimentul zilei" a rămas printre ziarele preferate de către români, în condiţiile în care a înregistrat cea mai mică descreştere, de...
Vânzările ziarelor, tot mai slabe. Doar două ziare vând peste 40.000 de exemplare
Vânzările ziarelor, tot mai slabe. Doar două ziare vând peste 40.000 de exemplare: Cele mai recente date ale vânzărilor publicate de Biroul Român de Audit al Tirajelor arată starea tristă a ziarelor. Doar ziarul Click! a reușit să
Abonați-vă la:
Postări (Atom)