duminică, 6 iulie 2014

Festivalul de Folk Seri Melancolice Eminesciene se încheie, astazi, cu recitalul cantautoarei Zoia Alecu


Festivalul de Folk Seri Melancolice Eminesciene se încheie, astazi, cu recitalul cantautoarei Zoia Alecu
21 de concurenți la Secțiunea Individual și 16 la Secțiunea Grupuri au încercat să convingă juriul format din omul de radio, Mihai Cosmin Popescu, în calitate de președinte, cantautorul Emeric Imre și profesorul Ludvic Schibinschi, în primele două seri de festival, că merită trofeul concursului.
Trofeul se acordă pentru cea mai bună creație pe versuri de Mihai Eminescu. Nu este o condiție obligatorie impusă prin regulament ca participanții în concurs să cânte o melodie pe versuri de Eminescu, dar cei care o cântă, intră în calculele pentru câștigarea Trofeului Mihai Eminescu, în valoare, anul acesta, de 2500 lei.  
Prima seară s-a încheiat cu recitalul cantautorului Vasile Mardare, care și-a lansat la Săveni, unde a avut loc prima zi, și albumul său “Anii cei mai frumoși”.
A doua zi, publicul a fost încântat de de muzica lui Adrian Ivanițchi, care, pentru prima dată, a compus și a cântat o melodie pe versuri de Mihai Eminescu, respectiv poezia “O rămâi”.  Melodia a fost compusă chiar la Ipotești, imediat ce cunoscutul folkist a ajuns aici.  
Duminică seară, vor fi acordate premiile festivalului, iar după gala laureaților va urma un moment liric susținut de poeta și scriitoarea Lucia Olaru Nenati, dedicat poetului Mihai Eminescu, recitalul trupei din Săveni Icarus și la final, mult așteptatul recital al cantautoarei Zoia Alecu. Evenimentul din aceasta seară va avea loc la terasa Hotelului Maria (la piscină) începând cu ora 18.00.
Festivalul Seri Melancolice Eminesciene este organizat de Primăria Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, Primăria Săveni, Memorialul Ipotești, Asociația Arlechin.

---