marți, 31 ianuarie 2012

Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt, cu verigheta pe deget

Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt, cu verigheta pe deget:

Fostul mare tenismen Ilie Năstase, în vârstă de 65 de ani, i-a oferit verigheta logodnicei sale, Brigitte Sfăt, 34 de ani. Vacanţa la Paris a fost un bun prilej pentru cei doi de a face o vizită la bijutier, pentru a-şi ridica verighetele, fapt care certifică intenţiile serioase de oficializare a relaţiei.


Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt se vor căsători cu acte în regulă. Cei doi s-au aflat la Paris într-o scurtă vacanţă, un moment excelent pentru îndrăgostiţi de a face şi un drum la bijutier, ca să-şi ia verighetele comandate încă de anul trecut.


Inelele sunt simple


Verighetele comandate la Paris nu sunt deloc scumpe, ţinând cont de averea lor. Cei doi îndrăgostiţi au ales o pereche de verighete din aur alb, clasice, subtiri şi simple, care au costat numai 1.000 de euro. "N-am avut timp să mergem să le ridicăm până acum. Sunt două verighete simple, foarte subţiri, finuţe, din aur alb. Mă simt foarte fericită lângă Ilie, e omul pe care-l iubesc atât de mult", a declarat, foarte emoţionată, Brigitte Sfăt. "Mi-a dat verigheta când am urcat în maşină. Nici nu cred că era cazul să aşteptăm un prilej special, pentru că era

Citeşte mai mult...

Jigniți și amenințați de Vîntu, magistrații se răzbună pe... ziariști

Jigniți și amenințați de Vîntu, magistrații se răzbună pe... ziariști: Noua conducere a Consiliului Superior al Magistraturii consideră că "necesitatea protecției(...) reputației judecătorilor și procurorilor reprezintă elemente care justifică limitarea libertății de exprimare recunoscute...

Marile războaie de presă ale "Evenimentului zilei" – "Epoca Cristoiu"

Marile războaie de presă ale "Evenimentului zilei" – "Epoca Cristoiu": Campaniile de presă pe care le-a dus “Bulina roşie", sub conducerea lui Cristoiu, au făcut să tremure demnitarii acelor vremuri, au schimbat mentalitatea cititorilor şi au fixat ziarul, ca un reper inconfundabil, în istoria...

Romanii ar putea, totusi, sa vada la TVR meciurile de fotbal de la Campionatele Mondiale din 2018 si 2022

Romanii ar putea, totusi, sa vada la TVR meciurile de fotbal de la Campionatele Mondiale din 2018 si 2022: Consiliul de Administratie al TVR a aprobat prin vot, marti, ca Televiziunea publica sa intre, alaturi de European Broadcasting Union (EBU), in licitatia pentru drepturile de difuzare a Campionatelor Mondiale de Fotbal din 2018 si 2022, in conditiile financiare negociate, a spus pentru HotNews.ro Cosmin Cernat, seful Sportului TVR. In urma cu doua saptamani, in cadrul unui vot similar, doar sase din cei 12 membri ai CA al TV se exprimasera in favoarea participarii la licitatie, in conditiile in care, pentru o decizie favorabila, era nevoie de minim sapte voturi.

Ogilvy caută editor de imagine

Ogilvy caută editor de imagine: Grupul Ogilvy angajează editor de imagine. Potrivit anunțului, poziția de editor implică în principal adaptarea de spoturi TV. Candidații trebuie să cunoască programul Final Cut Studio și să aibă cunoștințe despre standardele de emisie. Anunțul întreg, în rubrica de Joburi de pe Paginademedia.ro, AICI.

Cine este cel mai sexy bărbat de pe planetă în 2012?

Cine este cel mai sexy bărbat de pe planetă în 2012?: Fotbalistul englez David Beckham a fost desemnat cel mai sexy bărbat de pe planetă în 2012, după ce s-a clasat pe prima poziţie în ediţia inaugurală a listei Celor mai fierbinţi 101 bărbaţi din lume (101 Hottest Hunks in the World), alcătuită de revista Heat.

Rodica Culcer, revocată din funcţie

Rodica Culcer, revocată din funcţie: Rodica Culcer a fost revocată din funcţia de director al ştirilor TVR de către Consiliul de Administraţie care s-a întrunit astăzi. Hotărârea se aplică de astăzi şi prevede numirea unui director interimar şi organizarea concursului pentru postul de director al Direcţiei Sport şi Emisiuni Informative, potrivit informaţiilor paginademedia.ro. “E la fel de ilegal ca şi... mai mult »

Apeluri la Inspectoratul Şcolar cu clasa pregătitoare – AFLĂ ce întreabă părinţii

Apeluri la Inspectoratul Şcolar cu clasa pregătitoare – AFLĂ ce întreabă părinţii: Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean pe linia gratuită înfiinţată pentru furnizarea informaţiilor privitoare la clasa pregătitoare din anul şcolar următor, deja au început să fie...

luni, 30 ianuarie 2012

Lideri ai opoziţiei ruse au apărut la posturile publice de televiziune după ani de cenzură.

Lideri ai opoziţiei ruse au apărut la posturile publice de televiziune după ani de cenzură.: Lideri ai opozitiei ruse, inclusiv Boris Nemtov si Vladimir Rijkov, au aparut duminica seara la posturile de televiziune oficiale dupa mai multi ani de cenzura, au remarcat luni presa rusa si utilizatorii de Internet, potrivit Mediafax.

Opozantul Boris Nemtov, unul dintre organizatorii protestelor fata de victoria partidului lui Vladimir Putin la alegerile legislative, a criticat deschis alegerile de la 4 decembrie la postul de televiziune NTV, care s-a remarcat in ultimele luni prin ...

Reîntoarcerea la sucursală - Editoriale > Capital.ro

Reîntoarcerea la sucursală - Editoriale > Capital.ro: "Clientul nu mai are în cercul său de cunoscuţi doar 10-15 persoane, ci sute, cu care împărtăşeşte experienţe de tot felul, inclusiv cele legate de bani şi de bănci. Şi oricât de active ar fi băncile în social media, tonul conversaţiei este dat tot de calitatea experienţei pe care clienţii o au cu banca, în interacţiunea faţă în faţă, în sucursale. Schimbarea făcută prin întoarcerea la principiile „branch banking“-ului nu se limitează însă la comunicare, relaţionarea cu clientul sau consolidarea imaginii. "

'via Blog this'

VIDEO | “POVE”, invins de frig » A inventat cuvinte noi in fata presei: “omonegizam”

VIDEO | “POVE”, invins de frig » A inventat cuvinte noi in fata presei: “omonegizam”:

VIDEOTELE M – INEDIT | apasa


Hartuit de presa locala la sosirea in Botosani de la Campulung Moldovenesc, fundasul Andrei Poverlovici a fost invins de frig si emotii si a inventat un cuvant nou “omonegizam” in loc de omogenizam


Pentru mine a fost un cantonament mai greu, pentru ca vin si dupa o accidentare ! Per total cred ca s-a lucrat bine si sper ca in Antalya sa ne “omonegizam” cat mai bine, a spus Andrei Poverlovici.


.


.


VIDEO Anda Adam i-a fermecat pe arabi şi pe ruşi

VIDEO Anda Adam i-a fermecat pe arabi şi pe ruşi:


După numai trei luni de la premiera noului său clip, “pAnda mAdam”, în România, Anda Adam a ajuns deja să fie difuzată de cele mai importante radiouri internaţionale. După ce a ajuns pe primele locuri în Turcia şi Ucraina, artista se bucură acum de un succes aproape nesperat în Rusia şi Liban.



“pAnda mAdam” este una din cele mai cerute piese la radiourile internaţionale, cu un succes mai mare chiar si decat Katy Perry, Enrique Iglesias sau Flo Rida. Hitul româncei se aude peste tot, în cluburile din Beirut, dar şi în aer liber, în Piaţa Roşie din Moscova.





A filmat în mai multe ţări



Se pare că un mare merit l-a avut şi clipul solistei, unul din cele mai elaborate în ultimii ani. Filmat în mai multe ţări, cu personaje reprezentative pentru toate continentele şi rasele de pe pământ, clipul conţine un mesaj de toleranţă globală. “Panda este simbolul comuniunii tuturor raselor de pe pământ: este şi alb şi negru şi are ochi asiatici”, declară artista.




Citeşte mai mult...

Ramona Bădescu: Prea multă nuditate în România, în Italia “e mai mult bun simţ”

Ramona Bădescu: Prea multă nuditate în România, în Italia “e mai mult bun simţ”:


Ramona Bădescu a criticat indirect presa din România, care ar publica prea multe imagini cu femei goale. Într-un interviu acordat publicaţiei ADPM, artista româncă a spus că nu a acceptat niciodată să pozeze goală pentru un calendar, pentru că, în cariera ei, a învăţat că, “dacă vrei să obţii mult, trebuie să înveţi să spui nu”.



Despre nuditatea în showbizul din România, Ramona Bădescu nu are o părere deloc bună: “Din ceea ce am văzut eu, în România sunt prea multe femei dezbrăcate în ziare. Femei care prezintă vremea în sînii goi. Eu cred că este prea mult”.



“În Italia, sunt femei dezbrăcate în presa specializată, nu peste tot în tabloide. E mai mult conservatorism în Italia, suntem şi mai aproape de Vatican. Este şi mai mult bun simţ”- a mai adăugat Ramona Bădescu.



Consiliera primarului Alemanno a lăudat apoi bărbaţii italieni, care “sunt, romantici, generoşi, atenşi ca femeia de lângă ei să fie mulţumită, iubită în pat, satisfacută, te fac sa te simţi ca o regină”.



Citeşte aici interviul integral


Citeşte mai mult...

SOCIAL | Poliţiştii botoşăneni informează liceenii cu privire la raportarea abuzurilor de pe Internet

SOCIAL | Poliţiştii botoşăneni informează liceenii cu privire la raportarea abuzurilor de pe Internet:

În temeiul Protocolului de colaborare dintre Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Centrul pentru copii dispăruţi şi exploataţi sexual – FOCUS, precum şi ca o continuare a demersurilor pe care Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii le-a realizat în domeniul siguranţei pe internet a tinerilor, vă informăm că, în perioada ianuarie-februarie 2012, poliţiştii botoşăneni vor susţine un demers de informare a elevilor de liceu despre modul de funcţionare a platformei de raportare a abuzurilor de pe Internet - www.safernet.ro.


Acest lucru presupune organizarea, în perioada ianuarie-februarie 2012, a 6 sesiuni de informare cu elevi din clasele de liceu, target-ul fiind de 360 tineri participanţi.


Acţiunile programate presupun informarea elevilor din clasele IX-XII cu privire la utilizarea în siguranţă a Internetului şi în special a site-urilor şi platformelor de socializare, precum şi cu privire la modul de raportare a abuzurilor de pe Internet prin intermediul platformei www.safernet.ro. Activităţile vor fi derulate la nivelul a şase licee din Botoşani, prima unitate şcolară inclusă în proiect fiind Liceul de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani.


Sesiunile de informare din cadrul proiectului vor fi derulate inclusiv în ziua de 7 februarie 2012, pentru a marca Ziua Siguranţei pe Internet.


Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin structurile de combatere a crimei organizate, participă la funcţionarea platformei www.safernet.ro ca organism public competent în cercetarea oricăror raportări privind existenţa pe Internet a unor materiale care pot reprezenta infracţiuni specifice mediului informatic.


Ion Cristoiu revine la Evenimentul zilei

Ion Cristoiu revine la Evenimentul zilei: Jurnalistul Ion Cristoiu se întoarce Evenimentul zilei, ziarul care l-a făcut celebru, la 15 ani după ce a părăsit redacţia. Cristoiu va deveni, pentru început, editorialist în cadrul publicaţiei, anunţă Evenimentul zilei. Cu timpul, “implicarea sa în politica editorială a ziarului creat de el, acum două decenii, va spori.” Revenirea lui Ion Cristoiu coincide cu... mai mult »

Profesor botosanean, cercetat dupa ce a venit beat la ore!

Profesor botosanean, cercetat dupa ce a venit beat la ore!: Un profesor de la Scoala nr. 7 "Octav Bancila" din municipiul Botosani este cercetat disciplinar, dupa ce ar fi venit la ore sub influenta bauturilor alcoolice.

In urma cu o saptamana, profesorul Alexandru Boatca, de 57 de ani, s-a...

Eva Longoria a fost numită Femeia Anului

Eva Longoria a fost numită Femeia Anului: Actrița și-a primit titlul de la Nevada Ballet Theatre la un eveniment petrecut în Las Vegas, potrivit DailyMail.co.uk.

Brad Pitt şi Angelina Jolie s-au sărutat pe covorul roşu - FOTO

Brad Pitt şi Angelina Jolie s-au sărutat pe covorul roşu - FOTO: Brad Pitt şi Angelina Jolie şi-au arătat afecţiunea unul faţă de celălalt chiar pe covorul roşu, cei doi actori sărutându-se de mai multe ori la gala premiilor SAG
.

duminică, 29 ianuarie 2012

Sfaturi pentru părinţi, la Prima TV

Sfaturi pentru părinţi, la Prima TV: "Totul despre mame", noua emisiune Prima TV, răspunde la problemele părinţilor.

Ministerul Educaţiei: Elevii şi profesorii nu trebuie expuşi la frig. Inspectoratele să ia măsuri

Ministerul Educaţiei: Elevii şi profesorii nu trebuie expuşi la frig. Inspectoratele să ia măsuri: Ministerul Educaţiei informează că două şcoli din Argeş vor avea cursurile suspendate, luni, din cauza viscolului, precizând că inspectoratele şcolare să ia măsuri în perioada în care s-a instituit Cod galben de ger, astfel încât elevii şi profesorii să nu fie expuşi la frig
.

​Radu Moraru discuta online luni de la 12.00 despre lansarea Nasul TV si prima subscriptie publica de actiuni din mass-media

​Radu Moraru discuta online luni de la 12.00 despre lansarea Nasul TV si prima subscriptie publica de actiuni din mass-media: Radu Moraru discuta online cu cititorii HotNews.ro luni, de la 12.00, despre lansarea televiziunii Nasul TV si modul in care are loc prima subscriptie publica din media romaneasca - subscriptia de actiuni la compania care detine postul de televiziune Nasul TV.
  • Posteaza intrebari folosind formularul de comentarii

Atac cu cocktailuri Molotov asupra redacţiei unui ziar de opoziţie din Rusia

Atac cu cocktailuri Molotov asupra redacţiei unui ziar de opoziţie din Rusia: Partidul rus de opoziţie Iabloko a anunţat că sediul ziarului regional Vecherny Krasnokamsk a fost atacat cu cocktailuri Molotov, transmit agenţiile străine de presă.

"VÂNĂTOAREA" DE CARANI. Finii lui Adi Minune: violuri, tâlhării şi localuri luate "cu japca"

"VÂNĂTOAREA" DE CARANI. Finii lui Adi Minune: violuri, tâlhării şi localuri luate "cu japca": Unii dintre cei mai violenţi interlopi din Capitală, membrii clanului "Caran" au ajuns după gratii. Deveniţi cunoscuţi după ce au fost implicaţi în scandaluri cu focuri de armă, sechestrări de persoane sau violuri, aceştia aveau...

Scandalul pirateriei telefonice de la News International: Politia a arestat 4 angajati ai tabloidului The Sun detinut de Rupert Murdoch

Scandalul pirateriei telefonice de la News International: Politia a arestat 4 angajati ai tabloidului The Sun detinut de Rupert Murdoch: Politia din Marea Britanie a arestat patru fosti si actuali angajati ai celebrului tabloid The Sun detinut de Rupert Murdoch, precum si un politist, in scandalul pirateriei telefonice de la News International. Jurnalistii sunt acuzati ca au platit ofiteri din serviciile de informatii, informeaza Reuters.

vineri, 27 ianuarie 2012

FOTO | VEZI: cum aratau in tinerete capitana Precol, basebal- istul Ciornea si Noroc Jr

FOTO | VEZI: cum aratau in tinerete capitana Precol, basebal- istul Ciornea si Noroc Jr:


Capitana Ana Maria Precol cand era mai micuta (in galben) si mai marisoara (dreapta)


.

..


Basebalistul botosanean Marian Ciornea la liceu (stanga) si la Catania


.


.


Arbitrul Mihaita Noroc a lansat pe Facebook, moda cu si fara echipament


.

.

Pagina de media – Petrişor Obae » Pro TV a fost post de știri pentru o zi. E o nouă strategie? Cu ce rezultate?

Pagina de media – Petrişor Obae » Pro TV a fost post de știri pentru o zi. E o nouă strategie? Cu ce rezultate?: "Rezultate în audiență: Pro TV, cel mai urmărit cu România sub zăpadă
Specialul de ieri, dintre 12.30 și 17.45, au ținut pe Pro TV o medie de 436.000 de telespectatori pe minut (4,1 rating), fiind cel mai urmărit post TV pe interval.

Știrile Pro TV de la ora 19.00, cu Andreea Esca, au avut o medie de 1.126.000 de telespectatori pe minut (10,7 rating).
Următorul “special” cu Andreea Esca, între 20.39 și 21.22, a ținut pe Pro TV 1.113.000 de telespectatori din mediul urban în fiecare minut."

'via Blog this'

O Săptămână a Modei de vis, la Paris | FOTO

O Săptămână a Modei de vis, la Paris | FOTO: Capitala Franţei a fost zilele acestea un “podium" fabulous al modei, pe care marile case de modă şi-au prezentat cele mai recente colecţii.

joi, 26 ianuarie 2012

Ultimele zile ale lui Iuliu Maniu.

Ultimele zile ale lui Iuliu Maniu.: Marele om de stat si-a gasit sfarsitul intr-o celula rece si igrasioasa a inchisorii din Sighetu Marmatiei.
La 5 februarie se implinesc 59 de ani de la moartea, in inchisoarea de exterminare de la Sighet, a marelui patriot roman, unul dintre principalii artizani ai Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Iuliu Maniu. Ziua respectiva ar trebui considerata doliu national si, deci, inscrisa cu majuscule in calendarele celor doua biserici romanesti din Romania si pomenita in slujbele lor ...

Doina Levintza a primit titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor

Doina Levintza a primit titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor: Doinei Levintza i-a fost acordat acest titlu pentru activitatea ei în creaţie de-a lungul carierei. Creatoarea de modă a primit onoarea chiar de la Ambasadorul Franţei în România, Henri Paul.

Gabriela Vrânceanu Firea a ales cezariana: „Mi-e teamă să nasc natural”

Gabriela Vrânceanu Firea a ales cezariana: „Mi-e teamă să nasc natural”: Însărcinată în șapte luni, vedeta postului Antena 1 a anunțat astăzi, la o emisiune TV, că va naște prin cezariană. Pe băiețelul ei îl va chema Petru David.

„I-a căzut capul într-o parte, iar Catrinel a început să urle”. VEZI declarația unui spectator care l-a văzut murind pe Emil Hossu

„I-a căzut capul într-o parte, iar Catrinel a început să urle”. VEZI declarația unui spectator care l-a văzut murind pe Emil Hossu: Potrivit libertatea.ro, soția lui Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, a început să țipe când l-a văzut pe actor prăbușit pe scenă. Colegii de teatru au sunat la 112.

TERIBILIȘTII GERULUI. Tinerii s-au dezbrăcat în ger ca să dea bine pe Facebook | FOTO

TERIBILIȘTII GERULUI. Tinerii s-au dezbrăcat în ger ca să dea bine pe Facebook | FOTO: Viscolul și ninsoarea au asediat întreaga țară, însă pentru câțiva teribiliști este motivul perfect ca să se dea în spectacol.

Posturile pe care cabliștii sunt obligați să le aibă în grilă

Posturile pe care cabliștii sunt obligați să le aibă în grilă: Taraf TV, Favorit TV, Trinitas şi Speranţa TV, se numără printre posturile de televiziune pe care societăţile de cablu sunt obligate să le retransmită, potrivit principiului must-carry, prevăzut în legislaţia audiovizualului. Potrivit Legii audiovizualului, orice cablist este obligat să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune (TVR1 şi alte 4... mai mult »

CONCERT AMÂNAT. Angela Similea, blocată de viscol pe autostrada București-Pitești

CONCERT AMÂNAT. Angela Similea, blocată de viscol pe autostrada București-Pitești: Concertul pe care urma să-l suţină Angela Similea, alături de Ovidiu Komornyik, în această seară, în Sibiu, a fost amânat, pentru că cei doi artişti au rămas blocaţi pe autostrada București - Pitești, relatează citynews.ro....

Numărul utilizatorilor de Facebook în România s-a dublat într-un an

Numărul utilizatorilor de Facebook în România s-a dublat într-un an: Numărul utilizatorilor de Facebook în România este în prezent cu peste 80% mai mare decât la începutul anului 2011, ajungând la peste 4.4 milioane, potrivit agenţiei de monitorizare Facebrands.ro. În urmă cu un an de zile, reţeaua de socializare număra 2.405.920 utilizatori. Conform ultimelor date, cei mai mulţi utilizatori ai reţelei Facebook în Romania sunt... mai mult »

VEZI imagini de la ultima reprezentanție a lui Emil Hossu, pe scena Teatrului Nottara

VEZI imagini de la ultima reprezentanție a lui Emil Hossu, pe scena Teatrului Nottara: Emil Hossu a jucat ultima oară săptămâna trecută, în „Aniversarea”, piesa pentru care era cap de afiș și aseară, înainte să moară.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Aproape 3.000 de apeluri la TelVerde

Aproape 3.000 de apeluri la TelVerde: Linia alocată de Ministrul Educaţiei pentru informaţii privind clasa pregătitoare a fost extrem de solicitată.

Teribilul accident prin care a trecut Emil Hossu

Teribilul accident prin care a trecut Emil Hossu: În 1986, actorul Emil Hossu se afla într-o navă Tarom, care a luat foc pe aeroportul din Cluj. Trei oameni au decedat atunci, în flăcări.

4 video: Actorul Emil Hossu a murit

Actorul Emil Hossu a murit: Primele informații arată că Emil Hossu a leșinat la Teatrul Nottara. Medicii SMURD au încercat timp de 40 de minute să-l resusciteze.

Ce urmăreşte Google cu "Noua simplă politică" de confidenţialitate.

Ce urmăreşte Google cu "Noua simplă politică" de confidenţialitate.: Google a anuntat intrarea in vigoare a noilor politici de confidentialitate pe 1 martie, iar utilizatorii au de ales intre a accepta modificarile sau a renunta la serviciile celui mai mare motor de cautare, potrivit Huffington Post.
Noutatile aduse pun accent pe realizarea unor profile complete utilizatorilor de servicii Google, prin schimbul de informatii personale. Astfel, se ofera userului o experienta cat mai individuala, cu ajutorul informatiilor obtinute de la Gmail, YouTube, Google ...

România este la egalitate cu Statele Unite în ceea ce priveşte libertatea presei

România este la egalitate cu Statele Unite în ceea ce priveşte libertatea presei: Clasamentul în ceea ce priveşte libertatea presei pe 2011, realizat de Asociaţia Reporteri fără Frontiere (Reporters sans Frontieres), ne plasează pe locul 47. Deloc rău având în vedere că împărţim acelaşi loc în clasament cu...

Mama Mălinei Olinescu renunță la partea ei din „apartamentul blestemat”

Mama Mălinei Olinescu renunță la partea ei din „apartamentul blestemat”: Doina Spătaru a declarat că apartamentul Mălinei Olinescu, de la balconul căruia s-a aruncat cântăreața, îi va reveni în totalitate surorii artistei, Codruța.

Profesor american: "Dascălii care predau doar din manual îşi pierd elevii"

Profesor american: "Dascălii care predau doar din manual îşi pierd elevii": Copiii de astăzi sunt "setaţi" să înveţe prin imagini, film şi tot ce presupune tehnologie. Dacă profesorii nu se adaptează, lecţiile sunt plictisitoare şi fără noimă pentru elevi.

Demi Moore a ajuns la spital

Demi Moore a ajuns la spital: Cunoscuta actriţă americană Demi Moore, care recent s-a despărţit de vedeta Ashton Kutcher, a fost spitalizată la o clinică din Los Angeles cu diagnosticul "epuizare" şi "supradoză" cu o substanţă a cărei denumire nu a fost...

Animaţia "Crulic", pe marele ecran în New York

Animaţia "Crulic", pe marele ecran în New York: Filmul Ancăi Damian, "Crulic - Drumul spre dincolo" a fost inclus în selecţia oficială a festivalului "New Directors/New Films" care va avea loc în New York în perioada 21 martie - 1 aprilie.

Comunicat de presă

Comunicat de presă: • Amendă în cuantum de 20.000 de lei - CABLU LINE S.R.L. • Amendă în cuantum de 10.000 de lei - HIGHER STANDARD CONSTRUCT S.R.L., ARGIROM TELECOM S.R.L., KTV S.R.L., DEACONU N. IULIAN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ • Somaţii publice - RCS & RDS S.A., LUTA SATCO S.R.L., NETFIL S.R.L., GHIŢĂ NICOLAE ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, GERARD COM S.R.L., COMPANIA DE MANAGEMENT S.R.L., Antena 1 Sibiu, Tele 2 Drobeta Turnu Severin şi AMTEL Petrila

-
Comunicate de presă

VIDEO Filmul Hugo al lui Martin Scorsese a primit 11 nominalizari la Premiile Oscar 2012. The Artist candideaza la 10 categorii

VIDEO Filmul Hugo al lui Martin Scorsese a primit 11 nominalizari la Premiile Oscar 2012. The Artist candideaza la 10 categorii: Filmul mut "The Artist" si pelicula "Hugo", regizata de Martin Scorsese, se numara printre peliculele nominalizate la categoria "Cel mai bun film" a Premiilor Oscar 2012, anuntat marti dimineata la Los Angeles, transmite Reuters. De altfel, "Hugo" a primit 11 nominalizari, iar "The Artist" are 10. Castigatorii din acest an ai celor mai importante premii din industria cinematografica vor fi anuntati in cadrul galei ce se va desfasura la Hollywood, la 26 februarie.
Vezi in articol cele mai importante nominalizari la Oscar.

Inscrieri in clasa 0 si I incep de pe 5 martie - vezi calendarul -

Inscrieri in clasa 0 si I incep de pe 5 martie - vezi calendarul -: altInscrierile oficiale pentru clasa zero si clasa I incep in luna martie.

In ce clasa imi inscriu copilul in anul scolar 2012 - 2013 ?

In ce clasa imi inscriu copilul in anul scolar 2012 - 2013 ?: altPentru anul scolar viitor inscrierea la scoala a copiilor care trebuie sa inceapa invatamantul primar

marți, 24 ianuarie 2012

AUDIO Top 10 piese romanesti​

AUDIO Top 10 piese romanesti​: New entry-urile saptamanii in "Top 10 piese romanesti": "Pleaca" (Vunk feat Antonia), "Don't know" (Dya) si "Sete de noi" (Ellie White). Pe prima pozitie ramane "Musica" (Fly Project).

Inscrieri electronice in clasa zero si intai

Inscrieri electronice in clasa zero si intai:


Premiera in acest an in ceea ce priveste inscrierie la clasa I si clasa zero. Din cele declarate de Horia Negrescu

YouTube are peste 4 miliarde de accesări pe zi. Câte înregistrări sunt postate pe site în fiecare minut?

YouTube are peste 4 miliarde de accesări pe zi. Câte înregistrări sunt postate pe site în fiecare minut?: YouTube, care face parte din grupul Google, a anunţat, luni, că atrage în prezent peste 4 miliarde de accesări pe zi
.

EXCLUSIV. Dosarul de insolvență al agenției lui Dinu Patriciu: Odyssey, datorii de aproape șapte milioane de euro. Intact, peste 400.000 de euro de recuperat

EXCLUSIV. Dosarul de insolvență al agenției lui Dinu Patriciu: Odyssey, datorii de aproape șapte milioane de euro. Intact, peste 400.000 de euro de recuperat: Intact, SBS, Europa FM, Radio 21, TVR (prin Splendid Media) sunt doar câțiva dintre jucătorii media care au de recuperat bani de la Odyssey, agenția lui Dinu Patriciu care acum este în insolvență. Paginademedia.ro vă prezintă în exclusivitate lista creditorilor, așa cum apare în dosarul de insolvență. Datoriile totale: aproape șapte milioane de euro. Dintre medii,... mai mult »

luni, 23 ianuarie 2012

Video: Moda de iarnă 2012 Dior, Givenchy, Kenzo et Damir Doma

Corina Caragea şi-a serbat ziua de naştere în Dubai

Corina Caragea şi-a serbat ziua de naştere în Dubai:

Cele mai multe vedete renunţă la pârtiile de schi în favoarea plajelor însorite. Este şi cazul Corinei Caragea, prezentatoarea ştirilor din sport de la PRO TV, care a ales pentru vacanţa de iarnă o destinaţie exotică, Dubai.


Corina Caragea tocmai s-a întors din Dubai, acolo unde a petrecut câteva zile de vis. “De ziua mea am sărbătorit pe plajă, la 26 de grade, şi am văzut cel mai frumos spectacol de artificii din lume în Dubai, lângă Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume”, a mărturisit încântată Corina Caragea.


Şi Abu Dhabi s-a numărat printre punctele de atracţie ale vedetei din această iarnă. “E un oraş verde şi impresionant, deşi nu este la fel de spectaculos, ameţitor ca Dubaiul. Prima oprire a fost la parcul de distracţii Ferrari, chiar lângă circuitul de Formula 1”. În aceeaşi vacanţă, Corina Caragea nu a ratat nici Heritage Village, a treia cea mai mare moschee din lume şi Palatul Emiratelor.


Citeşte mai mult...

Monica Anghel, Paula Seling, Anda Adam, Giulia şi Direcţia 5 concertează împreună

Monica Anghel, Paula Seling, Anda Adam, Giulia şi Direcţia 5 concertează împreună: Cele patru cântăreţe se vor alătura trupei Direcţia 5 pentru un concert romantic de Ziua Îndrăgostiţilor.

Angelina Jolie îşi răsfaţă copiii cu greieri

Angelina Jolie îşi răsfaţă copiii cu greieri: Actriţa a dezvăluit că cei şase copii ai săi sunt încântaţi să mănânce greieri, potrivit Huffington Post.

Drama Club: Nicăieri nu-i ca acasă…

Drama Club: Nicăieri nu-i ca acasă…: Aş putea vorbi zile întregi despre Drama şi tot aş simţi că aş mai avea ceva de spus, de povestit, de adăugat, de reamintit. Ce mă sperie cel mai tare este faptul că mi-a mai rămas doar un an jumătate şi practic, o singură piesa în care mă mai pot implica cu adevărat. Dar gândul [...]

Tot înainte

Tot înainte: Vreau să vă întreb… Ce credeţi despre viitorul rasei umane? Desigur, nu mă refer la tehnologia viitorului pentru că e clar că nici nu ne putem imagina ce lucruri vor mai apărea. Maşini zburătoare, călătorii în timp, nave spaţiale care înving viteza luminii, găuri de vierme… Aceste lucruri sunt deja în mintea omului şi e [...]

Oameni

Oameni: Persoane vin şi pleacă în viaţa fiecăruia. Unele stau poate o secundă, îndeajuns pentru a ne fura un zâmbet, a ne lăsa, pe nesimţite, o lacrimă pe obraz. Dar se întâmplă ca într-o zi să apară nişte oameni datorită cărora ne dorim să evoluăm, oameni ce, cu timpul, devin „vinovaţi” pentre ceea ce suntem ori [...]

Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi! (Re: Manifest)

Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi! (Re: Manifest): Fiecare generaţie are ceva special! Indignarea mea porneşte de la faptul că cei din generaţia mea au fost etichetaţi ca fiind ,,sfere goale”. Personal, eu prefer o sferă oricât de mică ar fi în detrimentul unei calote oricât de mare. Şi mai cred că nici grăuncioarele de polen a lui Brown nu suntem. Iaca, istoria [...]

Interviu cu domnul Constantin Manolache, doctor si profesor de biologie, realizat de Alexandra Harbuz (IX D) şi George Jijie (IX K)

Interviu cu domnul Constantin Manolache, doctor si profesor de biologie, realizat de Alexandra Harbuz (IX D) şi George Jijie (IX K): Alexandra Harbuz: Domnule Manolache, sunteţi cunoscut drept unul dintre cei mai exigenţi profesori din Laurian. Vă recunoaşteţi în această descriere? Domnul Manolache: Şi da, şi nu, pentru că exigenţa vine din nişte principii pe care le stabilim la începutul anului cu toţi elevii. Dacă le respectăm şi eu ca profesor şi elevii, atunci lucrurile stau [...]

CRONICA TV. Voiculescu şi Gâdea în lumea celor mici. Răducu se bate cu Roberta pe burtică. Mamaie citeşte ziarul

CRONICA TV. Voiculescu şi Gâdea în lumea celor mici. Răducu se bate cu Roberta pe burtică. Mamaie citeşte ziarul: Mihai Gâdea e sigur de sine. Are acea privire jucăuşă care anunţă succesul sigur. Costumul îi vine ca turnat (să ierte Voiculescu vorba proastă!). Cele două şliţuri de la sacou par două flapsuri anunţând decolarea spre noi...

Ştefan Bănică va concerta din nou în cinstea femeilor

Ştefan Bănică va concerta din nou în cinstea femeilor: Cântăreţul va susţine, pe 8 şi 9 martie, a doua ediţie a concertelor unplugged cu titlul "Te iubesc, femeie".

TVR, despre protestul ce va fi organizat marti in fata sediului sau: conducerea institutiei isi exprima disponbilitatea de dialog cu manifestantii. Agenda editoriala apartine profesionistilor cu raspundere editoriala

TVR, despre protestul ce va fi organizat marti in fata sediului sau: conducerea institutiei isi exprima disponbilitatea de dialog cu manifestantii. Agenda editoriala apartine profesionistilor cu raspundere editoriala: "Fata de solicitarea organizatorilor protestului Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate de a avea o intalnire cu reprezentantii TVR, marti, 24 ianuarie, conducerea Televiziunii Romane isi arata, pe aceasta cale, disponibilitatea de dialog", se arata intr-o informare a Televiziunii publice pe tema marsului ce urmeaza sa aiba loc maine si care va include si sediul TVR din Calea Dorobantilor. In aceasi informare, conducerea TVR "reaminteste" ca "prin legea de functionare a Televiziunii Romane, intruziunea managementului institutiei sau a oricarei alte persoane, care nu are atributii editoriale in TVR, in politica editoriala este interzisa".

Initiative.eu

Site-urie de știri în perioada protestelor: stirileprotv și realitatea, cele mai accesate

Site-urie de știri în perioada protestelor: stirileprotv și realitatea, cele mai accesate: ŞtirileProtv.ro, Realitatea.net, Gândul.info, Antena3.ro şi Adevărul.ro au fost cele mai accesate site-uri generaliste în perioada protestelor, potrivit unei analize realizate de paginademedia.ro pe baza cifrelor furnizate de Studiul de Audienţă şi Trafic Internet (SATI). Toate cele cinci site-uri au depăşit 200.000 de vizitatori unici, în medie pe zi, în perioada 13 – 21 ianuarie. După... mai mult »

FOTO Portrete spectaculoase ale oamenilor străzii din toată lumea.

FOTO Portrete spectaculoase ale oamenilor străzii din toată lumea.: Oamenii strazii se intra rar in lumina reflectoarelor, dar fotograful amator Lee Jeffries a realizat de-a lungul anilor mai multe portrete spectaculoase cu astfel de persoane. El a realizat un set de fotografii alb-negru cu oameni care traiesc pe strazile din Europa si SUA.
Fiecare chip este prezentat cu detalii incredibile, scrie Daily Mail.
Lee Jeffries (40 de ani), din Bolton, care este contabil in viata de zi cu zi - a inceput sa fotografieze persoanele fara adapost, in 2008, in timp ...

Cat de profitabile sunt universitatile private?

Cat de profitabile sunt universitatile private?: In ciuda faptului ca practica taxe mai mici decat universitatile de stat, ratele de profit obtinute de universitatile private depasesc in unele cazuri 30%, ceea ce arata ca invatamantul superior privat este o afacere extrem de profitabila. Ce profituri au obtinut in ultimii ani cele mai mari institutii de invatamant privat, si cum a afectat criza evolutia acestor profituri? scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

duminică, 22 ianuarie 2012

Intimidări şocante sub ochii poliţiştilor şi jandarmilor în ancheta de 37.000 de euro

Intimidări şocante sub ochii poliţiştilor şi jandarmilor în ancheta de 37.000 de euro: Presiuni şi intimidări incredibile în ancheta jafului de lângă Rompetrol. Apropiaţii lui Marius Aroşiţei, tânărul acuzat că ar fi fost şoferul lui Daniel Huţanu la tâlhărie, au ameninţat...

Plecări de la Adevărul: toată secția eveniment pleacă la B1

Plecări de la Adevărul: toată secția eveniment pleacă la B1: Opt jurnaliști din redacția Adevărul au demisionat în luna ianaurie, potrivit informațiilor Paginademedia.ro. Printre aceștia se numără întreaga echipă din departamentul Eveniment, Mihai Duță (șeful secției), Ionel Stoica și Liliana Năstase. Cei trei vor trece, de la 1 februarie, din grupul lui Dinu Patriciu în echipa B1 TV. Contactați de Paginademedia.ro, cei trei nu au... mai mult »

Război în teatrul românesc. Alexandru Arşinel şi Victor Rebengiuc se ceartă din cauza Stelei Popescu - Cultură > EVZ.ro

Război în teatrul românesc. Alexandru Arşinel şi Victor Rebengiuc se ceartă din cauza Stelei Popescu - Cultură > EVZ.ro: "Ceea trebuia să fie o recunoaştere a activităţii de-a lungul timpului în teatrul şi filmul românesc, s-a dovedit a fi subiect de dispută între mai marii teatrului românesc. Alexandru Arşinel şi Victor Rebengiuc se ceartă pe faptul că Stela Popescu, partenera de scenă a lui Arşinel, a primit înaintea Marianei Mihuţ, soţia şi partenera de scenă a lui Rebengiuc, o stea pe Aleea Timpului din Bucureşti."

'via Blog this'

Vrei să devii star de cinema: AFLĂ ce liceu vrea să înfiinţeze o clasă de actorie - Despre Botosaniul interzis

Vrei să devii star de cinema: AFLĂ ce liceu vrea să înfiinţeze o clasă de actorie - Despre Botosaniul interzis:
"O iniţiativă care a fost apreciată de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean vine din partea Liceului de Artă care doreşte înfiinţarea unei clase de actorie din anul şcolar viitor."

'via Blog this'

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Pepe recunoaşte că are o nouă iubită

Pepe recunoaşte că are o nouă iubită: După câteva luni de speculaţii, vedeta a dezvăluit, la emisiunea Happy Hour, că noua sa iubită este Raluca Pastramă, o tânără în vârstă de 21 de ani.

Tatăl Mădălinei : Îngeraşul Mădălinei Manole e ţinut ostatic la Botoşani

Tatăl Mădălinei : Îngeraşul Mădălinei Manole e ţinut ostatic la Botoşani: Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti urmează să ia o decizie finală asupra recursurilor făcute de părinţii Mădălinei Manole la hotărârea privind programul de vizită al nepotului lor. Deşi ei...

Evaziunea fiscala, in crestere la Botosani!

Evaziunea fiscala, in crestere la Botosani!: Potrivit datelor prezentate de conducerea Inspectoratului Judetean de Politie desi in anul 2011 s-a inregistrat o diminuare a criminalitatii economico-financiare, scaderea fiind de 21,01 % fata de anul precedent, totusi s-a inregistrat o crestere a cazurilor de evaziune...

vineri, 20 ianuarie 2012

Video: Mugur Ciubancan Românul care are mai mulţi fani decât Inna

Românul care are mai mulţi fani decât Inna. A spart topurile muzicale în China. Milioane de chinezi plâng pe melodiile lui

Semnal ActiveWatch: Derapaje grave ale presei în reflectarea protestelor

Semnal ActiveWatch: Derapaje grave ale presei în reflectarea protestelor: Presa a derapat în relatarea protestelor din ultima vreme, atrage atenția ActiveWatch, care semnalează o serie de abateri de la normele profesionale. Ce a observat organizația: “abandonarea neutralității și echidistanței cerute de bunele practici jurnalistice, accentuarea senzaționalismului și a verificării riguroase a informației.” Observațiile ActiveWatch, susținute și de alte organizații media, în continuare: Cateva dintre... mai mult »

Ce nu se prea zice despre aceste proteste

Ce nu se prea zice despre aceste proteste: Am vazut cu ochii mei si pot sa spun: ca oamenii aia care ies cu copiii pe umeri in strada sunt pur si simplu iresponsabili. Ca nu ai voie sa expui un minor intr-un spatiu unde violentele pot izbucni oricand. Ca televiziunile care invita copii de zece ani in studio pentru a propaga prin intermediul lor mesaje politice se fac vinovate de incalcari grave ale deontologiei, exploatand cinic inocenta lor in scopuri propagandistice.

Organizaţii de media: S-au înregistrat derapaje grave ale presei în reflectarea protestelor - Mediafax

Organizaţii de media: S-au înregistrat derapaje grave ale presei în reflectarea protestelor - Mediafax: "De asemenea, organizaţiile cer jurnaliştilor, fie că acţionează pe teren sau în redacţii: să relateze evenimentele pe baza factuală, fără a răspândi zvonuri sau informaţii neverificate; să nu creeze panică, prin discursuri exagerate; să menţioneze sursa informaţiilor; să sesizeze abuzurile forţelor de ordine, precum şi distrugerile aduse proprietăţii publice sau private; să delimiteze clar informaţia de opiniile personale; să nu aducă acuzaţii fără să aducă dovezi palpabile şi fără să ofere posibilitatea celui învinuit să-şi exprime punctul de vedere; să utilizeze cu moderaţie şi numai după verificări informaţiile venite din zona forţelor de ordine sau a serviciilor."

'via Blog this'

Pagina de media – Petrişor Obae » La noi moare, la ei prosperă. Presa japoneză sfidează criza. Cum se luptă ziarele pentru încrederea cititorilor

Pagina de media – Petrişor Obae » La noi moare, la ei prosperă. Presa japoneză sfidează criza. Cum se luptă ziarele pentru încrederea cititorilor: "Jurnaliştii au luat hârtie şi creion şi s-au apucat să scrie pentru publicul lor: situaţia fiecărei zone, programele pentru raţie şi informaţii medicale. Şi pentru că liniile de distribuţie erau de asemenea distruse, reporterii au mers până la centrele de evacuare, unde se refugiaseră victimele tsunamiului, şi au prins în perete ziarul lor.

Yukie Yamada (44 de ani), unul dintre supravieţuitorii dezastrului: „Toţi oamenii din adăpost se îngrămădeau în fiecare zi lângă peretele pe care se afla ziarul şi citeau fiecare articol. Ziarul ne-a oferit exact ce aveam nevoie să ştim”."

'via Blog this'

Reteaua Google+ a ajuns la 90 milioane de utilizatori, rezultatele financiare ale companiei au dezamagit in Q4

Reteaua Google+ a ajuns la 90 milioane de utilizatori, rezultatele financiare ale companiei au dezamagit in Q4: Reteaua sociala Google+ a ajuns la 90 de milioane de utilizatori, iar compania a avut in 2011 venituri de aproape 38 miliarde dolari si profit net de aproape 10 miliarde, arata datele publicate de companie. Desi veniturile au urcat cu 25% in ultimul trimestru, rezultatele au fost considerate mult sub asteptari de piata, iar actiunile au scazut cu 10% dupa anunt.

joi, 19 ianuarie 2012

Johnny Depp, actorul preferat al Americii

Johnny Depp, actorul preferat al Americii: Johnny Depp a fost numit pentru al doilea an consecutiv actorul preferat al Americii în topul anual Harris Poll, transmite starpulse.com.

"Angelina Jolie este însărcinată în trei luni".

"Angelina Jolie este însărcinată în trei luni".: Un apropiat al Angelinei Jolie a facut o marturisire cel putin surprinzatoare revistei OK: Angelina Jolie si Brad Pitt ar mai astepta un copil. Daca vestea se confirma, ar fi al saptelea copil al celor doi, scrie 7sur7.be, citat de Agerpres.
'Este insarcinata in trei luni. Nu vrea inca sa anunte oficial, dar le-a spus deja catorva apropiati', spune sursa misterioasa. 'Angelina gusta fiecare moment. Dimineata are greturi, dar spune ca merita!', adauga sursa in OK.
Numerosi fani se indoiesc ...

Efectul scaderii populatiei scolare: ISJ ar putea lua in considerare titularizarea profesorilor pe un singur an!

Efectul scaderii populatiei scolare: ISJ ar putea lua in considerare titularizarea profesorilor pe un singur an!: Ca urmare a scaderii populatiei scolare, una dintre deciziile pe care le-ar putea lua Inspectoratul Scolar Judetean este reducerea viabilitatii posturilor titularizabile, de la patru ani la un an.
"Scoatem un post acum la titularizare, pentru patru ani, cineva...

Mircea Dinescu catre Andreea Pora: Esti nesimtita. Du-te la Basescu, pupa-l in c...r

Mircea Dinescu catre Andreea Pora: Esti nesimtita. Du-te la Basescu, pupa-l in c...r: Un schimb nu tocmai academic de replici a avut loc joi seara in studiourile Realitatea TV, unde Mircea Dinescu, enervat ca Andreea Pora l-a numit mosier, a facut-o pe aceasta "nesimtita" si "antipatica de la natura", recomandandu-i sa mearga sa-l linga in c...r pe Traian Basescu.

Daune morale de sute de mii de lire sterline, pentru cei interceptaţi de tabloidul News of the World | VIDEO

Daune morale de sute de mii de lire sterline, pentru cei interceptaţi de tabloidul News of the World | VIDEO: Un parlamentar britanic a anunţat, azi, că el şi alte 17 persoane au primit daune materiale, în justiţie, în scandalul ascultării telefoanelor de către jurnaliştii de la News of the World, despăgubirile ajungând, în total, la...

VIDEO Mugur Ciubăncan, românul care a impresionat China

VIDEO Mugur Ciubăncan, românul care a impresionat China:

Cântăreţul român de muzică pop Mugur Ciubăncan, originar din Maramureş, a reuşit să impresioneze publicul chinez şi să îşi construiască o carieră de succes în această ţară asiatică, după ce a decis ca repertoriul său să includă piese în dialectul mandarin.


Interpretul român, în vârstă de 29 de ani, căruia chinezii îi spun "Wei Hua", a vizitat China în urmă cu 11 ani. Deşi avea doar 18 ani pe atunci, el înregistrase deja două albume în România şi era invitat la numeroase emisiuni difuzate de posturile de televiziune româneşti. "Am făcut Şcoala de Arte din Bucureşti, unde aveam câţiva prieteni foarte buni din China. Le plăceau cântecele mele, iar mie îmi plăceau cântecele lor chinezeşti", a spus Mugur Ciubăncan.


A fost remarcat la karaoke


Graţie prietenilor săi chinezi, el a avut şansa să le viziteze ţara în 2000 şi să cânte în cadrul unor concerte. Când a ajuns în China, tânărul cântăreţ din România era fascinat de karaoke: "Pe vremea aceea, serile de karaoke erau organizate în săli foarte mari, cu multe mese şi cu un spaţiu mare la mijloc. Erau adevărate săli de karaoke. Îmi place mai mult acel format decât cel de astăzi,

Citeşte mai mult...

Milano/ Mădălina Ghenea, shopping pe via Montenapoleone

Milano/ Mădălina Ghenea, shopping pe via Montenapoleone:


Mădălina Ghenea a ales să profite de o zi liberă, pentru a face shopping pe una din cele mai cunoscute străzi din Milano, via Montenapoleone, unde se găsesc magazinele celor mai renumite firme, scrie Cancan.



Îmbrăcată într-o haină de blamă, românca a intrat în magazinul Fendi, unde a cerut să vadă mai multe poşete.



Mulţumită de cum a fost servită de angajaţi, Mădălina, la plecare, l-a sărutat pe obraz pe unul dintre vânzători.

Pagina de media – Petrişor Obae » Protestele în audienţă, ProTV se reinstalează pe primul loc

Pagina de media – Petrişor Obae » Protestele în audienţă, ProTV se reinstalează pe primul loc: "După media în Prime Time (intervalul de maximă audiență, 19.00-23.00):

Pro TV a scos seara o medie pe minut de peste 800.000 de telespectatori din mediul urban, urmat la o distanţă de peste 200.000 de telespectatori de Antena1.
Postul Realitatea TV a fost devansat, după media în prime time, de Acasă şi Kanal D.
După media pe prime time, România TV, postul lui Sebastian Ghiţă, a devansat B1 TV, care a fost urmărit de 151.000 de telespectatori în intervalul de maximă audienţă al postului."

'via Blog this'

Sancţiune: OTV, transmisia întreruptă 10 minute

Sancţiune: OTV, transmisia întreruptă 10 minute: Publicitatea politică la Partidul Poporului îl costă pe Dan Diaconescu încă 10 minute din emisie. Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, pentru a doua oară, întreruperea emisiei postului OTV timp de 10 minute, ca urmare a publicităţii poltiice pe care Dan Diaconescu o face Partidului Poporului la televiziunea pe care o conduce. Difuzarea de publicitate... mai mult »

Ce scriu liderii mondiali pe conturile false de Twitter.

Ce scriu liderii mondiali pe conturile false de Twitter.: Cancelarul german Angela Merkel, presedintele rus Dmitri Medvedev sau noul lider coreean Kim Jong Un, sunt doar cativa dintre liderii politici pentru care internautii au creat conturi false de Twitter. Acestea sunt urmarite de zecii de mii de oameni din toata lumea desi mesajele nu sunt scrise intr-adevar de liderii mondiali, ci de tinerii care incearca sa ii parodieze.
Unul dintre utilizatorii Twitter care foloseste pseudonimul @RelevantOrgans parodiaza propaganda de stat din China: ...

VIDEO. Fanteziile lui Dan Diaconescu: De la OTV-SMURD-ul României, la starea de asediu: “Din acest moment, niciun tren nu va mai circula”

VIDEO. Fanteziile lui Dan Diaconescu: De la OTV-SMURD-ul României, la starea de asediu: “Din acest moment, niciun tren nu va mai circula”: Protestele din Piața Universității i-au încins imaginația “viitorului președinte” Dan Diaconescu. După ce, în primele zile, “creativul” Diaconescu decreta că “OTV e SMURD-ul României“, miercuri seară “manifestanții din Piața Universității veneau să-i ceară lui Diaconescu să fie președinte”. În România lui Diaconescu, OTV e singurul post de știri: ”Am rămas singurii care vă ţin la curent cu... mai mult »

miercuri, 18 ianuarie 2012

Istoria internetului: Cum arătau Google, Facebook sau Twitter la lansare şi cum s-au schimbat de-a lungul timpului - FOTO

Istoria internetului: Cum arătau Google, Facebook sau Twitter la lansare şi cum s-au schimbat de-a lungul timpului - FOTO: Unele dintre cele mai cunoscute site-uri din lume, ca Facebook, Google sau Amazon, şi-au schimbat radical aspectul de-a lungul timpului
.

Vladimir Putin acuza radiourile opozitiei de insulta si de faptul ca refuza dialogul

Vladimir Putin acuza radiourile opozitiei de insulta si de faptul ca refuza dialogul: Vladimir Putin a acuzat postul de radio afiliat opozitiei din Rusia de insulta si de faptul ca serveste intereselor puterilor straine, informeaza Reuters. Atacul ar putea fi un semnal ca prim-ministrul rus, care are toate sansele sa devina presedinte in urma alegerilor din martie, in ciuda protestelor de strada, si-a pierdut rabdarea atunci este criticat de mass-media

Leonardo DiCaprio, tânăr, bătrân şi chel în "J. Edgar"

Leonardo DiCaprio, tânăr, bătrân şi chel în "J. Edgar": Noua peliculă regizată de apreciatul Clint Eastwood aduce în atenţia publicului biografia unui personaj controversat: J. Edgar Hoover, responsabil pentru dezvoltarea FBI-ului.

Liviu Axinte : Orgoliul directorilor posibil motiv de nerealizare a consortiilor scolare

Liviu Axinte : Orgoliul directorilor posibil motiv de nerealizare a consortiilor scolare:

altLiderul LSI a mentionat ca directorii unitatilor scolare au fost informati de catre conducerea ISJ de prevederea legii educatiei

Consortii realizate doar in mediul rural - vezi care sunt acestea si avantajele consortiilor scolare -

Consortii realizate doar in mediul rural - vezi care sunt acestea si avantajele consortiilor scolare -: altDoua consortii scolare vor functiona in acest an scolar in sistemul educational botosanean

Top 15 cele mai proaste logo-uri publicitare | FOTO

Top 15 cele mai proaste logo-uri publicitare | FOTO: Publicația Business Insider a realizat un top al celor mai neinspirate 15 logo-uri create de agențiile de publicitate pentru diverse companii.

Romanii nu vor putea sa vada la TVR meciurile de fotbal de la Campionatele Mondiale din 2018 si 2022

Romanii nu vor putea sa vada la TVR meciurile de fotbal de la Campionatele Mondiale din 2018 si 2022: Mai multi membri ai Consiliului de Administratie al TVR s-au abtinut sau au votat impotriva intrarii TVR, alaturi de European Broadcasting Union, in licitatia pentru drepturile de difuzarea a Campionatelor Mondiale de Fotbal din 2018 si 2022, potrivit informatiilor HotNews.ro. Drept urmare, in sedinta de miercuri a CA nu au fost suficiente voturi pentru aprobarea unei decizii in acest sens, fapt pentru care telespectatorii romani nu vor putea vedea meciurile din cele doua competitii. "Cei din CA care au votat impotriva acestei decizii sa isi asume public hotararea lor si sa explice oamenilor care platesc taxa TV de ce nu au fost de acord", a spus pentru HotNews.ro seful Sportului TVR, Cosmin Cernat.
UPDATE: Seful TVR, Alexdandru Lazescu: "Regret foarte mult ce s-a intamplat, voi face eforturi in continuare sa gasim o solutie. E adevarat ca situatia financiara a TVR e grea, dar..."

Rodica Culcer: “Este vorba despre presiuni politice inacceptabile”

Rodica Culcer: “Este vorba despre presiuni politice inacceptabile”: “Este vorba despre presiuni politice inacceptabile într-un stat civilizat“, a declarat Rodica Culcer, şefa Ştirilor TVR, pentru paginademedia.ro, după ce Consiliul de Administraţie al TVR a decis, astăzi, ca mandatul acesteia să fie întrerupt. Surse din TVR au declarat pentru paginademedia.ro că “trebuie verificat în ce măsură este legală decizia CA din punct de vedere... mai mult »

CA TVR a votat încetarea mandatului Rodicăi Culcer; unii membri CA spun că decizia e ilegală.

CA TVR a votat încetarea mandatului Rodicăi Culcer; unii membri CA spun că decizia e ilegală.: Consiliul de Administratie al TVR a votat incetarea mandatului prin care Rodica Culcer a fost delegata sa conduca Stirile TVR, insa unii membri ai CA, printre care si Ada Mesesan, spun ca reprezentantii PSD in consiliu "au fortat un vot, care juridic si legal este nul de drept", relateaza Mediafax.
"Astazi s-a fortat un vot care, juridic si legal, este nul de drept, in consecinta votul politic fortat de catre reprezentantii PSD in CA al TVR nu poat fi aplicat. Atributiile CA nu cuprind dreptul ...

Bianca Drăguşanu s-a operat la ambele picioare

Bianca Drăguşanu s-a operat la ambele picioare: Fosta asistentă TV a lui Dan Capatos, Bianca Drăgușanu, s-a operat luni la ambele picioare, într-o clinică de ortopedie din Cluj.

18 ianuarie: Antena3, cei mai mai mulţi reporteri loviţi la proteste

18 ianuarie: Antena3, cei mai mai mulţi reporteri loviţi la proteste: Antena 3 a fost instituţia de presă cea mai afectată de violenţele din centrul Capitalei. Hainele lui Adrian Anghel, asistent de imagine, au luat foc după ce a fost lovit de un cocktail Molotov. Alexandru Capraru, reporter, a fost lovit în cap cu o piatră aruncată de un protestatar în timpul confruntărilor cu forţele de... mai mult »

marți, 17 ianuarie 2012

Poliţia Română, eroul promovat de Discovery peste hotare

Poliţia Română, eroul promovat de Discovery peste hotare: Forţele speciale din ministerul de Interne au devenit subiectul câtorva episoade dintr-un serial documentar realizat de canalul TV.

FOTO Diana Dumitrescu s-a relaxat în Republica Dominicană

FOTO Diana Dumitrescu s-a relaxat în Republica Dominicană:


În toiul iernii, actriţa Diana Dumitrescu a avut parte de o vacanţă exotică printre palmieri, în Republica Dominicană. Vedeta spune că s-a relaxat pe deplin, a profitat de plajele însorite şi nu a ezitat să guste din mânărurile preparate din carne de crocodil.


"Deşi pare că am avut o vacanţă extrem de activă, de fapt a fost una foarte relaxantă, în care am stat foarte mult la plajă, sub umbrelă, am citit şi m-am relaxat. Am dormit foarte mult şi mi-am reîncărcat bateriile pentru noul sezon de filmări la serialul Pariu cu viaţa. În Republica Dominicană am făcut şi o scurtă excursie cu buggy-urile. A fost amuzant şi interesant în acelaşi timp, pentru că am aflat prin prisma acestei excursii cum se face cafeaua şi am vizitat o peşteră plină de apă dulce în care puteai să faci baie", a mărturisit Diana.


A mâncat carne de crocodil


Pentru actriţă, vacanţa în Republica Dominicană a înseamnat şi experienţe culinare noi. "Sunt pasionată de gătit, îmi place să experimentez, aşa că, atunci când am avut ocazia, am gustat carne de crocodil. Pot spune doar că nu mi-a plăcut deloc", spune Diana. Vedeta TV a fost impresionată de modul în care

Citeşte mai mult...

Studenţii care îi educă pe elevi.

Studenţii care îi educă pe elevi.: Organizatia studentilor economisti din Cluj se implica in educarea non-formala a copiilor de 12 - 13 ani.
AIESEC Cluj-Napoca vine in sprijinul tinerilor din Cluj care doresc sa isi dezvolte cunostintele si deprinderile pe partea de cultura, arta, sa devina mai constienti de lumea in care traiesc, sa creada mai mult in ei si sa descopere sau sa dezvolte diverse hobby-uri. Acest lucru va fi realizat intr-un cadru non-formal , cu ajutorul a zece studenti internationali. Proiectul se va desfasura ...

Pe motiv că-s ”de la diavol”, Oana Zăvoranu și-a ”ars” casa, mașina și aurul

Pe motiv că-s ”de la diavol”, Oana Zăvoranu și-a ”ars” casa, mașina și aurul: ”Vrăjitoarele” Roxana Lider şi Rada Mincă au convins-o pe Oana Zăvoranu că autoturismul şi aurul pretinse ”sunt de la diavol” și i-au garantat că vor fi arse, potrivit judecătorilor care le-au arestat pe cele două pentru...

Amendă în cuantum de 50.000 de lei postului OTV

Comunicat de presă - CNA: "• Amendă în cuantum de 50.000 de lei postului OTV. În ediţiile emisiunii „Dan Diaconescu Direct” difuzate în perioada 18 – 30.08.2011, care au dezbătut activitatea profesională cu referiri la viaţa privată a primarului Capitalei, Sorin Oprescu, s-au adus acuzaţii fără ca moderatorul „să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile” (art. 40, alin. 2 din Codul audiovizualului). Consiliul a constatat că radiodifuzorul a încălcat grav şi în mod repetat dispoziţiile din legislaţia audiovizuală privind asigurarea informării corecte şi respectarea principiului imparţialităţii „prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor” (art. 3 alin 1 şi 2 din Legea Audiovizualului). "

'via Blog this'

Amendă 60.000 lei Antena 1

Comunicat de presă - CNA: "Amendă în cuantum de 60.000 de lei postului Antena 1. În emisiunea „Acces Direct” difuzată în zilele de 22, 23, 25 noiembrie şi de 5 decembrie, au fost abordate într-un limbaj injurios mai multe subiecte la ore de audienţă generală, fapt care contravine legislaţiei audiovizuale privind protecţia minorilor (art. 39, alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002, cu modificările şi completările ulterioare). Radiodifuzorul nu a ţinut cont de prevederile art. 19, alin. 1 şi 2 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualul, conform cărora „(1) Criteriile în funcţie de care se clasifică programele difuzate au drept scop asigurarea protecţiei minorului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora. (2) Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii: f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor; k) calitatea şi tipologia limbajului”."

'via Blog this'

Jurnalişti la demonstraţii - Recomandare - CNA

Recomandare - CNA: "Conform art. 3 (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, posturile de televiziune şi radio au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

Radiodifuzorii trebuie să se asigure că nu oferă informaţii trunchiate ori neverificate, iar în cazul în care constată pe parcursul erori semnificative, să facă resctificările necesare în cel mai scurt timp.

Imaginile difuzate în reluare trebuie să fie datate ori să conţină menţiunea “Arhivă”, astfel încât să fie evitate eventualele confuzii.

Radiodifuzorii trebuie să evite reluarea repetată şi nejustificată a mesajelor violente, obscene ori incitatoare.

Jurnalistul are datoria de a respecta drepturile fiecărui membru al societăţii, pluralismul şi libera formare a opiniei.

CNA face apel către Jandarmerie şi participanţii la mitingurile de protest să ofere jurnaliştilor posibilitatea de a-şi exercita meseria în condiţii cât mai sigure.

Răsvan Popescu,

Preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului"

'via Blog this'

Eminescu, Eminem şi PUYA - LUCEAFARUL (Concurs poezie HipHop)

Ion Mircea - Premiul National de Poezie "Mihai Eminescu" 2011 (3)

Ion Mircea - Premiul National de Poezie "Mihai Eminescu" 2011 (3):

Ion Mircea - Premiul National de Poezie "Mihai Eminescu" 2011 (2)

Ion Mircea - Premiul National de Poezie "Mihai Eminescu" 2011 (2):

Ion Mircea - Premiul National de Poezie "Mihai Eminescu" 2011

Ion Mircea - Premiul National de Poezie "Mihai Eminescu" 2011: