marți, 25 mai 2010

Proiectul „Cetăţeanul" – o fereastră şi o speranţă pentru viitor


Proiectul „Cetăţeanul" – o fereastră şi o speranţă pentru viitor

     Începând cu anul şcolar 2009 – 2010 Inspectoratul Şcolar al Judeţului Botoşani, în parteneriat cu Institutul Intercultural Timişoara , promovează în unităţile şcolare din judeţul  Botoşani, programul „PROIECT CITIZEN”, elaborat în SUA de către  FLORIDA LAW ECUCATION. Proiectul  are drept scop  înţelegerea de către elevi a faptului că toţi cetăţenii ar trebui să se implice în procesul de construire a politicilor publice, deciziile democratice presupunând consensul lor şi al autorităţilor publice.
      Parteneriatul s-a concretizat într-o amplă acţiune în care au fost implicate 30 de unităţi şcolare din municipiul şi judeţul Botoşani. Echipaje de elevi, organizaţi şi monitorizaţi de profesori care predau cultura civică la gimnaziu au elaborat portofolii care vizează   probleme concrete ale comunităţii locale. Apoi portofoliile  au fost prezentate şi jurizate  sâmbătă, 22 mai, 2010 în Aula Magna a Colegiului Naţional „A.T.Laurian” ,în prezenţa mai multor reprezentanţi ai autorităţilor locale de la nivelul judeţului şi localităţilor de unde proveneau echipajele, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai sindicatelor din învăţământ,ai mass media locale. O prezenţă inedită au constituit-o participanţii la cursul de jurnalism organizat de Colegiul Naţional „A.T .Laurian” în parteneriat cu Centrul Europe Direct Botoşani care au reprezentat cu entuziasm şi dexteritate   new media şcolară la eveniment.
       Cu mult aplomb şi cu o seriozitate care le depăşea cu mult vârsta, membrii echipajelor şi-au susţinut cu ardoare proiectele. Ei nu s-au sfiit să vorbească despre greutăţile întâmpinate în abordarea unor reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi au impresionat prin originalitatea soluţiilor prezentate pentru rezolvarea unor probleme ale comunităţii. Unele proiecte s-au detaşat fie prin  faptul că au avut deja o finalizare deosebit de benefică pentru comunitatea vizată (cazul proiectului desfăşurat de echipajul de la Şcoala 11 care a reuşit să determine Poliţia Rutieră sa reorganizeze parcarea din faţa şcolii şi circulaţia în zonă, asigurând astfel un plus de securitate pentru elevii unităţii de învăţământ). Un alt proiect a vizat probleme de interes mai larg ale comunităţii (reabilitarea cinematografului din Dorohoi sau construirea unei case de cultură la Săveni).
       Ampla acţiune desfăşurată în cadrul proiectului  a avut mai puţin un caracter de competiţie, deşi juriul care a apreciat portofoliile prezentate va stabili şi o ierarhie finală. Am putea spune, mai degrabă, că toţi cei care au participat la acţiune au fost câştigători.
Nu este o afirmaţie de complezenţă ci o realitate care poate fi susţinută prin mai multe argumente. În primul rând, parteneriatul  cu Institutul Intercultural Timişoara vine să umple un gol existent de multă vreme în învăţământul botoşănean şi nu numai: profesorii de cultură civică, deşi sunt numeroşi, deşi au un număr consistent de ore nu erau integraţi într-o formă specifică de pregătire şi perfecţionare metodico-pedagogică. În al doilea rând „Proiectul Cetăţeanul” deschide o nouă perspectivă de abordare în predarea disciplinei „Cultură Civică”,o abordare mai pragmatică, în consens cu realităţile concrete. În al treilea rând,dar poate cel mai important: proiectul  se pliază perfect pe cerinţa    realizării unui învăţământ care să dezvolte competenţele elevilor.
În ciuda stângăciilor inerente vârstei, în ciuda emoţiilor mari date de prezenţa unui public foarte numeros, elevii care şi-au prezentat proiectele pot fi consideraţi deja nişte cetăţeni responsabili, sensibili la   problemele comunităţii şi, mai ales, dispuşi să se implice activ şi responsabil. Ceea ce este mai mult decât reconfortant şi încurajator într-o perioadă în care spiritul civic al multor concetăţeni maturi lasă mult de dorit.

Prof.Ştefan Başno
Inspector de specialitate la disciplinele socio-umane

vineri, 21 mai 2010

Student pentru o zi!

Cei mai buni elevi din judeţele Botoşani, Suceava şi Neamţ vor participa timp  de 4 weekenduri consecutive la programul „Student pentru o zi” iniţiat de Universitatea „Ştefan cel Mare” şi ajuns la cea de-a doua ediţie. Concursul va începe în perioada 22-23 mai 2010, pentru elevii claselor a XI-a, domeniile de concurs fiind: Economie, Matematică, Biologie vegetală, Informatică, Franceză, Electronică-Automatizări, Fizică, Română, Engleză, Germană, Spaniolă, Istorie, Geografie, Filosofie, Psihologie. Propunerile de proiecte ale elevilor din clasele a XI-a au putut fi trimise până pe 30 martie”, a precizat coordonatorul concursului, conf. univ. dr. Mihai Dimian.
      Câştigătorii concursului “Student pentru o zi”  vor fi premiaţi cu burse speciale pentru fiecare domeniu. Premiile vor consta în  500 lei, premiul I, 300 lei, premiul II; şi 200 lei premiul III. Elevii care se califică pe primele trei locuri obţin automat un certificat care le oferă posibilitatea de a fi studenţi ai Universităţii Ştefan cel Mare, cu înscriere gratuită, pe locuri fără taxă, la specializări unde se studiază disciplina la care au susţinut proba. “Tot ce trebuie ei să mai facă pentru a deveni studenţi cu drepturi depline este să promoveze examenul de bacalaureat”, ne spune  Adrian Graur, rectorului universităţii sucevene.
      La proba de limbă şi literatură  română, municipiul Botoşani va fi reprezentat de elevele Bălan Cristiana, Conţac Roxana şi Hemen Oana. Fetele sunt eleve în clasa a 11-a la profilul socio-uman, liceul A.T. Laurian. “Ne-am pregatit mult pentru acest concurs şi vrem să ne întoarcem în Botoşani victorioase.  Vom da tot ce avem mai bun pentru a caştiga!” mărturiseste Hemen Oana. Fetele au fost pregatite de doamna profesoară Viviana Leonte careia ţin să îi mulţumească pentru sfaturile date. “Sperăm că munca noastră va da roade şi să îi dovedim doamnei profesoare că a meritat toată truda” adaugă Balan Cristiana.
          Intrebate ce vor alege în cazul în care vor caştiga, banii sau bursele, tinerele ne-au raspuns că tot ce contează acum e să caştige, să reprezinte municipiul Botoşani şi mai ales liceul Laurian cu mandrie şi abia apoi vor decide impreună ce vor face. “Încă nu ne-am gândit la planurile noastre de viitor. Dacă vom urma o facultate la Iaşi, Suceava sau în orice alt oraş, ne vom decide la anul, când cu siguranţă vom fi stăpâne pe viitorul nostru. Deocamdată vom vedea cum este să fim studente pentru o zi”-  Conţac Roxana.
    
        
Meteleţ Irina 
Sanauţanu Anamaria      
(eleve la cursul de jurnalism, realizat in cadrul C.N. A. T. Laurian)