marți, 28 februarie 2023

Săptămâna Buzz

TeleBuzz.ro
...altfel de știri
Săptămâna Buzz - 20.02. - 27.02.2023

Când înveți și predai în același timp

Cuvântul ,,îndrumător” a avut pentru mine mereu o însemnătate foarte mare. Atunci când îl aud mă gândesc la responsabilitate. În momentul în care te poți numi îndrumător, știi din start că ai o influență mai mare sau mai mică, asupra omului pe care îl îndrumi. Cu atât mai mult când vine vorba de copii, a căror minți sunt în formare și,știm cu toții, ce se află, în zilele noastre, în mintea copiilor.

Fiind la Buzz am avut și eu ocazia să mă pot numi îndrumător. Un îndrumător mai mic, deoarece am doar 14 ani și încă multe de învățat. Săptămâna aceasta, cursanții Școlii de Jurnalism Buzz - adică viitorii reporteri Buzz - au avut de scris câte un articol despre un meșter prezent la Târgul Mărțișorului. Lucrând cu ei am înțeles munca pe care Ioana a depus-o cu mine și colegii mei atunci când am intrat în redacție. Copiii descoperă acum modul în care se scrie o știre, își descoperă acum sitlul, metodele preferate și, ca orice om pus într-o situație nouă, pășesc timid și greu. Dar, până la urmă, pofta vine mâncând, nu-i așa?

Am ajuns la concluzia că, pentru a fi un îndrumător bun, cea mai importantă calitate  este răbdarea. E ca o limbă în lucrul cu cei mici. Fără ea, niciun copil nu te va putea înțelege și nu îți va putea răspunde așa cum te aștepți. Îți mai trebuie energie, multă energie. Copiii se plictisesc repede, iar tu trebuie să știi cum să-i aduci în lumea ta și să le stârnești interesul. Uneori e mai ușor, alteori mai greu. Important e să-ți menții entuziasmul și zâmbetul pentru că niciun copil nu ar vrea să aibă în față un om care nu îi transmite nimic. Și mai ales să aibă în față un om supărat. Copiilor le plac zâmbete, energia pozitivă, fericirea.

Nu poți cere prea multe de la un copil, dar dacă tu îi vei zâmbi și îi vei transmite căldură, vei primi mai multă receptivitate și asta contează foarte mult. Aș asemăna copilul cu un fluture. La început, o omidă căreia îi trebuie timp pentru a se transforma în cea mai bună versiune a ei. Apoi, un fluture care este capabil să zboare singur și să coloreze peisaje întregi. Mă bucur să fiu îndrumător la vârsta mea pentru că am înțeles și mai bine că poți învăța lecții frumoase de la copii, iar mie îmi place să învăț de la oricine, fără excepție. La Buzz chiar ai ocazia de a asimila. Oricând, oricum, de la oricine. 

Ioana Ivaș - 14 ani

Cum poți susține Buzz?

A apărut un nou număr al ziarului Buzz (132)

Este primul număr din anul 12 de activitate al redacției Buzz și bucuria noastră că formăm deja o a doua generație de copii-reporteri.

Din editorialul Ioanei Matfeev vei afla cât sau ce câștigă un copil la Buzz. Ilinca Oroșanu ne face cunoștință cu jurnalista Teodora Puianu din Botoșani, stabilită în Catalonia, acreditată fiind ca jurnalist în Spania.

Rubrica intitulată „Carpe diem” în cadrul căreia copiii află despre cele mai interesante expresii latinești - una realizată în colaborare cu domnul Titus Andrei - tot mai citită în ziar.

Mădălina Mihai a făcut o retrospectivă a anului trecut în imagini și evenimente pentru Buzz, iar Andy Ciotir ne propune de luna aceasta rubrica „...din interbelic”, unde ne face cunoștință cu lumea artistică a perioadei. Pentru acest număr a scris despre celebrul compozitor Ionel Fernic, pasionat de ...aviație.

Găsești ziarul la magazinul Junior, la librăria Alexandria și club Mischa Kids din mall sau la farmacia Defarm din strada Primăverii.

Îți dorim lectură plăcută!

Coșulete tradiționale la Târgul meșterilor
Vineri, 24 februarie, chiar de Dragobete, a avut loc Târgul Mărțișorului. Evenimentul s-a aflat la cea de-a 13 – a ediție. Pe Pietonalul Unirii erau multe corturi verzi. La fiecare…
Read more...
Flori handmade la Târgul mărtișoarelor
Vineri, 24 februarie, de Dragobete a avut loc deschiderea Târgului Mărțișorului , aflat la a 13-a ediție. Activitatea s-a desfășurat pe Pietonalul Unirii, unde s-au adunat mulți meșteri din Botoșani…
Read more...
Preocupări care dispar încet – încet
Preocupările  copiilor de azi sunt total diferite de cele ale copiilor de altădată.  Astăzi, copiii stau pe telefon, merg la mall, citesc de pe ecrane. În trecut, micuții croșetau, împleteau,…
Read more...
Mărțișoare purtate și după luna martie
Toți avem în casă lucruri și obiecte care se învechesc. Asta nu înseamnă că trebuie să le aruncam la gunoi. Ele pot fi îmbunătățite. De exemplu, un dulap mai deteriorat…
Read more...
facebook  youtube  soundcloud  instagram