duminică, 12 iunie 2011
Blogul care a bătut traficul New York Times - Media > Capital.ro
Blogul care a bătut traficul New York Times - Media > Capital.ro: "Să fii liderul site-urilor de știri generaliste și să fii bătut la vizitatori unici de o publicație de tip blog poate fi frustrant, cu atât mai mult cu cât e vorba de o publicație de prestigiu precum New York Times, o emblemă pentru jurnalismul american de referință și nu numai."
România, cuprinsă de "X Factor"
România, cuprinsă de "X Factor": "Mii de români au participat la preselecţii show-ului de la Antena 1. Motivaţia a fost dublă: celebritatea şi un premiu de 200.000 de euro."
Mihai Cârciog (2): Cum a plecat Cristoiu de la EVZ. Rivalitatea Cristoiu – Nistorescu
Mihai Cârciog (2): Cum a plecat Cristoiu de la EVZ. Rivalitatea Cristoiu – Nistorescu: "
Paginademedia.ro publică partea a doua a primului şi singurului interviu, un interviu document, acordat de “părintele” EVZ, Mihai Cârciog, în noiembrie 2007.
Despre cum a plecat Ion Cristoiu de la Evenimentul zilei, despre relaţia Cristoiu – Nistorescu, despre mogulii de acum, în interviul pe care am avut onoarea să îl realizez în urmă cu patru ani.
Materialul, aşa cum a apărut în Evenimentul zilei la 23 noiembrie 2007.
Amandoua au fost benefice pentru societatea romaneasca. Amandoua epocile si amandoua persoanele.
Puteti sa-i caracterizati, pe scurt, cu bile albe si bile negre?
E foarte greu. Pot spune asa. Talentati amandoi. Mai filosof Cristoiu, mai literar Nistorescu. Corecti si cinstiti amandoi. Amandoi sunt oameni de mare probitate. Influentabil, Cristoiu. Foarte intransigent si de neclintit, Nistorescu. Loiali meseriei si dornici si unul, si celalalt sa lase o urma clara in jurnalistica romaneasca.
Constienti de faptul ca au valoare sa ramana in istoria jurnalisticii romanesti si ca pot influenta si au influentat. Nici unul, nici altul nu sunt sentimentali. Dintr-un anume punct de vedere, Cristoiu e mai vulnerabil. El, daca are de-a face cu o persoana, ii este dificil sa o atace frontal. Cornel n-are problema asta, ci din contra. A, te-ai cunoscut cu mine ca sa ma dezamagesti? Las ca nu te iert. Dar amandoi sunt oameni de valoare si au facut lucruri memorabile in special in aceasta perioada de tranzitie.
"
Paginademedia.ro publică partea a doua a primului şi singurului interviu, un interviu document, acordat de “părintele” EVZ, Mihai Cârciog, în noiembrie 2007.Despre cum a plecat Ion Cristoiu de la Evenimentul zilei, despre relaţia Cristoiu – Nistorescu, despre mogulii de acum, în interviul pe care am avut onoarea să îl realizez în urmă cu patru ani.
Materialul, aşa cum a apărut în Evenimentul zilei la 23 noiembrie 2007.
“Ion Cristoiu avea impresia ca Nistorescu ii e subaltern dator”
Mihai Carciog, fondatorul EVZ, povesteste cum a plecat Ion Cristoiu si cate mii de dolari castiga lunar.Daca Ion Cristoiu si Cornel Nistorescu se intelegeau, rezultatele ar fi fost si mai spectaculoase, spune Mihai Carciog, fondatorul EVZ.In 1990, Cornel Nistorescu, actionar la Expres, a devenit seful lui Ion Cristoiu. Pentru putin timp, pentru ca Ion Cristoiu a plecat, dar a revenit in toamna in companie, ca sef al unui alt proiect: „Expres Magazin”. A urmat fenomenul „Evenimentul zilei”.
Ajuns chiar presedinte al Consiliului de Administratie al companiei tocmai pentru ca refuza sa bage reclama in ziar, Cristoiu va pleca in 1997, renuntand la actiuni, pentru ca asa prevedea contractul. Cornel Nistorescu a preluat ziarul.Relatiile dintre Cristoiu, Nistorescu si Carciog, povestite de cel care, la inceputul anilor ‘90, lansa revistele „Expres”, „Expres Magazin”, „Infractorul”, „Telegraf”, „Academia Catavencu”, „Cuvantul”, „VIP”, posturile Tele 7abc, SOTI Neptun, Radio 2Mplus si cotidianul „Evenimentul zilei”.
Petrişor Obae: Ion Cristoiu a revenit la „Expres” in toamna lui ‘90?
Mihai Carciog: Da. Ion Cristoiu a renuntat la colaborarea cu „Zig-zag” si a optat pentru a se intoarce la societatea Expres, ca director la „Expres Magazin”. Cand a revenit, in afara de salariu si celelalte intelegeri, am facut si un contract prin care i-am cesionat parti sociale: 15%, dintre care 12% i-am dat eu si 3% Cornel Nistorescu.
L-am facut partener al nostru, cu obligatia ca, daca pleaca – pentru ca acum cunosteam putin firea lui nestatornica si tot timpul in cautari, isi pierde aceste parti sociale. Daca pleaca pur si simplu si se ocupa de literatura, Academie etc. isi pastreaza partile sociale. Daca pleaca si vrea sa produca alt ziar, sa colaboreze sau sa coordoneze, direct sau indirect, alte publicatii isi pierde actiunile. Sau plateste un milion de dolari despagubiri.
Cum a ajuns Ion Cristoiu si presedinte al consiliului de administratie, la sfarsitul lui 1994?
Problema era in continuare cu publicitatea. El nu voia sa bage reclama. Aveam contracte care nu se onorau si nu se putea functiona. Atunci am gasit solutia: sa-l pun pe el presedinte al consiliului de administratie, functie din care raspunde si de managementul societatii si de producerea banilor.
In locul dv.?
Da, sigur. Ca sa inteleaga si sa se descurce el cu banii! Trebuia sa inteleaga. El era foarte suspicios, credea ca eu fac nu stiu ce smecherii, ca de ce impun eu sa bage reclama. Dar nu ne mai ajungeau banii si nu mai functionam. L-am pus pe el sa administreze, sa vada cum e. A inceput, pe urma, sa bage reclama.
A functionat strategia dv.
Pentru a putea face sa mearga societatea. Pe mine nu ma interesa functia mea, mai ales ca leafa mea era simbolica. Ma interesa ca societatea Expres sa functioneze.
Dar leafa lui Cristoiu care era?DESPRE MOTIVELE PLECARII LUI CRISTOIU
Daca nu ma insala memoria, in jur de 5.000 de dolari pe luna. La care se adauga plata pentru fiecare articol, dar un total mi-e greu sa estimez. Astazi poate e putin, dar atunci era un salariu bun. La succesul pe care l-a avut EVZ, nu putem cuantifica acum daca era mult sau putin. Merita mult mai mult. Dar nu asta e problema si nici nu cred ca se pune asa. Nu banii contau. Nici el nu era un materialist. Nu-l pot suspecta de asa ceva.
El insa, ca orice om care isi cunoaste valoarea, este un vanitos. Cum spuneam eu atunci, trebuie tratat ca o primadona. Sa-i faci toate chefurile, sa-i rezolvi problemele.
Daca el avea 5.000 de dolari, un ziarist obisnuit cat castiga?
Nu stiu sigur, dar stiu precis ca era mai mult decat oriunde in alta parte. Insa cine pleca de la noi se ducea in alta parte pentru un salariu mai mare, pentru ca era socotit ca „vine de la „Evenimentul zilei”. Chiar daca in redactie nu era printre varfuri.
Avea o usa deschisa pentru ca EVZ a fost mai mult decat un succes de piata. Cred ca cel mai mare succes al EVZ a fost scoala incredibila de presa si, zic eu, chiar si de caractere, de oameni, de jurnalisti.
Asta este meritul cui?
E meritul colectivului de acolo. Pot spune al lui Cristoiu, care stie sa lucreze cu oamenii, dar cred ca e meritul institutiei insasi, pentru ca Ion Cristoiu, cand a plecat de aici, n-a mai avut acelasi succes in alta parte. Este un ansamblu.
Ce dadea acest ansamblu?
Faptul ca fiecare era absolut independent sa scrie cum ii dicteaza lui constiinta si cum simte el, cum crede el. Daca stirea era buna si ce a scris era in regula, intra in ziar. De aici venea atmosfera. Felul in care a fost lansat EVZ a contat si el: calesti, actori importanti care prezentau, manifeste aruncate din elicopter, intr-un moment special, cand se credea ca au intrat rusii in Moldova, s-a blocat centrala telefonica din Bucuresti cu telefoane.
S-a construit in societatea romaneasca o imagine. Apoi taxiurile si reporterii-taximetristi. Toata tehnologia EVZ care dezarma concurenta. Devenise un sanitar al societatii. Nu scapa nimic de sub observatia ziarului. Noi incercam sa-i facem pe politicieni si pe administratia statului sa functioneze cat mai corect, ca altfel ii gasim noi, cei de la EVZ.
Atitudine ostila fata de ceilalti actionari
Cum a plecat Cristoiu de la EVZ?
Se intampla imediat dupa alegerile din 1996. EVZ, in acea perioada, a sprijinit nu atat Conventia Democratica, cred eu, ci pur si simplu schimbarea. Nevoia societatii de a schimba clasa politica.
Dv. ati impus orientarea sau venea din partea redactiei?
Nu pot spune ca am impus-o eu, pentru ca v-am spus de la inceput ca nu m-am bagat. Eu nu am impus nimic si nu aveam discutii categorice pe teme redactionale. In ceea ce priveste schimbarea clasei politice, era o hotarare a consiliului de administratie ca este necesara. Era o continuitate dupa perioada comunista, se instalase o alta putere care avea impresia ca acum domina. Dadeau senzatia ca pot face orice, sunt de neinlocuit, ca sunt legitimi.
Revenim la schimbarea lui Cristoiu.
El cheltuia banii societatii fara menajamente. Pe diverse. Cumpara computere in nestire, platea birouri de avocatura. Ideea era ca nu-i placea sa ia dividende Nistorescu. Sa aiba altii de luat bani dupa urma muncii lui. Imediat dupa alegeri a inceput o critica vehementa, dupa ce ii sprijinise pe Emil Constantinescu si echipa lui. Au inceput sa vina sute si sute de scrisori, de telefoane de la cititori, ca ne batem joc de ei. Ziarul era intr-o cadere.
El spunea atunci ca orice jurnalist trebuie sa fie de opozitie.
Da, corect. Dar n-apucasera sa faca nimic oamenii acestia, nici bine, nici rau. Era la cateva zile. Lasi sa vezi si apoi taxezi. Acesta este un aspect. Si al doilea aspect este ca incepuse sa aiba o atitudine total ostila fata de ceilalti doi parteneri, care era nejustificata.
Ce inseamna atitudine ostila fata de ceilalti actionari?
Nu mai conta ce spune nimeni. Comandase si niste controale financiare, care nu s-au materializat cu nimic, pentru ca a crezut ca s-au facut niste nereguli pe aici.
Adica, el, ca sef, comandase controale la propria firma?!
Da, ale societatii pe vremea cand era condusa de mine. Nu stiu de ce. Voia, probabil, sa se asigure ca totul e in regula cand a preluat el. Nu s-a gasit nimic. Apoi, pe vremea aceea, aveam un credit care era inchis printr-un contract de publicitate pe care el nu l-a onorat si, din aceasta cauza, creditul ramasese nerambursat. Creditul trebuia restituit, iar el nu voia sa stie de treaba asta.
A trebuit nu sa-l schimb, ci sa-i retrag calitatea de presedinte al consiliului de administratie. Sa ramana in continuare director si redactor-sef de ziar, ceea ce pornise si facuse. Il pusesem ca sa poata sa inteleaga faptul ca societatea nu poate fi administrata si nu poate sa functioneze si sa devina rentabila fara baze economice, cu publicitate si cu tot ce decurge de aici. I-am spus „te schimb din pozitia de presedinte, ramai redactor-sef sau director”. El: „Nu! Eu imi dau demisia. Plec”. Cand si-a dat demisia, el a avut convingerea ca ziarul se prabuseste. Cu certitudine a avut-o.
Atunci el i-a cesionat pachetul de actiuni lui Cornel Nistorescu.
Eu am fost de acord, desi, in mod normal, ar fi trebuit sa-mi dea inapoi mie ce i-am dat si lui Cornel ce i-a dat. Cum eu am dat aceste actiuni in partea redactionala, in 1990, am fost de acord sa i le dea acum lui Cornel. Puteam sa contest. Dar el n-avea ce face. Trebuia sa le cesioneze. Pentru ca, daca nu, conform contractului prin care i s-au cesionat aceste actiuni, putea sa le pastreze, dar nu avea voie sa scrie in alta parte, sa publice sau sa dirijeze o alta societate de presa, direct sau indirect. Alta solutie nu avea, decat daca nu publica in alte parti.
Cand Mihai Carciog i-a cerut lui Cristoiu sa-i ofere o rubrica lui Nistorescu, acesta i-a oferit pagina de sport. Devenit sef, Nistorescu a schimbat orientarea ziarului
Atunci l-ati pus pe Cornel Nistorescu, care statuse departe de ziar. De ce l-ati pus pe el?
Intr-o prima faza am vrut sa conduc eu publicatia, dupa experienta cu ziaristii, care sunt cu toane. Cornel m-a rugat, pentru ca el a fost vitregit si atatia ani n-a publicat, a fost tinut deoparte. Atunci am hotarat sa preia el ziarul. Am simitit ca este dornic de afirmare si ca are o nevoie absoluta.
S-a schimbat atunci si ziarul?
El, ca alt om, cu orgoliile lui, a dat afara din cei care au fost in vremea lui Ion Cristoiu. Ca sa nu mai fie confundat cu un ziar care naste pui vii, l-a transformat, incet, incet, intr-o publicatie mult mai serioasa, cu mai putin fapt divers si senzational, dar scazand tirajul. Dar era, pana la un punct, tot ziar de o persoana.
Dupa ce am facut asocierea cu nemtii (1998), am avut un consiliu de administratie in care am cerut mai multe voci care sa se poata pronunta in ziar. De atunci au aparut patru-cinci editorialisti care au inceput sa se exprime si care au dovedit ca sunt buni si conduc acum alte publicatii. De altfel, mai toate publicatiile sunt conduse de oameni care au trecut pe la EVZ.
Cand ati vazut ca tirajul scade, ce ati spus, ca manager?
Si eu sunt adeptul unui ziar serios. Imi place mai mult, il gust, dar cu puncte de vedere diverse, nu un singur punct de vedere. Nu-mi plac ziarele de o persoana, cum nu-mi plac nici partidele de o persoana. Eu am fost intotdeauna obisnuit sa dau idei, sa conduc si sa coordonez lucrurile din umbra.
Nu mi-a placut niciodata sa ies la rampa, sa fiu aplaudat. Asta e structura mea psihologica. Mi-a placut sa scot la rampa oameni si sa am satisfactia ca i-am scos pe cei buni. M-a hranit si mi-au fost suficiente reusitele din umbra.
„S-a incercat inversarea raportului de forte”
Cum ati gestionat rivalitatea dintre Ion Cristoiu si Cornel Nistorescu?
Este un lucru foarte, foarte ciudat. Acest tip de relatii dintre ei s-a instalat inca de cand erau studenti. Cristoiu „l-a debutat”, ca sa zic asa, pe Cornel Nistorescu.
Din experienta mea cu colegii de liceu, de scoala, intotdeauna cand esti sef de clasa, esti sef undeva si ai colegi, acest raport ramane toata viata. Indiferent ca unul ajunge profesor universitar.
E, intre Cristoiu si Nistorescu s-a incercat inversarea raportului. Adica, Cristoiu i-a fost sef de debut, la Cluj, l-a promovat in functii, pe la „Scanteia tineretului”, pe nu mai stiu unde, in locul lui. Si avea si impresia ca el ii este tot timpul subaltern dator.
Iar in 1990, Nistorescu a devenit seful lui, la „Expres”.
Aceasta inversare nu a putut fi acceptata si suportata. Cristoiu nu putea sa accepte, iar Nistorescu se vedea el sef acum. Cred ca asta este: concurenta intre doua mari personalitati si doua mari talente.
Daca ei amandoi ar fi conlucrat armonios in aceleasi publicatii, rezultatele ar fi fost si mai spectaculoase. Si ar fi fost doua puncte de vedere, care se puteau armoniza. Chiar in dezarmonie, se armonizau. In beneficiul cititorilor. Dar asta n-am reusit sa o fac.
De ce?
Cand i-am cerut lui Cristoiu sa-i dea o rubrica si lui Nistorescu in „Evenimentul zilei”, l-a chemat si i-a dat rubrica de sport.
Se schimbase si raportul de forte. La inceput, Nistorescu conducea „Expres”, publicatia puternica, apoi EVZ, condus de Cristoiu, a devenit mai important.
Inca de la inceput, Cristoiu conducea „Expres Magazin”, care devenise mai puternica financiar si ca audienta la public decat „Expres”.
Timp de cativa ani, ce a facut Nistorescu?Cum ati defini, comparativ, epoca Ion Cristoiu si epoca Nistorescu?
S-a ocupat de Radio Total, de publicitate, de alte afaceri. A iesit, pentru ca nu a mai avut loc. Dar, pe de alta parte, nu s-a mai implicat nici in „Expres”, a lasat-o pe Alina Mungiu.
Amandoua au fost benefice pentru societatea romaneasca. Amandoua epocile si amandoua persoanele.
Puteti sa-i caracterizati, pe scurt, cu bile albe si bile negre?
E foarte greu. Pot spune asa. Talentati amandoi. Mai filosof Cristoiu, mai literar Nistorescu. Corecti si cinstiti amandoi. Amandoi sunt oameni de mare probitate. Influentabil, Cristoiu. Foarte intransigent si de neclintit, Nistorescu. Loiali meseriei si dornici si unul, si celalalt sa lase o urma clara in jurnalistica romaneasca.
Constienti de faptul ca au valoare sa ramana in istoria jurnalisticii romanesti si ca pot influenta si au influentat. Nici unul, nici altul nu sunt sentimentali. Dintr-un anume punct de vedere, Cristoiu e mai vulnerabil. El, daca are de-a face cu o persoana, ii este dificil sa o atace frontal. Cornel n-are problema asta, ci din contra. A, te-ai cunoscut cu mine ca sa ma dezamagesti? Las ca nu te iert. Dar amandoi sunt oameni de valoare si au facut lucruri memorabile in special in aceasta perioada de tranzitie.
DESPRE MOGULII DE ASTAZI: „Nu-mi dau seama daca termenul este peiorativ sau laudativ”
Ati fi fost astazi un „mogul de presa”?
Eu nu inteleg termenul. Nici nu-mi dau seama daca este laudativ sau peiorativ. Asa cum este el impamantenit, probabil este cineva care n-are nicio treaba cu presa, dar are institutii de presa si le dirijeaza.
Eu nu cred ca exista in presa romaneasca cineva care sa poata sa impuna ideile lui, ca patron, unei clase de jurnalisti, ca sa-l serveasca de parca ar face cuie si pantofi: faci modelul asta, asa! Nu cred ca e posibil. Daca un jurnalist accepta, nu doar el se compromite, ci si profesia lui.
Uitandu-va la presa de acum, ce vedeti?
Sigur ca pare sa fie aservita si impartita, lucru care nu e benefic. Dar si aici, daca e sa se imparta unul de-o parte, unul de alta, e preferabil sa fie in cadrul aceluiasi ziar, aceluiasi post TV. Sa zicem ca patronatul isi doreste ceva. Nu iese chiar asa cum vrea el. De exemplu, eu nu-l vad pe Dinu Patriciu dand dispozitii in „Adevarul”. Nici nu cred ca-i trece prin cap.
Dar pe Dan Voiculescu?
Nici pe el nu-l vad. Sigur ca, in ceea ce-l priveste pe Dan Voiculescu, poate sa existe si altceva. Cum era inainte cu Ceausescu: „Dom’le, e la moda sa-l laud pe cutarica”. Si il lauda, ca stie ca atunci va fi apreciat.
Se poate intampla ca ziaristii sa se gandeasca „ia sa vad, ce i-ar placea lui” si, din proprie initiativa, unii sau alti oportunisti sa depisteze ce i-ar placea si sa scrie in sensul respectiv. Asta se poate. Dar eu nu-l vad pe Dan Voiculescu spunandu-i lui Cristoiu, de exemplu, „sa-i dai in cap lui cutare”. E imposibil.
Ii cunoasteti pe Dan Voiculescu, Dinu Patriciu…
Bineinteles. Cu Dan Voiculescu am fost membru fondator la Asociatia Oamenilor de Afaceri. Ne cunoastem. Si el vrea sa faca o afacere in media. Sigur ca are si ambitii politice. Nu stiu de ce, e un amestec care nu prea e in regula. Daca era buna intelegere la Tele 7, aveam si noi aceeasi forta.
Mie insa nu mi-a placut niciodata si nu mi-ar fi trecut prin cap sa candidez, sa fac politica. El crede in treaba asta cu politica. Cred ca se plictiseste de ce se intampla si crede ca ar face mai bine decat altii.
Pe Adrian Sarbu l-ati cunoscut?Citeşte şi:
Inca de pe vremea cand era la guvern, in 1990. Atunci el inca nu se exprimase. Incepuse, timid, niste lucruri. Explozia si succesul lui au aparut dupa asocierea cu Ion Tiriac si cu Lauder (proprietarul CME, compania care detine Pro TV – n.r.).
Avand la dispozitie niste fonduri, a putut sa-si exprime marea lui creativitate. Pentru ca pot socoti ca are o creativitate debordanta. A dovedit ca pe ce pune mana, pe media, o aranjeaza pe niste linii de succes si cu idei personale.
Sorin Ovidiu Vintu, ca patron de media?
Nu stiu foarte bine cu cat se implica el acum. In orice caz, in ce face, s-a inconjurat de profesionisti. A stiut. A aratat intotdeauna ca are un talent sa se asocieze si sa foloseasca marii profesionisti din diverse domenii. Pornind de la securisti, mergand la finantisti si acum cu oamenii de media. S-a inconjurat de oameni valorosi, pe care i-a motivat si a facut un colectiv care functioneaza.
Dinu Patriciu?
Trebuie sa spun ca eu ma mandresc ca il cunosc, pentru ca reusitele lui economice sunt absolute. Nu stiu ce inseamna insa Patriciu in media. Eu sunt convins ca, asa cum a facut cu Petromidia, nu se gandeste la un lucru mic, ci la o institutie care sa fie de anvergura, nu numai „Adevarul” si „Click”. Nu cred ca le-a luat ca sa influenteze. Oricum, e bine pentru presa sa investeasca oameni sau societati puternice. Creste concurenta, au de castigat consumatorii si pana la urma, cititorii aleg produsele cele mai bune.
"
S-a stins fondatorul EVZ, Mihai Cârciog. Primul şi ultimul interviu
S-a stins fondatorul EVZ, Mihai Cârciog. Primul şi ultimul interviu: "
A fost primul mare patron de presă. De numele lui se leagă Expres, Evenimentul zilei, Academia Caţavencu, Tele 7 abc, VIP.
Mihai Cârciog, fondatorul ziarului Evenimentul zilei, s-a stins astăzi la Viena, după cum anunţă chiar EVZ.
Am avut onoarea să îl intervievez pe Mihai Cârciog în 2007, când EVZ împlinea 5000 de numere. Un interviu maraton, de peste şase ore. Primul şi singurul interviu. Un interviu-document despre istoria Evenimentului zilei, despre vremuri în care, fără să ştie, Mihai Cârciog a fost primul mogul de presă. Într+un sens bun al cuvântului.
Dumnezeu să-l odihnească!
În continuare, interviul, aşa cum a apărut în EVZ, acum patru ani.
Astazi (22 noiembrie 2007), fondatorul ziarului ar fi fost considerat, probabil, un „mogul de presa”. A fost primul mare patron de media, inainte de Adrian Sarbu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vintu sau Dinu Patriciu. La inceputul anilor ‘90 a infiintat revistele „Expres”, „Expres Magazin”, „Infractorul”, „Telegraf”, „Academia Catavencu”, „Cuvantul”, „VIP”, posturile Tele 7abc, SOTI Neptun, TV89 Timisoara si cotidianul „Evenimentul zilei”.
Viata lui a fost legata de Casa Presei. A copilarit in zona cand pe locul actualului World Trade Center era hipodromul, unde tragea cu ochiul prin gard la cursele de cai. A lucrat chiar voluntar la constructia Casei Scanteii. Dupa scoala de tipografie a batut zeci de ani holurile colosului. S-a gandit sa scoata o revista si a demisionat de la „Viata Romaneasca”, unde era secretar de redactie, chiar in Ajunul Craciunului din 1989. Ceausescu nu fusese inca executat.
Dupa 15 ani de „Evenimentul zilei” si la 17 ani de cand a infiintat societatea Expres SRL, Mihai Carciog acorda primul interviu. Primul sau interviu!
O poveste din vremea in care un ziar traia numai din distributie, cand publicitatea era ceva exotic si cand tirajele de sute de mii de exemplare, care bateau chiar spre un milion, erau ceva obisnuit.
Evz: In 1990, cand ati inceput sa investiti in presa, stiati ce inseamna un „mogul”?
Mihai Carciog: Nu, si nici acum nu stiu ce ar putea sa insemne. Din punct de vedere filologic, termenul nu avea semnificatiile care sunt astazi. Pe vremea aceea se folosea boss, sef, altele.
Cum v-a prins Revolutia?
Aveam o camera de luat vederi si filmam in strada, in locurile fierbinti, unde se tragea. Filmele respective i le dadeam unei vecine care lucra la TVR, doamna Cretulescu. Ea le ducea si apareau pe ecrane. Una dintre imagini era cea cu porumbelul impuscat, daca va mai aduceti aminte.
Cand v-ati gandit la o afacere?
M-am gandit ca stiu sa organizez o publicatie, pentru ca asta am facut si inainte. Atunci era momentul, sa o fac nu sub emblema unei institutii, ci sub a mea. Mi-am dat demisia de la revista chiar inainte de Craciun, spunand ca vreau sa fac acest pas si sa lansez o publicatie.
V-ati gandit cu cine veti lucra?
Am avut mai multe variante. Imi placea foarte mult cum scria Cornel Nistorescu. Citeam reportajele lui din „Flacara”, dar nu-l cunosteam personal. Imi spusese un prieten, Gheorghe Tomozei, Dumnezeu sa-l odihneasca, ca intr-adevar este un baiat foarte talentat. Am dat sfoara in tara: cine il cunoaste pe Nistorescu sa-i spuna. Daca il intereseaza, sa ma contacteze, ca as vrea sa colaboram.
Cand ati vorbit cu Nistorescu prima data?
In ianuarie 1990. M-a sunat, m-am prezentat, i-am spus unde locuiesc, l-am invitat la mine, am stat de vorba. N-am avut o discutie ampla. A ramas ca el este redactor-sef, am stabilit un salariu…
Cat?
Daca-mi aduc aminte, a ramas surprins ca i-am propus 25.000 de lei pe luna. Cam de cinci ori salariul unui director din timpul comunismului. Cand am mers la primarie sa ne inregistram, i-am oferit si procente din afacere. I-am spus celui care nota: „actionar Carciog Mihai – 70%”… Si atunci Nistorescu a zis „eu nu stiam ca mai ai un partener, nu merg mai departe fara sa stiu”. Iar eu am adaugat „si Cornel Nistorescu – 30%”.
Ce asteptati atunci de la presa?
In primul rand sa facem o presa care sa fie indragita de cititori si care sa contribuie cat mai eficient la traversarea acelei perioade de trecere de la o societate comunista la una libera.
V-ati gandit ca ies si bani?
Bineinteles. Eram convins, pentru ca toate publicatiile pe care le-am facut la Uniunea Scriitorilor fusesera rentabile, ca daca fac un lucru bun, vor veni si satisfactiile financiare. Dar, in principal, imi doream sa fac o mare societate de media.
Profit de la primul numar
De unde au venit banii?
Schema mea era foarte simpla. Oamenii care distribuiau presa comunista aveau incredere ca se vinde ceea ce fac. Am aranjat cu ei ca atunci cand tiparesc primul numar, in 300.000 de exemplare, sa-mi achite jumatate din tiraj. 300.000 de exemplare ori 3 lei, cat costa, insemnau 900.000 de lei. Ei mi-au dat 500.000, cu care am platit tipografia, care a costat 70.000 si de acolo am inceput sa functionam.
Cornel Nistorescu vorbea intr-un editorial si de unchiul dv. din Anglia, despre care se stia doar ca era „un om misterios care finanteaza revistele „Expres”„.
Nu, el nu m-a ajutat la finantarea revistei „Expres”.
Nistorescu povesteste ca a fost la el, la Londra.
Da, am fost acolo. Intr-adevar, mi-a dat cateva sute de lire sterline cu care am cumparat primele reportofoane, care erau ultimul racnet atunci. Si a fost alaturi si sufleteste. Dar, practic, bani de la el nu au intrat in societate.
Cum a venit numele „Expres”?
Stand de vorba cu Cornel Nistorescu si cu sotia lui de atunci, Monica. Ea a propus „Expres”, si noi am spus „bine”. Consider ca, orice nume folosesti, trebuie sa faci din el renume.
Revista a aparut in…
7 februarie 1990. Primul angajat a fost Rasvan Popescu, actualul presedinte al Consiliului National al Audiovizualului. A venit de la Petrosani, Cornel Nistorescu l-a angajat. Inca de la primul numar a fost si Ion Cristoiu. Nistorescu a simtit nevoia sa se consulte si sa-l aiba alaturi pe Cristoiu. El a lucrat cateva numere. Cristoiu era subalternul lui Nistorescu. Mi-a spus ca tot timpul a fost adjunct si ca ar vrea sa incerce sa faca singur ceva. Si a plecat la „Zig-zag”, unde a facut o publicatie de mare succes.
Cand a iesit „Expres” in profit?
De la primul numar, atat timp cat am luat 500.000 de lei, iar tiparul si hartia au costat 70.000. In trei zile am realizat venit. Dupa care nu am mai dat tot tirajul la distributa de stat, ci am distribuit privat. Am tiparit niste adeverinte, am pus o stampila, au iesit studentii si tipografii pe strada si au vandut personal ziarul. Chiar si eu, si Cornel Nistorescu am vandut ziare. Se incasau banii in monede de un leu si trei lei. Se faceau zeci de kilograme! Ii depuneam la CEC si tot asa… Era o perioada romantica.
Legendele spun ca l-ati adus pe Ion Cristoiu inapoi la „Expres”, facandu-l pe directorul „Zig-zag” sa creada ca Adrian Paunescu e o solutie mai buna pentru publicatia lui.
Nu e singura legenda care circula despre mine. E preferabil sa ramana o legenda, ca asa-i frumos.
FINANTARE
Nascut cu banii de la „Infractorul”
Cat timp ati functionat doar cu „Expres” si „Expres Magazin”?
Aveam in paralel si alte societati de media. Expres era atunci actionar majoritar si la societatea constanteana Telegraf. Eu personal aveam actiuni la o societate care publica o revista care se numea „Infractorul” si care a facut atatia bani, incat cu ei am pus bazele „Evenimentului zilei”. Mai eram majoritar la „Academia Catavencu”, de cand s-a infiintat. Am avut 60%. Mai erau revista „VIP” si saptamanalul „Cuvantul”, unde am fost si sunt si acum majoritar.
Cum traia presa doar din distributie?
Costurile de hartie si de tipar erau mici. Salariile erau mici si ziarele pe care le produceam noi, in general, urmau pretul painii. Era „painea informatica” a romanului.
Faceati presa intr-o perioada in care toate mijloacele de productie erau la stat: hartia, tiparul, distributia.
Era chinuitor. Se faceau destule presiuni. Au fost si situatii cand eram blocati cu hartia, chiar si cu tiparul. Cand au venit minerii, nu au mai vrut tipografii sa ne tipareasca. Ne trimisese guvernul sa tiparim la Alexandria. Lupta a fost permanenta si pe muchie de cutit. De exemplu, EVZ avea, la un moment dat, cerere de 1,1 milioane de exemplare. Noi, din cauza hartiei, cel mai mult am putut tipari 850.000. Cererea era mai mare.
CV
Mihai Carciog
Data nasterii: 1 octombrie 1940, Bucuresti
Studii: Scoala Postliceala Tehnica de Poligrafie, Institutul de Educatie Fizica si Sport
Traseu profesional:
1962 – Linotipist, Combinatul Poligrafic Casa Scanteii
1965 – Dispecer, Intreprinderea Poligrafica Filaret
1968 – Sef serviciu tehnic, Editura Stiintifica si Enciclopedica
1981 – Tehnoredactor-sef, Editura Sport Turism
1986 – Secretar de redactie, Viata Romaneasca, Uniunea Scriitorilor
Reviste si posturi lansate: „Expres”, „Expres Magazin”, „Academia Catavencu”, „Infractorul”, „Cuvantul”, „VIP”, Tele 7abc, Radio 2Mplus, TV89 Timisoara, „Telegraf”
Actiuni in prezent: VIP (75%), Compress (distributie – 28%), SOTI Neptun, „Telegraf” (28%), Athenee Palas Hilton, unde este si presedintele consiliului de administratie (2%)
UN ZIAR CAT O PAINE
„Evenimentul zilei” a devenit un drog
Cand v-ati gandit prima data la un cotidian?
In societatea Expres lucrau foarte multi ziaristi cunoscuti si care, in general, pareau incompatibili. Pe acelasi coridor erau Cornel Nistorescu, Nicolae Cristache, Ilie Serbanescu, Radu Budeanu, Ion Cristoiu, Alina Mungiu, Dan Mucenic, George Pruteanu.
Erau multi si toti simteau nevoia sa se exprime zilnic. Evenimentele aveau o derulare incat abordarea lor saptamanala era deja tardiva in unele situatii. Stirile si evenimentele deveneau perisabile. Se simtea nevoia de un cotidian. Analizand, imi dadeam seama ca nu se mai facuse nimic nou in domeniul presei cotidiene. Nu se facea o presa vie si care sa atraga cititorii si sa-i determine sa cumpere ziarul. Am tot insistat sa facem cotidian.
Cand se intampla asta?
In 1992, dar inca din 1991 ma gandeam. Cornel Nistorescu spunea ca o sa pierdem bani si, in final, a zis ca se retrage. Daca vrem sa facem un cotidian, sa-l facem fara el. Cristoiu simtea nevoia unui cotidian, dar ii era frica. El era director la o revista de mare succes, „Expres Magazin”, avea gloria asigurata si nu-i venea sa-si riste pozitia cu un eventual esec. Eu tot insistam si ii explicam ca n-are cum sa aiba un esec, ca e cel mai bine pregatit si talentat pentru treaba asta. Tot ii inoculam incredere, atata timp cat este un ziar nou, care revolutioneaza presa, cu titlu, supratitlu si bumbi, pe care sa poti sa-l parcurgi, sa-l poti citi in metrou.
Asa a reiesit din discutiile noastre: materiale scurte, cu idei clare si cu lucruri senzationale. EVZ a devenit un drog. Erau sot si sotie care nu aveau rabdare sa cumpere unul ziarul si sa-l citeasca pe rand. Il cumparau amandoi, pentru ca devenise un drog.
Ati stabilit un set de reguli pe care sa le respecte ziarul?
Da. Patronatul nu se baga in publicatie si in continut, nu se spune decat adevarul, nu se influenteaza cu nimic, nimeni nu are dreptul sa modifice o stire. Atunci agentiile erau la inceput si informarea se facea de catre noi. Erau foarte multi reporteri, care umblau de dimineata pana seara ca sa aduca stiri.
Ne-am asigurat de o dotare de varf in epoca respectiva. Aveam walkie-talkie, aveam un fel de telefoane mobile pe vremea aia, acum 15 ani, care descurajau concurenta. Noi am avut dotarile inca de la inceput si redactorii nostri aveau sentimentul superioritatii, ai suprematiei, ca sunt cei mai tari si cei mai buni.
Cat costa ziarul la inceput?
Daca-mi aduc bine aminte, trei lei. Era pretul painii.
De ce ati ales acest reper?
Era cel economic si mi se parea si cel firesc. Erau perioade cand simteam nevoia sa scumpim pentru ca nu ne ajungeau banii.
A trai din presa din distributie, nu din publicitate, nu este usor. Sa lucrezi cu 20.000 de distribuitori mai mult sau mai putin corecti, sa aduni banii de la ei si sa-ti ajunga la timp inapoi pentru a-i reintroduce in circuit si sa scoti alt ziar era destul de dificil. Erau situatii cand ne blocam, pentru ca nu aveam incasarile.
Cati bani castigati din EVZ la inceput?
14.000 de dolari socotiti pe zi, din care plateam tipografia. Dar am facut, in primii ani, milioane de dolari profit.
Va sunau politicienii?
Trebuie sa spun ca am avut intotdeauna principiul sa nu amestec puterea mea din presa si presa cu afacerile si relatiile cu politicienii si cu administratia. Nu stii niciodata cand, chiar si in cazul prietenilor, unul dintre ei greseste si este luat in tarbaca de jurnalisti. N-am apelat la nimeni, n-am facut afaceri cu statul, tocmai pentru a feri societatile de media de etichetari sau catalogari ca fiind aservite, ca avand interes intr-un loc sau in altul.
Primeam telefoane. Ii puneam sa ia legatura cu ziaristul care a scris articolul respectiv. N-am intervenit niciodata in zona editoriala ca sa cer sa se procedeze intr-un fel sau in altul.
Singurele tipuri de interventie care au fost, le spuneam cateodata, dar numai directorului sau redactorului-sef „ia legatura cu persoana cutare, sa-i dati niste explicatii” sau „ai luat legatura sa vezi si punctul celuilalt de vedere?”. Atat.
u A fost cineva mai insistent?
w Eu m-am bucurat intotdeauna de respect in lumea politicului si cred ca se stia ca este greu sa fiu abordat pe astfel de teme.
DUPA 15 ANI
Nu mai este un ziar de persoana
Cum vi se pare EVZ de astazi?
Din punctul de vedere al structurii ziarului, mi se pare mai in regula decat pe vremea cand eram proprietar. In sensul ca are diversitate de opinie, are o abordare mai completa a aspectelor. Nu mai este un ziar de persoana. Din contra, poate acum chiar se simte nevoia unor vedete. Insa pentru marele public e mai greu de citit.
De ce?
In sensul ca nu mai are lucruri picante, pe care sa le citesti si sa simti nevoia sa le povestesti. Din punctul de vedere al acestui gen de presa, este in regula. Din punct de vedere comercial, nu prea. Vad ca i se spune in unele cercuri si pe unele posturi „oficiosul”. Sigur ca in orice redactie sunt oameni care simpatizeaza intr-o directie sau alta. Atunci, daca lucrurile sunt diverse si nu exista o linie dirijata, e in regula, pentru ca se exprima mai multe puncte de vedere, si chiar este bine, ca fiecare se regaseste cu ce vrea sa citeasca. Rau este cand este un singur sens.
Si acum cum il vedeti?
Pe alocuri partizan. Parca. Partizan cu presedintia. Eu nu spun ca e bine sau e rau. Mai ales ca, atunci cand apare un partizanat, un ziar nu mai are credibilitate. Cand vrei sa sprijini pe cineva trebuie sa capeti credibilitate la cei care nu-l sprijina. Ca sa faci asta, trebuie sa-l critici si, o data, la un punct X, sa-l lauzi credibil. Sa vada publicul ca nu este manipulat. Nu cred ca a lauda un personaj politic inseamna ca-i faci un serviciu, ci din contra.
O CAMPANIE CARE NU A PLACUT NEMTILOR
Prima vanzare a cazut in 1994
Au fost momente cand exista riscul sa inchideti EVZ?
Nu, nu pot spune. Am avut momente mai grele financiar, din cauza faptului ca Ion Cristoiu nu voia sa introduca reclame. Si aveam contracte de publicitate angajate, iar el nu voia sa foloseasca spatiul pentru reclama.
Dar erati proprietarul ziarului?
Da, sigur, dar aici eram o echipa si trebuia sa lucram liber consimtit. Trebuia sa-l convingem, sa-l lamurim. El nu voia si, cu felul bine-cunoscut, dadea de stire ca, daca nu, isi ia jucarelele si pleaca.
Depindeati atat de mult de Cristoiu la vremea respectiva?
In acel moment, ziarul era un ziar de persoana. Era un ziar cu un singur lider.
Cand v-ati dat seama ca nu e OK un ziar de persoana?
Stiam asta pentru ca, atunci cand am avut primele negocieri cu Grüner&Jahr pentru a face o asociere, lucrurile s-au impotmolit cand a inceput ziarul sa faca o campanie pentru pedeapsa cu moartea. Se intampla prin ‘94.
Atunci ati fi vandut ziarul?
Nu-l vindeam atunci. Si oricum, in 1998, n-am vandut, am facut o majorare de capital prin intrarea Gruner&Jahr. La majorarea de capital, procentele au devenit 50-50, in 1998.
TRANZACTIE IN DOI PASI
Vandut unui destin in oglinda
Cum ati vandut ziarul in 1998?
Au fost doua etape. In 1998 a fost o cesiune de actiuni prin majorare de capital si vanzarea propriu-zisa s-a facut la Gruner&Jahr in 2002.
Cum a venit oferta? Prima data in 1994, n-ati ajuns la o intelegere.
Da, v-am spus. N-am ajuns la o intelegere pentru ca era socotit ziar de persoana. In 1998, Nistorescu i-a contactat sa-i intrebe ce parere au despre ziarul de astazi si daca mai exista dialog pe tema asocierii.
De ce i-ati contactat?
Intotdeauna, inca de la inceput, eu am avut gandul unei multinationale, unei societati puternice, cu un partener puternic, care sa te protejeze in fata presiunilor. Sa nu fiu niciodata obligat sa cedez. De exemplu EVZ nu avea publicitate de stat, nu lucra cu astfel de parghii. Consideram ca se inscrie pe o alta orbita un parteneriat cu o societate puternica si care este respectabila si respectata pe plan mondial. Pe urma a fost norocul. Presedintele de atunci al Gruner&Jahr este acum seful Bertelsman. Culmea este ca acest om avea absolut matematic acelasi destin cu mine: nascut in acelasi an, in acelasi an fusese muncitor in tipografie, in acelasi an devenise maistru tipograf, in acelasi an intrase din tipografie in sistemul editorial, in acelasi an scosese primele publicatii, cum faceam eu la Uniunea Scriitorilor. Iar in anul in care am dat eu drumul societatii Expres el fusese numit presedintele Gruner&Jahr.
Cum au fost cei doi pasi?
Atunci noi am dat 50% si am ramas eu parca cu 27% si Nistorescu cu 23%. In 2002, eu am vandut primul. Cornel imi spusese ca si nemtii vor, dar si el vrea sa vanda. Eu zic „bine, dom’le, daca vinzi tu, n-are sens sa raman, vand si eu”. Am intrat la negocieri, eram la Viena, au venit acolo, le-am spus ce si cum. Cand am venit la Bucuresti, Cornel zice „eu nu mai vand”. El a mai ramas un an si ceva.
PRESIUNI POLITICE
„Nu ne-am bucurat niciodata de sprijin”
Au fost momente cand ati fost santajat de stat?
Se facea prin distributia hartiei. Mi-aduc aminte o situatie, in ‘93-’94, cand nu ni se mai dadea hartie. Prin contractul nostru cu Letea puteam sa luam, in avans, hartie in valoare de 300 de milioane de lei. Si, normal, ca orice manager, luai si doar cand ajungeai la 300 de milioane plateai. La un moment dat nu ni s-a mai dat hartie. A iesit primul ministru de atunci (Nicolae Vacaroiu – n.r.) sa spuna ca fabricile nu isi mai pot permite, ca este harite suficienta, dar ca trebuie sa se plateasca la zi. Am platit cele 300 de milioane si tot nu ni s-a dat. A iesit din nou si a zis ca trebuie sa se plateasca in avans. Am platit 500 de milioane in avans si degeaba. Abia atunci a spus ca din cauza iernii grele nu s-a putut aduce materia prima din padure, dar ca ne da de la rezerva de stat. Ni s-a dat, dar, in conditiile in care 500 de milioane de lei erau blocati la Letea, ca avans, n-am mai avut bani sa platim la rezeva de stat. Am intrat in niste penalizari de am ajuns sa platim hartia de trei ori mai mult.
In spatele acestei decizii era ceva legat de ce a scris EVZ?
Dintr-o informare colaterala, aflasem ca in partidul de guvernamant de atunci se hotarase raderea si falimentarea economica a societatii noastre.
De ce?
Pentru ca eram opozanti ai puterii. Politicienii au inteles greu ca ziarele sunt opozante. Si ca asa e bine. Ca ziarele sunt atente la ce fac ei, iar ei trebuie sa le multumeasca pentru ca le atrag atentia.
Au mai fost momente cand v-au santajat direct sau indirect?
Pe mine, economic, nu. Nu am mai avut cunostinta de astfel de lucruri. In orice caz, nu ne-am bucurat niciodata de sprijin. Asta e clar.
"
A fost primul mare patron de presă. De numele lui se leagă Expres, Evenimentul zilei, Academia Caţavencu, Tele 7 abc, VIP.Mihai Cârciog, fondatorul ziarului Evenimentul zilei, s-a stins astăzi la Viena, după cum anunţă chiar EVZ.
Am avut onoarea să îl intervievez pe Mihai Cârciog în 2007, când EVZ împlinea 5000 de numere. Un interviu maraton, de peste şase ore. Primul şi singurul interviu. Un interviu-document despre istoria Evenimentului zilei, despre vremuri în care, fără să ştie, Mihai Cârciog a fost primul mogul de presă. Într+un sens bun al cuvântului.
Dumnezeu să-l odihnească!
În continuare, interviul, aşa cum a apărut în EVZ, acum patru ani.
Povestea EVZ, spusa de fondatorul sau
“Evenimentul zilei” de astazi (22 noiembrie 2007) poarta un numar jubiliar: 5.000. O cifra care are in spate o istorie de fix 15 ani si cinci luni. Istorie inceputa pe 22 iunie 1992, de la ambitia unui patron revolutionar pentru acele vremuri: Mihai Carciog.Astazi (22 noiembrie 2007), fondatorul ziarului ar fi fost considerat, probabil, un „mogul de presa”. A fost primul mare patron de media, inainte de Adrian Sarbu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vintu sau Dinu Patriciu. La inceputul anilor ‘90 a infiintat revistele „Expres”, „Expres Magazin”, „Infractorul”, „Telegraf”, „Academia Catavencu”, „Cuvantul”, „VIP”, posturile Tele 7abc, SOTI Neptun, TV89 Timisoara si cotidianul „Evenimentul zilei”.
Viata lui a fost legata de Casa Presei. A copilarit in zona cand pe locul actualului World Trade Center era hipodromul, unde tragea cu ochiul prin gard la cursele de cai. A lucrat chiar voluntar la constructia Casei Scanteii. Dupa scoala de tipografie a batut zeci de ani holurile colosului. S-a gandit sa scoata o revista si a demisionat de la „Viata Romaneasca”, unde era secretar de redactie, chiar in Ajunul Craciunului din 1989. Ceausescu nu fusese inca executat.
Dupa 15 ani de „Evenimentul zilei” si la 17 ani de cand a infiintat societatea Expres SRL, Mihai Carciog acorda primul interviu. Primul sau interviu!
O poveste din vremea in care un ziar traia numai din distributie, cand publicitatea era ceva exotic si cand tirajele de sute de mii de exemplare, care bateau chiar spre un milion, erau ceva obisnuit.
Evz: In 1990, cand ati inceput sa investiti in presa, stiati ce inseamna un „mogul”?
Mihai Carciog: Nu, si nici acum nu stiu ce ar putea sa insemne. Din punct de vedere filologic, termenul nu avea semnificatiile care sunt astazi. Pe vremea aceea se folosea boss, sef, altele.
Cum v-a prins Revolutia?
Aveam o camera de luat vederi si filmam in strada, in locurile fierbinti, unde se tragea. Filmele respective i le dadeam unei vecine care lucra la TVR, doamna Cretulescu. Ea le ducea si apareau pe ecrane. Una dintre imagini era cea cu porumbelul impuscat, daca va mai aduceti aminte.
Cand v-ati gandit la o afacere?
M-am gandit ca stiu sa organizez o publicatie, pentru ca asta am facut si inainte. Atunci era momentul, sa o fac nu sub emblema unei institutii, ci sub a mea. Mi-am dat demisia de la revista chiar inainte de Craciun, spunand ca vreau sa fac acest pas si sa lansez o publicatie.
V-ati gandit cu cine veti lucra?
Am avut mai multe variante. Imi placea foarte mult cum scria Cornel Nistorescu. Citeam reportajele lui din „Flacara”, dar nu-l cunosteam personal. Imi spusese un prieten, Gheorghe Tomozei, Dumnezeu sa-l odihneasca, ca intr-adevar este un baiat foarte talentat. Am dat sfoara in tara: cine il cunoaste pe Nistorescu sa-i spuna. Daca il intereseaza, sa ma contacteze, ca as vrea sa colaboram.
Cand ati vorbit cu Nistorescu prima data?
In ianuarie 1990. M-a sunat, m-am prezentat, i-am spus unde locuiesc, l-am invitat la mine, am stat de vorba. N-am avut o discutie ampla. A ramas ca el este redactor-sef, am stabilit un salariu…
Cat?
Daca-mi aduc aminte, a ramas surprins ca i-am propus 25.000 de lei pe luna. Cam de cinci ori salariul unui director din timpul comunismului. Cand am mers la primarie sa ne inregistram, i-am oferit si procente din afacere. I-am spus celui care nota: „actionar Carciog Mihai – 70%”… Si atunci Nistorescu a zis „eu nu stiam ca mai ai un partener, nu merg mai departe fara sa stiu”. Iar eu am adaugat „si Cornel Nistorescu – 30%”.
Ce asteptati atunci de la presa?
In primul rand sa facem o presa care sa fie indragita de cititori si care sa contribuie cat mai eficient la traversarea acelei perioade de trecere de la o societate comunista la una libera.
V-ati gandit ca ies si bani?
Bineinteles. Eram convins, pentru ca toate publicatiile pe care le-am facut la Uniunea Scriitorilor fusesera rentabile, ca daca fac un lucru bun, vor veni si satisfactiile financiare. Dar, in principal, imi doream sa fac o mare societate de media.
Profit de la primul numar
De unde au venit banii?
Schema mea era foarte simpla. Oamenii care distribuiau presa comunista aveau incredere ca se vinde ceea ce fac. Am aranjat cu ei ca atunci cand tiparesc primul numar, in 300.000 de exemplare, sa-mi achite jumatate din tiraj. 300.000 de exemplare ori 3 lei, cat costa, insemnau 900.000 de lei. Ei mi-au dat 500.000, cu care am platit tipografia, care a costat 70.000 si de acolo am inceput sa functionam.
Cornel Nistorescu vorbea intr-un editorial si de unchiul dv. din Anglia, despre care se stia doar ca era „un om misterios care finanteaza revistele „Expres”„.
Nu, el nu m-a ajutat la finantarea revistei „Expres”.
Nistorescu povesteste ca a fost la el, la Londra.
Da, am fost acolo. Intr-adevar, mi-a dat cateva sute de lire sterline cu care am cumparat primele reportofoane, care erau ultimul racnet atunci. Si a fost alaturi si sufleteste. Dar, practic, bani de la el nu au intrat in societate.
Cum a venit numele „Expres”?
Stand de vorba cu Cornel Nistorescu si cu sotia lui de atunci, Monica. Ea a propus „Expres”, si noi am spus „bine”. Consider ca, orice nume folosesti, trebuie sa faci din el renume.
Revista a aparut in…
7 februarie 1990. Primul angajat a fost Rasvan Popescu, actualul presedinte al Consiliului National al Audiovizualului. A venit de la Petrosani, Cornel Nistorescu l-a angajat. Inca de la primul numar a fost si Ion Cristoiu. Nistorescu a simtit nevoia sa se consulte si sa-l aiba alaturi pe Cristoiu. El a lucrat cateva numere. Cristoiu era subalternul lui Nistorescu. Mi-a spus ca tot timpul a fost adjunct si ca ar vrea sa incerce sa faca singur ceva. Si a plecat la „Zig-zag”, unde a facut o publicatie de mare succes.
Cand a iesit „Expres” in profit?
De la primul numar, atat timp cat am luat 500.000 de lei, iar tiparul si hartia au costat 70.000. In trei zile am realizat venit. Dupa care nu am mai dat tot tirajul la distributa de stat, ci am distribuit privat. Am tiparit niste adeverinte, am pus o stampila, au iesit studentii si tipografii pe strada si au vandut personal ziarul. Chiar si eu, si Cornel Nistorescu am vandut ziare. Se incasau banii in monede de un leu si trei lei. Se faceau zeci de kilograme! Ii depuneam la CEC si tot asa… Era o perioada romantica.
Legendele spun ca l-ati adus pe Ion Cristoiu inapoi la „Expres”, facandu-l pe directorul „Zig-zag” sa creada ca Adrian Paunescu e o solutie mai buna pentru publicatia lui.
Nu e singura legenda care circula despre mine. E preferabil sa ramana o legenda, ca asa-i frumos.
FINANTARE
Nascut cu banii de la „Infractorul”
Cat timp ati functionat doar cu „Expres” si „Expres Magazin”?
Aveam in paralel si alte societati de media. Expres era atunci actionar majoritar si la societatea constanteana Telegraf. Eu personal aveam actiuni la o societate care publica o revista care se numea „Infractorul” si care a facut atatia bani, incat cu ei am pus bazele „Evenimentului zilei”. Mai eram majoritar la „Academia Catavencu”, de cand s-a infiintat. Am avut 60%. Mai erau revista „VIP” si saptamanalul „Cuvantul”, unde am fost si sunt si acum majoritar.
Cum traia presa doar din distributie?
Costurile de hartie si de tipar erau mici. Salariile erau mici si ziarele pe care le produceam noi, in general, urmau pretul painii. Era „painea informatica” a romanului.
Faceati presa intr-o perioada in care toate mijloacele de productie erau la stat: hartia, tiparul, distributia.
Era chinuitor. Se faceau destule presiuni. Au fost si situatii cand eram blocati cu hartia, chiar si cu tiparul. Cand au venit minerii, nu au mai vrut tipografii sa ne tipareasca. Ne trimisese guvernul sa tiparim la Alexandria. Lupta a fost permanenta si pe muchie de cutit. De exemplu, EVZ avea, la un moment dat, cerere de 1,1 milioane de exemplare. Noi, din cauza hartiei, cel mai mult am putut tipari 850.000. Cererea era mai mare.
CV
Mihai Carciog
Data nasterii: 1 octombrie 1940, Bucuresti
Studii: Scoala Postliceala Tehnica de Poligrafie, Institutul de Educatie Fizica si Sport
Traseu profesional:
1962 – Linotipist, Combinatul Poligrafic Casa Scanteii
1965 – Dispecer, Intreprinderea Poligrafica Filaret
1968 – Sef serviciu tehnic, Editura Stiintifica si Enciclopedica
1981 – Tehnoredactor-sef, Editura Sport Turism
1986 – Secretar de redactie, Viata Romaneasca, Uniunea Scriitorilor
Reviste si posturi lansate: „Expres”, „Expres Magazin”, „Academia Catavencu”, „Infractorul”, „Cuvantul”, „VIP”, Tele 7abc, Radio 2Mplus, TV89 Timisoara, „Telegraf”
Actiuni in prezent: VIP (75%), Compress (distributie – 28%), SOTI Neptun, „Telegraf” (28%), Athenee Palas Hilton, unde este si presedintele consiliului de administratie (2%)
UN ZIAR CAT O PAINE
„Evenimentul zilei” a devenit un drog
Cand v-ati gandit prima data la un cotidian?
In societatea Expres lucrau foarte multi ziaristi cunoscuti si care, in general, pareau incompatibili. Pe acelasi coridor erau Cornel Nistorescu, Nicolae Cristache, Ilie Serbanescu, Radu Budeanu, Ion Cristoiu, Alina Mungiu, Dan Mucenic, George Pruteanu.
Erau multi si toti simteau nevoia sa se exprime zilnic. Evenimentele aveau o derulare incat abordarea lor saptamanala era deja tardiva in unele situatii. Stirile si evenimentele deveneau perisabile. Se simtea nevoia de un cotidian. Analizand, imi dadeam seama ca nu se mai facuse nimic nou in domeniul presei cotidiene. Nu se facea o presa vie si care sa atraga cititorii si sa-i determine sa cumpere ziarul. Am tot insistat sa facem cotidian.
Cand se intampla asta?
In 1992, dar inca din 1991 ma gandeam. Cornel Nistorescu spunea ca o sa pierdem bani si, in final, a zis ca se retrage. Daca vrem sa facem un cotidian, sa-l facem fara el. Cristoiu simtea nevoia unui cotidian, dar ii era frica. El era director la o revista de mare succes, „Expres Magazin”, avea gloria asigurata si nu-i venea sa-si riste pozitia cu un eventual esec. Eu tot insistam si ii explicam ca n-are cum sa aiba un esec, ca e cel mai bine pregatit si talentat pentru treaba asta. Tot ii inoculam incredere, atata timp cat este un ziar nou, care revolutioneaza presa, cu titlu, supratitlu si bumbi, pe care sa poti sa-l parcurgi, sa-l poti citi in metrou.
Asa a reiesit din discutiile noastre: materiale scurte, cu idei clare si cu lucruri senzationale. EVZ a devenit un drog. Erau sot si sotie care nu aveau rabdare sa cumpere unul ziarul si sa-l citeasca pe rand. Il cumparau amandoi, pentru ca devenise un drog.
Ati stabilit un set de reguli pe care sa le respecte ziarul?
Da. Patronatul nu se baga in publicatie si in continut, nu se spune decat adevarul, nu se influenteaza cu nimic, nimeni nu are dreptul sa modifice o stire. Atunci agentiile erau la inceput si informarea se facea de catre noi. Erau foarte multi reporteri, care umblau de dimineata pana seara ca sa aduca stiri.
Ne-am asigurat de o dotare de varf in epoca respectiva. Aveam walkie-talkie, aveam un fel de telefoane mobile pe vremea aia, acum 15 ani, care descurajau concurenta. Noi am avut dotarile inca de la inceput si redactorii nostri aveau sentimentul superioritatii, ai suprematiei, ca sunt cei mai tari si cei mai buni.
Cat costa ziarul la inceput?
Daca-mi aduc bine aminte, trei lei. Era pretul painii.
De ce ati ales acest reper?
Era cel economic si mi se parea si cel firesc. Erau perioade cand simteam nevoia sa scumpim pentru ca nu ne ajungeau banii.
A trai din presa din distributie, nu din publicitate, nu este usor. Sa lucrezi cu 20.000 de distribuitori mai mult sau mai putin corecti, sa aduni banii de la ei si sa-ti ajunga la timp inapoi pentru a-i reintroduce in circuit si sa scoti alt ziar era destul de dificil. Erau situatii cand ne blocam, pentru ca nu aveam incasarile.
Cati bani castigati din EVZ la inceput?
14.000 de dolari socotiti pe zi, din care plateam tipografia. Dar am facut, in primii ani, milioane de dolari profit.
Va sunau politicienii?
Trebuie sa spun ca am avut intotdeauna principiul sa nu amestec puterea mea din presa si presa cu afacerile si relatiile cu politicienii si cu administratia. Nu stii niciodata cand, chiar si in cazul prietenilor, unul dintre ei greseste si este luat in tarbaca de jurnalisti. N-am apelat la nimeni, n-am facut afaceri cu statul, tocmai pentru a feri societatile de media de etichetari sau catalogari ca fiind aservite, ca avand interes intr-un loc sau in altul.
Primeam telefoane. Ii puneam sa ia legatura cu ziaristul care a scris articolul respectiv. N-am intervenit niciodata in zona editoriala ca sa cer sa se procedeze intr-un fel sau in altul.
Singurele tipuri de interventie care au fost, le spuneam cateodata, dar numai directorului sau redactorului-sef „ia legatura cu persoana cutare, sa-i dati niste explicatii” sau „ai luat legatura sa vezi si punctul celuilalt de vedere?”. Atat.
u A fost cineva mai insistent?
w Eu m-am bucurat intotdeauna de respect in lumea politicului si cred ca se stia ca este greu sa fiu abordat pe astfel de teme.
DUPA 15 ANI
Nu mai este un ziar de persoana
Cum vi se pare EVZ de astazi?
Din punctul de vedere al structurii ziarului, mi se pare mai in regula decat pe vremea cand eram proprietar. In sensul ca are diversitate de opinie, are o abordare mai completa a aspectelor. Nu mai este un ziar de persoana. Din contra, poate acum chiar se simte nevoia unor vedete. Insa pentru marele public e mai greu de citit.
De ce?
In sensul ca nu mai are lucruri picante, pe care sa le citesti si sa simti nevoia sa le povestesti. Din punctul de vedere al acestui gen de presa, este in regula. Din punct de vedere comercial, nu prea. Vad ca i se spune in unele cercuri si pe unele posturi „oficiosul”. Sigur ca in orice redactie sunt oameni care simpatizeaza intr-o directie sau alta. Atunci, daca lucrurile sunt diverse si nu exista o linie dirijata, e in regula, pentru ca se exprima mai multe puncte de vedere, si chiar este bine, ca fiecare se regaseste cu ce vrea sa citeasca. Rau este cand este un singur sens.
Si acum cum il vedeti?
Pe alocuri partizan. Parca. Partizan cu presedintia. Eu nu spun ca e bine sau e rau. Mai ales ca, atunci cand apare un partizanat, un ziar nu mai are credibilitate. Cand vrei sa sprijini pe cineva trebuie sa capeti credibilitate la cei care nu-l sprijina. Ca sa faci asta, trebuie sa-l critici si, o data, la un punct X, sa-l lauzi credibil. Sa vada publicul ca nu este manipulat. Nu cred ca a lauda un personaj politic inseamna ca-i faci un serviciu, ci din contra.
O CAMPANIE CARE NU A PLACUT NEMTILOR
Prima vanzare a cazut in 1994
Au fost momente cand exista riscul sa inchideti EVZ?
Nu, nu pot spune. Am avut momente mai grele financiar, din cauza faptului ca Ion Cristoiu nu voia sa introduca reclame. Si aveam contracte de publicitate angajate, iar el nu voia sa foloseasca spatiul pentru reclama.
Dar erati proprietarul ziarului?
Da, sigur, dar aici eram o echipa si trebuia sa lucram liber consimtit. Trebuia sa-l convingem, sa-l lamurim. El nu voia si, cu felul bine-cunoscut, dadea de stire ca, daca nu, isi ia jucarelele si pleaca.
Depindeati atat de mult de Cristoiu la vremea respectiva?
In acel moment, ziarul era un ziar de persoana. Era un ziar cu un singur lider.
Cand v-ati dat seama ca nu e OK un ziar de persoana?
Stiam asta pentru ca, atunci cand am avut primele negocieri cu Grüner&Jahr pentru a face o asociere, lucrurile s-au impotmolit cand a inceput ziarul sa faca o campanie pentru pedeapsa cu moartea. Se intampla prin ‘94.
Atunci ati fi vandut ziarul?
Nu-l vindeam atunci. Si oricum, in 1998, n-am vandut, am facut o majorare de capital prin intrarea Gruner&Jahr. La majorarea de capital, procentele au devenit 50-50, in 1998.
TRANZACTIE IN DOI PASI
Vandut unui destin in oglinda
Cum ati vandut ziarul in 1998?
Au fost doua etape. In 1998 a fost o cesiune de actiuni prin majorare de capital si vanzarea propriu-zisa s-a facut la Gruner&Jahr in 2002.
Cum a venit oferta? Prima data in 1994, n-ati ajuns la o intelegere.
Da, v-am spus. N-am ajuns la o intelegere pentru ca era socotit ziar de persoana. In 1998, Nistorescu i-a contactat sa-i intrebe ce parere au despre ziarul de astazi si daca mai exista dialog pe tema asocierii.
De ce i-ati contactat?
Intotdeauna, inca de la inceput, eu am avut gandul unei multinationale, unei societati puternice, cu un partener puternic, care sa te protejeze in fata presiunilor. Sa nu fiu niciodata obligat sa cedez. De exemplu EVZ nu avea publicitate de stat, nu lucra cu astfel de parghii. Consideram ca se inscrie pe o alta orbita un parteneriat cu o societate puternica si care este respectabila si respectata pe plan mondial. Pe urma a fost norocul. Presedintele de atunci al Gruner&Jahr este acum seful Bertelsman. Culmea este ca acest om avea absolut matematic acelasi destin cu mine: nascut in acelasi an, in acelasi an fusese muncitor in tipografie, in acelasi an devenise maistru tipograf, in acelasi an intrase din tipografie in sistemul editorial, in acelasi an scosese primele publicatii, cum faceam eu la Uniunea Scriitorilor. Iar in anul in care am dat eu drumul societatii Expres el fusese numit presedintele Gruner&Jahr.
Cum au fost cei doi pasi?
Atunci noi am dat 50% si am ramas eu parca cu 27% si Nistorescu cu 23%. In 2002, eu am vandut primul. Cornel imi spusese ca si nemtii vor, dar si el vrea sa vanda. Eu zic „bine, dom’le, daca vinzi tu, n-are sens sa raman, vand si eu”. Am intrat la negocieri, eram la Viena, au venit acolo, le-am spus ce si cum. Cand am venit la Bucuresti, Cornel zice „eu nu mai vand”. El a mai ramas un an si ceva.
PRESIUNI POLITICE
„Nu ne-am bucurat niciodata de sprijin”
Au fost momente cand ati fost santajat de stat?
Se facea prin distributia hartiei. Mi-aduc aminte o situatie, in ‘93-’94, cand nu ni se mai dadea hartie. Prin contractul nostru cu Letea puteam sa luam, in avans, hartie in valoare de 300 de milioane de lei. Si, normal, ca orice manager, luai si doar cand ajungeai la 300 de milioane plateai. La un moment dat nu ni s-a mai dat hartie. A iesit primul ministru de atunci (Nicolae Vacaroiu – n.r.) sa spuna ca fabricile nu isi mai pot permite, ca este harite suficienta, dar ca trebuie sa se plateasca la zi. Am platit cele 300 de milioane si tot nu ni s-a dat. A iesit din nou si a zis ca trebuie sa se plateasca in avans. Am platit 500 de milioane in avans si degeaba. Abia atunci a spus ca din cauza iernii grele nu s-a putut aduce materia prima din padure, dar ca ne da de la rezerva de stat. Ni s-a dat, dar, in conditiile in care 500 de milioane de lei erau blocati la Letea, ca avans, n-am mai avut bani sa platim la rezeva de stat. Am intrat in niste penalizari de am ajuns sa platim hartia de trei ori mai mult.
In spatele acestei decizii era ceva legat de ce a scris EVZ?
Dintr-o informare colaterala, aflasem ca in partidul de guvernamant de atunci se hotarase raderea si falimentarea economica a societatii noastre.
De ce?
Pentru ca eram opozanti ai puterii. Politicienii au inteles greu ca ziarele sunt opozante. Si ca asa e bine. Ca ziarele sunt atente la ce fac ei, iar ei trebuie sa le multumeasca pentru ca le atrag atentia.
Au mai fost momente cand v-au santajat direct sau indirect?
Pe mine, economic, nu. Nu am mai avut cunostinta de astfel de lucruri. In orice caz, nu ne-am bucurat niciodata de sprijin. Asta e clar.
"
VIDEO. Cine sunt noii eroi români de la Discovery Channel.
VIDEO. Cine sunt noii eroi români de la Discovery Channel.: "In urma campaniei derulate de Discovery, 'Oricine poate fi erou', 10 oameni au devenit eroi, iar unul a castigat, aducandu-i 3.000 euro celei care l-a propus, se arata in comunicatul postului de televiziune.
Cele 10 documentare de scurtmetraj realizate de Discovery despre romanii-eroi au fost difuzate in cadrul Festivalului TIFF. Castigator a fost Laurentiu, iar cea care l-a propus, Anca Gradinaru, a primit un premiu in valoare de 3.000 euro. Vezi aici filmuletul cu Laurentiu.
Cele zece ..."
Cele 10 documentare de scurtmetraj realizate de Discovery despre romanii-eroi au fost difuzate in cadrul Festivalului TIFF. Castigator a fost Laurentiu, iar cea care l-a propus, Anca Gradinaru, a primit un premiu in valoare de 3.000 euro. Vezi aici filmuletul cu Laurentiu.
Cele zece ..."
Decizia nr. 433 din 09.06.2011 - CNA
Decizia nr. 433 din 09.06.2011 - CNA: "Adrian Ursu: Jenantă toată această manifestare...Să nu uităm că acest personaj pe care l-aţi văzut, cu limbajul pe care l-aţi putut asculta, este europarlamentar. Probabil că aceste imagini vor face înconjurul Europei, în curând.'
Cu toate acestea, niciunul nu a avut iniţiativa de a stopa acest discurs ce a conţinut un limbaj suburban, jignitor, previzibil, de altfel, cunoscută fiind personalitatea temperamentală a d-lui Vadim Tudor, discurs care tinde în mod constant să depăşească limitele „libertăţii de exprimare”."
Cu toate acestea, niciunul nu a avut iniţiativa de a stopa acest discurs ce a conţinut un limbaj suburban, jignitor, previzibil, de altfel, cunoscută fiind personalitatea temperamentală a d-lui Vadim Tudor, discurs care tinde în mod constant să depăşească limitele „libertăţii de exprimare”."
Decizia nr. 432 din 09.06.2011 - CNA
Decizia nr. 432 din 09.06.2011 - CNA: "dimineaţă, în dimineaţa acestei zile, baschetbalista mutantă, Laura Codruţa Kovesi. Săraca, mie mi-e milă de ea, dar cum încape ea într-un avion? Dar cum încape într-un automobil? Poate se duce cu basculanta. Deci, această muiere pe care n-o ia nimeni de nevastă - vai de capul ei de prăpădită - să zică „merci” că nu o aruncăm de la etaj de-aici, ceea ce nu facem pentru că suntem oameni foarte civilizaţi. Îl sună la 08:30 pe chioru’. Ştiţi cine e chioru’. Eu vorbesc cifrat să nu se prindă serviciile secrete. Zice: „M-a sunat Georgescu de la ANI. De trei zile, a finalizat dosarul Vadim. E gata. Ce să facem cu el?” Şi ăsta i-a zis: „Dă-i drumul de urgenţă”. Daţi-mi voie să fac legătura între această plângere penală împotriva regimului său terorist şi această înscenare judiciară. (...)"
Internet intr-o valiza - proiect pregatit de SUA pentru a ajuta disidentii din tarile cu regimuri represive
Internet intr-o valiza - proiect pregatit de SUA pentru a ajuta disidentii din tarile cu regimuri represive: "Administratia Obama supervizeaza un efort global de infiintare a unei retele de Internet "din umbra" si a unui sistem de telefonie mobila care sa ajute disidentii din tarile cu guverne represive ce incearca sa ii reduca la tacere cenzurand si inchizand retelele de comunicatie, scrie The New York Times. Finantata cu doua milioane de dolari de Departamentul de Stat, "valiza" poate fi transportata in mod secret peste granita si setata sa permita comunicatii wireless pe o raza extinsa, cu ajutorul unui link la Internetul global."
SUA lucrează la o reţea de internet din umbră pentru a ajuta disidenţii din ţările represive
SUA lucrează la o reţea de internet din umbră pentru a ajuta disidenţii din ţările represive: "Administraţia Obama conduce un efort global de înfiinţare a unei reţele de Internet
SCRIE SCRIITORUL : Zmăul zmeilor şi magia pământului… natal
SCRIE SCRIITORUL : Zmăul zmeilor şi magia pământului… natal: "Pentru unii funcţionari obrăznicia a devenit un fel de reflex condiţionat, cum cineva încearcă să le scoată în evidenţă dalmaţianismul moral, cum li se aprinde un bec în scăfârlie, se simt..."
Video de 5 milioane accesări: Coreenii au talent
Sung-Bong Choi este lucrător manual. A fost dus la orfelinat când avea trei ani, iar la cinci ani a fugit pentru că era bătut de oamenii de acolo.Tânărul trăieşte pe străzi de mai bine de zece ani, iar pentru a face rost de bani vinde gumă de mestecat şi băuturi energizante.Întrebat de ce cântă, Sung-Bong a răspuns că este singurul lucru care îi place cu adevărat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)