joi, 20 iunie 2013


Lady Gaga a refuzat să lanseze un duet înregistrat cu Cher: "Decizia este a ei. Eu sunt dezamăgită"
Cântăreaţa americană Cher a dezvăluit, pe contul său de Twitter, că melodia "The Greatest Things" înregistrată în duet cu Lady Gaga s-ar putea să nu fie inclusă pe noul său album, deoarece tânăra diva nu este încântată de rezultat.
RA-APPS nu a reuşit nici în iunie să vândă vreun imobil, chiar dacă a redus preţul
RA-APPS nu a reuşit nici în iunie să vândă vreun imobil deşi a redus preţul de pornire, conform sistemului avizat de Guvern, cu circa 10% faţă de cel iniţial, vânzând două dosare de prezentare pentru un singur apartament din totalul celor peste 40 de active ofertate, fără să primească preţul cerut.
Chinezii s-au îngrămădit să-l vadă pe Beckham la Shanghai. Şapte persoane au fost rănite - VIDEO, FOTO
Şapte persoane au fost rănite într-o busculadă, joi, în timpul unei vizite a fostului fotbalist David Beckham la Universitatea Tongji din Shanghai, a anunţat poliţia locală.
Miza privatizării CFR Marfă. De ce avea nevoie guvernul de un câştigător al licitaţiei şi când se va vinde de fapt compania
Grup Feroviar Român (GFR), parte a grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, şi principalul competitor al CFR Marfă pe piaţa locală, a câştigat joi licitaţia de privatizare a transportatorului feroviar de marfă, oferind 202 milioane de euro pentru pachetul de 51% din acţiunile companiei.
EXPLOZII la o fabrică de artificii din Quebec - VIDEO
O serie de explozii puternice s-a produs joi dimineaţa în Quebec într-un depozit de artificii din Coteau-du-Lac, la circa 60 de kilometri vest de Montreal, potrivit imaginilor transmise de televiziunile canadiene.
La plajă lângă cadavru. Imagini şocante în Italia
O femeie în vârstă de 78 de ani din Rusia a fost declarată moartă pe o plajă din staţiunea italienească Formia, după ce cadavrul său a fost descoperit plutind pe apă de două turiste.
ROMÂNIA LUI CRISTOIU: Dictatura Plictiselii USL-iste
Aşa cum am mai scris, mă despart făţiş de anticomuniştii timpului nostru printre altele şi în ce priveşte aprecierea ultimului deceniu de regim ceauşist.
Mamaia: Bahaus în nord, educaţie în sud.
Directorul Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii din Contanta crede ca in Mamaia se poate face si altfel de turism decat cel destinat tinerilor care petrec in cluburi. Mamaia este o statiune a contrastelor. In nordul acesteia, investitiile in domeniul imobiliar si in cluburi depasesc suma de un milion de euro. Este binecunoscut faptul ca, o data cu lasarea serii, nordul statiunii 'prinde' viat
Ce urmăresc protestele medicilor.
Starea jalnica a sistemului sanitar din Romania ii aduce pe medici, pacienti si pe sindicalistii din Sanatate, pentru prima oara, in aceeasi 'barca“. Astfel, sunt preconizate ample proteste, comune, din luna iulie. Toti afirma insa ca actiunea lor nu e indreptata impotriva Ministerului Sanatatii, ci a Finantelor si Guvernului. Subfinantarea sistemului sanitar este motivul pentu care medicii vor sa
Baronii şi primarii USL: „Scăpaţi-ne de ANI!“.
Colegii din administratia locala le cer parlamentarilor puterii sa elimine unele incompatibilitati, in conditiile in care peste 650 de primari au probleme din cauza investigatiilor ANI. Optzeci de senatori PSD, PNL si PC au fost, in ultimele trei zile, in vizita de documentare in judetul Constanta, la invitatia sefului CJ, Nicusor Constantinescu, si a primarului Radu Mazare. Vicepresedintele Asoci
Cum s-a încheiat cariera de conducător de oşti a cronicarului Miron Costin.
Nobil polonez si boier moldovean, Miron Costin a fost un mare carturar, un diplomat excelent, dar si un temut conducator de osti. Personalitatea lui Miron Costin, in toata complexitatea sa, este putin cunoscuta de catre romani. In general, el este prezentat in manualele de istorie drept un cronicar valoros, membru al 'treimii' umanistilor moldoveni, alaturi de Ion Neculce si de Grigore Ureche. Cei
Arhitectul cu 100 de biserici.
Arhitectul Ion Arboreanu, din Cluj-Napoca, are un palmares profesional uimitor: el a elaborat proiecte pentru peste 100 de biserici, fie noi, fie in completare, fie pentru finisaje sau anexe. Astfel, de exemplu, la Manastirea Feleacu din judetul Cluj a oferit un proiect gratuit pentru o sala de mese de 100 de locuri si o sala de conferinte, tot de 100 de locuri. Apoi a elaborat proiectarea biseric
Bernhard, un pionier al reclamelor.
Muzeul National de Arta al Romaniei si Institutul Goethe din Bucuresti va invita sa vizitati expozitia monografica 'Lucian Bernhard - publicitate si design la inceputul secolului XX'. Expozitia cuprinde 218 lucrari din creatia artistului: afise, placi emailate, afisete, timbre pentru reclama, obiecte promotionale, ambalaje, fonturi, design de carte si revista etc. Selectia ofera o imagine de ansam
Ponta comentează ruptura dintre PC şi PNL.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta considera ca decizia Partidului Conservator de a-si prezenta pozitiile ca partid distinct in USL nu va afecta functionarea Uniunii, deoarece este normal sa existe uneori "mici frecusuri", care nu vor influenta insa stabilitatea USL, potrivit Mediafax. "Totdeauna sunt discutii intr-o alianta, unele mai vizibile, altele mai putin vizibile, sunt absolut convins ca
India: Cuplurile care întreţin cel puţin o dată relaţii intime sunt considerate ...
Cuplurile din India care intretin cel putin o data relatii sexuale pot fi conderate casatorite legal, potrivit unei decizii luate de un tribunal din aceasta tara, informeaza b1.ro. Mai mult, in cazul in care cele doua persoane se despart, are loc implicit un divort, scrie The Huffington Post. Pentru acest lucru este necesare ca femeia sa fi implinit 18 ani, iar barbatul sa aiba minimum 21 de ani.
Mărturisirile unei femei care a asistat la bătaia primită de Alexandra Stan
O femeie din Constanța, care a asistat la bătaia primită de Alexandra Stan de la impresarul ei, a povestit astăzi, pentru postul Digi 24, că, deși au existat mai mulți martori, nimeni nu a avut curaj să intervină.
Ponta, contrazis de Iohannis pe tema angajărilor în sistemul bugetar.
Prim-vicepresedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, ca desfiintarea posturilor neocupate nu va aduce rezultate optime daca este facuta "pausal", fiind necesara stabilirea unui numar maxim de angajati la diferite categorii de institutii, transmite Mediafax. Prim-vicepresedintele PNL, Klaus Iohannis, care este si primar al Sibiului, a fost intrebat, joi, intr-o conferinta de presa, ce parere
Corlăţean: Şansele sunt bune pentru proiectul Nabucco Vest.
Ministrul de Externe, Titus Corlatean, sustine ca sunt sanse bune ca decizia care va fi anuntata in curand de consortiul Sah Deniz privind livrarea gazelor azere sa fie favorabila proiectului Nabucco Vest, dar Romania trebuie sa fie pregatita cu alternative daca va fi ales proiectul concurent TAP, relateaza Mediafax. "Sansele sunt bune, cu atat mai mult cu cat statele din Visegrad au anuntat publi
Corlăţean la Gândul.live: Nu este un tratament corect al SUA faţă de România că încă stăm la uşă şi solicităm vize
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că includerea ţării noastre de către SUA în programul Visa Waiver este o chestiune politică pentru Bucureşti, nefiind un tratament corect faţă de o ţară partener strategic faptul că românii încă stau la uşă pentru viză de intrare pe teritoriul SUA.
Nadia: „Să vă văd campioane olimpice!”
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a fost prezentă ieri la Școala Generală numărul 11 din București, pentru a-i premia pe copiii care au participat la campania „Campioni la mic dejun”.
Steaua tremură azi
Comisia de Disciplină a UEFA va judeca astăzi dacă „roș-albaștrii” vor fi admiși în Liga Campionilor, după verdictul justiției în „Dosarul Valiza”. Decizia va fi comunicată săptămâna viitoare
EXCLUSIV ONLINE. Escrocheria cu discul minune de 240 de euro, plin cu nisip
Aparatul-minune Torser este prezentat de falşii inventatori ca un dispozitiv care îi apără pe clienţi de radiaţii, de atacuri energetice şi îi vindecă de orice boală. Medicii şi fizicienii îl desfiinţează. Până acum, 8.000 de...
Gruia Stoica, încoronat mogulul Căilor Ferate Române
După șapte ore de negocieri la Ministerul Transporturilor, Grupul Feroviar Român a fost declarat câștigător al licitației pentru compania de stat
INTERVIURILE 2+1. Cătălin Predoiu: "Unele propuneri de revizuire a Constituţiei frizează lipsa de responsabilitate" | VIDEO
Fost ministru al Justiției, avocatul Cătălin Predoiu este îngrijorat de intenția actualei puteri de a pune Justiția sub control. El critică demersurile guvernanților de a se proteja de anchetele Justiției, prin modifi carea Legii...