miercuri, 29 iunie 2011
Topul judeţelor cu cei mai slabi elevi, dupa Evaluarea Nationala!
Aleşii au plecat în vacanţă. Vezi ce legi au lăsat nevotate
Adevărul de Seară devine săptămânalul Ads
Istoria Cațavencu SRI, în cifre și fapte
“Brusc, Cațavencu a devenit un fenomen. Care, ca orice fenomen, se va duce dracului într-o zi. Însă ziua aceea o vom ține cât mai departe de noi și de voi.”
Citatul de mai sus a apărut în prima ediție a Almanahului Academia Cațavencu, în 1995. De atunci (dar și până atunci) ziarul a trecut prin mai multe schimbări de acționariat.
În 90, Doru Bușcu, Liviu Mihaiu și Sorin Vulpe, studenți la Politehnică și colegi de cameră, au fost primii Cațavenci. Nu aveau acțiuni.
Paginademedia.ro trece în revistă istoria acționariatului de la Cațavencu (în fotografia din 1991, de la stânga la dreapta: Doru Bușcu, Eugen Istodor, Ioan Groșan și fotograful Emil Berdeli):
Februarie 1990
Academia Cațavencu a fost pornită în februarie 1990, de un student – Ovidiu Nacu. Doru Bușcu, Liviu Mihaiu și Sorin Vulpe erau studenți la Politehnică și împărțeau aceeași cameră la cămin. Au fost primii cațavenci, la publicația care se numea simplu: Cațavencu – săptămânal incomod.
Acționarul revistei era, 100%, Ovidiu Nacu.
Ce fac azi cei trei colegi de cameră: Sorin Vulpe conduce, ca publisher, compania Liberis. Mihaiu se ocupă de Radio Guerrilla. Doru Bușcu este redactor-șef la Cațavencii.
Octombrie 1991
Ovidiu Nacu lansează și alte reviste, printre care câteva titluri erotice. Cațavencii sunt soclicitați să scrie la aceste reviste. Nu sunt de acord și decid să plece.
Echipa de la Cațavencu lansează Academia Cațavencu, împreună cu regretatul Mihai Cârciog. Cațavencu lui Nacu mai rezistă câteva luni.
Structura de acționariat a noii reviste Academia Cațavencu:
- Mihai Cîrciog – 80%
- Mircea Dinescu – 20%
1996
Cațavencii preiau acțiunile de la Mihai Cârciog. Practic, fostul proprietar le cedează părțile, la prețuri simbolice.
În noua formulă, Mircea Dinescu are 30%, iar zece Cațavenci primesc cote între 8 și 10%.
Cațavencii acționari:
Doru Bușcu
Mircea Toma
Liviu Mihaiu
Cornel Ivanciuc
Ioan T. Morar
Patrick Andre de Hillerin
Viorel Moțoc
Octav Mardale
Sorin Vulpe
Eugen Istodor
1997
Mircea Dinescu îi vinde acțiunile lui Sorin Ovidiu Vîntu. Prețul vehiculat: aproximativ 300.000 de dolari. Vânzarea se votează în Senatul Academiei Cațavencu. Rezultatul: egalitate. Eugen Istodor își reevaluează votul și parte din revistă devine proprietatea lui Vîntu.
1999
Cațavencii răscumpără de la Sorin Ovidiu Vîntu (cu aceeași sumă) partea de 30% și devin acționari 100%.
2000
Sorin Marin, fost acționar la Rompetrol, cumpără 50% din revistă. Cealaltă jumătate se redistribuie între Cațavenci.
O parte din banii încasați de cațavenci se investește în dezvoltare. Cațavencu începe să lanseze și alte tilturi.
2006
Sorin Ovidiu Vîntu preia Cațavencu, companie care între timp ajunsese la circa zece titluri, un post de radio și o cifră de afaceri de aproximativ 12 milioane de euro. Printre acestea: Academia Cațavencu, Radio Guerrilla, Cotidianul, B 24 Fun.
A fost cea mai bună afacere pentru cațavenci, care au primit sute de mii de euro (între 500.000 și 800.000 euro) fiecare.
Doar doi Cațavenci nu au fost de acord cu vânzarea: Liviu Mihaiu și Mircea Toma. În următorii ani vor părăsi redacția.O parte mare din bani a fost investită în companie. Aproape jumătate din suma totală a tranzacției.
2010
Cațavencu mai are în portofoliu Academia Cațavencu și Radio Guerrilla. Alte titluri s-au închis (cum ar fi Cotidianul), altele au fost vândute sau preluate de foștii manageri (Tabu, Aventuri la pescuit, Superbebe, 24 Fun).
Academia Cațavencu se scindează. Mircea Toma și o parte din redacția Academia Cațavencu pleacă și lansează o nouă publicație: Kamikaze.Cațavencu SA intră în faliment.
2011
Instanța pronunță falimentul Cațavencu SA. Brandul Academia Cațavencu este scos la licitație. La prima licitație, este câștigat de Doru Bușcu, pentru 1,6 milioane de euro. Bușcu nu strânge banii, iar licitația se reia.
La a doua licitație apare un al doilea jucător surpriză – Orlando Nicoară, managerul Mediafax Group (deținut de Adrian Sârbu). Câștigă Dan Grigore Adamescu, prin jurnalistul Claudiu Pădurean (cal înscris oficial la licitație).
Adamescu nu convinge echipa de la Academia Cațavencu. Echipa lui Doru Bușcu pleacă la Dinu Patriciu, pentru săptămânalul Cațavencii.Denis Dinulescu este numit de Adamescu redactor șef al Academiei Cațavencu. Redactor șef adjunct este poetul Paul Vinicius.
29 iunie 2011
Trei reviste de satiră, cu trei editori diferiți, apar pe piață: Academia Cațavencu, Kamikaze și Cațavencii.Yahoo Messenger 11, lansat oficial. Ce noutăţi aduce
Traian Basescu, invitat miercuri seara la ora 20.45 la emisiunea Nasul (10 TV)
Culcer a cerut reangajare prin cumul cu pensia. De la 1 iulie va conduce prin delegare Ştirile TVR
Dosarul Mădălina Manole, redeschis pentru „împăcarea sufletească” a părinților
Declarațiile pentru care Mircea Badea a fost amendat de CNA
Mascaţi, saci de documente şi lume la balcoane la Pensii - GALERIE FOTO
4 candidati eliminati la bacalaureat si la proba de miercuri
Papa a dat primul sau mesaj pe Twitter
VIDEO Google a prezentat o serie de aplicatii care sa faca din compania din Mountain View un rival pentru Facebook - IT - HotNews.ro
Aplicatia Circles permite plasarea prietenilor in anumite grupuri si partajarea anumitor tipuri de continut cu anumiti prieteni. Aplicatia Hangouts permite chat video simultan intre mai multi prieteni, iar Huddle este o mesagerie instant pentru grupuri de prieteni. Sparks se vrea o aplicatie care sa conecteze diverse persoane cu interese comune, pe zeci de domenii si in diferite limbi."
Se încinge lupta reţelelor de socializare. Google lansează un rival pentru Facebook - IT > EVZ.ro
- cercurile de prieteni – o funcție specifică Google+, care le va permite utilizatorilor să creeze cercuri personalizare, de prieteni, colegi de facultate, colegi de muncă, și să decidă cât anume din contentul urcat de el pe site poate fi văzut de fiecare grup în parte. Vic Gundotra, vice-președinte senior în inginerie la Google, a declarat, fără a da nume, că încercările altor rețele de socializare online de a crea grupuri nu funcţionează atât de bine. Facebook a introdus recent posibilitatea de a crea mici grupuri de prieteni.
- conferințe multi-user care le permite utilizatorilor să intre și să iasă după bunul plac din conversațiile în grup
- mesaje instant în grup
- posibilitatea de a te conecta cu alte persoane din rețea pe baza intereselor."
BAC 2011: Patru elevi dati afara din salile de examen, la Botosani!
Pagina de media – Petrişor Obae » Antena1 și Antena3, amendate cu 15.000 de lei din cauza lui Mircea Badea
“Sancțiunea este infimă având în vedere numărul reclamațiilor. Dacă noi venim cu astfel de propuneri, aici nu mai e vorba de dreptul la propria imagine a niciunei persoane?”"
CNA a interzis difuzarea la TV a imaginilor de la locul unor tragedii - sinucideri, crime şi mutilări - Mediafax
În plus, CNA a decis să adauge un alineat nou la acest articol, prin care posturile de televiziune nu mai pot difuza imagini de la locul tragediilor precum sinuciderile, crimele şi mutilările, dar nici imagini prin care este prezentată suferinţa familiilor victimelor."
29 iunie: Caţavencii îşi fac reclamă moca pe site-ul şi pagina de Facebook ale Academiei
“Caţavencii” – noua revistă de satiră şi umor a lui Dinu Patriciu, condusă de Doru Buşcu şi Mircea Dinescu – îşi fac reclamă gratis pe site-ul (www.catavencu.ro) şi pagina de Facebook ale “Academia Caţavencu”, publicaţie preluată de Dan Adamescu, scrie Evenimentul zilei.
Noul redactor-şef al “Academia Caţavencu”, până nu demult condusă de Doru Buşcu, Denis Dinulescu, declară că a fost înaintată o plângere către compania Facebook, în vederea închiderii contului în litigiu.
“Trebuiau să renunţe din bun simţ şi politeţe. Ei au parola lor. Noi n-am vrut să fim măgari şi să o spargem, că ştiţi şi dumneavoastră că există persoane care se ocupă cu aşa ceva, dar situaţia se va reglementa. Oricum, este o măgărie”, a declarat, pentru EVZ, Denis Dinulescu.
Caţavencii îşi fac reclamă moca pe site-ul şi pagina de Facebook ale Academiei
Bogdan Enoiu, managing director McCann WorldGroup România, şi Adrian Boțan, creative partner McCann Erickson discută online astăzi pe HotNews.ro, de la ora 14.00.
McCann Erickson a obţinut la ultima ediţie a festivalului de publicitate Cannes Lions cea mai bună performanţă a unei agenţii de publicitate româneşti: nu mai puţin de 9 premii, inclusiv două Mari Premii, la cel mai mare eveniment de profil din lume, scrie HotNews.
Publicitatea românească – în scădere, dar multipremiata la Cannes Lions. Bogdan Enoiu şi Adrian Boţan/McCann Erickson discută online miercuri, de la ora 14.00
Deşi a împlinit vârsta de pensionare – 59 de ani – la 30 mai 2011, conducerea TVR a anunţat, după câteva bâlbâieli, că de fapt contractul Rodicăi Culcer (șefa Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din TVR) cu TVR expiră la 30 iunie, adică mâine, scrie Jurnalul Național.
Şi aceasta, chiar dacă în Codul Muncii scrie negru pe alb: contractul individual de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare. Aceeaşi lege prevede că Rodica Culcer mai putea rămâne în funcţie maximum 10 zile şi nu o lună cât au anunţat mai-marii televiziunii publice.
Ciao, Rodica! Încă o dată, pensie uşoară! Contractul şefei ştirilor TVR cu televiziunea publică va expira mâine
Proastăt înfinţata revistă Caţavencii mizează pe fidelitatea publicului, noua echipă redacţională Academia Caţavencu, pe forţa brandului şi Kamikaze pe independenţa editorială şi pe investigaţii. Toate cele trei publicaţii susţin că umorul lor e cel mai mai bun. Revista Caţavencii are un tiraj iniţial de 150.000 de exemplare.
EVZ a stat de vorbă cu reprezentanţii celor trei publicaţii, pentru a vedea în paginile căreia dintre ele sălăşluieşte adevăratul spirit al caţavencilor.
Avantajul cel mai mare al Caţavencilor în faţa celorlalte două publicaţii este echipa, care şi-a demonstrat umorul în cei 20 de ani de activitate, spune Mircea Dinescu: “Un ziar de satiră politică nu se poate face fără umor, oricât de mulţi bani ai băga. Umorul e un dar, pe care nu toţi jurnaliştii şi scriitorii îl au. Am sentimentul că la Academia Caţavencu a fost o fabrică de tineri jurnalişti cu simţul umorului foarte bine dezvoltat”.“Suntem independenţi şi putem scrie orice despre oricine. Din punctul meu de vedere, avem un umor mai bun şi mai proaspăt. Ceilalţi s-au cam blocat în anii ’90″, schiţează atuurile Kamikaze Cătălin Prisăcariu, redactor-şef adjunct al publicaţiei.
Nici Denis Dinulescu, noul redactor-şef al Academiei Caţavencu, brand cumpărat de Dan Adamescu pentru aproape 900.000 de euro, nu se simte ameninţat de competiţie.
“E loc pentru fiecare, toate cele trei publicaţii îşi vor găsi nişa. Urmărim un public nou, alcătuit din tineri, care mai bine citesc Academia Caţavencu decât să plece la cules de căpşuni în Spania”, spune Dinulescu.
Caţavencu în trei ciosvârte
Gabriela Cristea revine în forţă, la Kanal D, cu o nouă emisiune, ce va fi difuzată dimineaţa, de luni până vineri, între orele 10.00- 12.00, începând cu sfârşitul lunii august, scrie Click.
Producătoarea noii emisiune este Andreea Godeanu, cea care a lucrat ani la rând, cu Teo Trandafir.
EXCLUSIV! Gabi Cristea face noua emisiune cu producătoarea lui Teo Trandafir
Radio Deutsche Welle a renunţat la licenţa audiovizuală pe care o deţinea în Bucureşti şi va înceta să emită în limba română pe 1 iulie, a declarat pentru Mediafax Horaţiu Pepine, care a fost corespondent permanent la Bucureşti al postului de radio.
Singura licenţă audiovizuală Deutsche Welle în România, cea din Bucureşti, a fost cedată de către societatea H.Pepine Media SRL, al cărei asociat unic este Horaţiu Pepine, către Patriarhia Română.
Radio Deutsche Welle nu va mai emite în limba română
Dragoş Cazan s-a alăturat echipei de creaţie de la GAV, în poziţia de Senior Copywriter, notează Financiarul şi DailyBusiness.ro. Cu o experienţă de 14 ani în advertising, Dragoş Cazan a lucrat de-a lungul timpului pentru clienţi precum Mobilrom (actualul Orange România), SAB Miller, P&G, Raiffeisen Bank, JTI, Nestlé, Vincon Vrancea, Sony România sau UNICEF.
Gannett Co., cel mai mare grup de presă american, ce publică 82 de ziare, inclusiv „USA Today”, disponibilizează 700 de angajaţi, scrie Financiarul, care citează Bloomberg.
Redresarea economică nu se întâmplă „atat de repede sau de favorabil cum am sperat”, a anunţat Bob Dickey, preşedinte al diviziei de publishing Gannett US, într-un memo. Veniturile Gannett au scăzut consecutiv în ultimii patru ani, până la 5,44 miliarde de dolari în 2010, faţă de 7,44 miliarde de dolari cât înregistra în 2007.
Gannett disponibilizează 700 de angajaţi
"Monte Carlo TV Festival şi Eurodata TV Worldwide au premiat recent cele mai urmărite seriale TV de anul trecut. „Desperate Housewives” (Neveste Disperate) a fost desemnat cel mai urmărit serial TV de comedie, în 2010 serialul atrăgând în faţa micilor ecrane un număr de 45,2 milioane de telespectatori din toată lumea, scrie Financiarul. Faimoasa comedie a concurat la această categorie cu „Two and a Half Men” (Doi bărbaţi şi jumătate) şi cu The Big Bang Theory (Teoria Big Bang).
Topul celor mai urmărite seriale TV la nivel internaţional
BAC 2011: Elevii sustin astazi proba obligatorie a profilului!
Rezultatele vor fi afisate in..."