miercuri, 7 iulie 2021

Colegiul Economic ”Octav Onicescu”- Liceu reprezentativ pentru învățământul economic și comercial din zona Moldovei

 



În cei peste  130 de ani de funcționare, Colegiul Economic ”Octav Onicescu”  a oferit mediului academic și pieței muncii absolvenți de prestigiu, calificați pentru domeniile de actualitate și pregătiți pentru exigențele unui mediu economic în permanentă schimbare.

Liceu reprezentativ așadar pentru învățământul  economic și comercial din zona Moldovei,  Colegiul organizează  în perioada 15 iunie-15 iulie 2021 prima sesiune de admitere pentru studii Postliceale, domeniul Economic, Calificarea ”Asistent de Gestiune”. Sunt oferite  celor interesați de aprofundarea studiilor contabile un  număr de 28 de locuri fără taxă de școlarizare.  Desfășurate pe parcursul a doi ani, studiile postliceale își propun să îi introducă pe cursanți în fascinanta lume a contabilității. Coordonarea și lucrul în echipă, modalitatea de calculație a costurilor, managementul proiectelor sau al calității, realizarea de analize economice și statistice, cunoașterea și operarea cu instrumente de plată, sunt abilități și deprinderi pe care cursanții le vor însuși pe parcursul studiilor. Această oportunitate  este oferită în mod gratuit celor interesați de obținerea unei specializări într-un domeniu actual și foarte căutat pe piața muncii. Pentru înscriere este necesară întocmirea unui dosar cu următoarele documente:

-        cerere de înscriere,

-        certificat de naștere,

-        cartea de identitate și în cazul schimbării numelui, certificatul de căsătorie, în copii,

-        diploma de bacalaureat sau adeverința de absolvire a liceului, după caz,

-        foaia matricolă pentru clasele a IX, X, XI, XII/XIII,

-        adeverința medicală eliberată de medicul de familie al candidatului, din care să rezulte că este clinic sănătos și apt pentru calificarea pe care  dorește să o dobândească.

Absolvenții de școală postliceală vor fi specializați în evidența contabilă primară și vor putea lucra în instituții de stat sau private, în medii de lucru motivante, evolutive și de actualitate.

Înscrierea se realizează la sediul din strada Bucovina nr. 33,  de luni până vineri, între orele 8:00-16:00. Detalii  suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0231.584027  sau prin email : economicbt@gmail.com.





Iosub-Georgescu Alina Sanda