duminică, 14 iunie 2015

Top știri naționale 15 iunie


Semnificaţii istorice pentru ziua de 15 iunie
În data de 15 iunie 1889, a încetat din viaţă Luceafărul poeziei româneşti, poetul Mihai Eminescu. Născut Mihail Eminovici, poetul este considerat cel mai important reprezentant al literaturii romantice din România.

YESTERDAY

Trei mesaje în mai puţin de o săptămână din partea Ambasadei SUA la Bucureşti. “Statul de drept înseamnă justiţie egală pentru toţi”
Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a transmis astăzi, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de relaţii diplomatice cu România, un mesaj în care subliniează din nou importanţa unei justiţii egale în România. Acesta este al treilea mesaj în mai puţin de o săptămână pe această temă, după ce ambasada SUA a mai transmis două mesaje marţi, 9 iunie, când parlamentarii s-au împotrivit solicitării procuroril
Belgia are benzi de circulatie pentru oamenii care merg in timp ce scriu pe telefonul mobil
În orașul belgian Antwerp exista benzi speciale pentru circulația oamenilor care scriu mesaje pe telefon, informează bbc.com. Ideea a pornit de la faptul că se întâmplă din ce în ce mai multe accidente din cauza că oamenii merg pe stradă uitându-se pe telefon, iar initiativa a venit de la un magazin din centrul orasului care vinde telefoane.
Băsescu despre prezenţa premierului la Baku: Arată că Ponta nu mai ştie cum să rânjească şi cui
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că prezenţa lui Victor Ponta la Baku "arată că nu mai ştie cum să rânjească şi cui", relaţia cu Federaţia Rusă fiind "un gest de ambiguitate" în politica externă, şi că Ponta trebuie să plece din fruntea Guvernului întrucât "s-a ascuns ca struţul" de justiţie.
Piramidele din Giza, vazute de pe Statia Spatiala Interantionala
Trei astronauti de pe Statia Spatiala Internationala s-au intors joi in siguranta pe Pamant dupa o misiune de 200 de zile care a inclus sute de experimente stiintifice. Unul dintre ei, comandantul Expeditiei 43 Terry Virts a trimis bazei o serie de fotografii incredibile realizate de-a lungul stagiului de 6 luni, printre care care dunele de nisip de pe coasta Namibiei, muntele Ararat si lacul sara
REPLICA unui ziarist francez de la publicaţia L'Express, în timp ce Victor Ponta încerca să-l convingă că e victimă politică: „Refugiindu-vă în spatele imunităţii, lăsaţi impresia că sunteţi...”
Premierul Victor Ponta s-a declarat dezamăgit de preşedintele Klaus Iohannis, pe care îl acuză că, în ultimele zile, a renunţat la rolul său de arbitru, potrivit unui interviu acordat în exclusivitate publicaţiei franceze L'Express.
WTA Nottingham: Monica Niculescu s-a calificat in finala dupa ce a invins-o pe Agnieszka Radwanska (5-7, 6-4, 6-0)
Jucatoarea de tenis Monica Niculescu, locul 61 WTA, a invins-o, duminica, cu scorul de 5-7, 6-4, 6-0, pe poloneza Agnieszka Radwanska, cap de serie numarul unu, locul 13 WTA si beneficiara a unui wild card, si s-a calificat in finala turneului WTA de la Nottingham, Marea Britanie. Finala se joaca astazi, nu inainte de ora 18:00, pe terenul central. Nu se stie inca pe cine va intalni Monica Nicules
Monica Niculescu a învins-o pe Agnieszka Radwanska şi s-a calificat în finală la Nottingham
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 61 WTA, a învins-o, duminică, cu scorul de 5-7, 6-4, 6-0, pe Agnieszka Radwanska (Polonia), cap de serie numărul unu, locul 13 WTA şi beneficiară a unui wild card, şi s-a calificat în finala turneului WTA de la Nottingham (Marea Britanie).
Flavian Glonţ, unul dintre câştigătorii din marea finală ROMÂNII AU TALENT, s-a hotărât ce face cu banii: „O s-o aduc pe mama acasă din Spania”
ROMÂNII AU TALENT. Flavian Glonţ, de la Speed Cubing, va folosi bani pentru a o readuce în ţară pe mama lui.
Statistică / Salariații români – campioni UE la creșterea productivității muncii și ultimii la partea care le revine din PIB
România și-a adjudecat un foarte rar prim loc în cadrul UE la un indicator economic, și anume creșterea productivității muncii pe ultimii patru ani, potrivit ...
Robotul - laborator Philae, aflat pe cometa 67P/Churyumov-Gerasimenko, s-a trezit si a contactat Pamantul
Robotul-laborator Philae, plasat in noiembrie pe cometa 67P/Churyumov-Gerasimenko, s-a trezit in noaptea de sambata spre dumimica, a anuntat Jean-Yves Le Gall, presedintele CNES - Agentia Spatiala Franceza, citat de AFP. BBC informeaza ca robotelul a trimis urmatorul mesaj: "Buna, Pamant! Ma auzi?"
Doi poliţiştii încearcă să-i confişte unei bătrâne zarzavatul pe care îl vindea într-o staţie de tramvai. Cum au reacţionat trecătorii
Un filmuleţ publicat recent pe Facebook a stârnit un val de critici la adresa poliţiştilor din Bucureşti.
Televiziunea de casa a PSD anunta ca Victor Ponta pregateste o remaniere. Printre cei vizati ar fi Eugen Teodorovici si Robert Cazanciuc.
Victor Ponta pregateste o larga remaniere guvernamentala in urmatoarele saptamani, anunta RomaniaTV, controlata de Sebastian Ghita, fost deputat PSD, o televiziune apropiata de social-democrati si unde premierul a a fost prezent adesea pentru a-si prezenta punctele de vedere si replicile.
Pentagonul vrea sa stationeze armament greu in tarile baltice si est-europene, intre care si Romania. Masura ar trimite un mesaj aliatilor si lui Vladimir Putin ca SUA vor apara membrii NATO care sunt aproape de Rusia
Pentagonul intentioneaza sa stationeze armament greu, intre care tancuri, precum si 5.000 de militari in cateva state est-europene si in tarile baltice, au declarat oficiali americani si din cadrul NATO, in eforturile de disuasiune a unei agresiuni ruse in Europa, relateaza New York Times.
Se apropie gongul in tragedia greaca. Exista trei scenarii de baza pentru ce se poate intampla: Evitarea Grexit-ului, Hotel California si Catastrofa
Tragedia greaca ii bantuie pe decidentii europeni si internationali de peste cinci ani iar acum negocierile sunt blocate, bancile elene atarna de un fir de par iar numaratoarea inversa se apropie de final. Pentru ca apocalipsa financiara se apropie din ce in ce mai tare de Atena, toata lumea, de la creditori la investitori si deponenti se intreaba ce urmeaza.
Gabriel Oprea ameninţă cu retragerea de la guvernare dacă PSD ”modifică pe furiş” Codul Penal
Liderul UNPR, Gabriel Oprea, ameninţă cu retragerea de la guvernare dacă PSD ”modifică pe furiş” Codul Penal în Parlament, el spunând că le-a transmis acest lucru şi premierului Victor Ponta şi PSD.
Erdogan, către Putin: „Se numesc Jocuri Europene, dar, de fapt, aici nu se află niciun lider din statele membre UE”. Imagine în articol: Ponta era în spatele preşedintelui rus
Aflat la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a comentat absenţa liderilor UE la eveniment.
Gabriel Oprea ameninta cu retragerea de la guvernare daca PSD modifica pe furis Codul Penal:I-am spus-o si lui Victor Ponta, le-am spus-o si colegilor de coalitie. Pe noi ne pierd de parteneri
Liderul UNPR Gabriel Oprea a amenintat cu retragerea de la guvernare daca PSD modifica pe furis Codul Penal in Parlament si spune ca i-a transmis si premierului Victor Ponta si PSD-ului acest lucru.