vineri, 10 mai 2019

Proiectul SUPA DE CUVINTE

Proiectul SUPA DE CUVINTE


















Proiectul SUPA DE CUVINTE  își asumă încercarea de a forma copiii în vederea cunoaşterii culturii Uniunii   Europene.
Pentru a derula activităţile proiectului, circa 20 de părinţi şi elevi din clasele  a IV-a au fost incluși într-o serie de activități ce au avut darul de a crea situaţii reale de comunicare, colaborare, acţiune între copii şi părinţi, împrejurări în care părinţii şi copiii au cunoscut mai bine noţiuni despre Uniunea Europeană.
Pe parcursul unei săptămâni elevii şi părinţii au studiat împreună materiale legate de cultura europeană, au desfăşurat jocuri pe această temă, au cercetat pentru a se documenta. Aceste acţiuni au ajutat la educaţia copiilor în vederea adaptării sociale şi europene.
Elevii au fost împărțiți în 2 echipe. În fiecare echipă au fost și câte 2 părinți. Fiecare echipă a avut de selectat dintr-un bol jetoane care conțin țările UE cu care au reconstituit harta UE. A câștigat echipa care a terminat prima de reconstituit harta. La finalul acțiunii s-au acordat recompense și s-a intonat Imnul UE. Activitățile au mers dinspre informare la nivelul adulţilor spre relaţionarea şi comunicarea părinte - copil.  
Atunci când părinții sunt implicați în activități de parteneriat cu școala, rezultatele obținute sunt mai  bune iar rata eșecului școlar este mai scăzută. Părinții trebuie să știe cum să-și educe și să-și ajute copiii, în orice situație. La finalul proiectului, fiecare participant a fost mai bogat cu noţiuni din cultura europeană a declarat Prof Gabi Nechifor.
In preajma zilei de 1 iunie Ziua Internațională a copilului elevii participanți în proiect au primit daruri din partea Centrului Europe Direct Botoșani constând în publicații de la Comisia Europeană.

Coordonatori,
prof. Nechifor Gabi
prof. Balan Lăcrămioara
prof. Cronț Monalisa

luni, 8 aprilie 2019

Simpozion metodico-ştiinţific „Inspiraţie şi bun gust în arta culinară” în cadrul Colegiului UCECOM „Spiru Haret“ Bucureşti



SIMPOZION METODICO - ŞTIINŢIFIC LA COLEGIUL UCECOM
„SPIRU HARET”, BUCUREŞTI,

AVÂND COORGANIZATORI LICEUL TEHNOLOGIC ,,ALEXANDRU
VLAHUTA“ ŞENDRICENI DESFĂŞURAT ÎN PERIOADA

02-04.04.2019

 Joi, 04.04.2019, a
avut loc simpozionul metodico-ştiinţific „Inspiraţie şi bun gust în
arta culinară” , ediţia I, organizat de către: dir adj.
prof. Stuparu Ioana, prof.Carmen Zisu şi
prof. Mihael Zorzini, desfăşurat în cadrul Colegiului UCECOM
„Spiru Haret“ Bucureşti în
colaborare cu Casa Corpului Didactic Bucureşti şi
Inspectoratul Şcolar al Municipiului
Bucureşti, sub auspiciul partenerului Master Chef Radu
Zărnescu - president of Euro-
Toques România, reprezentând etapa finală a proiectului
realizat in parteneriat cu Liceul
Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Sendriceni, in calitate de
coorganizatori.

Scopul simpozionului a fost de a veni în întâmpinarea
elevilor, cadrelor didactice 
din toate ariile curriculare şi a părinţilor în ideea
creării unui mediu favorabil consumului
alimentar sănătos şi a menţinerii unei stări de nutriţie
optime, precum şi modalităţi de
prezentare a preparatelor şi expozițe de creații culinare.
Astfel, acţiunea a cuprins două
secţiuni, prima adresată tuturor participanţilor, în cadrul căreia
Master Chef Radu Zărnescu a 
ţinut să comunice inovaţiile în bucătăria tradiţională
realizate pe ingrediente bio, totul
transpus într-o variantă modernă prin realizarea unui bufet
– finger food. A doua secţiune a
conţinut competiţia dintre liceele înscrise la simpozion,
respectiv: Colegiul Tehnic „ Dinicu
Golescu”, Colegiul Tehnic „ Mihai Bravu”, Şcoala
Profesională pentru Deficienţi de Auz
„Sf. Maria“ şi Colegiul UCECOM „Spiru Haret“, jurizată de
către Master Chef Radu
Zărnescu.

Trainingul prezentat într-o atmosferă eclatantă a surprins
audienţa prin fast, prin
profesionalism, prin originalitate, aşa cum îl
caracterizează pe dl. Radu Zărnescu, ce a
răspuns prezent oricărei acţiuni desfăşurate în mediul
şcolar, căpătându-şi renumele de om
integru, onest şi profesionist.

În deschiderea programului s-a desfăşurat un mic spectacol
artistic de dansuri
populare susţinute de strigături româneşti, creând atmosfera
pastoral – idilică, prezentat de
către preşcolarii din cadrul Grădiniţei „Dumbrava
Fermecata”, sub îndrumarea doamnelor educatoare Dumea Ioana Victoria şi Isar
Mădălina Georgiana, ce le-au insuflat copiilor
dragostea şi respectul pentru folclor, a stârnit emoţie prin
frumuseţea costumelor tradiţionale,
dar şi prin sârguinţa de a executa dansurile corect. Trebuie
menţionat că toate acestea nu ar fi
fost complete dacă micuţele dansatoare nu ar fi avut coafuri
specifice artei populare realizate
de elevii clasei a X-a A stilişti, pregătiţi de doamna
profesor Mariana Rădoi.
Tot pe tema tradiţionalului a fost momentul paradei de
coafuri ce s-a reflectat în
ochiul esteticului, unde plină de eleganţă şi
profesionalism, doamna profesor Cecilia Calofir
a pregătit echipa elevelor stiliste de la clasa a X-a F
care, inspirate de bucătăria tradiţională,
au executat coafuri fanteziste extraordinare, bine apreciate
de public şi juriu, ridicând
ştacheta, provocând şi alte echipe să fie îndrăzneţe şi
creative.
La secţiunea concursului, echipele au avut de realizat un
plating din produse
tradiţionale româneşti, bio, respectând criteriile impuse de
juriu. Echipa câştigătoare a fost de
la Şcoala Profesională pentru Deficienţi de Auz „Sf. Maria“,
cărora li s-a înmânat diplome cu
premiul I, urmată de echipa Colegiului UCECOM „Spiru Haret”,
care au primit diplome cu
premiul II, iar ultimele echipe, fiind la egalitate, au obţinut
premiul III.
Organizatorii, dir. adj. prof. Stuparu Ioana, prof. Zisu
Carmen şi prof. Zorzini
Mihael, adresează mulţumiri domnului director al Colegiului
UCECOM „Spiru Haret”,
Zorzini Gabriel şi întregii echipe administrative pentru tot
sprijinul şi logistica pusă la
dispoziţie fără de care nu ar fi putut să se desfăşoare
acţiunea, domnului Master  Chef  Radu
Zărnescu - president of Euro-Toques România căruia îi purtăm
recunoştinţă, considerație,
dumnealui fiind un bun prieten al şcolii noastre.
Totodată mulţumirile sunt adresate tuturor invitaţilor, în
special doamnelor si
domnilor inspectori din cadrul Inspectoratului Şcolar al
Municipiului Bucureşti, dar si
profesorilor metodişti de la Casa Corpului Didactic,
Bucureşti si profesorilor de la unităţile
şcolare partenere, care au dorit ca această acţiune să îşi
atingă scopul tocmai ca să marcheze
importanţa învăţământului profesional în România.


luni, 11 iunie 2018

Statistici: 31 mai – 06 iunie 2018 – Saptamana in Social Media

Zelist Blog » Blog Archive » 31 mai – 06 iunie 2018 – Saptamana in Social Media:

Statistici, topuri, trenduri:
  • Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri, in perioada 28 mai – 03 iunie 2018?
  • Cele mai vizibile branduri de apa in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri de asigurari in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri de banci in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri de benzina & petrochimie in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri de bere in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri din categoria bookstores in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri de bricolaj/mobila in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri de cafea in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri de carne&mezeluri in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri de dulciuri in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri de electro retail in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri de fashion – multibrand stores in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri de hipermarket & supermarket in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri de home care in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri de ingrijire corporala & cosmetice in online si pe Facebook in luna mai 2018
  • Cele mai vizibile branduri din IT&C in online si pe Facebook in luna mai 2018

VIDEO. "Jurnalismul paralel". Milioane de afișări pentru reportajele video online despre mitingul PSD

VIDEO. "Jurnalismul paralel". Milioane de afișări pentru reportajele video online despre mitingul PSD: "Pe online, materialele lor au adunat, deja, milioane de afișări. Recorder.ro, Ovidiu Jelea, Epoch Times, Cronicipebune.ro, Documentaria, Eli Driu semnează câteva dintre materialele din "jurnalismul paralel""



'via Blog this'

marți, 1 mai 2018

Westworld = Facebook

Westworld dezvăluie scopul sinistru al parcului populat cu roboți:

Westworld, în al doilea episod din al doilea sezon, dezvăluie scopul parcului. Locul în care vin turiști ca să omoare sau să facă sex cu roboți a fost construit aproape ca Facebook.



'via Blog this'

miercuri, 11 aprilie 2018

Romania in comunism-Dezastrul roșu-Reportaj TV Belgia'88-subtitrat

VIDEO România lui 1988, şocantă pentru Occident: „De ce nu se revoltă românii?“ | adevarul.ro

VIDEO România lui 1988, şocantă pentru Occident: „De ce nu se revoltă românii?“ | adevarul.ro:

Un reportaj realizat de o televiziune străină în România anului 1988 arată realitatea cruntă căreia românii îi sunt tributari şi azi. Lipsa unor condiţii elementare de trai, constrângerile şi interdicţiile şi-au pus amprenta asupra stilului de viaţă, iar această „modificare genetică“ continuă să ne marcheze de generaţii. Documentarul este realizat de televiziunea belgiană francofonă RTBF în anul 1988, pentru sprijinul disidenţei româneşti.

Citeste mai mult: adev.ro/p71xy9

'via Blog this'

vineri, 6 aprilie 2018

Facebook: Pretexte pentru intruziune în viața personală



S-a confirmat: Facebook îţi citeşte mesajele şi îţi scanează pozele pe care le trimiţi prin intermediul aplicaţiei Messenger | Ziarul Financiar: "„De exemplu, pe Messenger, când trimiţi o poză, sistemele noastre automate utilizează tehologia de comparare a fotografiilor pentru a detecta dacă există imagini cu minori exploataţi, iar atunci când trimiţi un link, platforma îl scanează pentru a detecta dacă acesta prezintă riscuri sau viruşi”, a transmis un purtător de cuvânt al companiei. „Facebook a proiectat aceste instrumente automate pentru a opri într-un timp cât mai scurt comportamentul abuziv în cadrul platformei.

 "



'via Blog this'

Ștergerea unui cont Facebook este aproape imposibilă, spune expertul | Euronews

Ștergerea unui cont Facebook este aproape imposibilă, spune expertul | Euronews: "Dezactivați
"Primul lucru este că platforma oferă opțiunea de a" dezactiva "contul, care îl suspendă, dar nu șterge toate datele personale. Această opțiune este foarte ușoară - tot ce trebuie să faceți este să accesați fila de setări generale și să faceți clic pe "Gestionați contul", care vă va oferi opțiunea de dezactivare. "

Şterge
"Dar acest lucru nu înseamnă că contul dvs. a fost șters. Pentru a face acest lucru, procesul este destul de ușor, dar greu de găsit ", a spus Lara.

"În aceeași opțiune" Gestionați contul ", puteți să faceți clic pe un link" Mai multe informații ", care vă trimite la o explicație grafică a opțiunii de dezactivare.

"În noua pagină a documentului apare un nou link cu informații mai detaliate despre ceea ce înseamnă ștergerea contului dvs. (această opțiune este, de asemenea, accesibilă prin pagina de întrebări frecvente). Acest link vă oferă opțiunea de a șterge definitiv contul."

Puteți găsi linkul pentru a șterge contul dvs. aici ."



'via Blog this'

luni, 2 aprilie 2018

Fake news sau minciuna? Care e diferenta si cum putem sa contribuim, cu like si share, la manipulare Interviu

Fake news sau minciuna? Care e diferenta si cum putem sa contribuim, cu like si share, la manipulare Interviu: "Comisia Europeana a constituit un grup la nivel inalt pentru combaterea stirilor false, din care face parte si Alina Bargaoanu, decanul Facultatii de Comunicare si Relatii Publice din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative. Comisia a selectat 39 de experti, pentru a dezvolta o strategie pentru combaterea fenomenului de fake news."



'via Blog this'