miercuri, 11 mai 2022
duminică, 17 aprilie 2022
Eveniment de multiplicare: Succesul instructorului sportiv prin proiectul "SHELL"
Succesul instructorului sportiv prin proiectul "SHELL
Eveniment de multiplicare
Evenimentul de multiplicare Succesul instructorului sportiv prin proiectul "SHELL" din cadrul programului Erasmus+ KA202 – Proiect parteneriat strategic ''SHELL – Sport, Health, Education for Long Life”, 2019-1-RO01-KA202-063927, organizat de Liceul cu Program Sportiv Botoșani, a avut loc vineri, 15 aprilie 2022 la Botoșani.
Proiectul SHELL (SPORT, SĂNĂTATE și EDUCAȚIE pentru VIAȚA LUNGĂ), coordonat de Liceul cu Program Sportiv Botoșani, aprobat de RO01 Agenția Națională pentru Programe Comunitare in Domeniul Educației si Formării Profesionale, își propune să creeze un cadru pentru egalitatea de șanse de angajare pe piața muncii a viitorilor absolvenți de învățământ vocațional, care vor dobândi calificarea de Instructor Sportiv, din România, Bulgaria, Italia, Turcia și Grecia, pornind de la premisa că ocuparea forței de muncă este un pas esențial în integrarea lor în comunitate.
În cadrul evenimentului de multiplicare, au fost prezentate produsele intelectuale obținute pe parcursul celor trei ani de implementare a activităților, în colaborare cu experții din țările implicate în proiect: Grecia, Turcia, Bulgaria, Italia și România. Cele 7 produse au fost detaliate reprezentanților instituțiilor abilitate, din țară și din Republica Moldova, Cluburi și Asociații Sportive, școli, ONG -uri, precum și reprezentanți ai altor companii private, direct interesate de integrarea Instructorilor Sportivi pe piața muncii.
La eveniment au luat parte și reprezentanți ai instituțiilor locale precum Primăria Municipiului Botoșani, Inspectoratul Școlar Botoșani, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, dar și reprezentanți ai firmelor locale și naționale care sprijină în permanență activitățile educative și sportive. Reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Botoșani - partener oficial al proiectului Erasmus+ SHELL- au participat activ la desfășurarea evenimentului.
Produsele intelectuale vizează direct viitorii Instructori Sportivi, dar și angajatorii care pot contribui la atingerea obiectivelor propuse:
Ghidul instructorului sportiv se adresează viitorilor instructori sportivi, include o descriere a instructorului sportiv, competențele deținute de acesta, unde și în ce mod își desfășoară activitatea.
Ghid pentru instructorul sportiv – antreprenor este conceput ca un instrument practic de lucru pentru antreprenorii aspiranți, oferindu-le încrederea, inspirația și cunoștințele necesare pentru a-și realiza ideile de afaceri.
Ghidul angajatorului – evidențiază beneficiile colaborării instituțiilor publice și a operatorilor economici cu un instructor sportiv
Programa școlară pentru opționalul "Instructorul sportiv european" conține elementele specifice unui curriculum și se adresează claselor cu profil sportiv din învățământul liceal.
Instructor sportiv european – curs este creat special pentru elevii liceelor vocaționale, viitori posesori ai certificatului de instructor sportiv, conține elemente integrate de teorie a sportului, biologie, anatomie, sociologie și se adresează elevilor de 16 -18 ani (ultimii doi ani de studiu).
Instructorul antreprenor – curs de dezvoltare a competențelor antreprenoriale adaptat activităților sportive are ca obiectiv crearea premiselor pentru asigurarea transferabilității conceptului de antreprenoriat la generațiile următoare pentru a crește inserția pe piața muncii și pentru scăderea ratei șomajului la nivel național,
"Implementarea Educației Fizice prin jocuri interactive și dinamice"- este un modul care face parte din cursul opțional pentru instructorul sportiv, desfășurat conform noii programe creată în cadrul acestui proiect.
Proiectul SHELL abordează o problemă importantă și oferă soluții viabile pentru oproblemă majoră - șomajul instructorului sportiv din Europa care afectează întreaga societate.
Organizații partenere:
miercuri, 7 iulie 2021
Colegiul Economic ”Octav Onicescu”- Liceu reprezentativ pentru învățământul economic și comercial din zona Moldovei
În cei peste 130 de ani de funcționare, Colegiul Economic ”Octav Onicescu” a oferit mediului academic și pieței muncii absolvenți de prestigiu, calificați pentru domeniile de actualitate și pregătiți pentru exigențele unui mediu economic în permanentă schimbare.
Liceu reprezentativ așadar pentru învățământul economic și comercial din zona Moldovei, Colegiul organizează în perioada 15 iunie-15 iulie 2021 prima sesiune de admitere pentru studii Postliceale, domeniul Economic, Calificarea ”Asistent de Gestiune”. Sunt oferite celor interesați de aprofundarea studiilor contabile un număr de 28 de locuri fără taxă de școlarizare. Desfășurate pe parcursul a doi ani, studiile postliceale își propun să îi introducă pe cursanți în fascinanta lume a contabilității. Coordonarea și lucrul în echipă, modalitatea de calculație a costurilor, managementul proiectelor sau al calității, realizarea de analize economice și statistice, cunoașterea și operarea cu instrumente de plată, sunt abilități și deprinderi pe care cursanții le vor însuși pe parcursul studiilor. Această oportunitate este oferită în mod gratuit celor interesați de obținerea unei specializări într-un domeniu actual și foarte căutat pe piața muncii. Pentru înscriere este necesară întocmirea unui dosar cu următoarele documente:
- cerere de înscriere,
- certificat de naștere,
- cartea de identitate și în cazul schimbării numelui, certificatul de căsătorie, în copii,
- diploma de bacalaureat sau adeverința de absolvire a liceului, după caz,
- foaia matricolă pentru clasele a IX, X, XI, XII/XIII,
- adeverința medicală eliberată de medicul de familie al candidatului, din care să rezulte că este clinic sănătos și apt pentru calificarea pe care dorește să o dobândească.
Absolvenții de școală postliceală vor fi specializați în evidența contabilă primară și vor putea lucra în instituții de stat sau private, în medii de lucru motivante, evolutive și de actualitate.
Înscrierea se realizează la sediul din strada Bucovina nr. 33, de luni până vineri, între orele 8:00-16:00. Detalii suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0231.584027 sau prin email : economicbt@gmail.com.
luni, 24 mai 2021
Editorii și chiar Facebook responsabil de comentariile jignitoare apărute ca urmare a postărilor sau articolelor publicate
Editorii și chiar Facebook responsabil de comentariile jignitoare apărute ca urmare a postărilor sau articolelor publicate. Există asa numite postări provocatoare care îndeamnă la comentarii jignitoare
























