vineri, 22 aprilie 2011

PE SCURT: Revista Unica s-a relansat. Iar Turner aduce Cartoonito și în România

PE SCURT: Revista Unica s-a relansat. Iar Turner aduce Cartoonito și în România: "
Unica, publicaţie editată de Ringier, a ieşit astăzi pe piaţă sub o nouă înfăţişare. Revista lunară pentru femei a suferit o serie de transformări la nivelul layout-ului, fonturilor, fotografiilor şi conţinutului.
Iar Turner Broadcasting anunţă introducerea brandului pentru preşcolari Cartoonito în toate pieţele în care emite din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA). În Marea Britanie, Cartoonito este un post de televiziune de sine stătător.

Despre relansarea Unica:

“Prima revistă pentru femei 100% românească are acum un layout mai modern, fotografii mai puternice şi subiecte mai consistente”, a declarat Raluca Hagiu, redactor-şef Unica.
Această relansare vine la şase ani de la ultima schimbare importantă. Schimbările de ordin graphic au fost realizate cu ajutorul directorului de creaţei al diviziei de reviste a Ringier, Max Turza.
Motivul schimbării?
“Pentru că ne-am dorit o revistă mai fresh, mai dinamică, mai densă. Şi nu în ultimul rând pentru că o astfel de transformare este o oportunitate în contextul în care tirajul publicaţiilor scade, poveştile „senzaţionaliste“ sunt la tot pasul şi cititorii simt o nevoie acută de informaţie de calitate, consistentă, de încredere”, explică Raluca Hagiu.
Noutăţi la nivelul conţinutului
  • Au fost adăugate rubrici noi despre carieră în fiecare secţiune a publicaţiei.
  • Fiecare număr aduce cel puţin două reportaje consistente, poveşti excepţionale despre oameni obişnuiţi şi exclusivităţi din viaţa vedetelor locale.
  • S-a renunţat la secţiunea cu perfor „Dosarele sex“ şi s-au stability patru deschideri de secţiune (oameni & carieră, modă & frumuseţe, stil de viaţă, timp liber), care reprezintă pilonii editoriali pe care este construită revista. Acestea sunt precedate de articolele despre vedete.
  • În paginile revistei, cititoarele vor găsi articole de opinie semnate de Simona Tache, Mihai Dobrovolschi, Eliza Rogalski şi Camelia Şucu.
  • La nivel grafic, noutăţile ţin de: layout, fonturi, colonajul s.a.
Publicul ţintă, potrivit reprezentanţilor revistei:
Unica se adresează femeilor între 25 şi 35 de ani, target restrâns, cu educaţie şi venituri medii şi peste medie. Cititoarea Unica este independentă, mereu în căutare de noi provocări profesionale, şi are o viaţă personală echilibrată.

Despre noul program marca Turner Broadcasting

Cartoonito va fi lansat în câteva ţări din EMEA în luna septembrie a acestui an, sub forma unui program pe postul TV Boomerang, care se adresează atât preşcolarilor cu vâsta între trei şi şase ani, cât şi pentru părinţii acestora. În Turcia şi Orientul Mijlociu, Cartoonito va fi difuzat de postul Cartoon Network.
Cartoonito va fi clar delimitat pe Boomerang drept un program în cadrul căruia preşcolarii vor putea urmări, alături de părinţi, seriale dedicate lor. Programul va cuprinde seriale de top, care vor fi difuzate în toate ţările EMEA.
Alături de acestea vor fi şi producţii locale, urmând modelul Cartoonito Marea Britanie – care a produs mai multe seriale de succes precum Go and Be a Grown Up sau Cartoonito Karaoke.
La delimitarea programului în EMEA vor contribui şi cele şase simpatice personaje animate numite Lolly, Bubble, Cuba, Spike, Ting şi Ringo, care vor avea rolul de a prezenta serialele.
  • Cartoonito se lansează cu o selecţie de seriale, printre care se numără desenele animate Bananas in Pyjamas (serial produs de Southern Star Entertainment/Southern Star Singapore – divizie a Endemol Group, în parteneriat cu Australian Broadcasting Corporation).
  • Din program va face parte şi Jelly Jamm, un serial de animaţie 3D nou şi interesant, realizat în coproducţie de Spanish indies Vodka Capital, 737 Shaker şi RTVE (Radio Television Española).
Cartoonito a fost lansat în Marea Britanie în mai 2001.
"

Niciun comentariu: