Maria Apetroaie, fostă Miss, organizează un concurs de frumuseţe la Salerno:
Maria Apetroaie, o tânără din Salerno care s-a remarcat deja la câteva concursuri de frumuseţe din Peninsulă, a decis să coboare de pe podium şi să lucreze în spatele reflectoarelor.
Ea se numără printre organizatorii etapei regionale “Miss Fotomodella d’Italia- Salerno 2012”, eveniment care va avea loc pe 2 septembrie la Atena Lucana.
“De această dată, nu voi participa la concurs ca şi candidată la titlu, ci sunt directoarea artistică a evenimentului, prin agenţia de modă pe care o reprezint. Sunt încântată de oaspeţii care vor urca pe scenă, invitat special va fi cântăreţul Savio de Martino. Iar din juriu vor face parte actorul Francesco Longo şi primarul localităţii”.
La concurs vor participa între 24 şi 28 de fete, care se vor lupta pentru unul din cele 7 locuri din finala naţională a competiţiei, care va avea loc la Lecce, în perioada 6-8 septembrie.
Ce calităţi trebuie să aibă o persoană care se ocupă cu organizarea unui asemenea eveniment? “Nu e necesară frumuseţea, ci e nevoie de multă muncă şi cunoaşterea mediului respectiv. Trebuie să te adaptezi situaţiilor din lumea modei, să fii un bun organizator şi să ai tărie de caracter. Eu am noroc, pentru că
Citeşte mai mult...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu