miercuri, 18 iunie 2014

Aspirina, nerecomandabilă pacienţilor cu boli cardiace, afirmă experţii britanici
Aspirina are efecte negative asupra pacienţilor diagnosticaţi cu o afecţiune cardiacă - fibrilaţie atrială - responsabilă cu declanşarea accidentelor vasculare cerebrale şi ar trebui să fie înlocuită cu un alt medicament, afirmă experţii de la National Health Service (NHS) din Marea Britanie.
Leonardo DiCaprio va dona 7 milioane de dolari pentru conservarea oceanelor
Actorul american Leonardo DiCaprio a anunţat că va dona 7 milioane de dolari pe parcursul următorilor doi ani în favoarea programelor de protejare şi conservare a oceanelor, informează contactmusic.com.
Arme chimice, inclusiv clor, au fost folosite "sistematic" în Siria
Arme chimice, inclusiv clor, au fost folosite "în mod sistematic" în Siria, potrivit unui raport preliminar al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), care anchetează acuzaţii privind atacuri în care a fost folosit acest agent industrial.
5 trucuri care să te facă să fii mai productiv
Ni se întâmplă tuturor să ne începem ziua știind exact ce avem de făcut și care sunt scopurile și obiectivele noastre și la fel ni se întâmplă să treacă ziua pe lângă noi, să ne trezim dintr-o data că nu am reușit să realizăm nici jumătate pe cât ne-am propus. ...
5 ingrediente care combat stresul
Stresul este un factor care face parte din viața fiecăruia, fie că ne place sau nu, iar acesta este produs din cauza mai multor aspecte. Există stresul de la muncă, cel cotidian, probleme sau situații neplăcute în familie sau relația de cuplu și mulți alți factori care cauzează stresul. ...
Prețul energiei electrice scade din iulie
Preţul reglementat al electricităţii va scădea începând cu luna iulie 2014, a declarat miercuri Emil Calotă, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). Acesta nu a precizat însă și nivelul ieftinirii. ...
2 cm de hârtie, 9,5 milioane de dolari
Unul dintre cele mai celebre timbre din lume, One-Cent Magenta, emis în fosta colonie britanică Guyana în secolul al XIX-lea, a fost vândut cu 9,5 milioane de dolari la o licitaţie organizată marţi seară la New York de casa Sotheby's, stabilind un nou record mondial de preţ pentru un timbru. ...
Nu arunca berea pe care nu o mai bei. Cum o poţi folosi
Oricât de însetat şi lipsit de pretenţii ai fi, berea uitată în pahar, sticlă sau doză nu va fi niciodată o opţiune. În schimb, în loc să o arunci, ai putea să o foloseşti în cu totul alte scopuri.
Clinton refuză să spună dacă vrea sau nu la Casa Albă
Fosta primă doamnă și şefă a diplomaţiei americane Hillary Clinton a evitat marți, din nou, să răspundă în legătură cu o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale din 2016. Ea a afirmat că nu a luat încă o decizie şi că se va concentra asupra naşterii primului nepot ...
De ce s-au inscris atat de multe goluri la Cupa Mondiala - cateva teorii
Cu exceptia catorva meciuri, spre exemplu Iran - Nigeria, in mai toate partidele de la Cupa Mondiala din Brazilia s-au inscris multe goluri, iar jocurile au fost alerte, cu multe suturi pe poarta. The Telegraph incearca sa explice in cateva teorii de ce avem atat de multe goluri, iar ideile sunt variate, de la climatul cald pana la faptul ca exista o singura debutanta.
Timbrul vândut cu 9,5 milioane de dolari - FOTO
Unul dintre cele mai celebre timbre din lume, One-Cent Magenta, emis în fosta colonie britanică Guyana în secolul al XIX-lea, a fost vândut cu 9,5 milioane de dolari la o licitaţie organizată marţi seară la New York de casa Sotheby's, stabilind un nou record mondial de preţ pentru un timbru.
Bursa deschide în stagnare în a treia zi a ofertei Electrica
Bursa de la Bucureşti a deschis miercuri cu variaţii nesemnificative, pe o lichiditate modestă, salvată de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi ale companiilor din sectorul energiei, atenţia investitorilor fiind focusată în continuare pe oferta publică iniţială a Electrica. ...
Gunoaiele din apă amenință siguranţa energetică
Poluarea apei furnizate de Administraţia Naţională "Apele Române" pune în pericol siguranţa sistemului energetic naţional, atrag atenţia reprezentanţii Hidroelectrica. Aceștia precizează că, din cauza gunoaielor, Hidrocentrala Porţile de Fier I s-a confruntat cu probleme de o gravitate deosebită. ...
Mărturii din timpul incendiului din Centrul Vechi. ''Clienţii nu s-au panicat iniţial, se uitau la Brazilia-Mexic. Poliţia şi pompierii nu ştiau prea bine ce au de făcut''. VIDEO EXCLUSIV
Un incendiu a izbucnit, marţi noapte, la etajul unui imobil aflat pe strada Gabroveni din Centrul Vechi al Capitalei, un pompier fiind rănit uşor de bucăţi desprinse din clădire.
Senatul adoptă tacit o iniţiativă de înlocuire a Programului ”Cornul şi laptele” cu o masă caldă
O propunere legislativă care prevede înlocuirea Programului ”Cornul şi laptele” cu o masă caldă a fost adoptată tacit de Senat, urmând a merge la Camera Deputaţilor, forul decizional în acest caz.
Corlăţean: Suspiciunea este că violenţa împotriva cetăţenilor din Est decurge din retorica xenofobă
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, miercuri, că există o suspiciune foarte serioasă că actele de violenţă împotriva unor cetăţeni din Europa Centrală şi de Est, inclusiv români, au o explicaţie care decurge din retorica politică xenofobă şi populistă.
Incendiu în Centrul Vechi. Un pompier, rănit. ''Clienţii nu s-au panicat iniţial, se uitau la Brazilia-Mexic. Poliţia şi pompierii nu ştiau prea bine ce au de făcut''. VIDEO
Un incendiu a izbucnit, marţi noapte, la etajul unui imobil aflat pe strada Gabroveni din Centrul Vechi al Capitalei, un pompier fiind rănit uşor de bucăţi desprinse din clădire.
FOTO. Oficiali români, invitaţi la Peleş, la un dineu organizat de Principesa Margareta şi Principele Radu. Cum vi se par ţinutele pe care le-au purtat soţiile de politicieni?
Premierul Victor Ponta şi soţia lui, Daciana Sârbu, au participat la un dineu organizat de Casa Regală a României la Castelul Peleş.
O noua tehnologie va permite dintilor sa-si repare singuri cariile
Oamenii de stiinta au dezvoltat un nou tratament stomatologic care permite repararea cavitatii fara foraj sau injectii. Tehnica de reconstructie, care incurajeaza dintii sa se repare singuri, a fost conceputa la King’s College din Londra. In mod normal, cariile dentare se indeparteaza prin foraj, iar ulterior cavitatea este umpluta cu material special. Noul tratament, denumit Reminalizare accelera
Explozia la o conducta de gaze din Ucraina: Autoritatile sustin ca deflagratia a fost provocata de o bomba. Gazprom acuza Kievul de lipsa de mentenanta a gazoductelor
Ministrul de Interne ucrainean Arsen Avakov, a anuntat ca explozia conductei de tranzit de gaze din regiunea Poltava de marti a fost provocata de o bomba plasata sub un suport de ciment. Pe de alta parte Gazprom acuza Kievul ca nu s-a ocupat de mentenanta gazoductelor care trec pe teritoriul sau si care servesc la tranzitul gazului rusesc.
INCIDENT într-un hipermarket din Capitală: O bucată de tavan s-a prăbuşit
O bucată de tavan fals dintr-un salon de înfrumuseţare care funcţionează într-un hipermarket din Sectorul 6 s-a prăbuşit, miercuri dimineaţă, nicio persoană nefiind rănită, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile.
PNL anunţă depunerea la Senat a moţiunii simple ”Guvernul Ponta e incapabil să scrie după dictare”
Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, a anunţat, miercuri, în plen, depunerea moţiunii simple cu titlul ”Guvernul Ponta este incapabil să scrie după dictare”, semnată de senatorii PNL şi PDL.
VIDEO Rusia - Coreea de Sud 1-1/ Gafa partidei, marca Igor Akinfeev
Rusia si Coreea de Sud au remizat (1-1) in partida de debut de la Mondialul de Fotbal gazduit de Brazilia, partida fiind marcata de mai multe erori. Gafa partidei a fost comisa de Igor Akinfeev, portarul rusilor, cel care le-a permis asiaticilor sa deschida scorul dupa o faza de cascadorii rasului.
VIDEO Brazilia - Mexic 0-0/ Paradele incredibile ale lui Ochoa
Brazilia nu a putut sa treaca de Mexic, tara gazda obtinand doar un punct (a fost 0-0). Omul meciului a fost declarat Ochoa, portarul mexicanilor. Intra in material pentru a vedea rezumatul partidei si paradele incredibile ale lui Ochoa.
Fostul preşedinte CJ Mehedinţi are doctorat plagiat. Cum arată teza copy-paste a lui Adrian Duicu, „doctor în ştiinţe militare”
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, aflat în arest preventiv pentru acuzaţia de trafic de influenţă, a obţinut în 2006 titlul de “doctor în ştiinţe militare”, la Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” (UNAp).
REPORTAJ: Spania aflată în criză are aşteptări mari de la noul ei rege Felipe al VI-lea
Viitorul rege Felipe al VI-lea, care urmează să încarneze o "nouă generaţie" potrivit mandatului pe care i l-a încredinţat tatăl său regele Juan Carlos, într-o Spanie aflată în criză, are numeroase speranţe în împlinirea cărora probabil va întâmpina dificultăţi.
​CM Fotbal: Programul meciurilor de miercuri - Spania, obligata sa invinga Chile
Dupa ce a pierdut la scor partida cu Olanda, 5-1, Spania este obligata sa castige partida cu Chile pentru a ramane cu sanse reale in cursa calificarii in optimile Campionatului Mondial de Fotbal. Intra in material pentru a vedea programul zilei de la turneul final gazduit de Brazilia. 

Niciun comentariu: