vineri, 30 decembrie 2011
Hârtie igienică imprimată cu chipul lui Daniel Raddcliffe, lansată în Thailanda - FOTO
joi, 29 decembrie 2011
Gafele vedetelor. Moni: "A încercat să mă violeze, dar am refuzat!"
FOTO/VIDEO Andrei Păunescu s-a logodit cu Jelena, tânăra “Miss Diaspora” cunoscută la Roma
Andrei, fiul scriitorului Adrian Păunescu s-a logodit cu Jelena Angie Milanovic, una din finalistele concursului “Miss Diaspora”- eveniment desfăşurat la mijlocul lunii august la Roma. Anunţul, potrivit presei din România, ar fi fost făcut chiar de către cei doi, pe o reţea de socializare.

Cei doi s-au cunoscut pe scena Festivalului Callatis (FOTO), unde fiul poetului era invitat de onoare, iar tânăra a cucerit publicul prin dezinvoltura şi frumuseţea ei.
Jelena este originară din Serbia şi provine dintr-o familie numeroasă şi religioasă, tatăl ei fiind pastorul comunităţii. În una din probele concursului de frumuseţe, Jelena, în vârstă de 18 ani, a demonstrat că ştie şi să cânte. În Serbia, ea a absolvit o şcoală de canto şi pian.
După ce a obţinut locul doi la concursul Miss Diaspora, tânăra a fost cooptată, ca solistă, în trupa lui Andrei Păunescu.
Citeşte şi:
Iulia Goia, Miss Diaspora 2011, vine din Spania/ Video
Mai multi jurnalisti ai televiziunii publice MTV din Ungaria, aflati in greva foamei, au sfidat fortele de ordine
Vezi unde au murit cei mai mulţi jurnalişti în 2011.
20 de jurnalisti au fost omorati in Orientul Mijlociu- aproape dublu fata de anul trecut- si un numar egal de ziaristi au fost omorati in America Latina. China, Iranul si Eritreea continua sa fie unele din cele mai mari inchisori pentru presa, constata organizatia ...
miercuri, 28 decembrie 2011
Cine şi-a spălat rufele în public anul acesta
Daniela Gyorfi, concert de Revelion la Roma
Daniela Gyorfi îşi va petrece Revelionul la Roma, unde va susţine două concerte pentru comunitatea de români.
Potrivit site-ului ADPM, solista româncă a primit suma de 10.000 de euro pentru două spectacole, pe care le va susţine în capitala Italiei, unul pe 31 decembrie, iar al doilea pe 1 ianuarie.
În timpul sejurului la Roma, Daniela Gyiorfi îşi va lăsa fetiţa, în vîrstă de câteva luni, cu bunica.
Viaţa mondenă românească în 2011, între divorţul Columbenilor şi nunta lui Borcea
CRONOLOGIE: Fănuş Neagu, Johnny Răducanu şi Ciulei, printre personalităţile române decedate în 2011
Ce nu s-a văzut la "Vocea României". Românii nu au talent să voteze

Am căzut în capcana show-urilor de televiziune în care publicul are putere în urmă cu ceva ani când Pro TV lansa ”Dansez pentru tine”. Nu mă interesa decât dansul și spectacolul pe care cineva putea să-l facă prin astfel de mişcări. Cazurile, juriul, pentru ce se lupta lumea acolo veneau în plan secund. Nu-mi amintesc a câta emisiune am văzut prima oară, știu doar că Laura Cosoi (și sper din suflet să nu încurc personajele și emisiunile între ele) dansa cu un băiat amărât, dar talentat foc (nu știu ce ...