duminică, 13 octombrie 2013

Aproape 4.000 de manifestanţi antiRoşia Montană, în marş prin faţa DNA. A şaptea duminică de proteste. LIVE
Protestatarii faţă de proiectul Roşia Montană organizează duminică un noi marşuri în Bucureşti şi în alte 25 de oraşe din ţară. De asemenea, protestul va fi organizat şi în străinătate de către româniii din diaspora.
ACORD la Banca Mondială: Statele membre aprobă eficientizarea instituţiei
Cele 188 de state membre ale Băncii Mondiale (BM) au aprobat strategia preşedintelui instituţiei, Jim Yong Kim, pentru un plan de eficientizare a activităţilor, care să răspundă mai bine nevoilor clienţilor şi să reducă sărăcia, în paralel cu restrângerea costurilor.
Şeful CJ Harghita spune că era în "concediu forţat" când ar fi fost ilegalităţi la Băile Homorod
Şeful CJ Harghita, Borboly Csaba, spune că în perioada când s-ar fi constatat ilegalităţi la construcţia microhidrocentralei de pe pârâul Homorodul Mare el era în "concediu forţat", adăugând că nu poate comenta activitatea colegilor săi, dar că la întoarcerea sa au fost sistate lucrările.
Secretele peşterii lui Terente.
Directorul Administratiei Parcului National Muntii Macinului (APNMM), Viorel Rosca, a declarat duminica, pentru Agerpes, ca primele cercetari in Pestera lui Terente au fost efectuate in colaborare cu specialisti ai Rusenski Lom Nature Park, Bulgaria, dupa aproape 30 de ani in care nicio persoana nu a mai patruns in acest loc. 'Speologii bulgari au avut una dintre cele mai dificile misiuni si au re
Scandal în USL: liberalii nu vor să-i dea portul Constanţa lui Mazăre.
Sa-i vezi pe cei mai importanti oameni de afaceri din port asteptand cu orele o doamna e mare lucru. Gabriel Comanescu, Sorin Greavu, Viorel Panait, Cornel Idu si alti patroni, care administreaza afaceri de peste un miliard de euro, au fost pusi in aceasta situatie. Cea pe care o asteptau era Ramona Manescu, ministrul liberal al Transporturilor, care a vizitat vineri portul Constanta. Prima vizita
Cele 10 momente-cheie ale intervenţiei asupra DNA a tripletei Ponta-Cazanciuc-Niţu. Cât de importante au fost cele 15 minute cu „Uncle Sam”
10 zile a durat tentativa premierului Ponta, ajutat de ministrul Robert Cazanciuc şi procurorul general Tiberiu Niţu de a cuceri secţia I a DNA, secţia unde sunt investigate cele mai grele dosare de corupţie.
Vosganian pe blog: Ştiţi cine a ocupat biroul meu de ministru? The winner is... Remus Vulpescu!
Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian anunţă pe blog cine a ocupat biroul său după ce a demisionat din funcţia de ministru, el scriind: "The winner is... Remus Vulpescu!!! Dacă recunoaşteţi personajul, comentariile vă aparţin...".
PROTEST la Cluj: Peste 400 de persoane manifestează împotriva proiectului Roşia Montană
Peste 400 de persoane participă, duminică, la Cluj-Napoca, la un miting de protest faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, fiind a şasea săptămână când este organizată o astfel de acţiune, iar participanţii urmează să pornească într-un marş până în campusul studenţesc Haşdeu şi apoi spre gară.
A şaptea săptămână de PROTESTE faţă de proiectul minier din Apuseni: Aproximativ 3.000 de oameni au format logo-ul campaniei "Salvaţi Roşia Montană", în Piaţa Victoriei. Manifestanţii au trecut şi pe la sediul DNA
Mii de manifestanţi împotriva proiectului minier de la Roşia Montană au protestat timp de aproximativ 10 minute la sediul DNA, cerând "dosarul Roşia" şi reluând apoi marşul spre Piaţa Universităţii.
Turnul Eiffel, EVACUAT
Turnul Eiffel, monumentul parizian cel mai frecventat de către turişti, a fost evacuat duminică după-amiază, iar accesul în zonă a fost interzis de către forţele de ordine, a constatat un jurnalist AFP.
VIDEO. CRBL, implicat într-un ACCIDENT RUTIER. Un copil a fost RĂNIT.
Cantaretul CRBL a fost implicat, duminica seara, intr-un accident rutier, in urma caruia o fetita de opt ani a fost ranita si a ajuns la spital, transmite Mediafax. la intersectia Soselei de Centura a Capitalei cu Soseaua Stefanesti, Conform purtatorului de cuvant al Politiei Ilfov, Claudia Burada, accidentul s-a produs dupa ce un autoturism condus de un barbat si in care se mai aflau sotia acestu
Gabriel Vlase, numit vicepreşedinte al Adunării Parlamentare NATO
Deputatul PSD, Gabriel Vlase a fost numit în funcția de  vicepreşedinte al Adunării Parlamentare NATO, o organizaţie înfiinţată în anul 1955, cu sediul la Bruxelles.  România are de azi un membru în cadrul Adunării Parlamentare a NATO.  Gabriel Vlase, șeful delegației Parlamentului României la AP NATO, a fost ales în funcția de vicepreședinte, în cadrul celei  de-a 59-a reuniuni anuale a AP NATO,

mark as read

14 Octombrie. Documentarele despre animale produse de BBC sunt “trucate mereu”
FICȚUNEA DIN DOCUMENTARELE BBC. Documentarele despre animale produse de BBC, foarte apreciate în domeniu, sunt “trucate mereu”, potrivit unui cameraman care lucrează de foarte mulţi
Ce “minuni” se mai petrec la TVR
Povestea domniei lui Claudiu Saftoiu la TVR continua in acelasi stil halucinant, asa cum se petrec si sedintele Consiliului de Administratie, organism aproape onorific. Unul dintre cei prezenti, Valentin Nicolau, fostul sef la TVR, a facut totusi o scrisoare catre angajatii ramasi dupa restructure pentru a le prezenta ce s-a mai intamplat. “Minunile” care au [...]
Recomandare privind campania MAE - Alerte de călătorie
- Recomandări şi instrucţiuni / Anunturi


Andreea Marin prezintă un eveniment la Sărbătorile Iaşului
Andreea Marin prezintă mâine, de la ora 18.00, Seara Valorilor la Sărbătorile Iaşului 2013. Evenimentul va fi transmis în direct de la Teatrul Naţional “Vasile
Andorra – România a pus TVR 1 pe primul loc în audiențe. Câți români au urmărit meciul
Meciul Andorra – România, din preliminariile pentru Campionatul Mondial de Fotbal Brazilia, 2014, a adus o audiență bună televiziunii publice. TVR 1 a condus în audiențe
Românii au „cântat” pe Vocea României. Peste 2,2 milioane de telespectatori la a treia ediție
Seara de sâmbătă a fost a show-ului Vocea României de la Pro TV. Emisiunea de talente a avut 2,2 milioane de telespectatori, aproape dublu față de cel


Cel mai mare site de anunțuri de meditații din România, se relansează
La șase ani de la lansarea pe piața online din România, site-ul anunțuri-meditații.ro se relansează pentru a oferi elevilor și profesorilor cea mai completă platformă de anunțuri gratuite pentru meditații. Lansat în 2007 din dorința de a oferi posibilitatea elevilor de a-și găsi meditatori dar și a profesorilor de a-și rotunji veniturile prin găsirea de noi elevi pe care să-i mediteze, anunturi-me
A şaptea săptămână de PROTESTE faţă de proiectul minier din Apuseni: Aproximativ 3.000 de oameni au format logo-ul campaniei "Salvaţi Roşia Montană", în Piaţa Victoriei
Aproximativ 3.000 de manifestanţi împotriva proiectului minier de la Roşia Montană au format frunza colorată în verde şi roşu ce reprezintă logo-ul campaniei "Salvaţi Roşia Montană!" în Piaţa Victoriei.
AFP: Extrema dreaptă este pe val în Franţa
Frontul Naţional (FN) se afla duminică pe prima poziţie în vederea unei victorii într-un scrutin local fără miză la nivel naţional, dar care ilustrează bunăvoinţa de care beneficiază această mişcare de extremă dreapta în rândul unei populaţii exasperate de insecuritate şi criză.
Ponta: Băsescu a dat ordin DNA şi funcţionarii se tem. Preşedinţia: Să se teamă cine a încălcat legea
Premierul Ponta a declarat, referindu-se la CFR Marfă, că, "după ce preşedintele a dat ordin să fie luaţi toţi de DNA", funcţionarii sunt "temători", în replică Preşedinţia transmiţând că, dacă vreun funcţionar, ministru sau premierul au încălcat legea, "atunci au toate motivele să fie temători".
A şaptea săptămână de PROTESTE faţă de proiectul de la Roşia Montană: Aproximativ 2.000 de manifestanţi au pornit, în marş, în Capitală
Aproximativ 2.000 de manifestanţi împotriva proiectului Roşia Montană s-au adunat, duminică, în Capitală, la staţia de metrou 1 Mai, şi au pornit în marş spre Piaţa Victoriei, în cea de-a şaptea săptămână de proteste faţă de proiectul minier.
Top 10 alimente „magice” pentru piele
Pielea este zilnic agresată de o serie de factori