Anca Florea, fosta prezentatoare a emisiunii Revista presei de la Antena3, va realiza, din 8 martie, un talk-show la Realitatea FM.
“Emisiunea se va numi Realitatea Românească şi va fi difuzată, de luni până vineri, pe tronsonul 13.00-14.00”, a declarat Gabriel Ioniţă, directorul postului Realitatea FM, pentru paginademedia.ro.
La începutul lunii iulie 2010, managementul postului Antena 3 a hotărât să scoată din grila postului Revista presei realizată de Anca Florea, scria Adelin Petrişor, la momentul respectiv.
Grila de primăvară a postului Realitatea FM va intra la 8 martie, a declarat Gabriel Ioniță. Tronsonul 7.00 – 10.00 va fi acoperit de Cristian Preda, cu emisiunea Real Matinal.
- În intervalul 10.00-13.00, Călin Roşioru va realiza Reporterii Realităţii
- La orele 7.00 şi 14.00 vor fi două buletine de ştiri mari, de aproximativ 20 de minute.
- În intervalul 13.00 – 14.00, Anca Florea va realiza emisiunea Realitatea Românească.
- De la 14.00 la 17.00, Claudiu Donţiu va prezenta emisiunea Realitatea Postmeridian.
- Programul va fi încheiat de Tudor Muşat.
Programul de weekend
- Sâmbătă, Realitatea FM va difuza Retrospectiva Realităţii (8.00 -11.00).
- Tot sâmbăta, de la ora 11.00 la 13.00 – Realitatea Boutique (agenda de weekend) cu Cristi Preda.
- În intervalul 13.00-18.00, atât sâmbăta, cât şi duminica, Aurelian Săndulescu va realiza emisiunea Realitatea în WeeKend.
- Duminică, de la 8.00 la 11.00, Realitatea Duminicală cu Cristi Dumitrescu.
- Iar de la 11 la 13.00 va fi difuzat un top muzical cu piese din anii ’60 şi până în prezent ( Adult Contemporany music).
În fiecare zi, după ora 18.00, Realitatea FM retransmite programele postului Realitatea TV.
"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu