miercuri, 16 martie 2011

Decizia nr. 240 din 15.03.2011 - CNA

Decizia nr. 240 din 15.03.2011 - CNA: "Or, potrivit legislaţiei audiovizuale, care consfinţeşte acest drept, acest demers a fost demarat de persoana lezată, în sensul că dl. Dan Radu Ruşanu a solicitat transcrierile şi copiile unor ediţii ale emisiunii „Naşul”, astfel cum prevăd reglementările legale.
Faţă de acest demers legal, radiodifuzorul avea obligaţia de a asigura persoanei care se consideră lezată de prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate sau informaţii eronate, accesul la revizionarea programului respectiv, prin înmânarea unei copii video, astfel cum a solicitat dl. Dan Radu Ruşanu."

Niciun comentariu: