marți, 19 aprilie 2011

19 aprilie: Doru Bușcu, despre Academia Cațavecu la 1000 de numere:”Azi stau pe capul nostru ANAF-ul şi DNA-ul”

19 aprilie: Doru Bușcu, despre Academia Cațavecu la 1000 de numere:”Azi stau pe capul nostru ANAF-ul şi DNA-ul”: "

Academia Caţavencu a criticat mereu puterea. Poate de aceea azi, de pe capul caţavencilor nu se lasă duse instituţiile din portofoliul personal al preşedintelui. Doru Buşcu, directorul editorial al Academiei Caţavencu, vorbește într-un interviu acordat Jurnalul Național despre revista care a ajuns la 1.000 de numere.

JN: Cine v-a pus beţe-n roate sau a încercat s-o facă în toţi anii ăştia?
Doru Bușcu: “A fost moda ameninţărilor prin anii ’90, dar am luat-o în uşor şi am tratat-o ca pe un reflex al epocii. Apoi, în regimul Năstase ni s-a înscenat un scandal cu spălare de bani care s-a sfârşit cu anchetarea şi, pare-mi-se, condamnarea unui anume Melinescu de la Oficiul Spălării Banilor. Azi, stau pe capul nostru ANAF-ul şi DNA-ul, instituţii din portofoliul personal al preşedintelui. Le tratăm tot ca pe reflexe ale epocii”.

JN: Care au fost momentele de cădere?
D.B: “Caţavencu n-a avut căderi. Poate derapaje, crize de inspiraţie, manie­risme. Căderi nu. A avut în permanenţă autocontrol, instanţe interne, instinct moral. N-ar fi rezistat altfel”.
JN:Din ce ştiu, urmează să aibă loc o licitaţie care va hotărî soarta Aca­demiei Caţavencu. Care crezi că-i va fi soarta?
D.B: “Vorbim peste 1.000 de numere”.
Doru Buşcu: “Azi stau pe capul nostru ANAF-ul şi DNA-ul”

Ziarul Adevărul își invită cititorii să descopere originea şi evoluţia asistentei de platou, o „specie“ devenită indispensabilă în emisiunile TV de divertisment. Pe plan mioritic, lucrurile au prins contur la începutul anilor ’90, prima emisiune care a inclus în formatul ei astfel de personaje fiind „Noaptea târziu”/Antena 1, moderată de Mircea Badea şi Oreste. Ajutoarele de atunci au fost Carmen Brumă şi Adina Halas, ambele urmând ulterior o carieră în televiziune. O asistentă atipică a fost Tanţa lui Teo, un model ieşit din tipare, fără dimensiuni de manechin, dar cu prezenţă de spirit.

Dan Negru, unul dintre veteranii televiziunii, (…) este astăzi deranjat de invazia asistentelor confundate cu vedetele de televiziune şi este nostalgic după perioadele când asistentele doar treceau prin platou şi puneau umărul la treabă, fără să fie nevoie să vorbească. Bianca Drăguşanu, Daniela Crudu, Adelina Pestriţu sunt doar câteva dintre asistentele care şi-au depăşit rolul decorativ. Cine asociază „vecina” ca personaj cu epoca Kelly Bundy nu greşeşte. În 1987, Christina Applegate interpreta cu succes rolul prostuţei Kelly în serialul de televiziune ce a fermecat o planetă întreagă – „Familia Bundy“.
Mărirea şi decăderea asistentelor

Datorită prestaţiei sale îndelung comentată, pedelistului Edmond Tălmăcean i-a fost dedicat un material în jurnalul “The Telegraph“, scrie Adevărul. Jurnaliştii de la The Telegraph au scris că liderii politicianului român care este maestru în moonwalk (n.r. tehnică de dans care prezintă iluzia că dansatorul păşeşte înainte, când de fapt se deplasează înapoi) i-au impus acestuia să-şi potolească pornirile de bufon.

Edmond Tălmăcean, un politician de 40 de ani din Bucureşti, a inspirat titlurile naţionale cu moonwalk-ul lui Michael Jackson, într-un show de televiziune, scrie The Telegraph într-un material încadrat la secţiunea “Weird News”, “How about that?” (“Ştiri ciudate”, “Ce spui de asta?”).

După alte câteva detalii legate de subiect, cunoscute de români, cum ar fi reacţia primului ministru Emil Boc sau a lui Vasile Blaga, jurnaliştii de la The Telegraph amintesc câteva caracteristici ale României: “În România, casa lui Dracula şi a altor tradiţii oculte, politica este renumită ca fiind neobişnuită. Este un lucru ştiut că preşedintele Traian Băsescu şi consilierii săi poartă violet în anumite zile pentru a îndepărta răul.”
Tălmăcean este vedetă internaţională. The Telegraph a scris despre politicianul dansator

Discovery Communications a prezentat la sfârşitul săptămânii trecute programele pentru nouă posturi-cheie din portofoliul său pentru 2011 şi 2012. Pe scena evenimentului s-au perindat cele mai importante figuri ale programelor Discovery Channel, TLC, Science şi OWN (Oprah Winfrey Network), scrie Adevărul.Printre altele, reprezentanţii reţelei au anunţat că bugetul de programe al postului de televiziune în 2012 – producţie şi achiziţie – va fi de un miliard de dolari. Dintre aceştia, 60% vor fi „cheltuiţi” în Statele Unite, iar restul pentru producţiile internaţionale.

Una dintre cele mai importante apariţii din cadrul evenimentului a fost Oprah Winfrey, care a lansat un canal TV în parteneriat cu Discovery Communications, OWN (Oprah Winfrey Network).
Discovery lansează programe şi canale noi

Postul Pro Cinema sărbătoreşte, astăzi, şapte ani de la lansare, oferind telespectatorilor şapte filme româneşti – “Crucea de piatră”, “Nunta mută”, “Supravieţuitorul”, “Fapt divers”, “Dimineţile unui băiat cuminte”, “Vacanţa cea mare” şi “Păcală se întoarce”, notează Mediafax și Evenimentul Zilei, care citează un comunicat al televiziunii.
Un film eveniment, “Nunta mută”, în regia lui Horaţiu Mălăele, are premiera pe posturile de televiziune la Pro Cinema, marţi, de la ora 20.00.

Cifrele publicate de Interactive Advertising Bureau (IAB) arată o creștere impresionantă a cheltuielilor cu publicitatea online în Statele Unite, în 2010, scrie Wall-Street.ro, care citează emarketer.com.

Publicitatea de tip display, care include bannerele, bannerele de tip flash, cu sunet, video și sponsorizările, și-a crescut cota de piață, până la 38% din bugetele de publicitate online, de la 35,2% în 2009.

Oarecum surprinzător, bannerele clasice, care includ simple imagini statice, au înregistrat o creștere de 23,1% a investițiilor publicitare anul trecut, reprezentand o cota de piață de 23,9% din totalul bugetelor de online și 62,9% din bugetele destinate publicității de tip display.
Un nou val de interes pentru bătrânul banner

Universitatea din Bucureşti şi Tiffin University oferă o bursă în valoare de 18.200 de euro, pentru a răsplăti gestul lui George Brăiloiu de a dona manuscrisele lui Emil Cioran statului român, bursă care va putea fi folosită personal de acesta sau de o altă persoană recomandată de el, scrie Mediafax.

Bursa Executive MBA Tiffin University va acoperi costul programului şi al manualelor necesare în cadrul cursurilor şi va fi oferită lui George Brăiloiu sau, la recomandarea sa, oricărei persoane care întruneşte condiţiile de înscriere, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Universitatea din Bucureşti.
Gestul lui Brăiloiu de a dona manuscrisele lui Cioran, răsplătit cu o bursă MBA Tiffin University

Aproximativ 63% dintre copiii români cu vârste între 13 şi 16 ani şi 29% dintre cei între 9 şi 12 ani au profil pe un site de socializare, potrivit unui studiu european, care arată că tinerii din România sunt fruntaşi la folosirea Hi5, notează Mediafax.
Conform unui sondaj realizat pentru Comisia Europeană şi publicat luni, în UE, 77% dintre copiii cu vârste între 13 şi 16 ani şi 38% dintre cei cu vârste între 9 şi 12 ani au un profil pe un site de socializare în reţea.
Datele arată că, în România, 63% dintre adolescenţii cu vârste între 13 şi 16 ani şi 29 % dintre cei cu vârsta între 9 şi 12 ani au profil pe un site de socializare.
Copiii încep să utilizeze reţelele de socializare de la vârste tot mai fragede. Tinerii români sunt fruntaşi la folosirea Hi5

Consumatorii chinezi adoptă rapid brandurile occidentale, și doar 19 dintre cele ma populare 50 de mărci sunt de proveniență locală, scrie DailyBusiness.ro, care citează un studiu realizat de compania de consultanță R3.
Cel mai popular brand chinez este China Mobile, care operează cea mai mare rețea de comunicații mobile din lume.
Cele mai populare branduri din China sunt importate

Sursa foto: Jurnalul Național

"

Niciun comentariu: