marți, 10 mai 2011

INTERVIU – TARGUL LICEELOR | Viitorul suna bine: elevii vor doar “mate, informatica si engleza” | VIDEO – Elevii botosaneni s-au jucat Counter-Strike la Targul Liceelor

INTERVIU – TARGUL LICEELOR | Viitorul suna bine: elevii vor doar “mate, informatica si engleza” | VIDEO – Elevii botosaneni s-au jucat Counter-Strike la Targul Liceelor: "


Târgul liceelor,

prilej al perspectivelor de viitor


În perioada 6-7 mai 2011, în Botoşani, la Sala Polivalentă “Elisabeta Lipă”, a avut loc “Târgul liceelor 2011, Botoşani” . După o perioadă de absenţă, acest eveniment a revenit în atenţia locuitorilor acestui oraş, mai ales a elevilor de clasa a VIII-a dar şi a părinţilor lor.

Reprezentanţii fiecărui liceu, din cele 15 participante, îi întâmpinau pe vizitatorii târgului cu zâmbete şi jovialitate, încercând să creeze o ambianţă plăcută, să fie gazde primitoare, oferind informaţiile cerute fiecărui trecător. Aceştia au fost binevoitori să ne explice, să ne ajute şi ne-au stat oricând la dispoziţie, fie că era vorba de elevi dar şi de profesori. Din observaţiile noastre, eleva care a fost cea mai dinamică şi extaziată este Grigoroşcuţă Alexandra, o tânără primitoare, care iţi inspira poftă de viaţă şi de tot ce înseamnă inovaţie.


Din rândul cadrelor didactice, doamna profesoară Lemny Speranţa a fost foarte amabilă să ne ofere cât mai multe informaţii cu privire la liceul la care activează, dar şi domnul director adjunct al Grupului Şcolar “Dimitrie Negreanu”.


- Vă rog să vă prezentaţi.

- Mă numesc profesor Lemny Speranţa, predau discipline socio-umane, la Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” Botoşani.

- Eu sunt Dădăcuş Diana, de la cursul de euro- jurnalism multimedia Botoşani şi aş vrea să vă adresez câteva întrebări. Care este oferta educaţională a Liceului Teoretic “Nicolae Iorga” Botoşani?

- Sunt trei clase de matematică informatică, două clase de ştiinţe ale naturii, o clasă de filologie, două de ştiinţe sociale şi anul acesta au fost aprobate două clase de educatoare.

- Ce competenţe dobândesc elevii în urma absolvirii Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” Botoşani?

- În urma parcurgerii unuia dintre profiluri, elevii pot să susţină un examen de admitere la facultate; reală sau umanistă, sperăm să fie implicaţi în viaţa comunităţii din care fac parte, să relaţioneze pozitiv cu oamenii din jur şi să devină cetăţeni activi ai judeţului şi ţării noastre.

- Puteţi sa transmiteţi un mesaj pentru cei care ar putea călca pragul Liceului Teoretic “Nicolae Iorga” Botoşani?

- În afara competenţelor pe care elevii le dobândesc în orele de curs, în liceul nostru se desfăşoară multe activităţi extraşcolare şi extracurriculare care permit formarea şi dezvoltarea unor aptitudini ce întregesc fiinţa umană şi o fac să fie o persoană sigură de sine şi încrezătoare în viitor. Astfel de activităţi sunt cele sportive şi artistice, activităţile literare, prin diferite cercuri şi cluburi existenete în şcoală, prin trupa de teatru, cluburile sportive, elaborarea revistei elevilor. De asemenea, elevii participă la diverse competiţii judeţene, naţionale şi internaţionale, prin care se pot afirma şi se împrietenesc. Toate aceste activităţi au ca efect crearea unui climat de prietenie între elevi.

- Vă mulţumesc pentru timpul acordat.


- Vă rog să vă prezentaţi.

- Sunt directorul adjunct al Grupului Şcolar “Dimitrie Negreanu” şi mă numesc Ioan Hriţuleac.

- Eu sunt Dădăcuş Diana, de la cursul de jurnalsim desfăşurat la liceul “A.T.Laurian” şi aş dori să vă pun câteva întrebări. Care este oferta educaţională a Grupului Şcolar “Dimitrie Negreanu”?

- Oferta educaţională anul acesta, cu privire la absolvenţii de clasa a VIII-a, constă în următoarele specializări : matematică informatică, ştiinţe ale naturii, tehnician proiectant CAD, tehnician mecatronist şi tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii. În total, 8 clase .Pe lânga aceasta, oferim şi a doua şansă pentru cei care n-au urmat cursurile unui liceu şi avem în planul de şcolarizare doua clase de a XI-a cu frecvenţă redusă.

- Ce competenţe ar putea deprinde viitorii elevi?

- Printre competenţele viitorilor elevi se numără în principal cunoaştere în domeniile pe care le-am specificat, flexibilitate, adaptabilitate, comunicare, orientare. Acestea sunt principalele competenţe pe care noi căutăm să le implementăm elevilor.

- Un mesaj pentru cei care ar putea călca pragul instituţiei dumneavoastră.

- Mesajul meu este următorul: la noi vor fi în siguranţă, profesorii vor avea grijă să-i educe şi să-i orienteze pe viitor cât mai bine şi în al doilea rând vor avea ce învăţa; atât cultură tehnică cât şi cultură generală.

- Vă mulţumim pentru interviu, o zi bună !


Interviu cu Rotariu Alexandra, elevă a Colegiului Economic “Octav Onicescu” – Botoşani, Preşedintele Consiluiului Şcolar al elevilor Botoşani.


- Bună ziua! Te rog să te prezinţi.

- Bună ziua! Mă numesc Rotariu Alexandra, elevă a Colegiului Economic “Octav Onicescu” – Botoşani.

- Numele meu este Grigoruţă Alina şi sunt de la cursul de euro- jurnalism multimedia Botoşani. Îţi voi adresa câteva întrebări. Care este oferta educaţională a liceului pe care îl reprezentaţi?

- Prezentăm o ofertă de specialitate din domeniul economic, care este foarte actuală pe piaţă.

- Ce competenţe ar putea deprinde viitorii elevi?

- Noi oferim direct calificări. După absolvirea celor doisprezece clase, obţin un certificat prin care li se atestă competenţele de contabil, de tehnician în activităţi de comerţ, de turism, fiecare după profil.

- Care sunt profilele pe care le-ar putea urma elevii?

- Tehnician în activităţi economice, tehnician în comerţ, tehnician în administraţie publică, tehnician în tusism şi tehnician în alimentaţie publică.

- Un mesaj pentru viitorii elevi care vor călca pragul Colegiului Economic “Octav Onicescu” – Botoşani.

- Noi îi aşteptăm aici cu mare drag, sunt sigură că nu vor fi dezamăgiţi, vor găsi un corp profesoral de elită, calitatea învăţământului este mare, se pune mult accent pe ştiinţă şi pe cunoştinţe.

- Pe parcursul celor două zile în care s-a desfăşurat târgul, au fost mulţi elevi interesaţi de ofertele şi informaţiile pe care le puteţi furniza?

- Da! Mai ales ieri. Din păcate eu nu am fost prezentă însă colegii mei mi-au spus că au fost foarte, foarte mulţi elevi; nu se puteau descurca, deci au fost foarte mulţi elevi interesaţi.

- Mulţumesc, o zi bună!


Am fost intersate şi de opiniile elevilor Liceului Teoretic “Nicolae Iorga” Botoşani, prezenţi la stand.


- Te rog să te prezinţi.

- Dascălu Bogdan Daniel, elev al Liceului Teoretic “Nicolae Iorga”, clasa a IX-a.

- Numele meu este Dădăcuş Diana, de la cursul de euro- jurnalism multimedia Botoşani. Împărtăşeşte-mi câteva opinii personale în ceea ce priveşte liceul la care eşti elev.

- Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”, este un liceu cu profesori foarte bine-instruiţi şi cu o largă bază materială. Orele sunt interactive şi educative.

- Îţi mulţumesc pentru răspuns.


- Te rog să te prezinţi.

- Mă numesc Coşuleanu Cosmin, elev al Liceului Teoretic “Nicolae Iorga”, clasa a IX-a B.

- Eu sunt Dădăcuş Diana, de la cursul de euro- jurnalism multimedia Botoşani şi aş vrea să spui câteva cuvinte despre liceul tău.

- Nu regret alegerea făcută căci am legat foarte multe prietenii aici. Colectivul clasei mele este unul foarte unit, bazându-se pe o relaţie de prietenie şi de amiciţie totodată.

- Mulţumesc pentru spusele tale.



Standurile de prezentare erau organizate in maniere diferite, însufleţite parcă de florile din jur şi de imaginile colorate ce rulau pe videoproiectoare. Participanţii păreau entuziaşti şi parcă dornici de înscrierea cât mai rapidă la liceele preferate.


I-am întrebat pe viitorii liceeni câte ceva despre târgul la care au fost prezenţi.


- Te rog să te prezinţi.

- Jijie George Ciprian, elev al Şcolii Generale Nr. 11 Botoşani.

- Mă numesc Dădăcuş Diana, de la cursul de euro- jurnalism multimedia Botoşani şi aş dori să-ţi adresez câteva întrebări. Ofertele prezentate la acest târg ţi s-au părunt interesante?

- Da !

- Te-au tentat unele oferte?

- Ofertele Liceului “A.T.Laurian”.

- În urma informaţiilor primite, ce profil ai vrea să urmezi?

- Bilingv-engleză.

- Mulţumesc !


- Te rog să te prezinţi.

- Bună ziua! Mă numesc Harbuz Alexandra, elevă a Şcolii Generale Nr. 11 Botoşani.

- Dădăcuş Diana este numele meu, sunt de la cursul de euro- jurnalism multimedia Botoşani şi aş vrea să-mi răspunzi la câteva întrebări. Ofertele târgului ţi s-au părunt interesante?

- Da, pentru că în urma acestor oferte m-am putut decide asupra unui liceu ale cărui cursuri le voi urma.

- Care dintre oferte te-a atras cel mai mult?

- Cele ale Liceului “A.T.Laurian” pentru că au mai multe posibilităţi pentru viitor.

- În urma ofertelor studiate, ai decis ce profil vei alege?

- Da ! Matematică informatică, intensiv engleză.

- Îţi mulţumesc pentru afirmaţii.


Scopul acestui eveniment a fost îndeplinit, obiectivul a fost atins deoarece foarte mulţi dintre absolventii scolilor generale au decis în urma acestor prezentări pe ce drum vor porni în lunga călătorie spre cunoaşterea şi formarea lor, ca persoane, au decoperit perspective pentru viitor!




Articol: Dădăcuş Diana şi Grigoruţă Alina

"

Niciun comentariu: