Presa din Peninsulă a publicat fragmente dintr-o interceptare telefonica în care premierul Berlusconi ar fi spus unui prieten că “s-a săturat de Italia, o ţară de c….” (“paese di m…”).
"Sunt transparent, atât de curat în afacerile mele, încât nu mă poate deranja nimic. Nu fac nimic din ceea ce poate fi considerat o infracţiune. Se poate spune despre mine doar că fac sex. Este singurul lucru care se poate spune. Peste câteva luni mă duc să-mi văd de treaba mea, altundeva. Plec din această ţară de rahat, care îmi provoacă voma", a declarat Berlusconi într-o conversaţie înregistrată pe 13 iulie, interlocutorul fiind Valter Lavitola, un amic al premierului.
Contextul interceptării
Potrivit procurorilor din Napoli, Lavitola ar fi omul de legătură între Berlusconi şi întreprinzătorul Giampaolo Tarantini, cel de la care a pornit scandalul sexual din 2009, al cărui protagonist a fost insuşi Berlusconi.
Tarantini i-ar fi furnizat premierului, pe banii lui, tinere prostituate, cu scopul de a obţine avantaje economice. Printre fetele duse de Tarantini la reşedinţa lui Berlusconi se numără şi româncă Ioana Vişan. Omul de afaceri italian a negat în faţa anchetatorilor că premierul ar fi ştiut că “prestaţiile” fetelor ar fi fost plătite
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu