Alexandra Stan a apărut pe coperta revistei FHM din Marea Britanie. Coperta urmează să fie preluată şi de FHM Germania, în luna octombrie.
Prezenţa cântăreţei este datorată succesului pe care Alexandra Stan l-a avut cu single-ul “Mr.Saxobeat”, cu care a cucerit topurile internaţionale.
Şedinţa foto, pe plaja din Mamaia
Şedinţa foto a avut loc în România, pe plaja hotelului Vega din staţiunea Mamaia. Deşi a primit foarte multe propuneri atât de la reviste din România, cât şi din afară, s-a întâmplat ca propunerea celor de la FHM UK să se sincronizeze perfect cu programul foarte încărcat al artistei. Echipa britanică a venit în România, special pentru acest pictorial. Atmosfera a fost una foarte destinsă, după cum declară artista.
“Am fost foarte relaxată, nu am simţit deloc oboseala, deşi shooting-ul a început dimineaţa la 7 şi s-a terminat undeva pe la 9 seara. Bineînţeles, o parte din “vină” o poartă şi echipa din Anglia, care a fost poate altfel decât mă aşteptam, am lucrat cu nişte oameni profi, foarte calzi şi deschişi, cu care am colaborat foarte bine atât eu, cât şi colegii din echipa mea. În pictorial apare o fotografie făcută chiar de Andrei (MAAN Studio), cel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu