vineri, 23 septembrie 2011

Decizia nr. 545 din 20.09.2011

Decizia nr. 545 din 20.09.2011: privind amendarea cu 50.000 lei a S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A. pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, precum cel la imagine şi viaţă privată, întrucât în ediţiile emisiunii ,,Cancan TV'' din 31 august şi 1 septembrie 2011 au fost difuzate imagini şi aspecte referitoare la viaţa privată a doamnelor Dana Mladin şi Simona Gherghe, fără acordul acestora, iar titlurile şi comentariile tendenţioase care au însoţit materialele audiovizuale au fost de natură a prejudicia dreptul la imagine a acestora. De asemenea, în cadrul ediţiei din 1 septembrie 2011 imaginea şi dreptul la viaţa privată ale doamnei Andreea Marin Bănică, care se afla într-un context privat, au fost prejudiciate, întrucât, fără acordul şi în pofida opoziţiei pe care o manifestase categoric, postul a transmis în direct imagini cu aceasta şi a prezentat informaţii privind starea sa de sănătate.

-
Decizii de sancţionare

/
,

Niciun comentariu: