“Cuore di vipera”, debut literar al româncei Corinei Bebereche:
În cadrul Salonului Internaţional de carte de la Torino, la care România a fost invitată de onoare, a fost prezentată publicului italian şi Corina Sofia Bebereche, autoarea cărţii “Cuore di vipera”.
Cartea, apărută în 2012 la Editura “Sottosopra”, conţine 15 povestiri cu subiecte diferite şi se adresează atât copiilor, cât şi adulţilor.
“Inima de vipera”, povestirea care dă şi titlul cărţii, “e inspirată din personalitatea Elenei Ceauşescu, iar “Chipul micului mare om”, este un omagiu Regelui muzicii Michael Jackson”, ne spune autoarea.
“Cuore di vipera” este prima carte a româncei, născută la Măcin, în 1978. Tot la Măcin a frecventat Liceul de Limbi Străine.A venit în Italia în 2002, şi de atunci locuieşte la Torino. A lucrat, ca multe românce, în casele italienilor, apoi ca muncitoare, iar azi este secretară.
“Am pasiunea scrisului de mică, iar în 2009 mi-a venit idea de a face ceva concret. Aşa am început să scriu şi am terminat cartea, în 2011, lucrând la ea în timpul meu liber. Sunt poveşti originale, unice in felul lor. Am vrut să fac ceva diferit faţă de ceea ce s-a scris până acum. Am de gând să continui pe drumul pe care l-am început
Citeşte mai mult...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu