joi, 5 septembrie 2013


Senatul american a APROBAT un ATAC în SIRIA.
Senatul american a aprobat o interventie armata in SIRIA, informeaza BBC News. Avizul a fost dat de Comisia pentru Afaceri Externe. Un vot complet va fi dat insa saptamana viitoare, de Congres. In ciuda votului de miercuri, soarta proiectului este inca neclar. Pana in prezent, doar 21 de senatori au declarat ca sprijina sau intentioneaza sa sprijine rezolutia respectiva. Ofensiva poate fi prelungi
Câteva sute de oameni protestează în Capitală,la Universitate. Pe o maşină de jandarmi scrie "Salvaţi Roşia Montană"
Câteva sute de persoane, în majoritate tineri, s-au adunat şi miercuri seară, pentru a patra zi consecutiv, în Capitală, la fântâna de la Universitate, pentru a protesta faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.
FOTO: 12 idei pentru grădinăritul de toamnă şi calendarul lucrărilor pe septembrie.
Toamna este abia la inceput, insa, treptat, gradina va incepe sa isi piarda prospetimea, dand semne ca se apropie perioada ei de repaos, mai ales ca vara a fost calduroasa. Pentru a te bucura pe tot parcursul toamnei de o gradina frumoasa, aceasta trebuie pregatita cu grija, incepand cu primele zile ale lunii septembrie. Mai intai, plantele trecute trebuie scoase si inlocuite cu flori anuale de se
Mureş Florea, revoltat de trimiterea în Parlamentul European a „dalmaţienilor” Silaghi ...
Primarul PDL din Targu-Mures, Dorin Florea, s-a declarat revoltat de trimiterea in Parlamentul European a doi dintre liderii PNL cu probleme de integritate. Este vorba de fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, si de secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, fost ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului. Acestia au demisionat din Parlamentul Romaniei, pentru a putea prelua cele
Ameninţări contra „vulturilor invizibili ai morţii“.
Un raport clasificat al serviciilor secrete ­americane, prezentat de Washington Post, releva detalii privind eforturile sefilor retelei ­teroriste Al Qaeda de a gasi mijloace de a dobori, distruge sau deturna de la distanta dronele ­americane, alcatuind echipe de ingineri cu speranta ca ar putea ­exploata vulnerabilitatile ­tehnologice ale unui sistem de arme care a adus pierderi uriase teroristil
Duplicitatea Rusiei în criza siriană.
Partea a doua a declaratiei, ignorata de multi, dar nu de toti (BBC, Wall Street Journal), reprezinta un avertisment adresat Occidentului si, in primul rand, Statelor Unite, unde presedintele Obama tocmai a obtinut sprijinul liderilor republicani ai Camerei Reprezentantilor pentru o actiune militara limitata in Siria. Putin a afirmat fara echivoc ca 'o actiune militara fara sprijinul Consiliului d
TV. Emisiuni cu surplus de testosteron: Băieţii răi de la Discovery se reîntorc pe micile ...
Anul acesta, Discovery va investi aproximativ 1,5 miliarde de dolari la nivel global in programe pentru canalele noastre. Daca ne uitam doar la Discovery Channel, vom avea productii importante in aceasta toamna, printre care doua programe nou-noute cu Bear Grylls, cel mai recent sezon din 'Dynamo si magia imposibilului' sau seria speciala Cursa Le Mans, alaturi de actorul Patrick Dempsey. In total
Cine sunt marii vinovaţi din spatele tragediilor produse de maidanezi.
Politicienii au amanat adoptarea unor legi privind animalele fara stapan, primariile fac afaceri pe seama lor, iar ONG-urile functioneaza, in cele mai multe cazuri, doar pe hartie. TRAIAN BASESCU MAIDANEZI. Prima incercare mai serioasa de rezolvare a problemei cainilor vagabonzi din Bucuresti a avut loc in urma cu 13 ani, cand primarul de atunci al Capitalei, Traian Basescu, a declansat o campanie
6 factori din casă care provoacă ALERGII.
Daca, odata cu venirea toamnei, vi se inrosesc ochii, va mananca pielea si stranutati mai des, s-ar putea sa aveti o alergie. Unul din mediile care favorizeaza inmultirea bacteriilor care duc la alergii este chiar locuinta. Citeste si De ce este berea buna pentru sanatate? De aceea, incercati sa aerisiti cat mai des, sa inlocuiti covoarele groase cu linoleum sau parchet si sa organizati cat mai ri
Ce nu ştiai până azi despre SCORŢIŞOARĂ. 6 moduri inedite de a folosi acest condiment.
Scortisoara este unul din condimentele care dau cozonacului aroma specifica de sarbatoare. Totusi, chinezii si indienii s-au folosit de proprietatile ei din cele mai vechi timpuri, ca sa trateze indigestia si racelile. Un baton de scortisoara contine calciu, fibre, fier si mangan, iar invelisul sau, uleiuri esentiale. Citeste si FOTO. Top 10 alimente galbene care opresc IMBATRANIREA si previn CANC
Sorin Oprescu: Credeţi că dacă îmi dau demisia, mai aduc copilul înapoi?.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu a declarat, miercuri, ca nu este vinovat, desi se simte vinovat alaturi de toti ceilalti care au gandit legea cainilor comunitari. Intrebat daca isi va da demisia, dupa aceasta tragedie, edilul spune ca acest lucru nu il mai poate ajuta pe copilul sfasiat ed caine, in parc. 'Nu-mi dau demisia. Credeti ca vina ii apartine lui Oprescu? Daca pot sa aduc copilul ala i
O femeie de 42 de ani a fost ÎNJUNGHIATĂ de soţ. Victima, preluată în stare gravă de un elicopter SMURD
O femeie în vârstă de 42 de ani, din localitatea vasluiană Toporăşti, a ajuns în stare gravă la un spital din Iaşi, miercuri seară, cu un elicopter SMURD, după ce a fost înjunghiată de soţ din cauza geloziei, bărbatul sunând la 112 abia după o zi de la comiterea faptei.
Putin a avertizat Congresul SUA împotriva aprobării unei "agresiuni" în Siria: "Consecinţele ar putea fi catastrofale"
Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri Congresul american împotriva aprobării unor acţiuni militare în Siria, care ar constitui, în opinia sa, o "agresiune", în cazul în care ar avea loc "în afara cadrului Naţiunilor Unite".
FOTO: S-a lansat prima zonă de picnic 100% eco din România.
Eco-Rom Ambalaje – organizatiadetinatoare a licentei marcii Punctul Verde (Der Grune Punkt) in Romania impreuna cu Primaria Municipiului Tulcea au lansat, in Tulcea, spatiul ecologic de picnic 'Pallet Picnic Park', prima zona 100% eco de acest tip din tara. Locul de picnic are o suprafata de peste 4.000 de metri patrati si este situat pe malul lacului Ciuperca din oras, in apropierea bazinului de

Niciun comentariu: