marți, 31 decembrie 2013

URĂTURI DE ANUL NOU. Şase urături pentru Revelion 2013
În noaptea de Revelion, colindătorii intră în casele oamenilor şi le fac URĂTURI DE ANUL NOU
STUDIU: Emoţiile afectează diferit corpul uman
Emoţiile diverse pe care oamenii le resimt în anumite momente ale vieţii au un impact diferit asupra părţilor organismului, tristeţea slăbind puterea braţelor, în timp ce dezgustul afectează sistemul digestiv, se arată într-un studiu realizat de cercetătorii finlandezi.
De ce a fost condamnat Mencinicopschi la 6 ani de închisoare cu executare. Ce scrie în motivarea instanţei
Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru că, susţin judecătorii în motivarea deciziei, el a urmărit "cu orice preţ" privatizarea ICA în favoarea firmei controlate de Dan Voiculescu, respectiv SC Grivco SA.
Reacţia lui Vladimir Putin după cele două atentate care au omorât 34 de oameni în Volgograd
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi că Rusia va continua "lupta împotriva teroriştilor până la eliminarea lor totală", în prima sa reacţie publică la cele două atentate sinucigaşe soldate cu 34 de morţi la Volgograd (sud-vest), relatează AFP.
FOTO. Mesajul preşedintelui Traian Băsescu cu prilejul Anului Nou.
Presedintele Romaniei,Traian Basescu, a transmis un mesaj cu prilejul Anului Nou. Transmitem mesajul integral: 'Dragi romani, Intampinam un An Nou, un prilej de bucurie si, totodata, de reflectie la perioada pe care am traversat-o impreuna. A fost un an marcat de provocari politice, de tensiuni sociale, de dificultati economice. Vreau sa va multumesc, in primul rand, pentru felul in care ati stiut
Locuinţa din Londra a legendarului chitarist Jimi Hendrix, transformată în muzeu
Casa din Londra în care a locuit legendarul chitarist Jimi Hendrix va fi transformată în muzeu, scopul acestuia fiind de a ilustra viaţa excentrică a artistului.
REVELION 2014 pe Valea Prahovei: În lipsa zăpezii, miile de turişti aleg plimbările prin staţiuni sau pe munte
Mii de turişti se află în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde vor petrece noaptea dintre ani, în lipsa zăpezii oamenii alegând plimbări prin staţiuni, drumeţii pe Platoul Bucegi sau să meargă la patinoar.
RETROSPECTIVĂ 2013: Castelul Bran şi Complexul Muzeal Astra din Sibiu - cele mai vizitate muzee din România
Castelul Bran şi Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu sunt cele mai vizitate instituţii muzeale din România în 2013, atrăgând împreună peste 860.000 de persoane în acest an, potrivit informaţiilor puse la dispoziţia MEDIAFAX de reprezentanţii acestora.
MOTIVAREA tribunalului în dosarul "ICA": Voiculescu recompensa coinculpaţii după efectuarea operaţiunilor nelegale
Dan Voiculescu îi recompensa pe subalternii din partidul său judecaţi în dosarul "ICA", după efectuarea diferitelor operaţiuni nelegale, prin participări la simpozioane în străinătate şi menţinerea în funcţii sau desemnarea lor pe unele noi, reiese din motivarea Tribunalului Bucureşti.
REVELION 2014. Cum arată meniul de 1.700 de euro din Poiana Braşov. PLUS. HARTA PETRECERILOR de Revelion din Bucureşti, Cluj şi Iaşi
Şi fără zăpadă, Poiana Braşov rămâne în acest an la mare căutare pentru petrecerea Revelionului, gradul de ocupare fiind de aproape sută la sută în ciuda preţurilor piperate ale hotelierilor. Sejururile pregătite de aceştia pentru sfârşitul de an ajung până la aproape 1.700 de euro de persoană la un hotel de cinci stele, oaspeţii fiind răsfăţaţi cu delicatese, dar nici produsele tradiţionale. Cei
VIDEO. Moment emoţionant pe o stradă din China: câinele care nu voia să-şi părăsească prietenul
Un câine fără stăpân din Yinchuan, China, a oferit o lecţie de viaţă tuturor trecătorilor zilele trecute.

Niciun comentariu: