luni, 14 iulie 2014

Ponta:Băsescu a avut un ton bădărănesc la adresa Ioanei Petrescu
„Acesta consultări au fost tardive. Dacă voia să se consulte cu noi, trebuia să se consulte înainte de a fi votată legea în Parlament (…) I-am explicat foarte clar și știa acest lucru că pentru anul 2014 nu se schimbă absolut niciunul din angajamente”, a spus Ponta.Întrebat pe ce ton s-a purtat discuția, premierul a replicat:Un ton destul de bădărenesc la adresa doamnei președinte. Poate aflați de
Time: Evreii acuzaţi că au ars de viu un adolescent palestinian, puşi sub acuzare
Conform poliţiei, cei trei au recunoscut că se fac vinovaţi de răpire şi de omor prin incendiere. Ei au participat la reconstituirea infracţiunilor.Uciderea lui Abu Khdair – crimă aparent motivată de asasinarea a trei elevi evrei în Cisioradania de către persoane bănuite a face parte din Hamas – a declanşat revolte şi ciocniri ale civililor palestinieni cu poliţia.Mişcarea islamistă a profitat de
Băsescu, dezlănțuit. „Public înregistrările!”
Președintele s-a referit la discuția pe care a purtat-o cu premierul Victor Ponta și cu ministrul de Finanțe Ioana Petrescu pe marginea modalităților de compensare a pierderilor bugetare generate de reducere CAS.„O echipă total nepregătită”, a spus Băsescu despre cuplul Ponta-Ioana Petrescu. Șeful statului a insistat că mai ales ministrul de Finanțe nu a putut să prezinte „o foaie A4” care să se r
Apel umanitar Donati sange pentru o asistenta medicala care a ajutat bolnavi toata viata!
Lucia Rosca, asistenta medicala cu frica lui Dumnezeu, a ajuns pe mana sistemului de sanatate in care a lucrat toata viata, cu leucemie limfoblastica acuta, la Institutul de Oncologie din Iasi. Lucia Rosca i-a dat sistemului de sanatate romanesc o treime din viata ei, pentru un salariu nenorocit si ocolind spaga, dar sistemul de sanatate romanesc nu gaseste acum cateva sute de grame de sange O I R
Viorel Catarama isi anunta candidatura la alegerile prezidentiale
Viorel Catarama va candida, ca independent, in alegerile prezidentiale din toamna. Fostul liberal si-a ales drept slogan de campanie "Romanii liberi ingenuncheaza mafia politica".
Singapore: O campanie impotriva pariatului are efectul invers, dupa ce prezice victoria Germaniei la Campionatul Mondial
O organizatie de caritate a fost criticata, dupa ce campania de publicitate pe care a realizat-o a avut efectul invers atunci cand Germania a castigat Campionatul Mondial, noteaza The Telegraph. Reclama, care a aparut in Singapore, prezenta initial un baiat pe nume Andy care ii spune prietenului sau "Sper ca Germania va castiga. Tatal meu a pariat toate economiile noastre pe ei".
David Cameron anunţă investiţii de peste un miliard de euro pentru noi echipamente militare
David Cameron, premierul britanic, a anunţat o investiţie în valoare de 1,1 miliarde de lire sterline (1,38 miliarde euro) pentru consolidarea capacităţilor armatei în faţa ameninţărilor unor "inamici invizibili". ...
Trei subiecte mari cu sonorul mic
Vara, concedii, plaja. Nu pierdeti timpul cu dezbateri TV isterice, lungi, cu subiecte unice, avand  unele si aceleasi personaje insipide in studio. Nu aflati mai nimic nou, in plus va stricati ziua. Mai bine butonati net-ul, ciuliti urechea la ce nu se discuta si urmariti cu atentie ce nu se vede. Exact acestea sunt marile teme. Am gasit saptamana trecuta cinci subiecte omorate, va supun atentiei
Mircea Băsescu, trimis în judecată de DNA, pentru trafic de influență
Mircea Băsescu, fratele președintelui României, Traian Băsescu și liderul PDL Drăgănești Olt, Marian Căpățână au fost trimiși luni, în judecată de către procurorii DNA, sub acuzația de trafic de influență, respectiv complicitate la trafic de influență. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție București au trimis dosarul lui Mircea Băsescu, spre judecare la Tribunalul Constanța, deși acesta a fo
Băsescu a promulgat legea prin care magistrații corupți rămân fără pensia de serviciu
Președintele României Traian Băsescu a promulgat luni, legea prin care magistrații și membrii personalului de specialitate juridică ce au fost condamnați definitiv pentru o infracțiune de corupție să nu mai primească pensia de serviciu. Șeful statului a semnat luni decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Promulgarea l
Ciorbea, somat să atace modificările lui Ponta la legea prezidențialelor
Motivele sesizarii sunt încălcarea principiului securității juridice; absența unei situații extraordinare care să justifice ordonanța de urgență și afectarea drepturilor electorale.„Elementele fundamentale ale dreptului electoral, si în special sistemul electoral propriu zis, componenta comisiilor electorale si delimitarea circumscriptiilor electorale, nu ar trebui sa poata fi amendate înainte de
DNA face lumină. Cât a primit și cât a restituit Mircea Băsescu familiei Bercea
DNA a dat publicității după trimiterea în judecată „starea de fapt” care rezultă din rechizitoriu, în care se arată că Mircea Băsescu a înapoiat familiei lui Bercea Mondial o sumă de 280.000 de dolari (puțin peste 200.000 de euro), după ce primise 250.000 de euro pentru a obține o sentință favorabilă interlopului care îi era cumătru.DNA arată că „până la data de 26.02.2012, inculpatul Băsescu Mirc
Oamenii de stiinta au fabricat cel mai intunecat material din lume. Noua culoare lasa impresia unei gauri negre
O companie britanica a produs un material "ciudat" atat de negru incat absoarbe toata lumina vizibila, cu exceptia unui procent de 0,035%, reusind sa stabileasca un nou record mondial. Experienta de a privi noul "super negru", realizat din nanotuburi din carbon (fiecare fiind de 10.000 de ori mai subtire decat firul de par uman) este bizara, noteaza The Independent. Formele si
Mures: Un document al CNSAS reintoarce in instanta un proces prin care s-au restituit peste 9.300 ha de padure
Un document emis de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) prin care se arata ca averea lui Banffy Daniel nu a fost preluata in mod abuziv de regimul comunist, ci in baza unei sentinte care il condamna pentru instigarea la crime impotriva umanitatii din perioada 1940-1944, a readus in instanta un proces prin care s-a retrocedat o suprafata de 9.323 hectare de padure in j
Administratorii gropii de gunoi Glina, reţinuţi pentru legături cu mafia italiană. Cei doi ar face parte din Cosa Nostra
Administratorii gropii de gunoi de la Glina, Victor Dombrovschi şi Sergio Pileri, au fost reţinuţi, luni, în România, în baza unui mandat european de arestare, emis de autorităţile italiene, pentru tentativă de spălare de bani în favoarea mafiei, potrivit unor surse judiciare citate de agentia Mediafax.
Hollande: Israelul are dreptul să se apere, însă trebuie să manifeste reținere
Hollande a mai spus, în direct la postul de televiziune TF1, că Franța dorește ca statul palestinian să existe alături de Israel şi că "aceasta este poziția noastră consecventă și ea nu se va schimba. Rolul Franței constă în găsirea tuturor mediatorilor posibili pentru restabilirea păcii'. ...

TODAY

Niciun comentariu: